Cei 20 de tacniti.
Pe 2 aprilie, un numar de 20 de ministri de finante, prim-ministri, presedinti si guvernatori de banci centrale din tarile economic mai rasarite, si anume Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Franta, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Arabia Saudita, Africa de Sud, Coreea de Sud, Turcia, Marea Britanie si Statele Unite au scos o Declaratie atat de uimitoare incat abia mi-am revenit azi cat sa pot scrie despre ea. In primul rand, sa privim o chestiune de legitimitate.
Daca luam in considerare lumea ordonata dupa produsul intern brut, din lista lipsesc Spania (cu un PIB mai mare decat Canada), Olanda (cu un PIB mai mare decat Turcia), Suedia si Belgia (ambele cu un PIB mai mare decat Indonezia). De asemenea absente remarcabile, Elvetia, Polonia si Norvegia (toate cu un PIB mai mare decat Arabia Saudita). Africa de Sud este, probabil, token black guy in grup, altfel situandu-se sub tari mult mai importante, economic (dar si politic), precum Iranul sau Austria. In particular, o conventie de bancheri fara Elvetia, tara bancilor prin excelenta, fara Norvegia, tara cu cele mai mare active tinute in banci, si fara Austria, tara a carei banci sunt mai mari decat ea insasi e o alcatuire schiloada. De asemenea Irlanda ar veni peste Argentia si discutia asta mai poate continua.
Daca luam in considerare lumea ordonata dupa populatie, din lista lipsesc Pakistanul, Bangladeshul si Nigeria, toate cu o populatie mai mare decat Rusia, si impreuna tara unei jumatati de miliard de cetateni. De asemenea, Filipinele si Vietnamul sunt mai populate decat Germania, Etiopia si Egiptul au mai multi cetateni decat Turcia, Iranul si Congo mai multi decat Franta, Thailanda mai multi decat Marea Britanie, Burma mai multi decat Africa de Sud etc.
In scurt, G20 nu are mare legitimitate in a vorbi pentru "lume" sau "omenire", si nici pentru "economia mondiala" sau "politica lumii". G20 e un grup reprezentand intre jumatate si un sfert dintre statele cele mai importante ale lumii, care prin insasi natura notiunii sunt o fractiune din lumea aceasta. G20 nu este nici macar o jumatato-sfert aleasa aleator, ci reprezinta in mare aliatii si partenerii strategici ai Statelor Unite. C'est tout.
Dincolo de problemele de legitimitate, alcatuirea are doua probleme majore si-o groaza de probleme insurmontabile. Sa luam din ele pe rand.
The era of banking secrecy is over.
Asta inseamna, "era secretului bancar s-a sfarsit". Pasamite, desteptii cestia au impresia ca ei pot da legi care sa schimbe structura lumii. Traznaia asta nu e noua, parlamente din toate vremurile au incercat sa legifereze contra gravitatiei, toate bineinteles cu acelasi succes. In general fenomenul se observa spre finalul existentei in istorie a formei de organizare din care respectivul forum se trage.
Secretul e o parte fundamentala a activitatii bancare, in mod implicit si intrinsec. Orice agent economic care are bani, deriva o valoare, un beneficiu, din secretul respectiv. Asta nu are legatura cu bancile in vre-un mod particular. Oamenii ingropau bani in pamant inainte de existenta bancilor, pentru ca secretul, si utilitatea lui, precede bancile. Acest secret este un lucru fundamental, G20 nu este un lucru fundamental, asa cum nici Statele Unite, nici imperiul Hitit si nici Hanatul Hoardei de Aur nu sunt. S-au facut de mult pulbere, praf si ulcele regatele Incasilor, Pecenegilor, Odoacru si Godefroy de Bouillon, dar nevoia si utilitatea secretului e la fel de proaspata ca in 900, si ca in -900.
