Despre-un baiat si-o fata.

Wednesday, 12 October, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Fain a devenit intre altele un fel de club de poezie ad-hoc.

Pur si simplu, se ia lumea la poezit prin comentarii si da-i si lupta (da-n versuri!). Cel mai recent exemplu de delirium poeticum, desi nici intr-un caz primul. O, nu, nici intr-un caz primul. Chestia oarecum amuzanta fiind ca-i pornit de-un cetatean care n-a mai scris pin-acum poezii pe fain (cel putin din cite-mi amintesc), dovada clara ca-i contagioasa suferinta.

Asa ca ce m-am gindit eu, capitalist veros cum ma cunoasteti ? Hai dom'le sa-i exploatam corespunzator pe cetatenii astia, daca tot au ei un talent! Ca atare, imi face placere sa anunt concurs de poezie! Precum urmeaza :

I. Concursul de poezie faina "Despre-un baiat si-o fata" se va desfasura in doua etape. Prima, incepind cu noaptea de 12 Octombrie si pina in la prima ora a zilei de 19 Octombrie, in care cei interesati pot introduce lucrari in competitie. A doua, incepind cu prima ora a zilei de 19 Octombrie si pina la miezul noptii zilei de 21 Octombrie, in care cei indreptatiti vor putea acorda note respectivelor lucrari. Odata cu incheierea ultimei etape se vor decerna si premiile.

II. Concursul are doua sectiuni : cea cu mascari si cea fara mascari. Distribuirea lucrarilor in sectiunea cu sau fara se va face de catre mine, folosind criteriul imaginar-abuziv "daca ati citi asa ceva unui copil de 12 ani".

III. Fiecare sectiune se bucura de un premiu I in etate de 10`000 karma, un premiu II in lungime de 6`000 de karma si un premiu III in principiu de 2`000 de karma.

IV. Premiile se vor acorda prin vot, dupa urmatoarea procedura : odata incheiata prima etapa, fiecare participant are obligatia de-a nota toate lucrarile participante la sectiunea la care participa, sub sanctiunea descalificarii sale. Notele vor fi intregi cuprinsi intre 0 si 10. Odata cu incheierea etapei a doua a concursului, se va calcula nota medie a fiecarei lucrari, si se va decerna premiul I lucrarii cu nota medie cea mai mare, premiul II lucrarii cu a doua cea mai mare nota medie si premiul III lucrarii cu a patra (si nu a treia!) nota medie. Lucrarea cu a treia cea mai mare nota medie nu primeste nimic dincolo de gloria participarii la un concurs atit de splendid.

V. Lucrarile se inscriu in concurs prin publicare pe blogul propriu, cu trackback incoace (daca nu va apare trackback-ul, lasati un comentariu sa va validez manual).

VI. Lucrarile vor fi considerate valide daca si numai daca :

  1. Rimeaza. Pentru nevoile acestui concurs rima alba nu constituie poezie. O oarecare, minima toleranta la rime schioape se va manifesta de catre cerberul organizator (eu), la latitudinea lui, dar nu va bazati pe asta.
  2. Trateaza, oricit de poetic dar totusi prezent, tema concursului, care da si titlul acestui articol, anume "Despre-un baiat si-o fata". Lucrarile care incep cu exact aceste cinci cuvinte vor primi o jumatate din punct in plus la media generala, din partea organizatorului.
  3. Nu se admit lucrari mai scurte de patru versuri (un catren) si nici lucrari mai intinse de 65`535 versuri.
  4. Lucrarile care comit infricosata si mizerabila si samavolnica faradelege a plagiatuluii, copiind din alte parti se vor solda nu doar cu exmatricularea din concurs, dar si cu un minus de 1`000 karme aplicat savirsitorului.
  5. Orice persoana poate participa cu oricit de multe lucrari doreste, fara numar si fara limita.

VII. Evident, premiile din acest concurs nu au mult sens daca nu sunteti inscrisi pe fain. Vestea buna fiind ca va puteti inscrie si-acum, si oricind pina la decernarea premiului inclusiv, nu-i problema.

Si la final va urez un bineinteles poezie placuta!

———
  1. Pentru nevoile acestui concurs, reluarea oricarui text deja publicat, chiar daca e comisa de autorul lui tot plagiat se considera. Autoplagiat, in cazul din urma. Noi dorim creatie de novo, nu reluari. []
Category: Concursuri
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

213 Responses

  1. pletzalcoatl`s avatar
    1
    pletzalcoatlinsigna de criptograf 
    Wednesday, 12 October 2011

    "...si nici lucrari mai intinse de 65`535 versuri."

    Poor Freud.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 12 October 2011

    Lol y so mean.

  3. standdowncafe`s avatar
    3
    standdowncafe 
    Wednesday, 12 October 2011

    Excel pawa'

  4. mitzaabiciclista`s avatar
    4
    mitzaabiciclista 
    Wednesday, 12 October 2011

    Hehehehe! Ţi-e clar că m-am înscris, da? :P

  5. sonia rauss`s avatar
    5
    sonia rauss 
    Wednesday, 12 October 2011

    Am si eu doua degete ridicate... Pot-pot, sefu'?!

  6. iara te ei de mine. Sa mor daca inteleg ce ti-am mai facut. Rau MP, rau, rau
    Ma inscriu si eu, dar am o probelema ca nu am blog. Pot sa postez pe blogu tau?

  7. PorculdeYork`s avatar
    7
    PorculdeYork 
    Wednesday, 12 October 2011

    hai ca ma bag si eu cu una ...

  8. PorculdeYork`s avatar
    8
    PorculdeYork 
    Wednesday, 12 October 2011

    da bine, ideea in sine lasa... pula mea...poezie, trestii... bah oameni buni ... Popescu asta scoate niste bani din buzunar ca sa incurajeze un fenomen care merita incurajat ... si o face asa pe carca lui... bah cat o fi el de marsav, hain, urat si cu pula mica.. toata stima

  9. Da Popescu e marsav, hain, urat si cu pula mica? Pe ce te bazezi cand afirmi ca are pula mica?

  10. Mircea Popescu`s avatar
    10
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 12 October 2011

    @standdowncafe Moar powa to da peplz!

    @mitzaabiciclista Aveam ca o suspiciune :)

    @sonia rauss Pai sa faci bine sa poti ca fara tine ar fi cam degeaba, ii trimit pe astia acasa si ma duc sa ma-mbat de karmele alea.

    @Cristi Lasa draga ca ai tumbleru' ala sau ce e el. Il mai cresti si tu umpic cu ocazia asta.

    @PorculdeYork Tu probabil c-o sa scrii ceva versuri chiar bune, mai stii cum bate norocu' ? :D

  11. mitzaabiciclista`s avatar
    11
    mitzaabiciclista 
    Wednesday, 12 October 2011

    Până la urmă nici nu contează banii, deşi nu-i de colea indiferent, ci ideea în sine. Pentru că dă de lucru la câteva minţi numai bune de aşa ceva şi oferă delectare minţilor obişnuite să citească aşa ceva. Şi asta face chiar toţi banii.
    Nu mai spun că-mi place de Mircea, că deja se ştie.

  12. PorculdeYork`s avatar
    12
    PorculdeYork 
    Wednesday, 12 October 2011

    nu cred Mirciule ca ... pe bune, am porcaria deja, m-am apucat cand am pus commentul dinainte si acum e gata si-i facuta dinainte "ca sa ne radem" nu ca sa "ceva serios"

  13. Mircea Popescu`s avatar
    13
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 12 October 2011

    @mitzaabiciclista Nu mai spune ca moare haterii.

    @PdY Apai ie bine si-asa, ce sa mai... Faci si tu ce poti acolo :}

  14. Hai ca ma-nscriu si io ... da intrebare intrebatoare, creatii proprii da mai vechi sunt bune? ... sau trebe d-alea compuse asa de moment?

  15. Mircea Popescu`s avatar
    15
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 12 October 2011

    Compuse de moment.

  16. Ma bucur ca s-a intrebat tot ce se putea intreba si nu mai sunt defel curioasa.

    Karma e karma (nici nu stiu ce-o sa fac cu ea daca...), la partea cu mascarii nu stiu daca ma bag, la aia fara mascarii astept valul de inspiratie sau un pahar cu vin inspirat, insa compania selecta a fain-ului cu valente poetice imi face mare placere.

    Altceva insa m-a impresionat placut si nu ma asteptam de la Mircea: tema propusa prin optiunea ei decenta :)

  17. Mircea Popescu`s avatar
    17
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 12 October 2011

    Ahaha si deja prima poezie! Eviva el pork!

    @MeetTheSun Cine vine numa-n vizita tre' sa aduca pizza sau ceva, vezi si baga de seama :D

    Si nici nu te lasa indusa in eroare de aparentele de decenta, e pur si simplu o prefacatorie pentru a atrage fete inocente in mrejele pierzaniei.

  18. PorculdeYork`s avatar
    18
    PorculdeYork 
    Wednesday, 12 October 2011

    is la job... n-am distrugator de hartie... yo o fac mototol si o arunc da uneori pe aici pe la noi se mai cauta prin gunoi...ca de...criza... daca mi-o gaseste careva... om sunt ... plm...

  19. Mircea Popescu`s avatar
    19
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 12 October 2011

    Du-o acasa lol.

  20. mdeci uite poveste.

    ieram in metrou cu vreo doi tipi si citeste unul de pe un monitor ceva cu asigurari de viata. langa noi era o tipa asa mai vreo 20-30 ani, imbracata frumos asa, curat in alb, cu ceva tableta mac(cum le-or spune).

    si incep eu ceva discutie cum ca ce faci cu asigurarea?! (poate o sa) mori de moarte buna.[...]ce face asigurarea, i-a nevasta-ta banii? la munca!

    si fix cand am zis eu asta se uita tipa la mine si-a plecat.

    ce, egalitate in drepturi pana ajungem la bani sau cum. democracy -> failcracy.

    asistatilor.

    ps: de ce lucrarea nu poate depasi limita unei foi excel? ca parca-i vorba de uord.

  21. standdowncafe`s avatar
    21
    standdowncafe 
    Wednesday, 12 October 2011

    Mircea scrie in excel...e mai logic asa

  22. Mircea Popescu`s avatar
    22
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 12 October 2011

    @Freud Acuma pune-o in versuri.

    Limita aia e acolo ca sa ma rid de maimutele de tastatura aia care prefera sa isi zica "corporatisti" desi nu-s, care au impresia ca 65535 e "limita din excel".

    @standdowncafe Treceti pe open source. Pe bune acuma.

  23. ce ba, cauti prozeliti, satanistule.

    meh, canonical e doar alta corporatie. same shit as ,uSoft.

    oo.org is ded and too mainstream, now libreoffice is teh shit.

  24. Mircea Popescu`s avatar
    24
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 12 October 2011

    Bwey! Stii ce-i ala Heopardy ? "I will need that in the form of a question" ? Noa, si aici e exact la fel, doar ca diferit.

    Rhyme or gtfo, bitch.

  25. meh, oricum nu era tocmai cu intentia de a participa.

    aici macar ma asigur ca citeste cineva.

  26. http://oamadetinichea.blogspot.com/2011/10/despre-un-baiat-si-o-fata-cu-bere.html

  27. Mircea Popescu`s avatar
    27
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 12 October 2011

    Victorie-ti doresc, oamo.

  28. Du-te, domnule, de acilea, io m-am amuzat doar. Dar chiar fuse tare amuzant :)))

  29. Mircea Popescu`s avatar
    29
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 12 October 2011

    Ce-o fost mai amuzant, ascultarea au poezirea ? :D

  30. Poezirea. Sau, mă rog, falsa poezire că ce-am făcut eu acolo e praf pe tobă.
    Ascultarea fuse dublă. Și doar prima dată îi amuzantă că parcă prea vine repede și cealaltă din urmă, deci tot la poezire ajungem :)

  31. Mircea Popescu`s avatar
    31
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 12 October 2011

    Hehehe. Noi sa fim sanatosi.

  32. "Despre un băiat şi-o fată"

    Am scris şi eu, vă previn că e pueril, că I suck, dar are rimă! Să nu daţi cu bolovani, ok?

  33. Mircea Popescu`s avatar
    33
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 12 October 2011

    Deci pina acum blogspot 2, wordpress 2, selfhosted 1. Tananana

  34. viorel gaita`s avatar
    34
    viorel gaita 
    Thursday, 13 October 2011

    Uite si de la mine Mircea, ca n-am stiut cum sa fac cu Pingback-ul:

    http://lumealuigaita.blogspot.com/2011/10/despre-un-baiat-si-o-fata.html

    E o varianta mai soft, ca-ti dai seama ca pe blogul meu intra numai persoane finutze si neprihanite.

  35. Mircea Popescu`s avatar
    35
    Mircea Popescu 
    Thursday, 13 October 2011

    Si blogspotul trece in frunte!

  36. hai ca nu suna rau. Guglế, mai nigger asa. Alearga Gugle, GUGLE GUGLE JOACA DIN PICIOARE. GUGLEEEE

    GOOOOOOL FRANTAAAAAAAAAA GOLOLLOLLOLOLOLOLOLOOOL.

  37. PorculdeYork`s avatar
    37
    PorculdeYork 
    Thursday, 13 October 2011

    LOOOOOL, hai ca Viorel a fost foarte tare !!! ne rupe Gaitza ! betooooon, mi-a placut

  38. PorculdeYork`s avatar
    38
    PorculdeYork 
    Thursday, 13 October 2011

    da greu iti mai baga trackbacku ... mnoah, nu-i bai

  39. mitzaabiciclista`s avatar
    39
    mitzaabiciclista 
    Thursday, 13 October 2011

    Da, Viorel, io să ştii că te înţeleg. Lasă că e foarte faină poezia
    (Pfff, ce poezie a scris Gaiţă! Nu puteai şi el să te împiedice în rima aia?)

