Grea tema.

In primul rand, ati observat cat de multa lume isi intelege munca strict prin prisma compensatiei monetare, adica salar sau ce-o fi ? Toti, de toate sexele si varstele, din Bucuresti si din Bacau, la fel gandesc. "Are o slujba foarte buna Ionel, castiga trei mii pe luna."

Bun, dar ce face ? Nu conteaza. Aduna balegi de elefanti, sta la birou ziua intreaga mai sa moara de plict, sau mai rau, striga seful la el si-l face albie de porci, nu conteaza frate. Face trei mii pe luna ? Face. Gata, ala-i. Nici pentru Ionel, nici pentru Georgel care-l invidiaza, nici Gherghina care-l iubeste in secret, nici Maria care-i face copii, nici pentru nimeni altcineva, parinti, frati, bunici, veri, oameni de pe drum, nu conteaza nimic altceva. Cat face ma slujba aia ?

N-am intalnit multi oameni carora sa le placa ceea ce fac, de fapt, n-am intalnit multi oameni care sa-si puna macar problema daca le place ceea ce fac pe-aici. Pur si simplu nu se face asa ceva. Ca atare, mai nimeni nu face ceva ce-i place decat asa, din nimereala. Mai rar.

Corolarul troglodelii asteia e ca mai nimeni nu se pricepe la ceea ce face. Pai cum sa te pricepi la ceva, daca tu n-ai ajuns inca nici la acel minim nivel, acel prim prag de reflectie cand te intrebi, bun mo, da mie-mi place chestia asta ? Cum sa-ti pui problema majora "Oare bine fac ce fac ?", si pe fratele ei bun "Oare cum as face mai bine ?" cand tu nu ai atins inca nici maturitatea broastei ?

Si pe langa toate astea, evident oamenii n-au habar cat muncesc si cat pierd vremea, cum ar trebui sa munceasca si cum muncesc de fapt, cat valoreaza ceea ce fac ei, cat costa tampeniile ce le fac si ce beneficii aduc restul activitatilor zilei de munca, chestii de-astea, fineturi.

In sustinerea teoriei am sa va aduc un exemplu anecdotic. Eu nu prea angajez romani la firma, pentru ca n-am nici o dispozitie sa-mi transform afacerea in scoala elementara de business, civilizatie etc pe banii si reputatia mea. Dar nici judecati definitve nu-mi place sa fac din avion, asa ca din cand in cand imi mai verific preconceptiile. Pentru acest proiect anumit, aveam nevoie de niste produse finite, facute pe un calculator, in conformitate cu o procedura. Eu ofeream toate informatiile necesare, inclusiv procedura, si colaboratorul urma s-o respecte si sa livreze.

Am postat oferta pe-un site de-asta de freelancing, nu conteaza care, anume scrisa in limba romana, ca sa limitez ofertantii la romani - evident ca n-a mers 100%, am primit cateva oferte de tipul

Greeting of the day!First of all, I would like to introduce myself, I am Andrew from India and have 4 year experience in SEO stuff as off page and on page, I just came across at your project and feel glad to select myself for you as you required and post in your project.

Si am primit cateva oferte de la romani. Care erau dispusi sa livreze ce se cerea, si isi estimau munca la un ordin de marime mai mult decat pretul pietii, in limba engleza. Valoare care, intamplator sau nu, se afla cam catre limita maxima a ofertei, ca pe site-urile astea asa merge, ai o marja in care poti da oferte.

Un ordin de marime, fratii mei. Daca americanul livreaza 1 unitate la 10 centi, romanul cere 1 dolar. Chiar in conditiile improbabile in care cineva limiteaza intentionat piata, asa incat sa nu i se poata face concurenta de catre strain, el tot nu are nici o sansa. Nimeni nu va plati veci pururi de zece ori pretul curent, pur si simplu nu se va intampla asa ceva. Imi aminteste de turismul pe litoral, unde servicii de 8 ball Motel au preturi fix cu un ordin de marime peste cat costa ele in lumea reala.

Banuiesc, nu stiu, dar banuiesc ca mecanismul este urmatorul : spre deosebire de straini, care isi inteleg munca, isi cunosc eficienta si isi reprezinta valoarea si utilitatea, putand face o oferta bazata pe un rationament, romanul nu isi intelege munca, nici macar nu reprezinta ca ea ar putea avea o eficienta, crea o valoare sau chesti de-astea, si ca atare nu poate porni un rationament de-aici. Singurul punct de pornire ramas sunt limitele ofertei, asa ca va da si el un discount acolo de la max si gata, aia-i oferta lui.

