Ce ma intereseaza pe mine intr-un proiect.

Monday, 26 January, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Am purtat o discutie in care am incercat sa deslusesc cotloanele gandirii-mi unui domn foarte respectabil, care chiar daca se gasea interesat de o colaborare antreprenoriala, totusi nu reusea nicicum sa-mi faca o propunere care sa ma intereseze. Daca tot am lucrat la asta, notam rezultatul si aici, cine stie cui ii mai face trebuinta.

Din prima, sa tratam chestiunea banilor. Banii ma intereseaza, dar intr-un fel anume. Nu am nevoie de bani ca sa-mi platesc ratele la masina, chiria la casa, pampersii la copil, amorul la nevasta ori alte asemeni. N-am atari nevoi.

Ma intereseaza insa banii, si chiar foarte mult, ca un semn de consideratie si respect. Unul, al nostru impreuna, partenerii, fata de proiectul nostru comun, si al doilea, al nostru, partenerii, unul fata de celalalt.

Prima chestiune vine dintr-o observatie a lui Ford, si anume ca daca ceva merita facut, acel ceva merita facut bine, iar daca ceva merita facut bine, merita a plati pentru asta.

Nu merita Ion sa fie platit, una, si nu pentru ceea ce a facut, a doua. Nu este platit autorul, ci plateste beneficiarul. Nu dinspre producator vine plata, ori nevoia ei, ci dinspre consumator. Nu pentru obiect se plateste, ci pentru binele din el.

Deci, daca ceea ce avem a face nu merita bani, atunci nu merita facut si gata. Si functie de cati bani merita ceea ce avem a face, putem decide daca facem asta sau altceva, pentru ca nu avem decat o viata, si ea este compusa din zile si ore. Care trec.

A doua chestiune vine dupa parerea mea de-a dreptul din morala naturala. Daca Ion face jumatate de placinta si Gheorghe alta jumatate, Ion sa manance atunci jumatate de placinta, si Gheorghe cealalta jumatate.

Daca Ion are o problema cu ideea de mai sus, inseamna doar ca Ion nu a ajuns inca la maturitatea intelectuala care i-ar permite sa faca o placinta impreuna cu cineva. Sa nu fie de mirare atunci daca Gheorghe ii spune din start, stimate, nu e inca timpul. Nici nu este. Pentru Ion, nu pentru placinte.

Asta-i problema banilor, in totul si completul ei.

Mult mai importanta e problema parghierii. Ce e parghierea ? Faptul de a folosi o parghie, cum e si leverage faptul de a folosi un lever, in limba engleza. Vezi ce bine ca vorbim romaneste ? Deci, parghierea.

Parghierea inseamna ca daca eu imi folosesc un ceas din viata amestecand faina cu apa si drojdie, si framantant aluat si dand la cuptor, am produs o paine.

Dar daca imi folosesc o ora din viata analizand fluxul de productie intr-o fabrica de paine, care face 500,000 de paini pe an, si reusesc sa reduc pierderile asa fel cat productia neta creste cu 0.1%, am produs 500 de paini. Tot dintr-o ora.

Ei, diferenta intre a-ti folosi ceasurile ca sa produci o paine ori 500 este tocmai parghierea la care ai acces.

Timpul este, in mare, fungibil, asa ca o ora este acelasi lucru cu patru sferturi de ora, cum sunt si patru sferturi de ora in mare egale cu o ora intreaga. Ca atare, este intotdeauna imperativ sa folosesti cea mai mare parghiere la dispozitie.

Daca tu ai de facut o paine, nu-i tot una prin ce metoda o faci. Daca o faci prin prima metoda de mai sus, lucrezi o ora. Daca o faci prin a doua, lucrezi 7 secunde si-un pic, si in rest te iubesti ori te despaduchezi ori ce alt mai iti si vine sa faci.

De aceea, intre doua proiecte, care ambele satisfac criteriile eliminatorii cu banii expuse mai inainte, voi alege intotdeauna acel proiect care-mi ofera mai multa parghiere.

Daca nu as dori sa fac nimic, nu as face nimic. Daca doresc sa fac paine, evident voi prefera sa fac 500 de paini intr-o ora, decat una singura. Chiar daca nu am nevoie decat de o singura paine.