Nu se poate in nici un fel da o lege care sa schimbe natura lumii. Singura lege care se poate da e o lege care sa schimbe relevanta institutiilor. Daca printr-o prohibitie se interzice productia ori distributia alcolului, asta nu schimba semnificativ inclinatia oamenilor de a bea, ci masura in care statul si institutiile lui au vre-o relevanta pentru ei. In experimentul respectiv, mafia, adica o structura concurenta statului, s-a format imediat, si a rezistat mult dupa renuntarea de catre stat la stupiditatea narcisista. Exact la fel, a forta bancile sa renunte la secretul bancar va crea pur si simplu o structura paralela, a carei putere va continua si dupa renuntarea de catre stat la tampenia respectiva. Rien de plus.
to endorse and implement the FSF’s tough new principles on pay and compensation and to support sustainable compensation schemes and the corporate social responsibility of all firms
Adica, vom sprijini si implementa principiile noi si dure ale FSF in ce priveste salariile si beneficiile angajatilor, si in favoarea schemelor salariale sustenabile si a responsabilitatilor sociale a tuturor firmelor.
Exista fundamental doua moduri in care o economie poate sa opereze. Modul I, in care agentii economici isi formeaza propriile structuri si planuri de actiune, si Modul II, in care o autoritate externa formeaza structuri si planuri pentru agentii economici. Modul II s-a dovedit a fi inferior Modului I in toate aplicatiile practice din toate timpurile fara exceptie. Aceasta realitate simpla nu a impiedicat numeroase incercari de-a lungul istoriei, asa cum nu o impiedica nici pe cea de fata. Din nefericire, ori de cate ori si in oricate locuri vom incerca sa vedem daca a inota in susul raului nu-i cumva mai rapid decat in jos, rezultatele vor fi mereu aceleasi. Este cumva o prostie foarte draga oricarui grup, notiunea ca stie si se pricepe, si ma gandesc ca nu vom scapa vre-odata de ea.
We have today therefore pledged to do whatever is necessary to:
fund and reform our international financial institutions to overcome this crisis and prevent future ones; By acting together to fulfil these pledges we will bring the world economy out of recession and prevent a crisis like this from recurring in the future.
Adica, ne-am angajat astazi sa reformam institutiile noastre financiare internationale pentru a depasi aceasta criza si a preveni crizele viitoare. Actionand impreuna pentru a indeplini aceste angajamente, vom scoate economia lumii din recesiune si vom preveni o criza asemanatoare in viitor.
Dincolo de ciudatenia "institutiile noastre internationale", care, alaturi de numeroase prosteli asemanatoare, pare sa comunice o oarecare confuzie mentala in care autorul declaratiei se gaseste in ce priveste reprezentativitatea adunarii, ramane problema prevenirii imprevizibilului.
E o dulce naivitate asta, ca vei putea preveni crizele viitoare, de la a carei parfumata aroma se adapa de regula orice grup de functionarasi demni de acest nume (adica, complet rupti de realitate, prin realitate intelegand, insist, altceva, fundamental altceva, decat interiorul unei cladiri de birouri intr-un oras oarecare).
Cel putin pentru mintea mea, poate prea tocita pe antropologie, ultima fraza este absolut delicioasa, imi aminteste de continutul stelelor gasite prin prafurile Saharei, amintiri ale unei civilizatii demult disparute, dinainte de venirea romanilor. "Facand acest sacrificiu am realizat asa si pe dincolo si in viitor se va intampla asta si nu cealalta". Hai serios si-un Amenhotep gratis, G20 a dat-o-n incantatie si voodoo pe post de declaratii de economie politica. Brava.
Observatia oricarei persoane instruita mai mult de-un bacalaureat ar fi ca actionand impreuna, singurul lucru de care putem fi siguri este ca va exista in viitor o criza care sa ne ia pe nepregatite. Indiferent daca luam concluzia asta din teoria sistemelor departe de echilibru, din genetica, din istorie ori etnologie, observatia e de-o simplitate naucitoare. Ori de cate ori intreaga turma se indreapta in aceeasi directie, combinatia pisc&prapastie nu-i foarte departe.
Last month the IMF estimated that world growth in real terms would resume and rise to over 2 percent by the end of 2010.
Cu prostia asta, IMF si-a sfarsit definitiv si irevocabil cariera de entitate intelectual respectabila. Lectia lui Samuel Clemens,
The less a man tends to make declarative statements, the less apt he is to look foolish in retrospect.
adica, "cu cat un om e mai putin inclinat sa faca afirmatii categorice, cu atat mai putin probabil este sa apara drept tampit retrospectiv" n-a fost chiar bine digerata de compatriotii lui, s-ar zice. Deja raportarile economice in SU amintesc de productiile la hectar in Romania anilor 82-84, nu mai este loc de unde sa se inventeze asa magnifica crestere pastrand vre-o urma de credibilitate.