  40. PorculdeYork`s avatar
    40
    PorculdeYork 
    Thursday, 13 October 2011

    ei bata-ti p.... trackbacku, nah : http://bordelulvesel.wordpress.com/2011/10/13/despre-un-el-si-o-ea-again/

  41. viorel gaita`s avatar
    41
    viorel gaita 
    Thursday, 13 October 2011

    Mircea, cum se face cu Trackback-ul, ca era sa-mi prind urechile? Daca-i concurs atunci concurs sa fie. Mai ia una de la mandea: http://lumealuigaita.blogspot.com/2011/10/orgasm-de-gradul-zece-despre-un-baiat.html
    Ce sa-ti fac daca vii cu teme de-astea?

  42. Mircea Popescu`s avatar
    42
    Mircea Popescu 
    Thursday, 13 October 2011

    Ho bwey disperatilor, ca tre' sa le aprob, trackbacele. Si prin disperatilor ne referim in principal la grasunu' de York, pe care-l incurajam pe aceasta cale sa nu se lase oprit. Baga mare, suino :D

    @Viorel Gaita De pe blogspot mi se pare ca n-ai cum, e unul dintre (numeroasele) dezavantaje ale platformei.

    @Freud Tinere, ce nu contribui si tu o poezie ? Hai ca nu-i greu, si dac-o rogi frumos iti explica de exemplu Mitza cum se face. Sau Luka. Sau chiar si Diana, chit ca ea nu prea stie :D

    Cind ai mai avut ocazia sa stai de povesti cu o femee ? Hm ?

    @mitzaabiciclista Iti vezi sansele scazind cu ochii, este olteanco ? Este ? Este ? :D

  43. mitzaabiciclista`s avatar
    43
    mitzaabiciclista 
    Thursday, 13 October 2011

    Nu bre! Io doar mă prefac, ca să încurajez concurenţa să scrie aiureli. :D
    Ha, încă nu ai văzut nimic de la mine.
    Şi nu mi-e frică de nimic :P

  44. Mircea Popescu`s avatar
    44
    Mircea Popescu 
    Thursday, 13 October 2011

    Olteanul atomic in mina cu-n arpagic nu se teme de nimic. Nici macar de-un orgasm mic.

  45. sonia rauss`s avatar
    45
    sonia rauss 
    Thursday, 13 October 2011

    Gata, le-am chinuit eu cumva... Dar parca ma mananca degetele sa mai scriu inca una pentru prima sectiune, unde zic eu ca am adversari grei... La a doua, sunt " blonda" , dar ma tratez! :P

  46. Mircea Popescu`s avatar
    46
    Mircea Popescu 
    Thursday, 13 October 2011

    Nu te sfii, baga mare.

  47. Am scris si eu, 3 randuri deocamdata, pana imi intru in mana :) mersi de invitatie!

  48. Mircea Popescu`s avatar
    48
    Mircea Popescu 
    Thursday, 13 October 2011

    Ehehe merge.

  49. poezia e prea mainstream.

    chiar nu-mi place. nu citesc decat proza
    porcaria asta de concurs e prea vulgara, lol. vulgara in sensul ca prea mult pula si pizda la baiatu si la fata.

  50. bina, hai ca.l las si aici! desi linkul era chiar in nickname ;)

  51. Mircea Popescu`s avatar
    51
    Mircea Popescu 
    Thursday, 13 October 2011

    Bun asa. Succes, raule!

  52. Pana vad cum e cu pingul ... http://mihaipetru.wordpress.com/2011/10/12/poveste-cu-un-cub-si-o-sfera/

  53. Mircea Popescu`s avatar
    53
    Mircea Popescu 
    Friday, 14 October 2011

    E un inceput, da' tot n-ai link. Ia uite dinjos sunt vreo 20 de exemple de tipi si tipe care-au reusit miscarea.

  54. bai eu sunt chiar curios, de ce punct in loc de linie. sau si cu apostrof am vazut.

  55. Ironicblonde`s avatar
    55
    Ironicblonde 
    Friday, 14 October 2011

    http://www.ironicblonde.com/2011/10/14/despre-un-baiat-si-o-fata-provocare-la-duel/

    aşa e bine , Mirceo?

  56. Mircea Popescu`s avatar
    56
    Mircea Popescu 
    Friday, 14 October 2011

    Indubitabil.

  57. Bai MP-ule, atatea reguli si exceptii ce ai pus la concursul asta ca sigur il castigi!
    Vad ca toata lumea barfeste blogspotuc ca nu da nush ce! Hai sa-ti pun si link la poezia cu care particip.

    http://mucegai.blogspot.com/2011/10/iesirea-din-matriarhat.html

  58. Linkuri care au si trimitere spre trilema, dar trilema nu e capabila sa le receptioneze. Lasa ca o sa cresti tu.
    http://ctologica.blogspot.com/2011/10/despre-un-baiat-si-o-fata-screme-rime.html
    http://ctologica.blogspot.com/2011/10/despre-un-baiat-si-o-fata-cere-rime-si.html
    http://ctologica.blogspot.com/2011/10/3.html

  59. Mircea Popescu`s avatar
    59
    Mircea Popescu 
    Friday, 14 October 2011

    Sa fie primit.

  60. mitzaabiciclista`s avatar
    60
    mitzaabiciclista 
    Friday, 14 October 2011

    E gata prima poezie :)

  61. sonia rauss`s avatar
    61
    sonia rauss 
    Friday, 14 October 2011

    Se pare ca nu a mai mers si la a treia incercare in versuri sa fac pingback-ul. O sa las aici link.
    http://dordedoi.wordpress.com/2011/10/14/despre-un-baiat-si-o-fata-3/
    Succes tuturor si la compus si la castigat concursul!

  62. Mircea Popescu`s avatar
    62
    Mircea Popescu 
    Friday, 14 October 2011

    A mers dragelor, doar ca eram momentan ocupat cu... o fata, fara de baiat. Multumesc :)

  63. sonia rauss`s avatar
    63
    sonia rauss 
    Friday, 14 October 2011

    Mircea, tu nu stii cata rabdare am eu...

  64. nah ... ca tot era ceva intr-o arhiva :d
    sper sa va placa

  65. Mircea Popescu`s avatar
    65
    Mircea Popescu 
    Saturday, 15 October 2011

    Aaahh, va fi un concurs de pomina.

  66. viorel gaita`s avatar
    66
    viorel gaita 
    Saturday, 15 October 2011

    Hai c-am mai bagat una pentru concurs:
    http://lumealuigaita.blogspot.com/2011/10/atat-de-sleampata.html

  67. Deci e musai sa citesc toate poemele intrate in concurs?De unde stiu cate s-au publicat?Urmarind comentariile de aici?Problema care ingreuneaza tinerea evidentei tuturor poemelor inscrise este ca multe comentarii nu contin linkuri spre un blog cu poezie ci sunt doar comentarii pe marginea temei, si atunci timpul pierdut e urias.Sau poate nu am inteles eu corect?Multumesc!

  68. Mircea Popescu`s avatar
    68
    Mircea Popescu 
    Sunday, 16 October 2011

    @Viorel Gaita Sa fie primit

    @maria La finalul primei etape am sa adaug aici o lista exacta cu ce trebuie notat si de catre cine. Dar sa stii ca timpul petrecut citind poezie nu-i neaparat pierdut.

  69. Intermediar by Cristian Oprea

    http://www.pionezadintrefese.ro/intermediar-%C2%A9/

  70. Mie-mi spui?Am vrut sa te incerc, iti place sau nu poezia cu adevarat...:) Si aici pe la tine s-au adunat oameni talentati unul si unul, fie ca e proza, fie ca e poezie, asa ca se va citi cu interes TOT...Sper sa reusesc sa ma incadrez in termenul limita cu textul meu.

  71. Mircea Popescu`s avatar
    71
    Mircea Popescu 
    Sunday, 16 October 2011

    @Meneopol Bafta sa fie, si vin sa ai (da' ai grija sa il termini pin'ajungi in Rai...)

    @maria Hehe pai succes anticipat iti doresc.

  72. http://blogulluimosu.blogspot.com/2011/10/despre-un-baiat-si-o-fata.html

  73. Salut vad ca nu-mi iese cu trackbacku', asadar:
    Despre un baiat si-o fata http://blogu.lu/aurash/?p=1116

  74. Mircea Popescu`s avatar
    74
    Mircea Popescu 
    Monday, 17 October 2011

    Sa fie primite, ambele.

  75. Am incercat timid sa onorez ispita ta si provocarea Mitzei - asta si pentru ca nu aveam starea unei povesti in doi. Ei bine, acum o am...

    p.s. sunt zile in care am impresia ca mi-am tras o injuratura cand mi-am pus "numele" meet the sun ;))

  76. Mircea, am doua dileme:

    1. desi am dat pingback + link (iar wordpress-ul stie sa dea la randul lui pingback) nu-l vad pe-aici prin lista...

    2. de la munca nu pot sa vad continutul articolului, dar de acasa pot...

    p.s. iata si link-ul cu poezioara mea, aia cuminte,
    http://www.meetsun.ro/versuri-si-poeme/cu-fiecare-ti-prag-de-iarna/

  77. Mircea Popescu`s avatar
    77
    Mircea Popescu 
    Monday, 17 October 2011

    Multumesc.

    Wordpress mai inghite uneori tackback-uri din motive necunoscute. Am patit si eu si altii cu mine, nu i-am dat de cap.

    Probabil ca la servici mai sunt altii care citesc, ma gindesc.

  78. sonia rauss`s avatar
    78
    sonia rauss 
    Monday, 17 October 2011

    Buna seara, Mircea. Mi-am petrecut cateva zeci de minute bune recitind poeziile deja inscrise. Stii la ce concluzie am ajuns? Ca toti acei ce au compus cateva versuri, oricat de putine, au scris din toata fiinta lor. E atat de misto sa vezi stradania de dupa rima, bucuria aflarii unei expresii care sa vina manusa pe sentimentul creat...
    Stii ce ai facut, nu? Ne-ai ajutat sa fim mult mai Faini decat eram.

  79. Mircea Popescu`s avatar
    79
    Mircea Popescu 
    Monday, 17 October 2011

    Ei, noi sa fim sanatosi.

  80. Daca tot m-au lovit bucuria si recunostinta prezentului, nu pot sa nu mai adaug un poem povestilor in doi:
    http://www.meetsun.ro/chestii-diverse/dragostea-ca-un-poem-fara-cuvinte/

  81. Mircea Popescu`s avatar
    81
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 18 October 2011

    The more the sunnier, cum zice un vechi proverb catalan.

  82. Ca să mă aflu bine în treabă
    am dat cea mai deocheată
    cu putinţă melodramă :D

    http://www.meetsun.ro/versuri-si-poeme/carligele/

    Acum serios, nu pot sa scriu, dar pot sa citesc la altii.
    Asta e cu dedicatie tie si Mitzei!

  83. In cazul in care uita track-back-ul sa soseasca blidaru.net/2011/10/18/despre-un-baiat-si-o-fata/

  84. Mircea Popescu`s avatar
    84
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 18 October 2011

    Succes amindurora.

  85. PorculdeYork`s avatar
    85
    PorculdeYork 
    Tuesday, 18 October 2011

    yo doar vroiam sa amintesc ca am pula mare. atat. multumesc !

  86. Cine-o face ca mine, ca mine sa pateasca: abia acu', rascolind mai mult regulile concursului am dat de nota asta de subsol:
    "Pentru nevoile acestui concurs, reluarea oricarui text deja publicat, chiar daca e comisa de autorul lui tot plagiat se considera. Autoplagiat, in cazul din urma. Noi dorim creatie de novo, nu reluari."

    Ambele mele postari (101 si 115) sunt scrieri "din vechi"

    I'm out!

    Succes celorlalti!

  87. Mircea Popescu`s avatar
    87
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 19 October 2011

    E pai bine ca macar ai recunoscut singur, ca de ti le gaseam ieu sau se plingeau altii era mai rau.

  88. Mircea Popescu`s avatar
    88
    Mircea Popescu 
    Thursday, 20 October 2011

    LISTA CU LUCRARI INSCRISE IN CONCURS

    I. Sectiunea pentru minori de ambe genuri.

    La aceasta sectiune trebuie sa acorde note : Angela Tocila ; Porcul de York ; ironicblonde ; Balsu ; Cristi ; Mosu ; Cristian Oprea ; Sonia Rauss ; Aurash ; MeetTheSun ; Blidaru Madalin ; Dr.A ; Mircea Popescu ; Luka D ; Arsene Stefania ; Mitza Biciclista.

    1. Angela Tocila : Se încleştară trupuri cu mîini, cu guri flămînde
    2. Porcul de York : Noaptea se unduia pe corpurile unui El si-al unei EA,
    3. ironicblonde : De-ar fi să mă învingi, aş deveni
    4. Balsu : Despre o fată şi un frumos băiat
    5. Cristi : Nu stiu sa-mi numar ani cei pierduti
    6. Mosu : un băiat de crocodil
    7. Cristian Oprea : Ieri,
    8. Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata am vrut sa scriu si eu
    9. Aurash : Au fost o dat’ un el și-o ea
    10. MeetTheSun : nu ne vom mai vedea vreodată
    11. MeetTheSun : vei ştii tu oare ce-am şoptit
    12. Blidaru Madalin : S-au cunoscut într-o noapte de vară,
    13. Dr. A : Un baiat si-o fata
    14. Porcul de York : El o cauta in toate buzunarele sufletului si negasind-o urla,
    15. Porcul de York : Noaptea se unduia pe corpurile unui El si-al unei EA,
    16. Porcul de York : Nisipul dansa cum danseaza
    17. Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata, povesti se scriu mereu
    18. Mircea Popescu : Despre-un baiat si-o fata cu inima curata
    19. Luka D : De atata liniste
    20. Arsene Stefania : Despre un baiat si-o fata
    21. Porcul de York : Ne suiera vantul ca in vremuri pierdute
    22. Porcul de York : El, vapaie de demon zamislita-n Abis
    23. Sonia Rauss : Mult prea-ntelepti si buni pentru aceasta viata
    24. Porcul de York : Luna e iris de inger in noapte, sclipire de felina divina
    25. Mitza Biciclista : E târziu, în miez de noapte,
    26. Sonia Rauss : Te rog eu, nu… Nu-mi spune cuvinte de-alinare

      II. Sectiunea pentru majori cit si minore d-alea rele.

      La aceasta sectiune trebuie sa acorde note : oamadetinichea ; Cristi ; MeetTheSun ; Porcul de York ; Mitza Biciclista ; Cristian Oprea ; Stand Down Cafe ; Sonia Rauss.