Este asa in principiu un lucru de domeniul evidentei parghierea asta, si putem fi iarasi foarte de acord in principiu. Dar daca iei chestiunea la puricat, nu mai este chiar asa de evident. De exemplu :

1. Daca proiectul A are interfata functionala cu Internetul, asa ca majoritatea problemelor pot fi rezolvate in cateva minute de la distanta, in timp ce proiectul B necesita cumparat bilete avion rezervat hotel suferit trafic discutat cinci minute si parcurs traficul spre aeroport inapoi, putem zice ca proiectul A are parghiere si proiectul B are balast.
2. Daca proiectul C are un sistem de decizie format din 18 elemente, care fiecare necesita evident un pitch separat, precum si 39 de grupuri formate din cele 18 elemente in compozitii diferite, in timp ce proiectul D are un sistem de decizie format dintr-o singura persoana, putem zice ca D are parghierea si C balastul.
3. Daca proiectul E are o cultura institutionala a fricii instaurata prin ani de practica aberanta a "responsabilitatii" impanata cu iesiri grobiene ale middle managementului, in timp ce proiectul F e compus din niste pustani neformatati intr-un mod particular, F e cu parghierea si E cu balastul.

Exemplele pot sa continue la nesfarsit, dar daca ganditi problema oricare institutii in termeni de cutie de viteze + ambreiaj, veti vedea multe chestii interesante.

Ca de exemplu de ce asa zisele start-ups, asa cum se practica ele in SU au un avantaj sistematic fata de companiile mari, si de ce firmele private au in general un avantaj asupra institutiilor publice in valorificarea resurselor.

Ca de exemplu de ce refuza unii oameni competenti proiecte "relativ bine platite" dar accepta sa lucreze cu un grup de voluntari ori pustani de liceu.

Nimeni sanatos la cap nu va accepta sa intre in viteza intai. Patru, cinci, sase si sapte este ce ne intereseaza pe noi. Si pentru un pitch criminal si asasin, asta trebuie sa fie centrul si miezul : explicati-mi mie cum fiecare strop de sudoare de pe fruntea-mi se transforma-n holde grele, ca asta ma intereseaza. Ceea ce revine pana la urma tot la o chestiune de respect : respect fata de munca.

Asta imi spune americanul ce vrea sa ma vanda : ce secretara buna au, ce aproape de tot si orice e biroul, cate legaturi si interfete au pentru orice dispozitiv de comunicare as putea dori sa folosesc, cum si-or cladit birourile-n cerc ca sa fie mai usor sa gasesti oamenii de-i cauti. Asta. Cat de usor este sa ai impact, si ce mare este el. Pentru ca asta conteaza.

Sunt si oameni care-mi explica cate tone de argint forjat or folosit in constructia portii de intrare si cate vrabioare impusca ei in cursul vanatorii corporate de teambuilding. De parca eu is si tacnit sa ma duc intr-un loc unde niste apucati ce-or auzit si ei de vanatoare in mileniul 3 isi compara testosteronul antreprenorial. Doamne fereste.

Nu vreau sa fiu dus cu limuzina de la aeroport, ca nu-s nuntas. Vreau sa fiu dus repede, si intr-un loc unde ce am de spus conteaza. Asta e, tot.

A, si banii.

Category: Oda Superbiei
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

48 Responses

  1. Excelent postul!

    Tot din seria asta, am avut de-a face cu clienti care imi spuneau ca pretul e prea mare, ca ne ia 30 min sa facem nu stiu ce chestie.
    Iar valorea ei o judeca la cat imi ia mie sa produc lucrul ala, nu la valoarea lui in sine pe piata.

    Respectiv daca eu pot sa livrez ceva bun in 30 de minute, e fix avantajul meu. Si el costa chiar mai mult decat daca as fi lucrat 2 ore, sa zicem, la aceeasi calitate, daca nu chiar mai putin.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Monday, 26 January 2009

    Dupa aceasi teorie, copii ar trebui sa fie doar a mamelor, ca doar lui tati ii ia cinci minute, care 30 ?

  3. wha???

    hahaha
    ok, nu o sa comentez asta!
    excercitiile intelectuale de genul asta mi se par ridicule

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Monday, 26 January 2009

    Bine, hai sa gasim alt exemplu.

    Omul care spala avionul ar trebui sa castige mai mult decat pilotul, pentru ca si ia mult sa speli magaoaia, mai mult decat sa o conduci, si nici nu este pilot automat de spalare.

    Asistentele medicale ar trebui platite mai mult decat doctorii, pentru ca ele petrec mai mult timp cu bolnavii.

    Spectatorii la un meci de fotbal ar trebui sa fie platiti mai bine decat jucatorii, pentru ca ei stau acolo tot meciul, in timp ce jucatorii sunt mereu schimbati.

    Etc etc.

  5. geeeez!!
    eu spun exact opusul
    valoarea nu reiese din timpul executiei!!!!

    hai, succes!
    pa

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Monday, 26 January 2009

    Pai cand zic, dupa aceeasi teorie, ma refer la cea a lor despre care vorbesti, nu la a ta cel care vorbesti.

    S-ar pare c-am reusit sa ne contrazicem fiind de acord.