We will conduct all our economic policies cooperatively and responsibly with regard to the impact on other countries and will refrain from competitive devaluation of our currencies and promote a stable and well-functioning international monetary system.
Adica, ne vom conduce toate politicile economice in mod cooperativ si responsabil cu privire la impactul asupra altor tari, si ne vom abtine de la devaluari competitive ale monedelor, si vom promova un sistem monetar international stabil si functional.
Notiunea ca devaluarea monedei este in vre-un fel la dispozitia guvernului e de o naivitate care pur si simplu doare. Nu este. Monedele au sau nu au valoare functie de niste factori obiectivi. Politicile guvernamentale pot in principiu avea un impact indirect asupra valorii monedei, schimband conditiile obiective, dar sincer sa fiu, ma gandesc ca daca smecheria cu "Dolarul valoreaza doar un leu si-un sfert" chiar mergea, o aplica mai multa lume, de mai multa vreme.
We will support, now and in the future, to candid, even-handed, and independent IMF surveillance of our economies and financial sectors, of the impact of our policies on others, and of risks facing the global economy.
Asta inseamna, Vom sprijini, acum si pe viitor, la supravegherea neutra, obiectiva si independenta a economiilor si finantelor noastre de catre FMI, precum si a impactului politicilor noastre asupra altora, si riscurilor pe care le infrunta economia globala.
Imi pare rau daca paragraful de mai sus e un non-sens in limba romana. Asa e el si in limba engleza. Unde-i zoso sa le spuna ca nu stiu scrie nici cat de-un blog ? Aici am ajuns, dragii mosului, in halul in care 20 de prostalai se stiu numi "liderii lumii" cu mare pompa, si se stiu oferi sa ne salveze pe toti, eventual chiar si din chingile gramaticii.
In scurt, aventura Declaratiei G20 din 2 aprile este, pentru mine, proba certa si semnata ca n-avem in particular vre-o sansa, si daca ne salvam sau nu e strict in mainile hazardului. Cat despre auto-proclamatii lideri, ei, saracii, n-au mai multa treaba cu lumea asta decat orice grup de pacienti cu capul, din orice spital din orice tara din lume.
Saturday, 11 April 2009
"Modul I, in care agentii economici isi formeaza propriile structuri si planuri de actiune, si Modul II, in care o autoritate externa formeaza structuri si planuri pentru agentii economici. Modul II s-a dovedit a fi inferior Modului I in toate aplicatiile practice din toate timpurile fara exceptie."
Afirmatia nu e nitel prea categorica? Ma gindesc ca nu de putine ori e nevoie de aceasta autoritate externa (asta daca nu cumva esti libertarian in economie). Ce ne-am face, de pilda, fara legile anti-trust?
In rest, excelent post.
Saturday, 11 April 2009
Este categorica, dar mi se pare corecta, desi poate prost exprimata.
Situatia in care doua companii formeaza un trust si controleaza preturile nu este o situatie de mod I, ci de mod II. In anumite situatii de mod II, ca de exemplu asta, in care se poate in principiu ajunge pur si simplu prin diversitatea situatiilor concrete, este preferabil sa institui si sa institutionalizezi un control extern transparent si specific, decat sa lasi lucrurile de capul lor. Astfel, in locul trustului, legile anti-trust. Dar asta nu schimba natura situatiei concrete, in mod categoric, ci pur si simplu o recunoaste.
In fapt asa sunt si gandite legile anti trust, sa impiedice formarea trusturilor, nu sa controleze un sector ori un agent anume.
Saturday, 11 April 2009
G20 un summit ineficient, dupa parerea mea, dezamagitor pe toata linia. Summitul vrea sa gaseasca leacurile pentru criza economica in plina expansiune dar apeland la mijloacele traditionale, deja dovedite ca ineficiente. Cred ca in momentul asta e nevoie de inovatie, sa fii imaginativ, cautand un nou cadru, testand noi institutii si poate chiar noi reguli, initiind un nou joc.