      1. oamadetinichea : Despre un băiat și-o fată, ce la vârstă'naintată
      2. Cristi : Despre un baiat si-o fata
      3. Cristi : Despre un baiat si-o fata
      4. MeetTheSun : îi plăcea de la o vreme
      5. Porcul de York : Despre-un baiat si-o fata imi e rima
      6. Porcul de York : Sufletul unui EL se vestejea de dor,
      7. Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata, urmeaza sa cititi
      8. Porcul de York : Un arici statea pe spate masturbandu-se la soare
      9. Mitza Biciclista : Lui Victor îi place Lisa, fata cea rea,
      10. Stand Down Cafe : Despre-un baiat si-o fata
      11. Cristian Oprea : Duduia Muia
      12. Porcul de York : Rastimpuri se frang de sticla clepsidrei si zguduie groaznice clipa
      13. Porcul de York : Doi boi nu trag, spun italienii, cat trage flocul de femeie

        Descalificati :

        1. Viorel Gaita : Povestea-ncepe cu « a fost o dată » (punctul V)
        2. Viorel Gaita : Aş vrea să fiu în sufletul tău schijă, (punctul V)
        3. Mihai Petru : Ne-am prăbuşit din alte vise (punctul VI.4 - autodenunt)
        4. Viorel Gaita Atât de şleampătă, te-asemeni (punctul V)
        5. Mihai Petru : Auzi, iubito, caii? (punctul VI.4 - autodenunt)
        6. Mar Rosu : voi fi pentru tine ca ploaia, primavara (punctul VI.1)

          Notele se vor acorda sub forma de numere intregi intre 1 si 10. Toate lucrarile participante trebuie notate.

          Distractie placuta, si fie ca cel mai bun sa cistige! Sau daca nu, sa piarda! Sau daca nici, vedeti voi!

        • nu inteleg, cu toata stima!
          poeziile mele de ce nu apar in lista?

          http://floungureanu.com/2011/10/14/despre-un-baiat-si-o-fata-2/

          respectiv

          http://floungureanu.com/2011/10/12/despre-un-baiat-si-o-fata/

          Oare nu a functionat trackbackul?
          Multumesc.

        • Ba a functionat trackbackul.
          Atunci care e cauza?

          Trezeste-te Mircea!!!pana n-ajung la spital:))

          Glumesc, stiu ca abia ai adormit.
          Apai, succes tuturor!

        • viorel gaita`s avatar
          91
          viorel gaita 
          Thursday, 20 October 2011

          @Mircea, eu inteleg ca vrei sa ma ai hater pe viata, dar la punctul V zice:
          V. Lucrarile se inscriu in concurs prin publicare pe blogul propriu, cu trackback incoace (daca nu va apare trackback-ul, lasati un comentariu sa va validez manual), lucru pe care l-am si facut, dupa cum lesne se poate constata mai jos.
          1. viorel gaita
          Joi, 13 Octombrie 2011

          Uite si de la mine Mircea, ca n-am stiut cum sa fac cu Pingback-ul:

          http://lumealuigaita.blogspot.com/2011/10/despre-un-baiat-si-o-fata.html

          E o varianta mai soft, ca-ti dai seama ca pe blogul meu intra numai persoane finutze si neprihanite.

          2. viorel gaita
          Joi, 13 Octombrie 2011

          Mircea, cum se face cu Trackback-ul, ca era sa-mi prind urechile? Daca-i concurs atunci concurs sa fie. Mai ia una de la mandea: http://lumealuigaita.blogspot.com/2011/10/orgasm-de-gradul-zece-despre-un-baiat.html
          Ce sa-ti fac daca vii cu teme de-astea?

          3. viorel gaita
          Sambata, 15 Octombrie 2011

          Hai c-am mai bagat una pentru concurs:
          http://lumealuigaita.blogspot.com/2011/10/atat-de-sleampata.html

          Puteai si tu sa ma descalifici macar cu alt punct, daca tineai musai, ca asa e prea batator la ochi.

          PS: as fi vrut te ridici macar la jumatatea nivelului Odei pe care ti-am scris-o.

        • Mircea Popescu`s avatar
          92
          Mircea Popescu 
          Thursday, 20 October 2011

          @flo Pai flo draga... ai dinjos lista cu trackback-urile. Nu esti in ea. Ai dinsus lista cu comentariile unde oamenii au zis "dom'le, uite aici linku' unde am scris". Nu esti in ea. Io ce pot sa-ti spun ? Pare rau, da' daca nu esti in lista nu esti in lista.

          @viorel gaita Mei Viorele, tu n-ai pus link. Io n-am observat ca nu pusesesi link. Cind am facut lista am constatat ca n-ai link. Noa, ce pot sa-ti spun ? Tre' sa ai link. Tata restu' lumii o reusit sa puna link, tu n-ai reusit. Tii minte pe viitor, participari fara link nu-s participari.

          Mie-mi chiar pare rau, ca tu contribuisesi poezii faine, da' daca nu respecti regulile ?

        • sonia rauss`s avatar
          93
          sonia rauss 
          Thursday, 20 October 2011

          Neata! M-am uitat in prima sectiune, se pare ca la Porkul de York apare de doua ori aceeasi poezie:
          vezi pozitia 2 si pozitia 15 ( Noaptea se unduia pe corpurile unui El si-o Ea)

        • Mircea Popescu`s avatar
          94
          Mircea Popescu 
          Thursday, 20 October 2011

          Intr-adevar, hiperproductivul porcusor mi-a scapat una pe sub mina. Am corectat, saru'mina.

        • ouk!tare mult ti(v)-as multumi sa imi spuneti si mie in al tzunshpelea ceas: trackbackul nu e acelasi lucru cu link catre???
          daca nu e, atunci ce e?
          sa-mi fut una!

        • Drept sa va spun, moor de ciuda!!!
          Tata lumea ma suna sa ma intrebe daca am nascut si pe mine ma preocupa de fapt concursul de poezie de pe polimedia....la care nu am reusit sa particip ca n-am stiut ce dracu e ala trackback.
          Ah, urata lectie!

        • PorculdeYork`s avatar
          97
          PorculdeYork 
          Thursday, 20 October 2011

          na stai asa... nu ne putem nota propriile noastre poezii, e un pic cam cam de-aiurea faza... ce se intampla daca nu imi notez propriile poezii ?

        • Mircea Popescu`s avatar
          98
          Mircea Popescu 
          Thursday, 20 October 2011

          @flo Pai nu mai draga, vezi, link-ul e link, cind pui in articol a href= ai pus link. Trackback-ul e ce apare aici la mine ca rezultat, spre exemplu

          Pe-o margine de lume… « dordedoi (via Pingback) » Edit « 131
          Marti, 18 Octombrie 2011

          [...] Pe-o margine de lume, se-aude-un glas de fata, [...]

          Asta e trackback-ul, ca rezultat al link-ului de la Sonia de pe pagina. Asa functioneaza wordpressu' : tu pui link (la tine) catre cineva. Wordpressu' acelui cineva afiseaza un trackback (la el) catre tine inapoi.

          Si mie imi pare rau, da' literalmente nici n-am stiut ca ai scris. Is ~50 de poezii, de la o vreme te ia ameteala de unde sed eu, sincer iti spun. Mi-o fost si oarecum sa insist, adica mnoa, femeia zice ca naste, m-am gindit ca ii fi ocupata. Da' nu te enerva prea tare si nu dispera, concursuri vor mai fi. Si nastere usoara! Din ce-am auzit ca la nervi e mai usor oricum.

          @PorculdeYork Da' de ce sa nu te poti nota ? Ce, tu nu ai obiectivitatea unui cititor ?

        • PorculdeYork`s avatar
          99
          PorculdeYork 
          Thursday, 20 October 2011

          preabine, voi astepta sa ma noteze ceilalti si in functie de asta ma voi nota la randul meu. nu am obiectatea unui cititor si a ma supraevalua chiar si din greseala mi se pare de prost gust. astept deci :P

        • sonia rauss`s avatar
          100
          sonia rauss 
          Thursday, 20 October 2011

          Cum adica, Mircea? Sa ne dam singuri note? Nu e taman corect, parerea mea. Asa sunt dezavantajati cei care au doar o singura poezie, logic e sa ne noteze ceilalti. Noi suntem subiectivi cand e vorba de lucrarile proprii.

        • viorel gaita`s avatar
          101
          viorel gaita 
          Thursday, 20 October 2011

          Cum adica n-am pus link? Pai astea ce sunt? Tu faci misto de mine or what?
          1.http://lumealuigaita.blogspot.com/2011/10/despre-un-baiat-si-o-fata.html
          2.http://lumealuigaita.blogspot.com/2011/10/orgasm-de-gradul-zece-despre-un-baiat.html
          3.http://lumealuigaita.blogspot.com/2011/10/atat-de-sleampata.html
          N-ai zis tu cu guritza ta ca daca nu merge trackbackul le bagi tu manual. Toate cele trei texte ale mele au linkuri in pagina Trilemei. Eu zic macar sa-ti recunosti greseala, daca de scuze nu poate fi vorba.
          PS: Chiar tu mi-ai raspuns dupa unul dintre texte: "Mircea Popescu
          Duminica, 16 Octombrie 2011 @Viorel Gaita Sa fie primit".

        • Ma uitam azi in calendar(ca stiti voi cine din proverb) si-mi ziceam: "aaa, e inca 20, maine se dau rezultatele" dupa care ma uit aici si ce vad... ca-s in juriu =))
          Pentru asta-mi trebe musai o cafea si o strategie, un barem...

        • Mircea Popescu`s avatar
          103
          Mircea Popescu 
          Thursday, 20 October 2011

          @Porcul de York Mai cistigat ai fi sa te gindesti onest la cit meriti, sa-ti citesti poezia cu ochi strain, sa-ti pui macar in joaca problemele astea. Un poet creste facind lucruri care-i vin greu, nu baltind in chestii pe care le percepe drept simple.

          @Sonia Rauss E falsa judecata, fiecare persoana acorda o singura nota. Daca unu' cu zece poezii isi da zece note, fiecare poezie tot cite o nota va avea de la el, si restul de la ceilalti. Deci nu exista un efect de cumul, nu conteaza ca ai o poezie sau cinci.

          Poetul trebuie sa invete sa fie si obiectiv fata de propriile poezii. E esential. Si de asemenea oamenii trebuie sa invete sa fie onesti. In primul rind cu sine insusi. Nimeni nu te poate nota mai corect decit te poti nota tu insuti, niciodata, niciunde.

          @MeetTheSun Asa, asa, cu metoda, cu cafea, si eu zic.

        • viorel gaita`s avatar
          104
          viorel gaita 
          Thursday, 20 October 2011

          @M.P.: Ba mai mult, neavand posibilitatea sa fac trackback (deh, inca sunt pe blogspot, dar nu mi se pare ca r trebui sa fiu descalificat pentru asta), am trecut in comentarii, pe blogul meu, urmatorul mesaj: "viorelgaita spunea...
          poezie pt concursul de pe:
          http://polimedia.us/fain/toolbar.php?url=aHR0cCUzQSUyRiUyRnBvbGltZWRpYS51cyUyRnRyaWxlbWElMkYyMDExJTJGZGVzcHJlLXVuLWJhaWF0LXNpLW8tZmF0YSUyRg==

          Hai ca deja incepe sa para ca ma milogesc si nu e cazul. Oricum mi-a lasat un gust tare amar toata chestia asta. Ma duc sa ma spal pe dinti.

        • sonia rauss`s avatar
          105
          sonia rauss 
          Thursday, 20 October 2011

          A, bun atunci. O sa imi dau singura note. Doar ca nu stiam cat de corect se vede asta in ochii celorlalti care ne evalueaza. Multam. Sa ai o zi usoara!

        • Mircea Popescu`s avatar
          106
          Mircea Popescu 
          Thursday, 20 October 2011

          @viorel gaita Mei. In cadrul articolului publicat de tine la tine pe blog n-ai link. Uita-te la ceilalti cum au procedat, inclusiv cei de pe blogspot.

        • PorculdeYork`s avatar
          107
          PorculdeYork 
          Thursday, 20 October 2011

          Sonia asa am zis si eu. Acuma, sa nu fii dura cu tine de dragul eticii. Ai poezii super ! Yo zic nu-ti taia din merite ! Meriti numai note mari !

        • Mircea Popescu`s avatar
          108
          Mircea Popescu 
          Thursday, 20 October 2011

          Eu recunosc cu toata sinceritatea ca am concurat la partea pentru copii mici crezind si convins fiind ca acolo va fi concurenta mica, si am si eu o sansa sa pup locul 6 sau ceva. Cind colo, ciuca batailor frate, vai de capul meu. Ei, asta este.

          Am citit poeziile cu voce tare pe spatiul a vreo doua ceasuri unui colocviu ad-hoc, tot mindre demoazele fara chiloti pe ele, care in majoritate neintelegind limba au contribuit cu risete, chicoteli, huiduieli si alte manifestari barbare.

          Dupa care mi s-a luat curentul, cam pe la a douazecea poezie asa, si s-o lasat o tacere de-aia mormintala, ca-n asteptarea exploziei atomice. Doar ca eu scriam intr-un fisier si tocmai salvasem, iara nu scriam fara sa fi salvat cum procedeaza fara indoiala diversi incepatori precum de exemplu iele. Asa ca n-or fost pagube, Trompi apara si pazeste de ce urlam daca erau.

          Notele dinjos reflecta in principal opinia mea. Ati vazut cit de prost scriu poezii, n-aveti motive sa suspectati ca zisa opinie e mult mai valoroasa de-atit.