  7. lol
    da

  8. nu ştiu cum se face, dar mă gândesc la chestia asta de multă vreme şi nu am reuşit încă s-o pun atât de clar într-un document sau într-un post. ideea e că mă sperie câte de multe pârghii trebuie acţionate în ziua de azi. poate e datorită caracterului meu, de a face lucrurile cât mai bine, de preferat de unul singur, dar când văd câte pârghii s-au implementat în societatea actuală, intru puţin la bănuieli cu privire la simplitatea acestui sistem.

    oricum, trebuie să recunosc, ai dreptate :D

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Monday, 26 January 2009

    Asta-i drept, stii ? Au devenit chestiile complicate, dar asta mai ales pentru ca oamenii s-au tot inmultit, resursele nu, si asa ca sa putem supravietuii trebuie sa folosim tot mai putin fiecare.

    Eficienta asta cere complexitate, si asa am ajuns cu niste mate asa de incurcate ca ni se mai si rupe filmul de nu mai stim ce faceam. Cam asa inteleg eu criza asta financiara, pur si simplu ne-am pierdut, stam de-un an ca omu pe strada, privind in gol. "Ce ziceam ?"

    De-aia ii si imoral si rusinos sa incurci un om. Daca el ar putea manevra un sistem de 250 de parghii inlantuite, sa-l tii tu sa traga de-o biela manivela e asa... pacat. Ca inseaman ca vre-un maimutoi da din alea complexe si unde ajungem asa ?

  10. da, ai dreptate, însă există un motiv pentru care ai vrea să-l pui pe omul ăla să învârtă la o singură manivelă: să aibă perspectivă dacă ajunge sus. să ştie cum e şi cu una şi cu 250. nu de alta, dar s-ar putea să greşească atunci când nu ştie mecanismul complet, dintr-o greşeală stupidă, la care se răspunde cu RTFM.

    şi eu aş vrea să fiu la cârma unui blog cu 10.000 unici pe zi, dar nu cred că aş rezista prea mult timp, în condiţiile actuale. aşa, plecând de jos şi ajungând sus, vezi altfel lucrurile.

    zic şi eu...

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Monday, 26 January 2009

    Clar, toti pasii sistemului fac parte din cunoasterea sistemului.

    Eu sunt un ciudat pe tema asta, care am plans cand or scos boii si vitele latina din Oxford (ca greaca or belit-o de vre-o 30 de ani), care daca as fi profesor de doctori i-as obliga sa deseneze oameni, sub grava pedeapsa daca nu, si asa mai departe.

    Plus, ca sus nu exista. Nu esti sus cand traji de manivela a mai complicata. Esti pur si simplu acolo. Principiul lui Peter nu se aplica decat la prosti.

  12. i feel dumb :)) principiul lui Peter?

  13. Mircea Popescu`s avatar
    13
    Mircea Popescu 
    Monday, 26 January 2009

    In a hierarchy every employee tends to rise to his level of incompetence.

  14. Tocmai ca ieri cugetam apasat intru semnificatia si importanta banului. Un lucru-i clar, si anume ca banul duce catre progres. Pe cand imi spuneam ca nici un angajat nu va binevoi a prelua raspunderi mai mari si munca mai multa si istovitoare pentru aceeasi suma de banuti, a reiesit criteriul motivational. Asa ca am inceput sa cuget la bastinosii din Ciupacawa, ei nu au bani, amusina dupa buruieni si taratoare, or fi mai fericiti ca noi ? Nu poci ca sa ma plang, cam am ce-mi trebuieste, as putea sa intensific si sa optimizez productia de lei, da' ce sa fac cu ei ? Sa-mi fac casa mai mare, sa-mi cumpar Q17, sa pot investi mai mult intru optimizarea pruductiei de lei ? Nu poci fi motivat astfel. Insa nu poci a emigra in Ciupacawa sa-mi pun copilul intru amusinari de buruieni. Si totusi .... . Acum aspectul motivational (altul decat banutul) si valoarea muncii se stabileste dupa vrerea,puterea si placerea fiecaruia, aici eu nu ma bag .... ca am prea multe ganduri sure-n cap.

  15. Mircea Popescu`s avatar
    15
    Mircea Popescu 
    Monday, 26 January 2009

    Tocmai, ce poate sa vrea omul, logic ?

    Poate sa vrea sa aiba, ori sa vrea sa faca, ori sa vrea sa stie. Asta e, tot.

    Acu, sa-ti inchipui ca poti rezolva problema vrerii omului, dandu-i sa aiba, e ca si fericirea fara sex si-o mana si-un ochi. Lasati-ma ca nu voi asa fericire, na-va maneca si io-am fugit.

    De-aia, mai important decat banii, e asta. Ce poti, in fond, face ?

  16. Interesanta perspectiva asupra valorii. Cum momentan valoarea este masurabila in bani, din nefericire e nevoie si de ei.

