Adevarata Istorie a Crailor de Curtea Veche ~ Cita Osebire

Îmi înșiră, în chipul acesta, cu privire la una sau la alta, felurite istorii. Reieșea din ele că primise o creștere cum nu se putea mai îngrijită și că învățase temeinic sub luminata priveghere a tatălui său care plănuise să-l trimeată să urmeze vreo școală înaltă la Paris, dar cocoana Anicuța, sprijinită de Sia, se împotrivise. De altfel nici el nu se împăca bucuros cu gândul unei despărțiri de acei părinți atât de iubitori, ce se purtau cu dânsul ca un frate și o soră mai mari, cum arătau de la o vreme chiar ca înfățișare, asa ca-n loc sa-si desavirseasca in vre-un fel faptura lincezise toata viata incuiat prin iatacuri, privind la stele ori torcind dupa soba, ca motanii. Nici un folos, nimic util nu se altoise pe-acest frumos butuc, asa ca toate calitatile, inlesnirile si usurintele lui se petrecusera degeaba, ca un par rotund pus cu unsoare-n lacasul taiat patrat al petrei de moara a lumii.

Cita osebire intre acest frumos barbat si-acela aprig. Pantazi crescuse intre fustele a trei femei, sau chiar patru daca ii socotim si tatal, aparat din toate partile si mingiiat de julituri inainte s-apuce macar, cazind, sa si le faca. Pasadia crescuse singur si oropsit, taindu-si cu ghearele si cu dintii o bucatica de piine si-un locsor pe care sa puna capul, lovit de moarte de catre chiar cei ce erau meniti sa-l apere. Pantazi nu se tulburase, nu se zaticnise, nu se zdrobise, ci urmase inainte a visa viata intreaga, a povesti, a nostalgi si a fuma. Pasadia nu cunoscuse ce-i aceea hodina, se ascutise fara zabava si taiase neobosit in jur, coasa neimblinzita. Si-acum, iata-i pe amindoi ajunsi, pe poteci cum nu se poate mai osebite, unul urmind pe cimp pe linga riu, prin dumbravi minunate, cale usoara si placuta, altul urcind munti si trecind vai, gasind sau la nevoie adesea taindu-si singur drum printre stinci si rugi teposi, iata-i amindoi in acelasi loc : batrini, singuri si nestiuti, umblind prin clisele Bucurestilor in urma lui Gore sa dea de cap felului in care s-ar putea intoarce la lutul care zamislindu-i si inzestrindu-i nu le daduse totusi si un scop.

Aceasta imposibila varietate de materiale si cai intrebuintate toate pentru a atinge acelasi rezultat nu putea, om cuminte sa fii, sa nu te scuture. Ce alta dovada mai buna a acelui omnia vanitas se putea inchipui pe lume ? Si eu insumi, care iata, ma cunosteam si intr-unul cit si in celalalt sub anumite parti, cum imi veneau straine altele, eu insumi iata-ma, aici cu ei, urmind dupa flautistul blestemat, tot intr-acolo, toti la un loc, oricit de diferiti, toti identici si tot pe-un drum, tovarasi nu intimplatori. Oare din vointa noastra sa ne gasim cu toti aici ? Ce-o fi aceea ?

Mi-a trebuit vreme să mă reculeg. Cind revenind intre oameni mi-am luat seama, Pantazi vorbea inainte netulburat, nici nu bagase de seama.

- ... am început să fac plimbări călare afară din oraș. Cu prilejul acesta am băgat de seamă că la pod, la "Marmizon", îmi ieșea mai totdeauna înainte o fată foarte frumoasă. De la un timp, mi-era un fel de grijă că n-aveam s-o întâlnesc și dacă se întâmpla așa mi-era ciudă. Pe nesimțite, plăcerea ce de la început îmi făcuse să o văd a ajuns o nevoie și era din ce în ce mai amestecată cu duioșie; ziua, noaptea chipul ei îmi răsărea în tot ceasul înaintea ochilor, nu mă puteam gândi la dânsa fără să nu mă tulbur, iar când mă aflam în fața ei mă cuprindea o sfială până atunci necunoscută, care m-a împiedicat îndelung să-i vorbesc. Ce-mi părea ciudat în toată istoria asta nu era că mă îndrăgostisem - îmi venise și mie rândul - dar că mă îndrăgostisem tocmai de fata cu pricina, deoarece, de la fire, nu simt atragere decât pentru femeile oacheșe, cât mai oacheșe, si brunete, ori dânsa era bălană ca spicul copt și destul de dalbă. Nu trebuie să te mire, amice, dacă am să-ți spun că, deși am iubit-o cu patimă, nici o clipă făptura ei, chiar având-o aproape, n-a așteptat într-a mea o bănuială măcar de poftă trupească; ceea ce a făcut ca tainicul meu simțimânt de iubire să se închege a fost numai mila.

Când am auzit-o pe Roxana, așa o chema, mărturisindu-mi plângând traiul ei chinuit de vitregia nevestei a doua a lui tată-său, un batrin geambas de cai si, ca orice geambas de cai pe-alocuri si de femei, intre timp scapatat, bețiv se înțelege, care o ducea de azi pe mâine cu prăsila lui din te miri ce, și mai ales cind am aflat că umblau s-o vândă, cum făcuseră și cu o soră a ei mai mare, pentru ca s-o scap m-am hotărât să trec peste prejudecăți și s-o ridic până la mine. Știam ce vâlvă urma să stârnească fapta mea, o știam prea bine, si nu-mi era de judecata celor vii cit de a celor morți, cărora nu deopotrivă mă puteam scuti să le dau socoteală și erau nopți înfrigurate de nesomn când îi vedeam aievea, înșirați ca în vechile icoane grecești pe fund de aur roșu și țepeni în caftanele lor de sarasir, pe acei trufași arhonți purtându-și în mâini capetele tăiete, iar privirile lor neînduplecate întorcându-se cu scârbă de la mine, vânzătorul.

Am tinut inainte orbeste, fara s-ascult nici intr-o parte, fara sa iau in seama slaba impotrivire ce mama si cu tata ridicau. Puțin mă mai despărțea de ziua logodnei, poruncisem chiar inelele. In dimineața când le aduceam de la giuvaiergiu cu numele noastre săpate găsii la poartă pe cocoana Elenca a sameșului, una din cele mai de ispravă mahalagioaice prietene cu mama; mă aștepta să-mi spuie ceva. Gindii ca-i un tertip de-al mamei, care mai incercase in multe feluri si cu vorba buna si cu nade sa ne desparta. Am poftit-o în casă. A vorbit intii multe toate, dar îndată s-a ridicat cu strășnicie împotriva a ce pusesem la cale, zicând că aș fi săvârșit mare păcat chiar dacă Roxana ar fi fost o fată cinstită, necum o târâtură care se întinsese cu toți derbedeii și trecuse pe la doftor și pe la moașă. Rămăsei încremenit.

– De nu crezi, maică, adăogă ea, stai o dată noaptea la pândă după unsprezece să vezi singur cum își bagă hăndrălăul pe fereastră. Să ți-l spun și cine e: Fane al văduvei, zugravul, ăla care cântă cu armonica.