Something to Sing About

Daca diversii tipi interesati in a critica precit se poate de distrugator nefericitul obicei al playback-ului (precum de exemplu o formatie oarecare de curajosi, sau chiar fanii lor) ar fi avut o minima cultura cinematografica neaparat faceau o referinta la scena de debut din filmul astaⁱ, dat fiind ca batjocura mai mare nu cred ca poate sa existe. Asta e, crucea grea a inculturii, ce poti face ?

James Cagney se preface c-ar cinta, da' de dansat nu se preface, ci chiar danseaza. Tap. L-ati vazut dansind pe gangsteru' ? Asa, maruntel din picioruse ? Mnoa, asta-i chestia, toti am fost tineri si ca rezultat toti am facut tot soiu' de chestii incredibile. Eu de exemplu imi sugeam degetele de la picioare. Singur. Macar acum mi le sug fetele, deci putem zice c-ar fi vorba chiar si de progres. Sau ma rog, daca am fi rauvoitori am putea zice ca m-am ingrasat si nu mai ajung, da' sa nu ne pierdem ca avem un film in fata aici, putin respect, va rog frumos!

Nu-i cine stie ce priceput (Cagney, zic), danseaza cu asa o graba de-a termina incit te apuca tristetea privindu-l, si cu atita dorinta de-a fi mai Astaire decit Astaire incit te iau regretele. Parca am privi la un concurs olimpic de scobit in nas, Nu se cunoaste dom'le nici o placere. Scobitul in nas tre' sa fie o activitate tihnita, ce treaba are cu Olimpiada ?

Evelyn Daw e dragutica da' n-aveti cum si de unde s-o stiti ca-i o efemerida. Pelicula e proasta, scenariul e destul de subtirel (un dansaret ce iubeste-o cintareata se duce la Hollywood sa faca un film, aia-l mint ca nu-i bun si-l chinuie ca pe hotii de cai, el de fapt e foarte bun, fuge de rau' lor, pe urma-l cauta, in cele din urma-l gasesc, de-astea), actorii nu se pot decide daca joaca parodie sau straight. Nu putem zice ca filmul are vre-o valoare pentru public. Poate fi interesant pentru istoric, pentru critic, pentru aia cu interese academice-n chestiune. Altminteri, nu plateste multe parale.

1. Something to Sing About, 1937, de Victor Schertzinger, cu James Cagney. [↩]