  17. Mircea Popescu`s avatar
    17
    Mircea Popescu 
    Monday, 26 January 2009

    Cred ca valoarea se masoara mai degraba in efect. Banii pot fi un efect.

    Dar care este de exemplu valoarea lui Gigi Becali ? Care este valoarea lui Arhimede ?

  18. :)) bun principiul ăsta :))

  19. Sunt multi factori care influenteaza pretul.
    Valoarea e doar unul dintre ei, de obicei cel mai putin relevant in stabilirea pretului.

    Doar o constatare.

  20. Mărturisesc că nu ştiam ce înseamnă "fungibil". Dar orice scăpare îşi are avantajele ei. Între timp am aflat - înseamnă "înlocuibil", însă asta nu oricum, ci doar ca valoare. Cu alte cuvinte, fungibil se numeşte lucrul care este înlocuit cu toate că nu poate fi înlocuit. Timpul e, într-adevăr, un bun exemplu. O oră e mereu o oră, ca valoare de timp, deşi la drept vorbind, în unităţi de valoare simbolică, o oră la vârsta de 7 ani (când nerăbdarea e mare) e sigur mai lungă decât o oră la 77 de ani (când nu mai ai chiar aşa multe ore de trăit). Prin contrast, o urnă cu cenuşa unui decedat nu e un obiect fungibil, de vreme ce nu s-a inventat încă un sistem de cuantificare a emoţiilor care să permită un schimb simbolic echitabil al cenuşii mătuşii Tamara contra cenuşii mătuşii Varvara. De unde şi ideea că pierderea unei vieţi omeneşti e mai mult decât pierderea timpului trăit de aceasta.

    Nu vedeam însă nicio legătură directă dintre "fungibil" şi ciuperci (legătură sugerată de rădăcina cuvântului), dar asta numai pentru că nu m-am gândit niciodată la natura ciupercilor. Ciupercile au darul rar de a apărea 'ex nihilo' şi de a se înmulţi repede şi peste măsură atunci când găsesc un teren favorabil dezvoltării lor. Ciupercile sunt, de aceea, o ilustraţie foarte bună a noţiunii de parazit şi, prin aceasta, a noţiunii de "valoare". Deci, "înlocuibil" se poate oricând înlocui cu "ciupercabil" sau "reproductibil". Valoarea este specia morală care se distinge prin perniciozitate, fiind ceea ce atribuie fiecărei nevoi un preţ şi transformă, prin aceasta, nevoia în dorinţă (ca necesitate obiectivă).

    Un lucru e deci fungibil dacă şi numai dacă (1.) se consumă şi (2.) consumat fiind, se cere pus la loc şi îşi găseşte un înlocuitor.

    De la Marx cetire, valoarea de întrebuinţare a mărfii determină valoarea sa de schimb, iar aceasta din urmă determină preţul. Nu ştiu sigur în ce măsură o fi considerat Marx că banii sunt o marfă ca oricare alta, dar în mod sigur a intuit că ceea ce ţine piaţa în picioare nu e banul în sine, ci valoarea acestuia, adică ce înseamnă banul pentru om. Spaima tuturor finanţiştilor e - încrederea în monedă. Să nu carecumva să dea dracul să nu mai poftească omul banii, că societatea s-ar duce cu totul de râpă. Nietzsche a încercat şi el să tulbure paradigma valorii, dar a murit pe gânduri.

    Poziţia mea e următoarea. Valoarea e parazitul princeps al existenţei umane, iar banul e instrumentul prin care furtul devine instituţionalizat la scară socială. Singura formă legitimă de furt e câştigul în bani. Problema e doar cine poate stoarce mai mult (şi de la cine). Incriminarea furtului ca delict nu face decât să consfinţească ideea că viaţa socială şi progresul nu sunt sunt forme de furt, pe când în realitate acestea sunt forme instituţionalizate şi sistematizate de furt. Valoarea e o memă (genă culturală) ce codifică funcţia de parazit a omlui. Banul e instrumentul (braţ sau armă) prin care această funcţie se exercită.

    E adevărat că a existat un timp în care banul era o măsură a valorii, însă în prezent producţia de bani s-a autonomizat peste măsură, aşa încât astăzi banul este cel care determină valoarea şi nu invers. Atâta vreme cât ceea ce contează e doar eficienţa brută, valoarea devenind un parametru cantitativ mai degrabă decât o calitate, "expresia" sa în bani nu e altceva decât un efect special de natură să acopere realitatea printr-un efect de supraproducţie. Acum banul nu mai e o expresie a realităţii, pentru că banul este cel care produce şi determină realitatea ca un efect special. De aceea "pârghierea" (leverage-ul) nu mai reprezintă nimic obiectiv, nu mai este o ex-presie a ceva anume (cum ar fi productivitatea sau eficienţa), devenind doar o măsură a im-presiei artistice, adică o ilustrare a felului în care am devenit dependenţi de astfel de concepte. Nevoia de bani e nevoia de aer a personajelor virtuale care am devenit fiecare dintre noi încercând să urmărim filmul propriilor noastre vieţi. Nu e o nevoie reală şi totuşi poate ucide, pentru că realitatea vieţii a fost subordonată principiului reprezentativităţii şi identităţii, de natură a produce realitate acolo unde ea nu există.