Nu vorbesc de un caz izolat. Am primit o duzina de oferte, de la o duzina de oameni diferiti. Toti ajungand la concluzia ca munca lor pretuieste de zece ori cat aceeasi munca, dar facuta pe piata globala. Nici unuia, intre 12 tampiti diferiti, nu i-o dat prin cap nici prin gresala ca pfoai, fii atent ce ocazie nemaipomenita sa iau un contract. Nu. De-aia zic, ca n-au cum sa fi inteles mare lucru, altfel macar unul tot nimerea un pret in zona pietei.

Dupa vre-o saptamana, in conditiile in care tipul asta de proiect imi este livrat in mod obisnuit in 2-3 zile maximum maximorum, da' noa, aia-s australieni si filipinezi si americani si de-astea, nu romani valorosi de-ai nostri, dupa vre-o saptamana zic, adaug un comentariu, precizand ca dragii si scumpii mei, asta nu-i o campanie caritabila, e o oferta de afaceri, puneti mana si faceti oferte intre 50% si 100% din cat se oferteaza pe .com.

Moment in care o persoana imi trimite o comunicare recunoscand ca "mda, poate ne-am cam intins." Deci asta unul, ori stia, ori avea macar o banuiala, cat de vaga. Si uite mentalitatea de ghertoi cu taxiul pe Otopeni. El nu vrea sa munceasca, el vrea sa ia de 10 ori pretul pe un rahat. De ce sa obtii tu un contract, pe care sa lucrezi opt ore si sa bagi in buzunar cincizeci de parai ? Ce, esti fraier, sa castigi mai bine decat un profesor titular, in conditiile in care nu ti se cere nici o diploma, nici un definitivat, nici o titularizare ? Pff. De ce sa lucrezi cinci zile pe saptamana, patru saptamani pe luna, pentru o mie de dolari ? Ce conteaza ca asta-i salariu de middle management la Continental de exemplu ? Pai nu mai bine ceri cinci sute pe zi, si daca ai noroc nimeresti un fraier o data la 2-3 luni ? Si daca n-ai noroc faci foamea, bagi pufuleti cu apa minerala pe socoteala lui Fusu si explici ce expert online te gasesti. Merge.

Deci, persoana respectiva imi recunoaste ca s-o intins, si imi face o noua oferta, de data asta aliniata cu rationalul. Pe care eu o accept, si ii raspund ca bine frate, uite cum facem, iti dau de munca in conformitate cu pretul tau initial, dar volumul va fi dupa oferta asta noua. Deci, in loc sa-i reduc pretul de zece ori, i-am marit munca de 10 ori, ca omu' sa-si scoata tot banii aia. De ce sunt asa generos ? Din acelasi motiv din care am dat sansa asta de la inceput : ca-s bou, genul ala de bou visator care-si favorizeaza conationalii. Asta e, trece.

Stiti ce raspunde omul ? Adica, un pakistanez, mexican, irlandez ar fi raspuns, cum dicteaza si ratiunea, "sa traiti sefu'.". Nu romanul nostru. Romanul nostru vrea sa negocieze, pentru ca "asa e in spiritul negocierii". Si vrea sa mai scape de 25% din volumul de munca.

In spiritul negocierii. Cum vine asta ? Pai vine asa, eu ii dau, hai sa-i mai dau inca. Si, ce cere el sa-i dau, nu asa ce am eu, ce-i aici ? Am mai intalnit aceasta atitudine nu doar ultima oara cand am vrut sa ajut niste romani si-am documentat ce-o iesit, dar de fiecare data de cand imi amintesc.

Practic, pentru mintea adultului vorbitor de aceasta limba, lumea e un fel de mama lui si tatal sau, care-i va face si-i va da, ce doreste si cum doreste, pentru ca el. El ce ? El. Nu-i clar ce. El exista, sau asa ceva.

Concluzia, asa cum va asteptati, este ca proiectul fu plasat unui strain la t+16 ore de la anuntarea respectiva, livrat la t+34 ore, reintrodus, refacut si tot asa. Cam o mie de dolari s-au scurs in astea trei saptamani pentru a plati munca reala livrata in conformitate cu specificatiile, la niste preturi rationale. Iar o duzina de romani stau si acum si se trag reciproc de succesele lor online.

Sa le traiasca.