          Si-acum, la treaba :

          1. 7 (salbatic e un dezastru, unele rime sunt banale si ritmul sufera pe alocuri. "ca n-a fost niciodata ura" e f buna) ;
          2. 9 (mijlocul e dubios, inceputul si finalul sunt frumos formate) ;
          3. 10 (cu conditie sa fie sora si mama nu sora si mama, adica nearticulat nu articulat) ;
          4. 8 (mari probleme de ritm, mai ales la Visând că spiritul epocii cere) ;
          5. 4 (nu e o poezie, ci o colectie de cuvinte, care in general rimeaza si pe alocuri jeneaza prin ritm defect).
          6. 10 (pentru ca e faina, chiar daca da cu rima-n gard si ritmu-n sant pe alocuri. Are bucati excelente, ar iesi cu niste slefuire o poezie de toata lauda) ;
          7. 8 (oarecum) ;
          8. 9 (poate abuz de cuvinte) ;
          9. 9 (ideea e chiar buna, oamenii-concepte matematice, poate executia mai cere slefuire) ;
          10. 9 ( gros de mască ie un dezastru, altfel strada de ger / gara de gheata e foarte bun) ;
          11. 6 (nici nu mi-i clar ca-i poezie) ;
          12. 2 (mi-e clar ca nu-i o poezie, mai e de munca) ;
          13. 4 (ar putea fi textul unui cintec la moda. s-au.) ;
          14. 8 (ritmul e inovativ si suficient de puternic cit sa duca o idiotenie in circa. atragem atentia autorului ca in unele parti are rime bune, in alte parti are idei poetice, in altele metafore, in altele maiestria ritmului. daca s-ar apuca sa le adune pe toate la un loc ar putea face literatura. literalmente) ;
          16. 8 (pe muzica aia mergea un mars german, nu o poveste obosita si neclara de iubire, se puteau retrage trupele lui Napoleon pe ea) ;
          17. 8 (prea multe cuvinte! sunt ca un balast ce-o trag in banal. el mim si ea tembela e excelenta) ;
          18. 8 (cred ca-i buna, ca-si bate joc de public e partea a doua. mai are scapari ici-colo) ;
          19. 7 (formal vorbind e naspa, da' are un ceva, ca o chemare, care-o ridica mult) ;
          20. 8 (e haioasa, chiar daca poetic vorbind nu-i cine stie ce mare chestie) ;
          21. 8 (Ritmul de trap maruntel e bun, da' poezia e o supa. Trebuiau sa se retraga soldatii lui Napoleon sau ceva pe ritmul ala) ;
          22. 10 (excelenta sub toate aspectele, minus kitsch-ul de portretist de Litoral) ;
          23. 9 (are o melodie foarte eleganta) ;
          24. 8 (mai ales pentru ca-i impresionant sa tii ritmu' asa o durata. altfel, e pe-acolo pe undeva o poezie care se zbate sa iasa afara) ;
          25. 8 (tehnic vorbind e destul de slaba, dar toata caldura lumii sub forma unui moale fular seduce) ;
          26. 7 (ritmul sufera, ideile par istovite).

          In final voi a spune ca-n general s-au scris poezii bune si foarte bune, ceea ce-mi umple inima de incintare, asa mica, neagra si pietrificata cum ie ea.

        • Salut!

          Aş vrea să fac o precizare mai mult decît obligatorie. Toate poeziile apărute pe Pioneza dintre fese.ro sînt semnate de CRISTIAN OPREA (cristian4everyone pe FAIN). Am rugămintea să modifici MENEOPOL cu CRISTIAN OPREA. Eu doar administrez şi promovez textele ce apar pe Pioneză, nu am nici un merit pentru opera în sine.

          Mulţam!

        • Mircea Popescu`s avatar
          110
          Mircea Popescu 
          Thursday, 20 October 2011

          A, ok.

        • PorculdeYork`s avatar
          111
          PorculdeYork 
          Thursday, 20 October 2011

          incercarea 2 de postare :

          nr. lista -nota acordata de mine - nume autor - link la poezie

          1. 8 Angela Tocila : Se încleştară trupuri cu mîini, cu guri flămînde

          2. 7 Porcul de York : Noaptea se unduia pe corpurile unui El si-al unei EA,

          3. 7 ironicblonde : De-ar fi să mă învingi, aş deveni

          4. 9 Balsu : Despre o fată şi un frumos băiat

          5. 7 Cristi : Nu stiu sa-mi numar ani cei pierduti

          6. 7 Mosu : un băiat de crocodil

          7. 8 Cristian Oprea: Ieri,

          8. 9 Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata am vrut sa scriu si eu

          9. 7 Aurash : Au fost o dat’ un el și-o ea

          10. 7 MeetTheSun : nu ne vom mai vedea vreodată

          11. 8 MeetTheSun : vei ştii tu oare ce-am şoptit

          12. 6 Blidaru Madalin : S-au cunoscut într-o noapte de vară,

          13. 6 Dr. A : Un baiat si-o fata

          14. 7 Porcul de York : El o cauta in toate buzunarele sufletului si negasind-o urla, 7

          15. Porcul de York : Noaptea se unduia pe corpurile unui El si-al unei EA,

          16. 8 Porcul de York : Nisipul dansa cum danseaza

          17. 9 Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata, povesti se scriu mereu

          18. 6 Mircea Popescu : Despre-un baiat si-o fata cu inima curata

          19. 8 Luka D : De atata liniste

          20. 5 Arsene Stefania : Despre un baiat si-o fata

          21. 8 Porcul de York : Ne suiera vantul ca in vremuri pierdute

          22. 8 Porcul de York : El, vapaie de demon zamislita-n Abis

          23. 8 Sonia Rauss : Mult prea-ntelepti si buni pentru aceasta viata

          24. 9 Porcul de York : Luna e iris de inger in noapte, sclipire de felina divina

          25. 7 Mitza Biciclista : E târziu, în miez de noapte,

          26. 9 Sonia Rauss : Te rog eu, nu… Nu-mi spune cuvinte de-alinare

          II. Sectiunea pentru majori cit si minore d-alea rele.

          1. 6 oamadetinichea : Despre un băiat și-o fată, ce la vârstă’naintată

          2. 6 Cristi : Despre un baiat si-o fata

          3. 6 Cristi : Despre un baiat si-o fata

          4. 7 MeetTheSun : îi plăcea de la o vreme

          5. 7 Porcul de York : Despre-un baiat si-o fata imi e rima

          6. 5 Porcul de York : Sufletul unui EL se vestejea de dor,

          7. 9 Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata, urmeaza sa cititi

          8. 9 Porcul de York : Un arici statea pe spate masturbandu-se la soare

          9. 9 Mitza Biciclista : Lui Victor îi place Lisa, fata cea rea,

          10. 7 Stand Down Cafe : Despre-un baiat si-o fata

          11. 8 Cristian Oprea : Duduia Muia

          12. 8 Porcul de York : Rastimpuri se frang de sticla clepsidrei si zguduie groaznice clipa

          P.S. desigur pot argumenta la cerere. toate cele bune, BAFTA TUTUROR !

        • Aspru.
          O sa vedeti voi la vara cand castiga festivalul de la Mamaia.

        • Mircea Popescu`s avatar
          113
          Mircea Popescu 
          Thursday, 20 October 2011

          Depinde in mare masura de cita slanina injectezi in pieptu' la gaina de l-o cinta.

        • Mircea Popescu`s avatar
          114
          Mircea Popescu 
          Thursday, 20 October 2011

          @flo Am lamurit misteru' trackbacelor : tu n-ai pus link-uri. Ai copiat url-ul acolo in fruntea poeziei, da' aia nu e un link. Si-atunci nici trackback nu s-o trimis, si de-acolo restul nenorocirilor.

        • PorculdeYork`s avatar
          115
          PorculdeYork 
          Thursday, 20 October 2011

          buey Mircea, is eu orb poate dar n-o vad pe-asta nicaieri: http://bordelulvesel.wordpress.com/2011/10/12/despre-un-baiat-si-o-fata/ si am gresit ceva la note...m-am confuzat, la aia cu aricii nu pot pune nota 9, aia e de 8. nota 9 as fi pus la asta: http://bordelulvesel.wordpress.com/2011/10/12/despre-un-baiat-si-o-fata/. eu le-am confundat. ma ajuti cu confuzia ?

        • Mircea Popescu`s avatar
          116
          Mircea Popescu 
          Thursday, 20 October 2011

          Noa fras ca scapasem una. Stiam eu ca scapasem una! Bine c-ai gasit-o, am reparat.

          Refa-ti notele si adauga iara comentariu complet cu toata lista, DAR FII ATENT!!! Caci se permite maxim o singura revizuire.

        • PorculdeYork`s avatar
          117
          PorculdeYork 
          Thursday, 20 October 2011

          nr. lista -nota acordata de mine - nume autor - link la poezie (nefunctional :)

          1. 8 Angela Tocila : Se încleştară trupuri cu mîini, cu guri flămînde

          2. 7 Porcul de York : Noaptea se unduia pe corpurile unui El si-al unei EA,

          3. 7 ironicblonde : De-ar fi să mă învingi, aş deveni

          4. 9 Balsu : Despre o fată şi un frumos băiat

          5. 7 Cristi : Nu stiu sa-mi numar ani cei pierduti

          6. 7 Mosu : un băiat de crocodil

          7. 8 Cristian Oprea: Ieri,

          8. 9 Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata am vrut sa scriu si eu

          9. 7 Aurash : Au fost o dat’ un el și-o ea

          10. 7 MeetTheSun : nu ne vom mai vedea vreodată

          11. 8 MeetTheSun : vei ştii tu oare ce-am şoptit

          12. 6 Blidaru Madalin : S-au cunoscut într-o noapte de vară,

          13. 6 Dr. A : Un baiat si-o fata

          14. 7 Porcul de York : El o cauta in toate buzunarele sufletului si negasind-o urla, 7

          15. Porcul de York : Noaptea se unduia pe corpurile unui El si-al unei EA,

          16. 8 Porcul de York : Nisipul dansa cum danseaza

          17. 9 Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata, povesti se scriu mereu

          18. 6 Mircea Popescu : Despre-un baiat si-o fata cu inima curata

          19. 8 Luka D : De atata liniste

          20. 5 Arsene Stefania : Despre un baiat si-o fata

          21. 8 Porcul de York : Ne suiera vantul ca in vremuri pierdute

          22. 8 Porcul de York : El, vapaie de demon zamislita-n Abis

          23. 8 Sonia Rauss : Mult prea-ntelepti si buni pentru aceasta viata

          24. 9 Porcul de York : Luna e iris de inger in noapte, sclipire de felina divina

          25. 7 Mitza Biciclista : E târziu, în miez de noapte,

          26. 9 Sonia Rauss : Te rog eu, nu… Nu-mi spune cuvinte de-alinare

          II. Sectiunea pentru majori cit si minore d-alea rele.

          1. 6 oamadetinichea : Despre un băiat și-o fată, ce la vârstă’naintată

          2. 6 Cristi : Despre un baiat si-o fata

          3. 6 Cristi : Despre un baiat si-o fata

          4. 7 MeetTheSun : îi plăcea de la o vreme

          5. 7 Porcul de York : Despre-un baiat si-o fata imi e rima

          6. 5 Porcul de York : Sufletul unui EL se vestejea de dor,

          7. 9 Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata, urmeaza sa cititi

          8. 8 Porcul de York : Un arici statea pe spate masturbandu-se la soare

          9. 9 Mitza Biciclista : Lui Victor îi place Lisa, fata cea rea,

          10. 7 Stand Down Cafe : Despre-un baiat si-o fata

          11. 8 Cristian Oprea : Duduia Muia

          12. 8 Porcul de York : Rastimpuri se frang de sticla clepsidrei si zguduie groaznice clipa

          13. 9 Porcul de York : Doi boi nu trag, spun italienii, cat trage flocul de femeie

        • Mircea, ce sa mai zic?
          Ma resemnez si plec capu in fata diversitatii limbajului tehnic.
          O sa cercetez intre timp cum se pune trackback la ceva.

        • Mircea Popescu`s avatar
          119
          Mircea Popescu 
          Thursday, 20 October 2011

          Pai ori scrii tu de mina in fata <a href=link>ancora</a> unde link e url-ul si ancora e un text, de exemplu <a href=http://trilema.com/2011/despre-un-baiat-si-o-fata/#comment-68792>Comentariul tau e aici</a> (metoda pe care-o folosesc eu) ori selectezi o portiune de text, apesi butonul pe care scrie link si introduci in casuta astfel aparuta url-ul.

        • I. Sectiunea pentru minori de ambe genuri.

          1.Angela Tocila : Se încleştară trupuri cu mîini, cu guri flămînde 8
          2.Porcul de York : Noaptea se unduia pe corpurile unui El si-al unei EA,
          3. ironicblonde : De-ar fi să mă învingi, aş deveni 7
          4.Balsu : Despre o fată şi un frumos băiat 8
          5.Cristi : Nu stiu sa-mi numar ani cei pierduti 9
          6.Mosu : un băiat de crocodil7
          7.Cristian Oprea : Ieri, 8
          8.Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata am vrut sa scriu si eu 9
          9. Aurash : Au fost o dat’ un el și-o ea 7
          10. MeetTheSun : nu ne vom mai vedea vreodată 8
          11. MeetTheSun : vei ştii tu oare ce-am şoptit 9
          12. Blidaru Madalin : S-au cunoscut într-o noapte de vară, 5
          13. Dr. A : Un baiat si-o fata 7
          14. Porcul de York : El o cauta in toate buzunarele sufletului si negasind-o urla, 9
          15. Porcul de York : Noaptea se unduia pe corpurile unui El si-al unei EA,8
          16. Porcul de York : Nisipul dansa cum danseaza 8
          17.Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata, povesti se scriu mereu 9
          18. Mircea Popescu : Despre-un baiat si-o fata cu inima curata 7
          19. Luka D : De atata liniste 8
          20. Arsene Stefania : Despre un baiat si-o fata 5
          21. Porcul de York : Ne suiera vantul ca in vremuri pierdute 7
          22. Porcul de York : El, vapaie de demon zamislita-n Abis 9
          23. Sonia Rauss : Mult prea-ntelepti si buni pentru aceasta viata 7
          24. Porcul de York : Luna e iris de inger in noapte, sclipire de felina divina 8
          25. Mitza Biciclista : E târziu, în miez de noapte,8
          26. Sonia Rauss : Te rog eu, nu… Nu-mi spune cuvinte de-alinare 9

          II. Sectiunea pentru majori cit si minore d-alea rele.

          1. oamadetinichea : Despre un băiat și-o fată, ce la vârstă’naintată 4
          2. Cristi : Despre un baiat si-o fata 5
          3.Cristi : Despre un baiat si-o fata 7
          4.MeetTheSun : îi plăcea de la o vreme 6
          5.Porcul de York : Despre-un baiat si-o fata imi e rima 6
          6.Porcul de York : Sufletul unui EL se vestejea de dor, 7
          7.Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata, urmeaza sa cititi 7
          8. Porcul de York : Un arici statea pe spate masturbandu-se la soare 6
          9. Mitza Biciclista : Lui Victor îi place Lisa, fata cea rea, 8
          10. Stand Down Cafe : Despre-un baiat si-o fata 8
          11. Cristian Oprea : Duduia Muia 7
          12. Porcul de York : Rastimpuri se frang de sticla clepsidrei si zguduie groaznice clipa 7
          13. Porcul de York : Doi boi nu trag, spun italienii, cat trage flocul de femeie 8

          P.S.: Nu exista poezie de 10.