  21. Mircea Popescu`s avatar
    21
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 27 January 2009

    Mi se pare ca te-ai informat gresit. Fungibil este lucrul care este la fel cu sine, si unit si despartit. Exemplul dat este instructiv : timpul este fungibil pentru ca o ora este egala cu patru sferturi. Banii sunt fungibili pentru ca zece sute de mii sunt egale cu un milion. Aurul este fungibil pentru ca un lingou de un kilogram este egal cu zece bare de o suta de grame.

    Evident, ceva poate fi fungibil doar in raport cu un criteriu ori scop anume, chiar daca in general implicit. Banii sau aurul in raport cu valoarea lor de schimb, timpul in raport cu apropierea noastra de moarte.

    Vorba nu vine din latinescul pentru ciuperci, ci din latinescul pentru a face, a executa, in sensul de, face tot aia.

    De-aici incolo rationamentul tau se pierde, din pacate.

    Tu pui semnul egal intre furt si comert, in termeni foarte marxisti : atat timp cat se genereaza plus valoare, trebuie ca ea a rezultat din furt, ca doarcum altminteri ?

    Nu e semnul egal intre furt si comert dintr-un motiv simplu, dar ineluctabil : Desi furtul si comertul au ambele loc intre doua persoane, furtul are loc cu consimtamantul uneia singure, in timp ce comertul are loc cu consimtamantul ambelor.

    De aceea este si furtul interzis social, in timp ce comertul nu, furtul este, economic vorbind, ceea ce este onania sexual vorbind, in timp ce comertul este ceea ce mai facem noi, oamenii, unii cu altii.

    Faptul ca valoarea se transfera automat nu este mai mult o dovada a lipsei ei cat este un aqueduct roman dovada lipsei apei in acele timpuri. Daca demonstreaza ceva, demonstreaza importanta si respectul acordat categoriei in societatea respectiva.

    Derealizarea realitatii este un pas des facut, istoric. Mi se pare la fel de valid ca si operatia mentala a oricarui copil care inchide ochii si se vede intr-o lume de basm, chipurile mult mai legitima.

    Nu voi incerca sa-i demonstrez, cum nimeni sanatos nu va incerca, realitatea obiectiva a realitatii obiective. In general, armata, nasterea, violul, boala si alte diverse manifestari specifice vietii au darul sa creeze oarecare trezire in mintea printilor si printeselor, iar daca nu reusesc ele, moartea rezolva problema indelibil.

  22. eu iubesc şi respect banii ca şi valoare proprie din punct de vedere profesional...
    nu mi-e frică de lipsa lor

  23. @evergreen - pai noah, e dreptul tau, da poate sa ma spurce cineva de nu iubesc si nu respect banutul nici de-un fel ? Ca munca mea-i cu doua fete, una e pentru suflet, si una ii cu portofel.

  24. Mircea Popescu`s avatar
    24
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 27 January 2009

    Nu te spurca nime, cum nu te spurca nime daca nu folosesti metroul, ori furculita. Faci cum vrei si-ti vine.

    Decat ca, daca tot s-o prasit pe lume un lucru, cu o utilitate anumita, poti la fel de bine si sa te lamuresti care e si cum merge, si sa te servesti de ea. Daca vrei, nu altminteri.

  25. Ohoo, nu speram să fiu chiar atât de rău înţeles. dar aşa-mi trebuie dacă mă joc cu cuvintele :)

    Referitor la fungibilitate, am înţeles exact ce înseamnă fungibil. Numai că eu îs unu' de-ăla necredincios, pentru care unu nu e niciodată egal cu unu. Pentru mine nimic nu-şi este sieşi substituibil. Egalitatea de tip "1=1" e un postulat adevărat numai prin prisma valorii, valoarea fiind o reflectare a principiului identităţii. Însă nimic nu-şi este sieşi egal (şi cu atât mai puţin identic). Valoarea este o aproximare utilă, adică făcută în virtutea unui scop, iar un scop ia naştere atunci când o acţiune este autoreferenţială, adică atunci când se ia pe sine însăşi ca bază. Orice scop este o iluzie, pentru că porneşte de la premiza greşită că realitatea se reduce numai la aparenţă, adică la ceea ce e manifest. O acţiune autentică e cea care nu transformă mijlocul în scop. Cu alte cuvinte, ceea ce denumim în mod curent "scop" e numai un mijloc pervertit, întors asupra lui însuşi în numele identităţii care îi acaparează existenţa până la a i-o substitui.

