The man who shot Liberty Valance
The man who shot Liberty Valancei e un western bun pe care presupun ca nu l-ati vazut, nefiind nici spaghetti western de-ala italienescu' nici cu Clint Eastwood. Da' vorba ceea, s-ar putea sa ma insel, dreptu' meu.
Filmul spune pe scurt povestea unei pizdute care se-ndragosteste de omul gresit, cum e de altfel si normal sa se intimple. In mod cu totul si cu totul anormal fata se prinde inainte sa moara, aberatie scuzabila in virtutea vechimii peliculei - in cei cincizeci de ani ce-au trecut de-atunci s-au schimbat multe, maturizarea devenind intre timp dintr-o raritate o simpla imposibilitate matematica. Ba mai mult decit faptul ca se prinde, chiar si verbalizeaza asta, in particular sau ma rog, in intimitate sa zicem, in compania barbatului care-o face sa se simta-n siguranta (apropo de care chestie, dragi cititori mai tineri, notati undeva : o femeie va face absolut orice si inca ceva pe deasupra cu un barbat care-o face sa se simta-n siguranta).
Daca doriti e exact aceeasi poveste din Casablanca, tradusa douazeci de ani mai tirziu in limbajul imagologic favorit al epocii. Nu mai e "cu razboi", e western. Totaia : greul pamintului isi bate pula de "eroi", orice infringere pare o mare victorie, orice dezastru-si zice progres si viata este bineinteles in alta parte.
Altfel John Wayne e poate-n cel mai bun rol al lui chit ca tipul nu-i de fapt actor asa cum probabil ca stiti, nu mai intram in detalii. Vera Miles e dragutica si in limitele inguste ale rolului ei convingatoare (limitele nu-s pina la urma vina ei, asa era pe-atunci societatea, cu femelele-n lesa). James Stewart... ma rog. Are jachete croite fain. Edmond O'Brien (betivul satului/jurnalistul orasului, cum preferati ca-i totuna) si Andy Devine (seriful sperios si complacent, cum sunt agentii legii dintotdeauna si vor si ramine pentru totdeauna) isi aduc aportul de varieteu si-n rest mnoa, asta este. Nici nu-i clar ca era nevoie de mai mult, sau ca se putea folosi mai mult la ceva util. Pina la urma cinematograful nu-i o arta pura, e o arta de public.
Se puteau taia jingoismele cu republica si democratia si restul fara probleme. Sau poate ca nu.
Daca sa-l vedeti ? Da, sa-l vedeti, de ce nu. Duceti fetele la film, veti face buna impresie, veti trece drept niste rafinati, se combina la mare arta povesti cu iubiri pentru lacrimat gagici cu smecherii si pistoale pentru gidilat baieti la scrot, e o productie perfecta pentru nevoile oraseanului de prima generatie. Iara daca sunteti oraseni de-a doua generatie il puteti privi ironic si gata.
———- 1962, de John Ford cu John Wayne, James Stewart si Vera Miles [↩]