        • Am incercat pe cat posibil sa fiu obiectiva, sa citesc poeziile facand abstractie de autorul lor si sa ma las suprinsa chiar si de un singur vers.

          Am vrut initial sa justific fiecare nota in parte, dar n-am chiar atat de mult timp liber, daca cineva vrea nelamuriri suplimentare, le pot da la cerere.

          Astfel ca:
          - mai jos de 6 n-am dat
          - 6 au luat poeziile care au schiopatat serios la rima / ritm / intelesul poeziei
          - 7 au luat versurile ce mi-au placut cat de cat
          - 8 au luat poeziile carora le-a lipsit "ceva" ca sa ma impresioneze pana la final, inclusiv cele unde tema "un baiat si-o fata" n-a fost tocmai foarte clara
          - 9 au primit cele care mi-au placut, cele care au stat destul de bine la capitolul rima, poveste, structura
          - 10 n-am putut sa dau

          Mai scriu doua observatii si termin:

          1. cel mai greu a fost sa-mi dau mie note - am apelat la toata indulgenta ca sa ajung la 8 - dupa mine 5-ul de trecere era perfect.
          2. imi pare rau ca Viorel Gaita n-a fost pe faza cu link-urile, a scris cateva chestii faine, plus a contribuit la concurs prin acele mici review-uri de bun simt la multe dintre poeziile inscrise.

          Secţiunea I

          1.–> 6 8 8 8 6 7 6 9 8 8 8 6 7 9 7 7 6 6 8 7 9 8 8 8 9 7 6 6 7 8 7 9 9 9 6 9 8 9 <– Porcul de York : Doi boi nu trag, spun italienii, cat trage...

        • Secţiunea I

          1.–> 6 8 8 8 6 7 6 9 8 8 8 6 7 9 7 7 6 6 8 7 9 8 8 8 9 7 6 6 7 8 7 10 9 9 6 9 8 9 <– Porcul de York : Doi boi nu trag, spun italienii, cat trage

        • Mircea, nu pot pune lista :(
          Si e luata din notepad cu copy-paste...

        • (mai incerc o data, sper sa mearga; stergi tu te rog restul de incercari? Merci)

          Secţiunea I

          1. 6 Angela Tocila : Se încleştară trupuri cu mîini, cu guri flămînde
          2. 8 Porcul de York : Noaptea se unduia pe corpurile unui El sial unei EA,
          3. 8 ironicblonde : Dear fi să mă învingi, aş deveni
          4. 8 Balsu : Despre o fată şi un frumos băiat
          5. 6 Cristi : Nu stiu sami numar ani cei pierduti
          6. 7 Mosu : un băiat de crocodil
          7. 6 Cristian Oprea : Ieri,
          8. 9 Sonia Rauss : Despreun baiat sio fata am vrut sa scriu si eu
          9. 8 Aurash : Au fost o dat’ un el ?io ea
          10. 8 MeetTheSun : nu ne vom mai vedea vreodată
          11. 8 MeetTheSun : vei ştii tu oare ceam şoptit
          12. 6 Blidaru Madalin : Sau cunoscut întro noapte de vară,
          13. 7 Dr. A : Un baiat sio fata
          14. 9 Porcul de York : El o cauta in toate buzunarele sufletului si negasind
          15. Porcul de York : Noaptea se unduia pe corpurile unui El sial unei EA,
          16. 7 Porcul de York : Nisipul dansa cum danseaza
          17. 7 Sonia Rauss : Despreun baiat sio fata, povesti se scriu mereu
          18. 6 Mircea Popescu : Despreun baiat sio fata cu inima curata
          19. 6 Luka D : De atata liniste
          20. 8 Arsene Stefania : Despre un baiat sio fata
          21. 7 Porcul de York : Ne suiera vantul ca in vremuri pierdute
          22. 9 Porcul de York : El, vapaie de demon zamislitan Abis
          23. 8 Sonia Rauss : Mult preantelepti si buni pentru aceasta viata
          24. 8 Porcul de York : Luna e iris de inger in noapte, sclipire de felina divina
          25. 8 Mitza Biciclista : E târziu, în miez de noapte,
          26. 9 Sonia Rauss : Te rog eu, nu… Numi spune cuvinte dealinare

          Secţiunea II

          1. 7 oamadetinichea : Despre un băiat ?io fată, ce la vârstă’naintată
          2. 6 Cristi : Despre un baiat sio fata
          3. 6 Cristi : Despre un baiat sio fata
          4. 7 MeetTheSun : îi plăcea de la o vreme
          5. 8 Porcul de York : Despreun baiat sio fata imi e rima
          6. 7 Porcul de York : Sufletul unui EL se vestejea de dor,
          7. 10 Sonia Rauss : Despreun baiat sio fata, urmeaza sa cititi
          8. 9 Porcul de York : Un arici statea pe spate masturbanduse la soare
          9. 9 Mitza Biciclista : Lui Victor îi place Lisa, fata cea rea,
          10. 6 Stand Down Cafe : Despreun baiat sio fata
          11. 9 Cristian Oprea: Duduia Muia
          12. 8 Porcul de York : Rastimpuri se frang de sticla clepsidrei si zguduie
          13. 9 Porcul de York : Doi boi nu trag, spun italienii, cat trage

        • mitzaabiciclista`s avatar
          125
          mitzaabiciclista 
          Thursday, 20 October 2011

          Mi-a plăcut acest concurs din momentul lansării lui. Mi-au plăcut atât ideea concursului în sine cât, mai ales, creaţiile de care au avut parte ochii noştrii. Multe, extrem de amuzante, altele surprinzător de meditative, iar altele de-a dreptul idilice. Dar nu voi participa la notarea celorlalte poezii atât timp cât nu se revine asupra deciziei de eliminare a lui Viorel Gaiţă. Motivele mi le-am expus pe Fain. Ştiu că risc propria mea eliminare, dar mai bine aşa decât altminteri.
          Nu doresc să stric cu ceva acest concurs bun din enorm de multe puncte de vedere. Doar că îl vreau MAI BUN de atât, dar îl vreau mai ales onorant, şi nu pot concepe că ne vom pierde mintea în reguli greşit înţelese(subliniez "greşit înţelese" tocmai pentru a nu se confunda cu "rău intenţionate")

        • Sectiunea pentru minori de ambe genuri.

          1. Angela Tocila : Se încleştară trupuri cu mîini, cu guri flămînde - 7
          2. Porcul de York : Noaptea se unduia pe corpurile unui El si-al unei EA - 8
          3. ironicblonde : De-ar fi să mă învingi, aş deveni - 6
          4. Balsu : Despre o fată şi un frumos băiat - 7
          5. Cristi : Nu stiu sa-mi numar ani cei pierduti - 5
          6. Mosu : un băiat de crocodil - 9
          7. Cristian Oprea : Ieri - 7
          8. Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata am vrut sa scriu si eu - 8
          9. Aurash : Au fost o dat’ un el și-o ea - 6
          10. MeetTheSun : nu ne vom mai vedea vreodată - 7
          11. MeetTheSun : vei ştii tu oare ce-am şoptit - 7
          12. Blidaru Madalin : S-au cunoscut într-o noapte de vară - 6
          13. Dr. A : Un baiat si-o fata - 6
          14. Porcul de York : El o cauta in toate buzunarele sufletului si negasind-o urla - 9
          15. -----
          16. Porcul de York : Nisipul dansa cum danseaza - 8
          17. Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata, povesti se scriu mereu - 9 >10
          18. Mircea Popescu : Despre-un baiat si-o fata cu inima curata - 7
          19. Luka D : De atata liniste - 7
          20. Arsene Stefania : Despre un baiat si-o fata - 4
          21. Porcul de York : Ne suiera vantul ca in vremuri pierdute - 8
          22. Porcul de York : El, vapaie de demon zamislita-n Abis - 7
          23. Sonia Rauss : Mult prea-ntelepti si buni pentru aceasta viata - 9
          24. Porcul de York : Luna e iris de inger in noapte, sclipire de felina divina - 8
          25. Mitza Biciclista : E târziu, în miez de noapte - 6
          (Cu precizarea ca tema oficiala a concursului se pierde in tema sociala.)
          26. Sonia Rauss : Te rog eu, nu… Nu-mi spune cuvinte de-alinare - 10

          Sectiunea pentru majori cit si minore d-alea rele.

          1. oamadetinichea : Despre un băiat și-o fată, ce la vârstă’naintată - 6
          2. Cristi : Despre un baiat si-o fata - 6
          3. Cristi : Despre un baiat si-o fata - 6
          4. MeetTheSun : îi plăcea de la o vreme - 7
          5. Porcul de York : Despre-un baiat si-o fata imi e rima - 8
          6. Porcul de York : Sufletul unui EL se vestejea de dor - 8
          7. Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata, urmeaza sa cititi - 8
          8. Porcul de York : Un arici statea pe spate masturbandu-se la soare - 9
          9. Mitza Biciclista : Lui Victor îi place Lisa, fata cea rea - 8
          10. Stand Down Cafe : Despre-un baiat si-o fata - 7
          11. Cristian Oprea : Duduia Muia - 7
          12. Porcul de York : Rastimpuri se frang de sticla clepsidrei si zguduie groaznice clipa - 8

          Am incercat sa iau in calcul emotia, ritmul, rima cat si logica transmise de poezii. Initial intentionam sa fac niste precizari in parte dar m-as fi intins prea mult. De asemenea imi pare rau de cele trei eliminari, de munca si straduinta depusa de cei trei eliminati insa intr-un final participam nu neaparat ca sa castigam. Si am credinta ca Mihai Petru cat si Viorel Gaita ar fi avut adus un aport in jurizare care in final imi parea mai important decat participarea in sine.

        • Erata: depuse. De asemenea la pozitia 17 este nota 9.

        • Mircea Popescu`s avatar
          128
          Mircea Popescu 
          Thursday, 20 October 2011

          Multumiri @ Luka, Madalin & MTS, cu mentiunea ca Luko! N-ai notat ultima poezie de porc, #13!

          @mitzaabiciclista Io apreciez ce zici tu, da' sa stii ca nu exista reguli prost intelese.

          Si Huidu o crezut ca regulile is "gresit intelese" acum 2 ani. De fapt chestia care te indigneaza pe tine la ele e fix principala lor calitate, valoare si importanta. Regulile nu-s aici ca "sa faca sa fie bine", regulile-s aici tocmai dimpotriva.

        • sonia rauss`s avatar
          129
          sonia rauss 
          Thursday, 20 October 2011

          Asadar, in ordinea numerelor de pe tricouri, acestea sunt evaluarile mele, vizavi de creatiile inscrise la concursul lui Mircea cel Popesc!

          Sectiunea I- pentru cei ce au pus in versuri chestii, trestii, de-ale sufletului si alte fleacuri... (:P)

          1. -6- Angela Tocila : Se încleştară trupuri cu mîini, cu guri flămînde

          2. -8- Porcul de York : Noaptea se unduia pe corpurile unui El si-al unei EA,

          3. -8- ironicblonde : De-ar fi să mă învingi, aş deveni

          4. -10- Balsu : Despre o fată şi un frumos băiat

          5. -5- Cristi : Nu stiu sa-mi numar ani cei pierduti

          6. -10- Mosu : un băiat de crocodil

          7. -10- Cristian Oprea: Ieri,

          8. -9- Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata am vrut sa scriu si eu

          9. -8- Aurash : Au fost o dat’ un el și-o ea

          10. -9- MeetTheSun : nu ne vom mai vedea vreodată

          11. -8- MeetTheSun : vei ştii tu oare ce-am şoptit

          12. -5- Blidaru Madalin : S-au cunoscut într-o noapte de vară,

          13. -7- Dr. A : Un baiat si-o fata

          14. -9- Porcul de York : El o cauta in toate buzunarele sufletului si negasind-o...

          15. (Porcul de York : Noaptea se unduia pe corpurile unui El si-al unei EA)- anulat pozitia, prin dublare.