    Paralela cu ciupercile era doar o paralelă. Limba are o logică destul de ilogică. Cuvintele nu se aseamănă degeaba, chiar dacă nu întotdeauna înţelegem de ce. De ce există omonimie? Nu mă hazardez în a găsi o explicaţie, dar pot să mă gândesc că, de pildă, latinescul pentru ciuperci seamănă cu latinescul pentru a face, a executa (acelaşi lucru) dintr-un motiv foarte simplu - ciupercile simbolizează serialitatea şi, prin aceasta, ele ne duc cu gândul la uşurinţa sterilă a productivităţii şi scopului.

    Referitor la ideea de furt, consimţământul n-are nimic de-a face cu furtul liber-consimţit de care vorbesc eu. Plus-valoarea ia naştere prin furt nu pentru că cineva îmi fură mie surplusul muncii, ci pentru că eu însumi îmi închipui (greşit) că a produce înseamnă a câştiga. În realitate a produce înseamnă a pierde, în măsura în care asumându-mi o identitate îmi pierd fiinţa.

    Schimbul simbolic la care am făcut referire este tocmai acesta - acceptarea ideii de valoare ca substitut funcţional-productiv al fiinţei. În realitate, fiinţa nu poate fi schimbată contra nimic, nici măcar în moarte neavând un echivalent. Însă noi insistăm să-i găsim un echivalent, un preţ, din raţiuni pur mercantile, închipuindu-ne că astfel ne facem viaţa mai uşoară, când de fapt orice încercare (scop) de a deveni mai puternici ne face în realitate mai slabi. Dar de aici încolo intrăm pe un alt tărâm.

  26. Mircea Popescu`s avatar
    26
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 27 January 2009

    Nu te mira, ca rar mi se intampla mie sa pricep ceva.

    Critica ta asupra intentionalitatii nu imi pare atacabila, cel putin la prima vedere, decat poate ca merita mentiunea ca este si ea, la randul ei, autoreferentiala.

    Pe de alta parte, daca furtul de care vorbesti este un furt liber consimtit, cum te astepti tu sa te mai poata urmari si cititorul biet ? Nu neg ca se poate concepe geometria sferelor cubice, in principiu, dar daca le spui simplu, sfere...

    Nu-i fals ce zici tu cu fiinta, decat ca reduce fiinta la un lucru in afara reprezentarii, trecand-o intr-un registru de-a dreptul metafizic. Si atunci ce fiinta mai e aia ? Singura masura a fiintarii, dupa mintea mea, e prin medierea identitatii asteia.

    Motivul pentru care ii gasim mereu echivalent nu este, in fapt, mercantil ori usuratate, ci pur si simplu angoasa. Cum deosebesti fiinta de neat, viata de moarte, daca n-o schimbi mereu in ceva ? Panta rhei.

  27. @Mircea Popescu - pai din pacate tot nu inteleg. Adica e util a corela banutul cu muncile prestate vrei a sugera ? Eu pun putin problema altcumva. Nu imi ofera banul valoare in munca mea. Prestez in parte pentru trocul ce imi permite a preschimba munca in haine si mancare, asta-i prestatia ce-i coborata in valoare, si mai prestez far' de aspecte pecuniare, ii mai placut si parca pentru mine ar avea valoare. Sunt munci si munci, iar eu de caut valoarea muncii mele SI in banutii de-mi revin .... pai asta nu ajuta, ca-i mult mai valoroasa pentru mine munca de placere. Nu pot a imbina placutul cu utilul, muncesc si-n lei ca-i musai, dar munca "de placere" pentru mine nu poate fi cotata cu sau in pesin.

  28. Mircea Popescu`s avatar
    28
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 27 January 2009

    Bun, dar din punct de vedere rational, ai in fiecare moment de raspuns la niste intrebari. De exemplu :

    Daca doresti sa ai pantofi, si apa la chiuveta, ce vei face ?

    Iei pusca, mergi la padure, vii pe seara cu lupul mort, il belesti, il argasesti, tai si dai cu sula, pui talpi si fete cosi si lipesti si-ti faci pantofi ?

    Ori mergi la mina scoti plumb dai cu ciocanul sa faci tevi sapi santuri pui teava tragi la robinet ?

    Ei, care ? Dar daca sunt alti oameni care fac si asta si aia si toate celelalte, tu iti poti alege, din nou, rational, ceva ce tie iti e relativ mai usor de facut decat toate celelalte, faci de-ala, si schimbi cu toti ceilalti, asa ca sa ai si pantofi si apa si mamaliga si nasturi la palton.

    Capitalismul iti serveste, ca metoda rationala de a doza efortul, indiferent daca-ti plac banii sau nu, tot asa cum vorbele iti servesc ca metoda rationala de comunicare si daca-ti plac literele, si daca nu-ti plac.

