Un cititor gaseste o buna ocazie de-a imi pune o intrebare care merita un raspuns aplecat. Dan vrea sa stie daca voi folosi Trilema in campanie electorala, ori pentru a sustine vre-un candidat. Probabil intrebarea se refera mai ales la campania ce incepe curand, dar eu prefer s-o consider in principiu.
Raspunsul se structureaza pe doua directii : optiunea si minciuna.
Cat priveste optiunea, Trilema exista din substanta gandurilor mele, si in acest sens ma reflecta. Atat timp cat eu am optiuni politice, si Trilema va expune optiuni politice. Sigur ca unii oameni prefera sa izoleze politicul, scriind despre orice altceva, dar eu nu ma simt dispus sa-mi tai puta pentru a ma scuti de nevoia de-a o mai spala. Mi se pare absolut calpa incantarea de-a fi scris bine, de-a-ti fi notat gandurile despre Windows, despre starea macroeconomiei sau despre evolutia padurii tropicale daca subiacenta ranjeste conditia de-a nu scrie despre politica. Care-i diferenta intre aceasta auto-impusa mutilare a optiunii de dragul nu-i clar a ce, (a simplitatii ? a unei absolut imaginare inatacabilitati ?) si situatia captivilor in comunism, nazism, tembelism ?
Nu-s dispus sa abdic. Omul este o fiinta politica in si prin sine, eu sunt o fiinda politica in si prin mine. Decat sa ma prefac ca n-am, decat sa incerc sa ma mutilez in asa fel incat sa n-am, prefer sa recunosc ca am, si cine nu poate gestiona aceasta stare de lucruri e liber sa-si gaseasca fericirea in alta parte.
Pornind din cealalta directie, minciuna nu-i la ea acasa pe Trilema. Sigur, se poate gresi, si aici ca si oriunde, n-avem nici un privilegiu special care sa ne apere de gresala, cum n-are nici Papa (doar ca el nu stie). Dar de mintit, nu se minte.
Si-atunci, intre aceste doua extreme, ramane un spatiu, zic eu, al normalitatii. Un spatiu in care toata lumea e libera sa aiba optiuni, pe care e libera sa le expuna daca are chef, cu conditia sa le si argumenteze daca le-a expus (de preferinta in aceasta ordine). Un spatiu in care concluziile se trag pe baza argumentelor, un spatiu in care evitam pe cat posibil fuga-n cerc dupa propria coada a pseudo-argumentatiilor cvasi-religioase emise doar de dragul de-a justifica idei preconcepute, convingeri preexistente. Optiuni care pot fi si politice, cum pot fi de orice alt fel, functie de tema si subiect.
Sigur, subtili analisti de talkshow televizat vor observa imediat, si vor demonstra fara zabava, si anume prin simpla implicatie, ca de fapt nu-i chiar asa, si ca uite, de exemplu cu ceva timp in urma Trilema nota indemnul de-a merge la vot, care era si pozitia PNL, pai nu intamplator, stimati telespectatori, ce gogosi ne vinde asta noua, se vede clar!
S-o fi vazand clar, dar mie mi se pare ca se ofera o argumentatie, care ar trebui sa fie, in articulatiile si functionarea ei, mai importanta decat eternul joc de dame al analistului de TV. Sincer spun, tot mutand aceleasi sase piese pe-aceeasi tabla cu patratele, singurul rezultat, dupa ani si ani de efort, este o tabla ceva mai murdara. La un moment dat, tot va trebui sa intram in interiorul lucrurilor, sa incepem sa le desprindem in parti componente, sa le examinam imbinarile si mecanica, oricat de dificil ar parea.
Destui romani sufera de o boala ciudata, in care daca ceva nu poate fi facut perfect, atunci n-are rost sa te apuci, si cum nimic nu poate fi facut perfect... mai ada o bere, baiete. Eu nu-s unul dintre ei. Eu sunt dispus sa fac o groaza de lucruri, chiar cu riscul sa-mi iasa prost. Intre care si asta.