          16. -9- Porcul de York : Nisipul dansa cum danseaza

          17. -9- Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata, povesti se scriu mereu

          18. -8- Mircea Popescu : Despre-un baiat si-o fata cu inima curata

          19. -8- Luka D : De atata liniste

          20. -6- Arsene Stefania : Despre un baiat si-o fata

          21. -10- Porcul de York : Ne suiera vantul ca in vremuri pierdute

          22.-9- Porcul de York : El, vapaie de demon zamislita-n Abis

          23. -8- Sonia Rauss : Mult prea-ntelepti si buni pentru aceasta viata

          24. -8- Porcul de York : Luna e iris de inger in noapte, sclipire de felina divina

          25.-9- Mitza Biciclista : E târziu, în miez de noapte,

          26.-9- Sonia Rauss : Te rog eu, nu… Nu-mi spune cuvinte de-alinare

          II. Sectiunea pentru cei ce doresc indreptarea si educarea pudicilor ( eu vorbesc??!)...

          1. -6- oamadetinichea : Despre un băiat și-o fată, ce la vârstă’naintată

          2. -5- Cristi : Despre un baiat si-o fata

          3. -5- Cristi : Despre un baiat si-o fata

          4. -8- MeetTheSun : îi plăcea de la o vreme

          5. -8- Porcul de York : Despre-un baiat si-o fata imi e rima

          6. -7- Porcul de York : Sufletul unui EL se vestejea de dor,

          7. -9- Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata, urmeaza sa cititi

          8. -10- Porcul de York : Un arici statea pe spate masturbandu-se la soare

          9. -9- Mitza Biciclista : Lui Victor îi place Lisa, fata cea rea,

          10. -8- Stand Down Cafe : Despre-un baiat si-o fata

          11. -10- Cristian Oprea : Duduia Muia

          12. -7- Porcul de York : Rastimpuri se frang de sticla clepsidrei si zguduie groaznice clipa

          13. -9- Porcul de York : Doi boi nu trag, spun italienii, cat trage flocul de femeie

          *
          De incheiere mai zic:
          *
          Foaie verde, foaie lata
          Despre un baiat si-o fata
          S-au trudit atatia, frate!
          De-au facut din ziua-noapte...
          Foaie verde de alun,
          Sa castige cel mai bun!
          Foaie verde, lemn domnesc
          Sa traiesti, Mircea Popesc...u! ( Special nu am vrut sa iasa rima, macar acu') :P

        • Cristian4everyone

          Joi, 20 Octombrie 2011

          LISTA CU LUCRARI INSCRISE IN CONCURS

          I. Sectiunea pentru minori de ambe genuri.

          1. Angela Tocila : Se încleştară trupuri cu mîini, cu guri flămînde NOTA 7
          2. Porcul de York : Noaptea se unduia pe corpurile unui El si-al unei EA, NOTA 7
          3. ironicblonde : De-ar fi să mă învingi, aş deveni NOTA 8
          4. Balsu : Despre o fată şi un frumos băiat NOTA 7
          5. Cristi : Nu stiu sa-mi numar ani cei pierduti NOTA 6
          6. Mosu : un băiat de crocodil NOTA 9
          7. Cristian Oprea : Ieri, NOTA 8
          8. Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata am vrut sa scriu si eu NOTA 9
          9. Aurash : Au fost o dat’ un el și-o ea NOTA 8
          10. MeetTheSun : nu ne vom mai vedea vreodată NOTA 8
          11. MeetTheSun : vei ştii tu oare ce-am şoptit NOTA 7
          12. Blidaru Madalin : S-au cunoscut într-o noapte de vară, NOTA 6
          13. Dr. A : Un baiat si-o fata NOTA 5
          14. Porcul de York : El o cauta in toate buzunarele sufletului si negasind-o urla, NOTA 7
          15.
          16. Porcul de York : Nisipul dansa cum danseaza NOTA 7
          17. Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata, povesti se scriu mereu NOTA 9
          18. Mircea Popescu : Despre-un baiat si-o fata cu inima curata NOTA 7
          19. Luka D : De atata liniste NOTA 7
          20. Arsene Stefania : Despre un baiat si-o fata NOTA 5
          21. Porcul de York : Ne suiera vantul ca in vremuri pierdute NOTA 8
          22. Porcul de York : El, vapaie de demon zamislita-n Abis NOTA 8
          23. Sonia Rauss : Mult prea-ntelepti si buni pentru aceasta viata NOTA 8
          24. Porcul de York : Luna e iris de inger in noapte, sclipire de felina divina NOTA 7
          25. Mitza Biciclista : E târziu, în miez de noapte, NOTA 9
          26. Sonia Rauss : Te rog eu, nu… Nu-mi spune cuvinte de-alinare NOTA 9

          II. Sectiunea pentru majori cit si minore d-alea rele.

          1. oamadetinichea : Despre un băiat și-o fată, ce la vârstă’naintată NOTA 7
          2. Cristi : Despre un baiat si-o fata NOTA 5
          3. Cristi : Despre un baiat si-o fata NOTA 6
          4. MeetTheSun : îi plăcea de la o vreme NOTA 7
          5. Porcul de York : Despre-un baiat si-o fata imi e rima NOTA 6
          6. Porcul de York : Sufletul unui EL se vestejea de dor,NOTA 7
          7. Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata, urmeaza sa cititi NOTA 9
          8. Porcul de York : Un arici statea pe spate masturbandu-se la soare NOTA 8
          9. Mitza Biciclista : Lui Victor îi place Lisa, fata cea rea, NOTA 9
          10. Stand Down Cafe : Despre-un baiat si-o fata NOTA 7
          11. Cristian Oprea : Duduia Muia NOTA 9
          12. Porcul de York : Rastimpuri se frang de sticla clepsidrei si zguduie groaznice clipa NOTA 8
          13. Porcul de York : Doi boi nu trag, spun italienii, cat trage flocul de femeie NOTA 7

          Descalificati :

          1. Viorel Gaita : Povestea-ncepe cu « a fost o dată » (punctul V) NOTA 8
          2. Viorel Gaita : Aş vrea să fiu în sufletul tău schijă, (punctul V) NOTA 9

          Concurs util sau futil,in functie de sectiune. Mi s-a parut ciudata autoevaluarea si autoaprecierea.Dar ma supun. Am notat si descalificatul Viorel Gaita pentru ca mie mi-a placut.

          La buna vedere.

        • 13. Porcul de York : Doi boi nu trag, spun italienii, cat trage flocul de femeie - 9

        • standdowncafe`s avatar
          132
          standdowncafe 
          Friday, 21 October 2011

          Mi-au stricat seara ruptii aia de la Steaua, asa ca incep ziua cu o pauza pentru note.
          Inainte de note am o nelamurire : Mircea, tu acolosa sus ai scris care unde tre' a noteze, in schimb eu va ca toti, au cam votat pe toti. Presupun ca notele celor care nu aveau de ce nota la alta sectiune nu se iau in calcul?

          Acu sa purcedem, fara explicatii ca nu am asa multe cuvinte la mine

          Pentru sectiunea din care fac parte

          1. -7- oamadetinichea : Despre un băiat și-o fată, ce la vârstă’naintată

          2. -5- Cristi : Despre un baiat si-o fata

          3. -5- Cristi : Despre un baiat si-o fata

          4. -8- MeetTheSun : îi plăcea de la o vreme

          5. -7- Porcul de York : Despre-un baiat si-o fata imi e rima

          6. -7- Porcul de York : Sufletul unui EL se vestejea de dor,

          7. -9- Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata, urmeaza sa cititi

          8. -9- Porcul de York : Un arici statea pe spate masturbandu-se la soare

          9. -9- Mitza Biciclista : Lui Victor îi place Lisa, fata cea rea,

          10. -7- Stand Down Cafe : Despre-un baiat si-o fata (cu toate ca 7 imi pare mare, dar sunt indulgent cu mine)

          11. -8- Cristian Oprea : Duduia Muia

          12. -7- Porcul de York : Rastimpuri se frang de sticla clepsidrei si zguduie groaznice clipa

          13. -7- Porcul de York : Doi boi nu trag, spun italienii, cat trage flocul de femeie

        • sonia rauss`s avatar
          133
          sonia rauss 
          Friday, 21 October 2011

          Buna dimineata. Pot sa vin cu o mica precizare? Luka a notat si pentru a doua sectiune, dar dupa cate stiu nu a scris pentru aceasta sectiune. Nu ii vad numele in lista facuta.

        • PorculdeYork`s avatar
          134
          PorculdeYork 
          Friday, 21 October 2011

          se pare ca Sonia a observat bine :)

        • Rezultatele deliberarii deliberate de je :
          http://blogu.lu/aurash/lang/ro/2011/10/21/jurizare/

        • CUM AM NOTAT POEZIILE DE PE http://POLIMEDIA.US/TRILEMA

          Nota 8 Angela Tocila : Se încleştară trupuri cu mîini, cu guri flămînde
          Nota 8 Porcul de York : Noaptea se unduia pe corpurile unui El si-al unei EA,
          Nota 8 ironicblonde : De-ar fi să mă învingi, aş deveni
          Nota 9 Balsu : Despre o fată şi un frumos băiat
          Nota 7 Cristi : Nu stiu sa-mi numar ani cei pierduti
          Nota 7 Mosu : un băiat de crocodil
          Nota 7 Cristian Oprea : Ieri,
          Nota 8 Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata am vrut sa scriu si eu
          Nota 7 Aurash : Au fost o dat’ un el și-o ea
          Nota 8 MeetTheSun : nu ne vom mai vedea vreodată
          Nota 9 MeetTheSun : vei ştii tu oare ce-am şoptit
          Nota 6 Blidaru Madalin : S-au cunoscut într-o noapte de vară,
          Nota 5 Dr. A : Un baiat si-o fata
          Nota 8 Porcul de York : El o cauta in toate buzunarele sufletului si negasind-o urla,
          Porcul de York : Noaptea se unduia pe corpurile unui El si-al unei EA,
          Nota 8 Porcul de York : Nisipul dansa cum danseaza
          Nota 8 Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata, povesti se scriu mereu
          Nota 8 Mircea Popescu : Despre-un baiat si-o fata cu inima curata
          Nota 7 Luka D : De atata liniste
          Nota 6 Arsene Stefania : Despre un baiat si-o fata
          Nota 8 Porcul de York : Ne suiera vantul ca in vremuri pierdute
          Nota 7 Porcul de York : El, vapaie de demon zamislita-n Abis
          Nota 7 Sonia Rauss : Mult prea-ntelepti si buni pentru aceasta viata
          Nota 7 Porcul de York : Luna e iris de inger in noapte, sclipire de felina divina
          Nota 9 Mitza Biciclista : E târziu, în miez de noapte,
          Nota 9 Sonia Rauss : Te rog eu, nu… Nu-mi spune cuvinte de-alinare

        • Mircea Popescu`s avatar
          137
          Mircea Popescu 
          Friday, 21 October 2011

          @standdowncafe, Sonia Rauss, PdY Dom'le, aici e libertatea expresiei. Ce se cere este sa dai note la lista pe care esti numit, acuma ca tu dai note si-n rest, pai dreptu' fiecaruia sa aiba opinii scl. Sigur, eu n-am sa le iau in considerare la scorul final, da' asta nu impiedica impricinatii de exemplu sa le foloseasca ei pentru scopul principal al notelor din toate timpurile si toate locurile, adica imbunatatirea chestiei notate.

          @aurash Nu faci tu un pustiu de bine sa le pui si aici intr-un comentariu, sa nu trebuiasca sa le pun eu ? Multumesc.

          @angela Mersi. Cum te-ai distrat, Angela ?

        • Ce hater e asta, baga strambe cu egalitate in competitie.

        • @Mircea and @MeettheSun - ori ati trecut cel putin o data prin situatia din poezie ori vreti ceva de la mine :))
          8? c'mon... altii mi-au dat 4 (probabil din acelasi motiv :D)

        • @Stefania de trecut eu n-am trecut, dar nici timpul nu-i trecut :)) In numele lui Mircea nu ma pronunt...

          Mie mi-a placut ca a fost scurta si la obiect si acum sa fim seriosi, are si Eminescu cateva poezioare cu care daca ar fi participat in anonimat, tot nu lua 10 :D

        • Mircea Popescu`s avatar
          141
          Mircea Popescu 
          Friday, 21 October 2011

          @stefania Tu, stii cum se zice ca great minds think alike and idiots seldom differ. O fi si adevaru' pe-acolo pe undeva la mijloc, ce mare chestie.

        • După cum urmează:

          1. 6 Angela Tocila : Se încleştară trupuri cu mîini, cu guri flămînde
          2. 8 Porcul de York : Noaptea se unduia pe corpurile unui El si-al unei EA
          3. 7 ironicblonde : De-ar fi să mă învingi, aş deveni
          4. 6 Balsu : Despre o fată şi un frumos băiat
          5. 6 Cristi : 3 …Nu stiu sa-mi numar anii cei pierduti
          6. 7 Mosu : un băiat de crocodil
          7. 6 Cristian Oprea : Intermediar
          8. 7 Sonia Rauss : Despre-un baiat si-o fata am vrut sa scriu si eu
          9. 7 aurash : Au fost o dat’ un el și-o ea
          10. 6 MeetTheSun : Cu fiecare-ti prag de iarna
          11. 9 MeetTheSun : Dragostea ca un poem fara cuvinte
          12. 5 Blidaru Madalin : S-au cunoscut într-o noapte de vară
          13. 3 Dr. A : Despre…
          14. 7 Porcul de York : Mai atipic asa
          15. Cipollino,
          16. 8 Porcul de York : Nisipul dansa cum danseaza
          17. 8 Sonia Rauss : (1) Despre-un baiat si-o fata, povesti se scriu mereu
          18. 4 Mircea Popescu : Despre-un baiat si-o fata cu inima curata
          19. 7 Luka D : Povestea noastră
          20. 4 Arsene Stefania : Despre un baiat si-o fata
          21. 8 Porcul de York : Cavalereste
          22. 9 Porcul de York : Mai mistic de data asta
          23. 9 Sonia Rauss : Iubire intre slove
          24. 7 Porcul de York : Iubind zburatorii
          25. 7 Mitza Biciclista : Îngerul din stația șapte
          26. 8 Sonia Rauss : Pe-o margine de lume

          P.S. Imi plăceau Gaiță și Mihai.

          Succesuri cu almanahele!