    Si in fond, e si cam irational sa-ti pui problema daca-ti plac literele. Ce treaba are ?

    Vezi cum zic ?

  29. @Mircea Popescu - pai tocmai asta e, ca nu-mi plac literele, asa ca nu am apreciere mare pentru scrierea unei nuvele, de as putea sa o pictez mai bine-ar fi, si nu pun in balanta parghierea, ca-i plus si minus si aici. O fi irational de nu-mi plac literele ori alte cele ? Probabil ca am gresit cand am luat in calcul cate litere sunt in nuvela. Aici iti dau dreptate, este benefic a sti sa scrii si sa cetesti, dar vezi tu ... nu e musai sa si placa ori sa folosesti. Nu-mi pun problema de valoare sau apreciere, capitalism sau parghiere, chiar de e bine a sti sa folosesti banutul, parghiile si cele cele, de nu-mi place metroul si pot sa umblu, chiar de-i mai greu cu mult, prefer ca totusi, sa pasesc.

  30. Evident că nu mă pot feri de autoreferenţialitate atâta vreme cât port un nume şi mă servesc de cuvinte. Wittgenstein spunea, oarecum ultimativ, că în privinţa lucrurilor despre care nu se poate vorbi, ar trebui să se tacă. Doar că ele nu ne lasă să tăcem în privinţa lor. Un cuvânt e cu atât mai adecvat funcţiei sale de reprezentare cu cât sensul său scapă acestei funcţii.

    Nu ştiu dacă trebuie să ne străduim să răspundem în vreun fel anume angoasei existenţiale, de vreme ce simpla sa prezenţă ne afectează în suficientă măsură pentru a ne determina oricum acţiunile. Cred că felul în care reacţionăm la angoasă prin acţiune, sperând la a o putea contracara sau contrabalansa, ne face mult mai vulnerabili în faţa ei. Ca şi cum, vrând să mergem şi dorindu-ne asta mai mult ca orice, ne-am împiedica într-una de propriile picioare.

    În limbaj referenţial, aş spune că e nevoie de mai multă neglijenţă şi indiferenţă în tot ceea ce facem. Dar asta e, desigur, tot o reprezentare, grevată de avatarurile şi riscurile reprezentării. Rolul neglijenţei ar fi doar acela de a se opune intenţionalităţii (sau excesului ei), când în fapt nu de lupta contrariilor e nevoie, ci de estomparea percepţiei lor ca garanţie a menţinerii diferenţei nemărturisite dintre ele. Probabil în acelaşi fel în care "deconstrucţia" lui Derrida nu e o metodă (deconstrucţia nefiind totuna cu demolarea), ci mai degrabă un mod de a accede la însăşi fiinţarea actului de construcţie şi a motivaţiilor sale, ca o premiză pentru ieşirea din paradigma scopului menit să obtureze cauza, în loc de a o salva.

  31. Mircea Popescu`s avatar
    31
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 27 January 2009

    Pai vezi sorine, cum ziceam, nu te spurca nime, dreptu tau. Decat ca ai zis ca n-ai inteles si-am incercat a esplica. Da si odata esplicat, tot nu te spurca nime. Paseste linistit ca face bine la buc ;)

    Auzi gridule, hai sa-ti zic un banc :

    Cica un tip intra la medicina, dar nu prea se tine, si nu prea invata el mare lucru, si la sfarsit ia diploma pe spaga. Si se trezeste repartizat in ceva satuc, sa-i ajute pe aia, si el saracu nimic nu mai stia din facultate decat lectia cu viermii intestinali.

    Si ce sa faca, oricine orice avea, el tot de viermi ii trata. Vine intr-o zi unu cu mana rupta. Asta ii da viermifug. Omu, nemultumit, dom'le, io am cu mana nu cu burta.
    "E, si cum ti-ai rupt mana ?"
    "M-am suit in cires"
    "E, pai vezi daca te-o mancat in cur?!"

    Asa si cu cuvintele aste, nu ne lasa cica ele pe noi, ca noi ase le lasam pe ele, mama mama :D

    Da acu serios : Zici tu ce zici, e si ideea pacii in budism de exemplu, dar nu prea e la moda printre albi la ora actuala. Oameni de nu-i lasa ideile in pace.

    Dar sunt absolut de acord cu tine. Ar fi nevoie de mai mult laissez vivre. Peste tot, mai ales unde nu ne vine. Ce le lipsete la plozi astazi ii sa-i lase lumea-n pace cand au 3 ani, si sa-i bage in seama cand au 16, nu invers. Toate pseudo bolile astea - am citit de curand ceva studiu ce estima ca peste jumatate din americani au vre-un borderline disorder - auzi tu sa mori, o ajuns sanatatea o stare de anormalitate mentala. Si alte multe nenumarate.

