Victor / Victoria

Discutam cu o domnita despre cum ii cu filmele si cu rolurile genurilor si cum nu se prea exista filme-n care femeia sa fie autentic si indiscutabil personajul central.

Ca adica... nu prea exista... adicaaaa... la drept vorbind chiar nu exista. Deloc. Si cautind noi disperati ne-o fulgerat simultan asta, Victor / Victoriaⁱ. Singurul film in care femeia-i personajul central - si daca sunteti curiosi, discutia o pornit de la Barbarella, si de la falsa ei impresie ca zisa ar fi personajul central acolo, cind ea-i de fapt doar calutul. Fermecat ce-i drept (ca de obicei) da' tot calutul.

Intrerupem aceste reminiscente pentru un scurt moment duplicitar :

- Uhh... the bourguignon was just a liiiiitle tough.
- Maybe the way you're eating your jaws are getting tired.
- Speaking of overworked jaws, why don't you treat yours to a sabbatical and fetch me a wine list.
- This is all they have.
- This ? Last time I saw a specimen like this they had to shoot the horse.
- How lucky can you get. In one evening a Rockefeller and a Groucho Marx.
- They didn't shoot a real horse. Just a costume with two waiters in it.
- I shall think of a sharp retort while I'm getting your roast chicken.
- It's a wise man who knows when to throw in the towel.
- And it is a moron who gives advice to a horse's ass.

Actorii din rolurile secundare sunt excelenti. Daca Graham Stark ar tine taverna m-as duce sa maninc acolo-n toata ziua, sau macar tot a doua zi o data pe saptamina din cind in cind. Lesley Ann Warren e atit de buna, dextera si priceputa la a juca blonda vaitata si nesuferibila incit pur si simplu te zgirie pe creieri. Nu-i vina ei, e vina partiturii. David Gant e ceva scoborit din inchipuirea fierbinte-naiva a adolescentei. Pe scurt, foarte bine.

Robert Preston e absolut fenomenal. Dincolo de faptul ca nu orice barbat isi poate ingadui obraznicia sa cinte cu Julie Andrews, aceasta trei surori gorgone-ntr-o singura stuchitura de femee, are un bariton cald si placut intr-insul precum si-un joc umoristic desavirsit. Plus ca-i spune "my dear cunt" la un moment dat cind sed ei foarte marital in pat, cum de altfel se si potriveste. Iara Julie Andrews insasi e o forta a naturii, n-ai ce discuta, rareori s-au vazut talente atit de perfect adecvate ocupatiei cu care se indeletnicesc (sau invers).

Filmul e bineinteles facut dupa un musical, si e bineinteles exagerat. Toate piesele de pe coloana sonora sunt atit de celebre incit par banale - atita doar c-au ajuns celebre-n halul asta tocmai pentru c-au participat la aceasta productie. Gagurile sunt si ele in aceeasi situatie, aia cu "ai grija/am mereu grija/scaunul e rupt" e clasica, da' e clasica pentru ca V/V. Piesa cu Chicago care-i atit de rafinat ca-ncepe cu "chic", poate cel mai lame pun din toata istoria punerelii-n limba engleza e de exemplu reluata-n filmul ala penibil cu penibilu' de Richard Gere precum si alti penibili. Rezultatul ? Pai... penibil. Ca nu oricine poate duce balega fara sa si-o intinda pe chip (ca un dobos, asa).

Tot la fel de bineinteles intreaga chestie e cam obositor de tendentioasa (ea se doreste si fara indoiala se inchipuie educativa). Deci vezi doamne nu ar trebui sa fie cazul ca pizda sa-si urmeze pulalau' si sa-si schimbe viata odata cu trecerea ei din imaturitate-n maturitate prin gratia divina a bunavointei aluia de-o bagat-o-n seama. Este cazul, dar nu ar trebui sa fie cazul. Si ma rog frumos de ce nu ? Probabil ca nu ar trebui sa este cazul nici sa aiba ciclu, pizdele astea, si nici sa nu mai vina la pachet cu tite, daca tot ne apucam de reformisme gratuite. Gratuite. Si de fapt, oamenii ar trebui sa aiba opt brate cu cite noua degete fiecare din care doua la cot si tentapule. Pai de ce nu ? Doara "ar trebui" e chiar gratis.

Da' trecind peste, ca si fagii e oameni (mai defecti asa, da' totusi, nu chiar la fel de handicapati ca un handicapat, de exemplu) filmul se poate spune ca e foarte bun, si vi-l recomand cu toata caldura.

1. 1982, de Blake Edwards cu Julie Andrews, Robert Preston. [↩]