Interesanta postarea.
Saturday, 11 April 2009
Fiind vorba despre o discuţie în specialitatea mea, am să îndraznesc să comentez.
Mi se pare greşit a suprapune mesajul public al unei astfel de instituţii cu înţelegerea ei asupra lumii, şi a pretinde identitate. În practică, aşa cum de altfel ştii, aceste mesaje sunt construite de câţiva specialişti în comunicare, cu input-uri minime dinspre partea experţilor î n economie, care sunt în general ocupaţi şi cu care oricum nu se prea înteleg, şi cu atat mai puţin din partea şefilor finanţelor ori guvernelor.
A judeca viitorul omenirii prin prisma declaraţiilor publice a G20 revine la a judeca compoziţia chimică sau procesul tehnologic prin care se obţine un medicament oarecare dupa reclama care i se face la televizor.
Saturday, 11 April 2009
@Oceania De fapt ei incearca solutii opuse celor aplicate in anii '30, sau cel putin asta si-ar dori sa incerce.
@Daniel Daianu Onoarea este de partea mea.
Inteleg perfect obiectia, si subscriu. Este de fapt o bucatica de Seinfeld, racit si cautandu-si leac : "This one's long lasting, but this one's fast acting. When do I need to feel good, now or later?" care ilustreaza foarte bine problema.
Totusi, cred ca a discuta comunicarile institutiilor publice ca si cand ele ar fi cel putin ilustrative daca nu de-a dreptul reprezentative pentru realitatea subiacenta e foarte important pentru sanatatea mintii publice.
Daca dumneavoastra, fiind ocupat, daca eu, fiind indragostit, daca tot restul lumii care stie cate ceva s-ar retrage din spatiul public, necomentand pentru ca oricum "nu-i chiar asa, dupa cum bine stim", s-ar ajunge la situatia in care se gasesc acum tabloidele, universal generalizata.
Ba poate chiar mai rau.
Saturday, 11 April 2009
Chestia cu productia la hectar mi-a aminit bancul cu scroafa premiata :
Aveau englezii o scroafa care facea cate 18 godaci la o fatare, si Ceausescu a trimis o delegatie sa cumpere o godacita. Pe care, adusa in tara, o hranesc ei stiintific cu sroturi de mei, talaj, span de aluminiu si alte porcarii de prin curtea industriei socialiste victorioase, de ajunsese biata rapanoasa cum nu se poate, si la prima fatare facu un singur biet purcelus, si ala ca vai de el.
Ingrijitorul vede purcelul singur, merge sa anunte la director, dar pe drum se gandeste, totusi, nu pot spune ca-i unul singur, si raporteaza doi. Directorul, la telefon cu secretarul de partid pe judet, ii face patru. Asta, catre bucuresti, zice de 8, care ajung la subsecretarul de stat pentru probleme de agricultura 16, pe care ii raporteaza in sedinta CC drept 24, sa se cunoasca totusi si superioritatea mediului democrat-popular.
La care Ceausescu raspunde
"Foarte bine, tovarasi! Unul la export si restul pentru consum intern."
Saturday, 11 April 2009
Bogdan Ghiu semnala la un moment dat, cu trimitere directă la un articol din cotidianul francez Libération ( http://membri.liternet.ro/node/1039 ) faptul că secretul bancar _elveţian_ e pe cale să-şi piardă farmecul, ameninţat fiind cu... desecretizarea.
Ceea ce se urmăreşte prin asemenea măsuri de transparentizare fiscală şi/sau financiară nu aspiră decât la un control comportamental (care e şi singurul "câstig" real al perioadei prohibiţie în sua - alcoolul e consumat acum, dacă nu cu moderaţie atunci cel puţin cu vinovăţie, fiind de aceea impozitat şi supus unui control strict, de la producţie până la desfacere).
Astfel, ameninţarea la adresa secretului bancar nu are în nici un caz în vedere dezvaţarea omului de năravul banului, ci doar inducerea unei anume responsabilităţi şi temeri în utilizarea acestuia. secretul bancar e garantat de stat, ca şi moneda, deşi această garanţie e ebsolut formală de vreme ce banul (sau, mai precis, încrederea populaţiei în monedă) este în realitate cel care stă la baza coeziunii sociale ce garantează existenţa statului. Aşadar, dezvăluirea secretului bancar nu impietează în realitate asupra funcţionării sistemului financiar.
