Some Came Running

Some Came Runningⁱ este unul dintre foarte putinele filme in care-o femeie are, indiscutabil si stralucitor, la mare distanta de orice concurenta posibila, rolul principal. Rar se-ntimpla asa ceva, n-am idee daca puteti da zece exemple in toata istoria cinematografiei (da' nu veniti cu "cele mai bune filme" ca aici discutam chestii care chiar exista si chiar conteaza, cu incasari de la un zece milioane in sus sau ceva).

A, da, sigur, multa vreme lumea s-a amagit in credinta gresita ca-i un film despre un scriitor-soldat-suflet torturat si alegerile lui amoroase, atit de dificile si fascinante. Nimic mai fals : Some Came Running e povestea trecerii-n transcendent a unei gagici perfecte, in jurul careia se agita inutil si parazit un numar de barbati si femei, increzuti si incapatinate sau vitavercea, dupa caz.

Shirley MacLaine se dovedeste cu aceasta binevenita ocazie drept o actrita excelenta, si dincolo de toate figurile, impresiile, ratpackurile si "take the hand off the suit, creep"-urile Sinatra nu-i in fata ei decit o scindura supraevaluata. Dean Martin e ceva mai bun da' nu cu foarte mult, are o urma de lentoare intelepciune taraneasca-n voce si miscari care-l fac tolerabil ca fundal pentru miracol.

Nu cred sa sa poata comprima in doua ore critica mai completa si mai distrugatoare a "bunului simt" si-a provincialilor "de bine" decit avem aici. In particular scena-n care pustoaica se-ntoarce de la betiveala cu barbati intimplatori prin Terra Hauteⁱⁱ si-si trimite parintii la culcare pentru ca-i obosita si n-are chef de fata lor (asa cum chiar nu vad cine-ar avea, nici ei nu se mai pot suferi in intolerabila lor mendacitate, falsitate & ipocrizie), iar ei ramin acolo, doua jucarii stricate, absolut inutile si la drept vorbind nedemne de lumea asta, stringindu-si mecanic pumnii ca altceva nu-s capabili e absolut memorabila si-ar trebui probabil sa faca parte din bagajul intelectual al oricarei fiinte umane de pe la fo' cincisprezece anisori in sus.

Ramin doar cu regretul ca pizda nesimtit de proasta care are impresia ca ea invata pe cineva ceva (si inca scris creativ, culmea nesimtirii-n revarsare necontrolata) nu-si primeste o zmetie adecvata idioteniei ei. Adica da, inteleg cu puterea mintii ca ramine sa-si croseteze singura aferatiile tot restul vietii, eventual face un masterat de studii feministe ceva. As fi preferat sa se noteze explicit, puteau sa-i dea o pisica, ceva ca sa fie clar. Da-n fine, ce stiu eu, si pina la urma mai binele e inamicul dintotdeauna a perfectiunii.

Asa ca ma declar multumit, e un film perfect, nu-i permisibil sa nu-l vedeti. (De preferinta nu duceti proaste ca vi-l strica).

1. 1958, de Vincente Minnelli cu Shirley MacLaine, Frank Sinatra, Dean Martin [↩]
2. Bizar ca actiunea-i amplasata-n Indiana, e clar ca de fapt vorbim de ceva Carolina, Virginia, de-astea. [↩]