    Fara numar, gridule, fara numar.

  32. foarte interesant punctul tău de opinie. nu sunt de acord, însă.

    dacă invoaţia ta produce 500 de pâini, asta durează doar o perioadă, cât e patentată(dacă e). după aceea o poate folosi concurenţa, deci ce ai câştigat poţi pierde şi încă îndesat. nu dau example acum.

  33. Mircea Popescu`s avatar
    33
    Mircea Popescu 
    Saturday, 31 January 2009

    Pai o perioada si dura, un an, am luat la socoteala.

    Chestia cu patentarea, e cam ca si a incerca sa omori tantarii din camera de hotel cu mortierul. In majoritatea cazurilor, solutiile se aplica unor circumstante concrete si specifice, si ca atare sunt inutile concurentei, care se afla in alte circumstante concrete. Nu vorbim de o inventie, ci de o optimizare.

    Sigur, marginea intre cele doua este mai degraba fluida, dar eu vorbeam mai din partea asta.

  34. bun. care e scopul articolului si concluziile sale pana la urma?

  35. excelent post. :)

    incantat de cunostinta Mircea :)

    si acum la obiect, diferenta intre cum vede beneficiarul pretul pe care il plateste pe know-how si pretul pe care il cere consultantul, arata o carenta in procesul initial de vanzare.

    nu vinzi, 5 minute de munca, vinzi beneficiile pe care le obtine apoi cel care plateste consultanta.

    exemplu prin banc :)

    un administrator de hotel are o problema la centrala termica. cheama specialisti acestia vin si nu reusesc sa repare.
    un mester batran spune ca repara el pentru 1000 eur. administratorul disperat accepta.
    mesterul intra, sta 10 minute si spune ca a reparat. administratorul putin uimit cere detalierea serviciilor.

    pe factura apare asa:

    1 eur = 1 buc sfoara 2m
    4 eur = 1 rola banda izolier (a se citi scoci)
    995 eur = pentru ca am stiut unde sa le pun.

    exemple populare : dau un regat pentru un cal.. cum naiba sa coste atat un cal? :))

  36. Mircea Popescu`s avatar
    36
    Mircea Popescu 
    Saturday, 14 February 2009

    Bine-ai venit :)

    Eu nu-s de parere ca un consultant vinde ceva. Sigur, discutia e destul de complicata, si intr-o prima aproximatie totul e vanzare.

    @toader : da.

  37. da, buna observatie; respectul intr-adevar.

  38. ViolSintetic`s avatar
    38
    ViolSintetic 
    Saturday, 17 October 2009

    Prosti ati fi mai fericiti...

  1. [...] ma intereseaza pe mine intr-un proiect 27 1 2009 [...]

  2. [...] sume modice (sau eventual - desi improbabil - chiar gratis) daca reusiti sa ma convingeti ca-i o buna utilizare a timpului meu si in acelasi timp ca exista motive insurmontabile pentru care nu va puteti face meseria.Pentru ca [...]

  3. [...] E posibil sa va intereseze si “Ce ma intereseaza pe mine intr-un proiect“. Category: 3 ani experienta You can follow any responses to this entry through the [...]

  4. [...] pe de inca si mai cealalta parte io-s mai tinar) ? Pai, e o diferenta simpla de perspectiva, notata-n scris acum vreo doi ani : Din prima, sa tratam chestiunea banilor. Banii ma intereseaza, dar intr-un fel [...]

  5. [...] Pentru ca in Romania nimeni nu stie ce-i ala leverage. [...]

  6. [...] cultura lumii civilizate isi pot lasa amprenta. Sa participe la proiectul tau constituie pentru ei un cost de oportunitate, care trebuie compensat [...]

  7. [...] Popescu Intrebarea este in principiu legitima, si stiu ca cel putin eu unul nu-s dispus nici sa ajut nici sa tolerez asa, pur si simplu. Ai gresit ? Urmeaza sa platesti. Nu ce, cit si cum iti alegi [...]

  8. [...] este finit si incompresibil, si idem raspunsurile cer intotdeauna efort pentru a fi utile, iata ca pretul orei tale de munca se stabileste de catre piata [...]

  9. [...] fel de fara viitor, la fel de fara sperante si asa mai departe. Adica, la fel de inculti, la fel de lipsiti de importanta, intr-un cuvint exact la fel de prosti. Ca daca n-ati fi prosti nu v-ati gasi acolo, v-ati gasi in [...]

  10. [...] obicei, banii. Ca sa ne punem pe-aceeasi pagina hai sa va citez din articolul intitulat profetici Ce ma intereseaza pe mine intr-un proiect : Deci, daca ceea ce avem a face nu merita bani, atunci nu merita facut si gata. Si functie de [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.