Secretul bancar nu e cauza, ci consecinţa misterului pe care banii îl exercită asupra minţii umane. Ca atare, secretul poate fi manevrat, expus, fluturat pe la nasul ce se ţine cam prea sus, în speranţa că asta va _salva_ (nu va ucide) ceea ce ţine în viaţă acest secret, recte, pofta insaţiabilă de mister a omului. Banii exercită o asemenea fascinaţie asupra noastră pentru că sunt o forma de a întinde realitatea pe pâine, spre a putea fi consumată. Fără bani, realitatea ar fi probabil indigestă - incomprehensibilă pentru mintea umană.
S-ar putea spune că banul e logaritmul timpului, adică puterea la care trebuie ridicat momentul pentru obţine senzaţia de timp (trăit). Evident, puterea aceasta (a banului) e cu atât mai mare cu cât intensitatea timpului trăit (de mărime oricat de mica, dar evident pozitivă) este mai insignifiantă, e.g., timp trăit într-un mod superficial, frivol, anomic, etc. (Sper că n-am greşit la calcul :) .)
În orice caz, într-o lume pe cale de dezvrăjire, în care secretele au ajuns să ţină loc de mister existenţial, aflarea câte unui secret nu mai miră pe nimeni. Secretul bancar rezistă doar atât timp cât nu devine o ameninţare pentru banca în sine şi, în general, pentru misterul banilor puşi la dospit. Dezvăluirea secretului nu face să dispară banii respectivi - cel mult le schimbă proprietarul, ceea ce nu face decât să le sporească şi să le revigoreze misterul, atracţia şi puterea de seducţie. Omul iubeşte banul nu atât pentru că acesta îi revelează omului puterea, ci mai ales pentru că banul poate acoperi, prin transfer asupraaltcuiva, orice lipsă esenţială de putere.
Va fi interesant de văzut ce se va întâmpla atunci când orice act de ascundere va deveni imposibil, dat fiind că măsurile de securitate vor deveni semnul şi urma ascunzătorii. Nevoia de ascundere, răspunzând chemării unei crescânde nevoi de mister, va deveni probabil suspectă, dacă nu chiar vinovată de a fi comis crima care nu s-a produs încă.
Deocamdată crimele încă mai lasă urme şi banii mai au încă miros. Dar aspiraţia noastră cea mai înaltă este acum de a pedepsi tocmai crima perfectă. Vrem răzbunarea răposatului Principiu al Realităţii. Lumea ne scapă şi atunci, din reflex, încercăm s-o închidem în însăşi perspectiva care ne-o dezvăluie. E o nebunie căreia ni se cere să ne supunem - o nebunie care, paradoxal, are sens. Un sens care o justifică şi o amplifică totodată. Dezvăluirea unui secret nu e o nenorocire decât în ideea că secretul însuşi începe a fi privit ca o ameninţare, iar dezvăluirea se înscrie într-un proiect de exterminare a orice este ascuns.
De altfel, inexpugnabilitatea secretului bancar este chiar contraproductivă, băncile fiind primele afectate de faptul că un simplu secret e ridicat la statut de mister, aceasta fiind probabil una din cauzele prime ale aşa numitei "crize financiare", care e în fapt rezultatul unui prelungit abuz de încredere, pornit de la nivelul instituţiilor financiare şi diseminat la nivelul întregii societăţi. Ridicarea secretului vine să restabilească un echilibru - problema e însă dacă acest lucru va reuşi, în condiţiile în care nimeni nu e cu adevărat pregătit să accepte faptul că a miza prea mult pe puterea banului de a acoperi o lipsă prin transfer revine la a ne încredinţa cu toţii unei scheme piramidale gigant, autolimitate prin însăşi felul în care o astfel de schemă manevrează secretul înspre crearea unei aure de fals mister.
Sunday, 12 April 2009
Nu ştiu dacă sunt de acord cu tine la valoarea/devalorizarea monedei. Sunt cazuri de economii (ex. Bulgaria), unde moneda are o anumită valoare fixă, impusă în funcţie de o altă monedă.