        • Mircea Popescu`s avatar
          143
          Mircea Popescu 
          Saturday, 22 October 2011

          La sectiunea pentru minori de ambe genuri raportam urmatoarele rezultate fruntase pe ramura :

          1. 7 + 6 + 8 + 8 + 6 + 7 + 6 + 7 + 8 = 63 ÷ 9 = 7.00
          2. 9 + 8 + 7 + 8 + 8 + 8 + 8 + 7 + 8 = 71 ÷ 9 = 7.88
          3. DESCALIFICAT (punctul IV)
          4. DESCALIFICAT (punctul IV)
          5. DESCALIFICAT (punctul IV)
          6. DESCALIFICAT (punctul IV)
          7. 8 + 6 + 8 + 8 + 6 + 7 + 10 + 8 + 7 = 68 ÷ 9 = 7.55
          8. 9 + 7 + 9 + 9 + 9 + 8 + 9 + 9 + 8 = 77 ÷ 9 = 8.55 + 0.50 = 9.05
          9. 9 + 7 + 7 + 7 + 8 + 6 + 8 + 8 + 7 = 67 ÷ 9 = 7.44
          10. 9 + 6 + 7 + 8 + 8 + 7 + 9 + 8 + 8 = 70 ÷ 9 = 7.77
          11. 6 + 9 + 8 + 9 + 8 + 7 + 8 + 7 + 9 = 71 ÷ 9 = 7.88
          12. 2 + 5 + 6 + 5 + 6 + 6 + 5 + 6 + 6 = 47 ÷ 9 = 5.22
          13. DESCALIFICAT (punctul IV)
          14. 8 + 7 + 7 + 9 + 9 + 9 + 9 + 7 + 8 = 73 ÷ 9 = 8.11
          15. dublat
          16. 8 + 8 + 8 + 8 + 7 + 8 + 9 + 7 + 8 = 71 ÷ 9 = 7.88
          17. 8 + 8 + 9 + 9 + 7 + 9 + 9 + 9 + 8 = 76 ÷ 9 = 8.44 + 0.50 = 8.94
          18. 8 + 4 + 6 + 7 + 6 + 7 + 8 + 7 + 8 = 61 ÷ 9 = 6.77 + 0.50 = 7.27
          19. 7 + 7 + 8 + 8 + 6 + 7 + 8 + 7 + 7 = 65 ÷ 9 = 7.22
          20. DESCALIFICAT (punctul IV)
          21. 8 + 8 + 8 + 7 + 7 + 8 + 10 + 8 + 8 = 72 ÷ 9 = 8.00
          22. 10 + 9 + 8 + 9 + 9 + 7 + 9 + 8 + 7 = 76 ÷ 9 = 8.44
          23. 9 + 9 + 8 + 7 + 8 + 9 + 8 + 8 + 7 = 73 ÷ 9 = 8.11
          24. 8 + 7 + 9 + 8 + 8 + 8 + 8 + 7 + 7 = 70 ÷ 9 = 7.77
          25. DESCALIFICAT (punctul IV)
          26. 7 + 8 + 9 + 9 + 9 + 10 + 9 + 9 + 9 = 79 ÷ 9 = 8.77

          ===> Clasament :

          Locul I cu coronita de 10`000 de karme : Sonia Rauss
          cu lucrarea artistic-poetica Despre-un baiat si-o fata am vrut sa scriu si eu

          Locul II cu fundulita de 6`000 de karme : Sonia Rauss
          cu lucrarea creativ-poetica Despre-un baiat si-o fata, povesti se scriu mereu

          Locul III cu sut in trei litere : Sonia Rauss
          cu lucrarea ghinionist-literara Te rog eu, nu… Nu-mi spune cuvinte de-alinare

          Locul IV cu bentita de 2`000 de karme : Porcul de York
          cu lucrarea lirico-poetica El, vapaie de demon zamislita-n Abis

          In mod dezonorant pentru arbitrii cit si juriul acestui concurs eu nu am primit nici un fel de premiu desi meritam!

          La sectiunea pentru majori cit si minore d-alea rele raportam urmatoarele impliniri marete in munca :

          1. DESCALIFICAT (punctul IV)
          2. DESCALIFICAT (punctul IV)
          3. DESCALIFICAT (punctul IV)
          4. 7 + 7 + 8 + 7 + 8 = 37 ÷ 5 = 7.40
          5. 7 + 8 + 8 + 6 + 7 = 36 ÷ 5 = 7.20 + 0.50 = 7.70
          6. 5 + 7 + 7 + 7 + 7 = 33 ÷ 5 = 6.60
          7. 9 + 10 + 9 + 9 + 9 = 46 ÷ 5 = 9.20 + 0.50 = 9.70 (wow)
          8. 8 + 9 + 10 + 8 + 9 = 44 ÷ 5 = 8.80
          9. DESCALIFICAT (punctul IV)
          10. 7 + 6 + 8 + 7 + 7 = 35 ÷ 5 = 7.00 + 0.50 = 7.50
          11. 8 + 9 + 10 + 9 + 8 = 44 ÷ 5 = 8.80
          12. 8 + 8 + 7 + 8 + 7 = 38 ÷ 5 = 7.60
          13. 9 + 9 + 9 + 7 + 7 = 41 ÷ 5 = 8.20

          ===> Clasament :

          Locul I cu coronita de 10`000 de karme : Sonia Rauss
          cu lucrarea licentios-poetica Despre-un baiat si-o fata, urmeaza sa cititi

          Locul II cu fundulita de 6`000 de karme : Porcul de York la egalitate cu Cristian Oprea
          cu lucrarile respectiv-poetice Un arici statea pe spate masturbandu-se la soare si Duduia Muia
          Cei doi isi vor imparti karma de comun acord oricum doresc ei, si odata ce au ajuns la o intelegere sa imi spuna sa procedez in consecinta.

          Locul III cu sut in trei litere : Porcul de York
          cu lucrarea ghinionist-literara Doi boi nu trag, spun italienii, cat trage flocul de femeie

          Locul IV cu bentita de 2`000 de karme : Porcul de York
          cu lucrarea onanist-poetica Despre-un baiat si-o fata imi e rima

          In mod perfect de inteles eu unul nu am primit nici un premiu aici, intrucit nu concuram. Poate data viitoare!

          Si acum, surpriza serii! Dat fiind ca da, exista si o surpriza, si am sa va citez direct din ea :

          Daca nu o sa am parte de acel onorant loc III, care va fi premiat doar pentru participare (caz in care nu m-as mira prea mult, ar fi ceva firesc la mine), daca voi fi undeva in cele trei locuri ce vor fi castigatoare, indiferent de sectiune, doresc din tot sufletul ca acea Karma dobandita in urma concursului, sa fie impartita in mod egal tuturor celor care au participat cu poezii. E randul meu sa fac ceva frumos pentru Faini, asa cum au facut ei pentru mine, indiferent cine sunt ei.

          Ca rezultat al acestei cereri benevolente, se impart 16`000 de karme participantilor calificati la prima sectiune, adica eu (in primul rind!), apoi Porcul, Madalin, Meet, Luka, Cristi Oprea si Angela, in total 8 oameni, rezultind doua mii de karme de caciula, si apoi se impart 10`000 de karme participantilor calificati la a doua sectiune, adica din nefericire nu eu, dar! aproape la fel de importanti Porcul, Meet, Cristi Oprea si Stand, deci doua mii cinci sute de karme de caciula!

          Si iata cum dintr-un singur condei o fata sufletista ajutata la nevoie a intors mai mult decit a primit (n-am tinut contabilitatea exacta, dar mi se pare ca da, asa, estimativ). Morala fiind ca-i mai bine sa ajuti oameni decit sa nu-i ajuti, dar aceea este o alta poveste.

          Felicitari cistigatorilor! Si poate, cu alta ocazie, inca si mai frumos!

        • Mircea Popescu`s avatar
          144
          Mircea Popescu 
          Saturday, 22 October 2011

          Ps. Sa se noteze ca prin jocul intimplarii comentariul dinsus poarta numarul 69`000!

          FARA NUMAR!!!

        • "Karma dobandita in urma concursului, sa fie impartita in mod egal tuturor celor care au participat cu poezii"
          Accent pe "in mod egal tuturor" da? mai mult sau mai puțin...+ factor de multiplicare + sisif :)))))))))))))))))

        • Sonia este un exemplu in acest concurs. Felicitari!

        • Mircea Popescu`s avatar
          147
          Mircea Popescu 
          Saturday, 22 October 2011

          Hopa, ceva nu e kosher aici.

        • Mircea Popescu`s avatar
          148
          Mircea Popescu 
          Saturday, 22 October 2011

          Ie, domnu' Aurash, bine c-ai zis, eu numarasem 8 dar trecusem 7 nume. Adaug acum si karmele.

        • Sa fie primit! deci nu toata lumea... ;)

        • Mircea Popescu`s avatar
          150
          Mircea Popescu 
          Saturday, 22 October 2011

          Pai participantii ;)

        • sonia rauss`s avatar
          151
          sonia rauss 
          Saturday, 22 October 2011

          Buna dimineata, la toata lumea.
          Ce sa zic decat ca va multumesc, in primul rand pentru felul cum mi-ati notat lucrarile. Intr-un fel ma asteptam sa am macar un loc 4, cochetam si cu ideea de loc 2, speram sa nu fiu totusi pe acel loc 3 care te indeamna doar sa fii mai bun. Mail-ul acela in care il rugam pe Mircea sa imparta premiile, in cazul unui eventual castig, l-am trimis inainte sa inceapa votarea.
          Dar sa fiu pe locul 1 la ambele sectiuni, ei asta nu credeam. Mi-a stat inima cand am vazut clasamentul. Imaginati-va, daca puteti, cum ma simt.
          Desi bucuria mi se imparte in mod egal cu dezamagirea, deoarece unii din cei mai buni concurenti au ales sa iasa din concurs. Prezenta lor pana la capat s-ar fi vazut in clasament, care nu ar mai fi stat asa deloc. Nu mai reiau un subiect arhi-suficient de discutat si disputat.
          Concluzie:
          A fost si va ramane o onoare si o bucurie sa fi fost participanta in acest concurs alaturi de atatia oameni sensibili si faini.
          Va doresc sa aveti parte de cat mai mult castig sufletesc ( si nu numai), fiindca eu abia am obtinut unul urias, care ma face sa ma simt absolut minunat.
          Zi buna tuturor, va pupa Sonia.

        • PorkuldeYork`s avatar
          152
          PorkuldeYork 
          Saturday, 22 October 2011

          FELICITARI SONIA ! eu sunt in tren, nu pot zice multe, sincerele mele felicitari concurentilor! Tu Sonia chiar ai stralucit. Mai departe ne-om povesti pe privat, apoi ce pula mea :)

        • Sonia cand vorbesti de faini si despre sensibili vorbesti in primul rand despre tine, asa ca eu unul iti multumesc. :)

        • sonia rauss`s avatar
          154
          sonia rauss 
          Saturday, 22 October 2011

          ... Stiti cum se spune... E usor sa faci cuiva un rau, e mai greu sa repari cu un bine. Mie, personal, mi-a facut foarte bine sa fiu participanta la concursul de care cei mai valorosi concurenti s-au dezis. Eu nu am facut-o. Motivul e unul simplu. Chiar daca Viorel Gaita era unul din cei mai buni, chiar daca descalificarea lui m-a necajit si pe mine, cat si pe Mitzaa, sau Balsu, sau Ironicblonde, sau oricare altii, totusi m-am gandit la ceilalti participanti care au stat sa compuna o poezie, merita maximul de atentie pe care si l-au dorit in clipa in care au compus.
          Am vrut sa fac o postare pe blogul meu legat de acest subiect, insa acolo nu veti gasi niciodata subiecte care vor trata dispute, politica, sau teorii referitoare la relatiile interumane. Eu voi continua sa scriu povestiri, poezii, sonete.
          Si nu voi inceta niciodata sa cred in bunatatea umana. Daca cineva simte ceva, cat de cat, in clipa in care imi citeste pe blog, eu ma declar mai mult decat multumita. Virtualul mi-a oferit satisfactii de suflet si va garantez ca nu e putin lucru. Spor la scris tuturor si sa ne citim sanatosi!
          Sonia

        • Mircea Popescu`s avatar
          155
          Mircea Popescu 
          Saturday, 22 October 2011

          Zice ceva Sonia acolo.

        • Cu pretuire pentru toate creatiile introduse in concurs si pentru participanti. Pentru toti participantii!

          Multumesc pentru premiu!

          Premiu pe care vreau sa-l cedez/ofer/donez domnului Viorel Gaita. Dimpreuna cu toate cele 3000 sau cate or fi de karme reimpartite. O fac nu din spirit de fronda,nu ma intereseaza problemele tehnice aparute,ci pentru ca eu am crezut ca este un Concurs de Creatie si nu doar unul de Participare. Iar creatiile respectivului domn au ridicat in primul rand calitativ competitia.

          Am incredere ca initiatorul/detinatorul acestui concurs,Mircea Popescu,va da curs solicitarii mele.

          Cele bune tuturor!

        • Mircea Popescu`s avatar
          157
          Mircea Popescu 
          Saturday, 22 October 2011

          Tre' sa te intelegi cu Porcu' totusi. Io fac cum ziceti, cu conditia sa ziceti amindoi exact aceeasi chestie.

        • PorculdeYork`s avatar
          158
          PorculdeYork 
          Saturday, 22 October 2011

          E ok orice zice Cristian Oprea, adica si daca zice ca-s porc. Partea mea de karme de impartit cu Cristian devine in acest moment proprietatea acestuia. Numa de bine !

        • Mircea Popescu`s avatar
          159
          Mircea Popescu 
          Saturday, 22 October 2011

          Noa bun. Deci Viorel Gaita primeste 6000 de karme.

        • Multumesc! Felicitari castigatorilor si organizatorului!

        • viorel gaita`s avatar
          161
          viorel gaita 
          Sunday, 23 October 2011

          Aha, deci asta era secretul cresterii carmei la mine? Pai ce sa zic, sa fie primit!
          Porku si Cristian oprea sunt pasibil de neste beri.

        • Mircea Popescu`s avatar
          162
          Mircea Popescu 
          Sunday, 23 October 2011

          @Madalin Blidaru ;)

          @viorel gaita Chestia haioasa fiind ca tu ai primit pina la urma de facto un premiu I cu bonus (recte fo 11`000 de karme), hors concours. Ceea ce mi se pare in sine o treaba remarcabila.