Sunday, 12 April 2009
@grid Ei, a fost o placere sa-ti citesc contributia. Multumesc.
Cred ca s-au strecurat niste confuzii care ar putea altera rezultatul final. Tu zici
"secretul bancar e garantat de stat, ca şi moneda, deşi această garanţie e ebsolut formală de vreme ce banul (sau, mai precis, încrederea populaţiei în monedă) este în realitate cel care stă la baza coeziunii sociale ce garantează existenţa statului."
Asta e perfect adevarat, in masura in care prin semnul "stat" reprezentam orice forma de organizare statala a unui popor sau dintr-un loc, oricare ar fi ea. Pe de alta parte, cand zici
"Aşadar, dezvăluirea secretului bancar nu impietează în realitate asupra funcţionării sistemului financiar."
te referi la o parte a unui stat anumit, sistemul financiar nu face parte din "statul" dinainte, acel stat oricare ar fi el, ci din acest stat anumit, operant acum.
In aceste conditii, chiar daca nu impieteaza asupra statului si organismelor lui in principiu, impieteaza, si foarte bine, asupra acestui stat de fata, si organismelor lui specifice.
In rest, analiza fenomenologica pe care o aplici monedei, societatii si economiei din perspectiva asta a "misterului" e fecunda si foarte promitatoare. Daca ai timp, merita, sunt convins, transformata intr-o scriere intreaga, de la un cap la celalalt. Chiar si asa, este cel mai reusit eseu economic ori filosofic pe care l-am citit tot anul.
@Ingineru Ideea ar fi ca in acel caz, moneda are o anumita valoare fictiva, inscrisa in niste hartii, si o alta valoare, reala, care este impredictibila. In acest sens, moneda RSR avea o valoare teoretica, spre exemplu in raport cu dolarul american, 20-21 de lei la dolar, parca, si o valoare reala, care spre sfarsitul povestii ajunsese peste 100 de lei. Atunci cand vorbim de valoare, mi se pare ca singura imanenta care acopera notiunea este aceasta din urma, si nici intr-un caz conventia dinainte.
Sunday, 12 April 2009
Mircea Popescu~
mulţumesc şi eu de aprecieri, mai ales că ezitasem să postez un comentariu care risca să fie mai lung decât articolul de fond. dar în general nu pot să rezist scânteii care mă stârneşte, aşa că mi-ar fi părut rău să mă abţin :) .
acum, deşi e drept că sistemul financiar are o concreteţe superioară statului, el nu poate fi stâlpul statului dacă nu e totodată şi umbra lui. pentru o mai bună înţelegere, propun următoarea analogie: statul este momentul cinetic al unui gheţar în mişcare; puterea statului e o rezultantă directă a masei şi vitezei acestei uriaşe aglomerări de gheaţă; blocul de gheaţă e angrenajul financiar, care coagulează energiile sociale într-un tot unitar; acest bloc este explicit (vizibil) numai într-o mică măsură şi numai la acest nivel poate fi vorba, propriu-zis, de secret (dependent de cât de cuprinzătoare e privirea celui care analizează); această parte vizibilă, deşi absolut irelevantă prin prisma a ceea ce ascunde ea mai profund şi în mod implicit (invizibil), este totuşi în practică un operator de încredere, la ea recurgându-se ca reper existenţial şi de analiză; cu toate acestea, tot ceea ce poate fi ascuns şi disimulat, ţinând tot de nivelul perceptibil, nu constituie până la urmă decât un efect special al jocurilor de suprafaţă, cu impact minim asupra angrenajului financiar în general, care e susţinut şi alimentat permanent din adâncuri; nivelul submersat, invizibil şi - de aceea - nesupus legilor secretului şi neatins de mania secretizării şi desecretizării, este prin excelenţă teritoriul jocului financiar.