        • sonia rauss`s avatar
          163
          sonia rauss 
          Monday, 24 October 2011

          Neata la toata lumea. Pe Fain sunt pe minus ca toti ceilalti care au trecut prin penalizarile petrecute dupa ce s-a schimbat regulamentul. Nu vad de ce eu as fi fost scutita.
          Pentru toata lumea va redau mai jos intreg continutul mail-ului pe care i l-am trimis lui Mircea de cum s-a incheiat trimiterea de poezii, inainte de a se incepe notarea de catre cei ramasi in concurs:
          " Mircea,
          > La cum ma stiu eu pe mine, dar si la felul cum ma percepi si tu deja, nu
          > ar trebui sa te mire ce urmeaza sa iti scriu. Daca nu o sa am parte de
          > acel onorant loc III, care va fi premiat doar pentru participare ( caz in
          > care nu m-as mira prea mult, ar fi ceva firesc la mine), daca voi fi
          > undeva in cele trei locuri ce vor fi castigatoare, indiferent de sectiune,
          > doresc din tot sufletul ca acea Karma dobandita in urma concursului, sa
          > fie impartita in mod egal tuturor celor care au participat cu poezii.
          > E randul meu sa fac ceva frumos pentru Faini, asa cum au facut ei pentru
          > mine, indiferent cine sunt ei.
          > Deci, te rog sa ai in vedere acest aspect. Eu deja ma simt o castigatoare
          > intre voi, doar fiind membra a comunitatii.
          > Multumesc...
          >
          > P.S.
          > A! Iar in cazul in care sunt mai jos de locul patru, te rog sa iei
          > randurile de mai sus ca pe o gluma si sa razi. Si sa ramana intre noi, asa
          > nu voi mai parea penibila in fata tuturor.
          > Sonia."

          P.S. Dupa ce Mircea a vazut ca sunt pe minus m-a intrebat daca e cazul sa imi imparta si mie din karma ceva, sa pot fi pe plus macar. I-am zis sa lase asa cum este. Nu vad de ce as fi tratata preferential.
          Spuneti-mi cum doriti, ciudata, nebuna, dar asa am simtit, asa am facut.
          Asta sunt eu.
          Chiar mi-am dorit o perioada de pauza pe Fain, poate va amintiti. Votez, citesc, va citesc. Deocamdata imi ajunge.
          Sa fiti sanatosi va doresc.

        • @sonia rauss: ești doar căpoasă :-)

        • Mey ... its time o move on!!!

        • ptiu!
          vezi daca nu mai twitteresti. Invincible nu mai are posibilitatea de a-si intra in drepturi :D

        • ma umflam eu in pene insa, dupa ce am citit poeziile si notele aferente, cred ca n-aveam nicio sansa din moment ce as fi scris ceva porcos in genul "oama de tinichea" si "porcul de york". se pare ca-s pe-aici neste tipi(e) incruntati(e) :D

          E bine de stiut.

        • Mircea Popescu`s avatar
          168
          Mircea Popescu 
          Saturday, 29 October 2011

          E pai vezi daca nu citesti cu atentie ? Erau doua categorii, una cu si una fara chestii porcoase.

        1. Despre-un baiat si-o fata- pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu-...

          Concurs de poezie, cu tema data. 36 de mii de karme premii.

          Nu ratati, etc....

        2. 170
          Despre-un baiat si-o fata « Bordelul Vesel (via Pingback)
          Wednesday, 12 October 2011

          [...] particip iata la concursul de pe Polimedia [...]

        3. [...] iPhone fo(u)r Steve sau iPhone 4SDespre Posted on October 12, 2011 by Dr.AUn baiat si-o fata, cine-ar fi crezut s-au vazut odata si sau si placut.Biet baiatul, iaca dac-ar fi stiut sa iubeasca [...]

        4. 172
          Despre-un baiat si-o fata – mai atipic asa « Bordelul Vesel (via Pingback)
          Wednesday, 12 October 2011

          [...] ca am avut o zi lunga si nu mai am nervi pentru scris poezele pt concursul de pe Polimedia, am scris ceva scurt, ciudat si aritmic, asa cum mi-a picat [...]

        5. 173
          I’m back… « dordedoi (via Pingback)
          Wednesday, 12 October 2011

          [...] ascutit penitele si ma pregatesc sa intru in cea mai tare leapsa! La ambele [...]

        6. 174
          Despre un el si-o ea – again « Bordelul Vesel (via Pingback)
          Thursday, 13 October 2011

          [...] cand te loveste, te loveste… ce sa-i faci ? Deci…concurs de poezie pe Polimedia, a lu Mirciulica [...]

        7. 175
          Despre-un baiat si-o fata … de un alt fel « Bordelul Vesel (via Pingback)
          Thursday, 13 October 2011

          [...] and again..and again… concurs de poezie… blaaa blaaaa… [...]

        8. 176
          Despre-un baiat si-o fata – varianta penibila « Bordelul Vesel (via Pingback)
          Thursday, 13 October 2011

          [...] Nu stiu cum am juisat o asemenea chestie penibila dar daca tot e aici, s-o slobozim …concurs de poezie, pule in cur… polimedia… http://polimedia.us/fain…; [...]

        9. 177
          Despre-un baiat si-o fata – desertic « Bordelul Vesel (via Pingback)
          Thursday, 13 October 2011

          [...] binecunoscutul concurs de poezie….we strike again…Polimediaaaa…tra la la [...]

        10. 178
          Despre-un baiat si-o fata… (1) « dordedoi (via Pingback)
          Thursday, 13 October 2011

          [...] Varianta pentru sectiunea soft din concursul de poezit propus de Mircea… [...]

        11. 179
          Despre-un baiat si-o fata …(2) « dordedoi (via Pingback)
          Thursday, 13 October 2011

          [...] mentiunea ca va participa la concursul controversat lansat de [...]

        12. 180
          Despre-un baiat si-o fata in … Povestea noastra … » Pe fuga … (via Pingback)
          Thursday, 13 October 2011

          [...] mai ruga apoi, sa-mi zici de mai stii povestea noastra, ce suna ca o legenda cu moroi, pripasiti de uitare intr-un joc de [...]

        13. [...] Pentru concursul fain, the first public attempt. Rate this: Like this:LikeBe the first to like this post. « [...]

        14. 182
          Despre-un baiat si-o fata – cavalereste « Bordelul Vesel (via Pingback)
          Thursday, 13 October 2011

          [...] Nah ca am stat pana la ora pacii sa termin asta … pentru concursul de poezie a lu’ Tata Pops [...]

        15. [...] În liniştea ce se lăsase Amurgul odihnea pe-un pat O jumătate dintr-o sferă Şi-un cub aproape sfărâmat… Share this:TwitterFacebookLike this:Like3 bloggers like this post. [...]

        16. 184
          Despre-un baiat si-o fata – mai mistic de data asta « Bordelul Vesel (via Pingback)
          Friday, 14 October 2011

          [...] scriu romanii dimineata pe telefonul mobil in drum spre job, pentru concursurile de poezie . Ia-o p asta [...]

        17. 185
          Despre-un el si-o ea – aricii « Bordelul Vesel (via Pingback)
          Friday, 14 October 2011

          [...] Bla bla …concurs de poezie … sloboda sa fie , sa facem si-o fabula. [...]

        18. 186
          Despre un baiat si-o fata… (3) « dordedoi (via Pingback)
          Friday, 14 October 2011

          [...] Gandurile Lui [...]

        19. 187
          Un blog de poveste » Blog Archive » Un băiat şi-o fată (via Pingback)
          Friday, 14 October 2011

          [...] poezie participă la concursul de poezie lansat de Mircea Popescu pe Trilema, secţiunea [...]

        20. [...] V-am mai povestit eu despre Fain, cenaclul online?! Acum uite ca s-a starnit un concurs. S-a starnit pentru ca unii nu stiu sa comenteze acolo decat in versuri, si propetaru’ [...]

        21. 189
          despre un baiat si o fata « Mar Rosu (via Pingback)
          Saturday, 15 October 2011

          [...] despre fain si despre « un baiat si o fata » si .. vezi ce a [...]

        22. [...] încă unul că tre’ să fie cu soţ. Dar că să înţelegi cam cum stă treaba apeasă pe linkul acesta şi află cerinţele organizatorului. Următorul text, tot în versuri, va fi publicat după ce se [...]

        23. 191
          Despre-un baiat si-o fata- (4) – ” Iubire intre slove”- « dordedoi (via Pingback)
          Sunday, 16 October 2011

          [...] Ea, ici si el acolo, doar un baiat si-o fata, [...]

        24. [...] zilnic noi ne repetăm cu ei gustul amar…. Acest text participă la concursul “Despre un băiat şi o fată” iniţiat de Trilema. Ca să fie clar! Concurs, Versuri cristian oprea, intermediar, [...]

        25. 193
          Despre-un el si-o ea – iubind zburatorii « Bordelul Vesel (via Pingback)
          Sunday, 16 October 2011

          [...] concurs de poezie… sa fie … [...]

        26. 194
          Despre un băiat și-o fată | Bloaga lu' AURASH (via Pingback)
          Monday, 17 October 2011

          [...] un băiat și-o fată 17 Oct 2011 Concurs Polimedia   Au fost o dat’ un el și-o ea Ce alergau dup-o constantă Însă constanta-i obosea Și-au [...]

        27. [...] text participă la concursul “Despre un băiat şi o fată” iniţiat de Trilema. Ca să fie clar!  Concurs, Versuri concurs, cristian oprea, [...]

        28. 196
          Un blog de poveste » Blog Archive » Îngerul din staţia şapte (via Pingback)
          Monday, 17 October 2011

          [...] Această poezie participă, ca şi precedenta la concursul lansat de Mircea Popescu pe Trilema, [...]

        29. [...] concurs polimedia [...]

        30. 198
          Pe final de zi de marti « Bordelul Vesel (via Pingback)
          Tuesday, 18 October 2011

          [...] interesante si bizare aspecte, mi-am stors creierii din nou legat de concursul de poezie de pe Trilema lui Popescu. Se termina concursul omului si aveam nevoie de niste versuri pentru ultima poezie. Sa-mi fac [...]

        31. 199
          Despre un băiat şi o fată. Extraconcurs | IronicBlonde's Blog (via Pingback)
          Tuesday, 18 October 2011

          [...] variantă extraconcurs a  temei “Despre un băiat şi o fată” de pe Trilema. Doar imagini…mai e nevoie de cuvinte?!.. [...]

        32. 200
          Despre-un baiat si-o fata – nimfa si satirul « Bordelul Vesel (via Pingback)
          Tuesday, 18 October 2011

          [...] de-al dracu am vrut sa fie aritmica… no.. v-o place sau nu …cu asta imi fac iesirea din concurs, incercand sa spun ca o poveste o pot spune si niste randuri absolut haotice. Parerea mea. Va pupa [...]

        33. 201
          Pe-o margine de lume… « dordedoi (via Pingback)
          Tuesday, 18 October 2011

          [...] Pe-o margine de lume, se-aude-un glas de fata, [...]

        34. 202
          CUM AM NOTAT POEZIILE DE PE http://POLIMEDIA.US/TRILEMA « Bordelul Vesel (via Pingback)
          Thursday, 20 October 2011

          [...] Mircea a pus listele pe aici pe undeva. Tinand seama de criteriile mele de notare explicate undeva pe aici pe blog, am notat. In ceea ce [...]

        35. [...] a fost iniţiat de Trilema, foarte mişto au curs versurile şi după cum veţi vedea în listele de mai jos a fost un regal [...]

        36. 204
          Jurizare | Bloaga lu' AURASH (via Pingback)
          Friday, 21 October 2011

          [...] “ziind fise” părerea mea, exprimată-n note, pentru inițiativa Polimedia intitulată “Despre un băiat și-o fată”: Pentru secțiunea la care participez io, adică aia Soft(ware) “se întâmplă” după [...]

        37. 205
          Ape tulburi si concursul de poezie de pe Trilema « Bordelul Vesel (via Pingback)
          Friday, 21 October 2011

          [...] regulamentul a fost clar de a inceput. Stim cu totii ca Mircea Popescu este de neclintit in anumite aspecte, cu alte cuvinte cine-l cunoaste asa un pic, cat permite un [...]

        38. 206
          Un blog de poveste » Blog Archive » Balada unui concurs trilematic (via Pingback)
          Friday, 21 October 2011

          [...] picior de net, la modul concret, iată, vin în cale, pe-un trackback călare, la Popescu-n Fain din mediul onlain, multe poezii, fro’ cinzeci, ar fi, dar făcute toate de minţi [...]

        39. 207
          CARMIM CU CARMA SPRE PULA « Bordelul Vesel (via Pingback)
          Sunday, 23 October 2011

          [...] eu am vrut karma din concursul asta yo porc avid si dornic de multa multa karma dar nu ca s-o beau si nici ca sa ma plimb cu taxi ci din [...]

        40. [...] Pentru concursul de poezie faină „Despre-un băiat și-o fată” organizat pe [...]

        41. 209
          Final « dordedoi (via Pingback)
          Thursday, 10 November 2011

          [...] si raman urme adanci. Entuziasmul meu mi-a facut vant inainte, tot mai sus. Gustul succesului online l-am savurat cu toata fiinta mea. Cine ma stie din viata de zi cu zi, ar putea sa va spuna ca in [...]

        42. 210
          Un an de DorDeDoi « dordedoi (via Pingback)
          Friday, 22 June 2012

          [...] cat mai aproape de trairi ce nu se mai rostesc cu glas tare in zilele noastre. Am reusit sa compun poezii ce mi-au gadilat placut orgoliul scriitoricesc, fiindca mi-au confirmat ca poezia ma locuieste [...]

        43. [...] poate ca intuiti, particip personal la concursul organizat de mine insumi, pe care de altfel sper sa-l si cistig. Sau daca nu, trag speranta macar [...]

        44. [...] mediocritate. De ce credeti ca-i asa de greu pentru un poet care stie ca-i mediocru sa participe la un concurs notat de ceilalti participanti ? Pai, pentru ca ia opt. Cum, el opt ?! Atunci mai bine nu participa! Pretexte se vor gasi [...]

        45. [...] cu conditia sa fie vorba despre texte diferite. Aveti grija sa nu patiti ca cetatenii astia : 1, [...]

        Add your cents! »
          If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.