altfel spus, o erodare (reală) a sistemului financiar al unui stat terţ (e.g., elveţia) nu e posibilă prin simple operaţiuni de desecretizare, ci ar presupune o disoluţie în termeni reali a statului respectiv. chiar presupunând că, într-o bună zi, toate conturile secrete ar deveni publice, încrederea (subterană) cu care este girată intangibilitatea lor ar fi suficientă pentru a le asigura acestora supravieţuirea. chiar presupunând că titularul unui astfel de cont secret se dovedeşte a fi un evazionist sau un criminal, nu văd cum ar putea vreun organ financiar (naţional sau internaţional) să ridice acei bani în numele lui. sigur, printr-un ordin judecătoresc acei bani ar putea trece în visteria statului, însă asta nu dovedeşte nimic pentru că banca îşi va încasa în continuare comisioanele de transfer. prin urmare, nu păstrarea secretului este miza reală a jocului financiar; aceasta are doar darul de a impresiona şi influenţa deponenţii. ceea ce face jocurile în domeniul bancar este puterea de a atrage oamenii în matricea conturilor. a avea 10.000 de clienţi cu conturi active de sub 100 de dolari fiecare este, paradoxal, mai important decât a avea 10 clienţi cu conturi de 10.000 de ori mai grase. banking means networking. a face oamenii să creadă că sunt parte a ceva grandios, de care depinde viaţa şi securitatea lor e miza reală a finanţelor mondiale. faţă de asta, secretul bancar contează cam cât o vizită la un salon de cosmetică.
Sunday, 12 April 2009
Nu pot sa neg, mai ales ca urmatorul experiment mental te-ar sustine foarte bine :
Fie o banca elvetiana in care exista niste conturi secrete, cu un sistem de evidenta computerizat.
Posesorii lor stiu ca exista aceste conturi. Ei cred ca nimeni altcineva nu mai stie asta, dar fiecare dintre ei poate totusi deduce ca asa cum exista el, mai exista si altii.
Banca insasi stie de existenta fiecarui cont in parte. Ea crede ca fiecare posesor in parte ignora existenta celorlalti, dar nu stie care dintre posesori sunt diferiti, si care identici. (Cel putin sub aspectul cunoasterii, adica, care vorbesc intre ei).
Personalul care mentine calculatoarele in functiune stie atat existenta conturilor, cat si continutul lor, desi banca crede ca aceste informatii sunt tinute intr-o carantina anumita (despre care nu poate sa stie nimic sigur decat atunci cand conventia e incalcata.)
Un hacker, care infiltreaza sistemul informatic stie situatia conturilor, dar nu stie daca banca stie la randul ei de inflitrarea lui. In masura in care infiltrarea ajunge publica, posesorii nu stiu daca banca stie. Si asa mai departe.
Care este atunci sensul acestui "secret", altul decat ca o problema de marketing simbolic al statului ?
Monday, 13 April 2009
Articolul asta este surprinzator de interesant , chiar daca nu scrie in mod concret ca aceasta intalnire a fost creata pentru a sprijini dolarul si SUA .
G20 s-a dovedit cu aceasta ocazie , a fi doar o adunatura de natarai , care vor sa reinventeze capitalismul in favoarea lor , si sa ramana bogati fara nicio baza .
Atata timp cat G20 nu are legitimitate , nefiind o alcatuire de state alese dupa niste criterii clare , reprezinta doat o adunare oarecare , fara nicio valoare .
Monday, 13 April 2009
O adunatura de oameni care-si dau cu parerea. Unii sunt destul de buni ca profesionisti, probabil ca omisiunile lor au ca origine lipsa de informatii.
Secret= probabil ca nu stie toata lumea.
Tuesday, 14 April 2009
concluziile g20, sunt un foc de paie! un fel de show a la obama, "ne vom reconstrui, ne vom reface"! parcă şi obama e mai credibil! desigur, cei care iubesc g20, au plecat zâmbind fericiţi. acum, că au auzit planurile noi ale favoriţilor nu mai vor să îi schimbe. statul spectacol.
Tuesday, 14 April 2009
Eu sunt curios cine vor fi mongolii secolului nostru. Sau ma rog, roxolanii.
Saturday, 11 July 2009
Multe se vor schimba in mod radical in urmatoriii cativa ani pe plan mondial,in orice caz mongolii secolului nostru -"Biciul lui Dumnezeu"- vor fi chinezii impreuna cu japonezii; ei vor pune capat si domniei jandarmului mondial - S.U.A avand in spatele lor Israelul si finanta evreiasca -,cat si ambitiilor imperiale ale Rusiei si fanatismului islamic...