Sabrina
Stiti ca era ceva serial de televiziune in care juca J.R. de-i zicea Sabrinai ? Noa, nu ala.
Nu ala, ci filmul vechi si foarte bun in care aflam cum trebuie sa fie un souffle :
The souffle... it must be gay!
Povestea-i eterna si anume precum urmeaza : un mos bogat si-o baba bogata au o casa mare, doi fii si-un sofer. Dintre cei doi unul e-un terchea berchea iar celalalt e un reusit de-o inteligenta rara. Modul lui nonsalant de-a da cu totul si orice de pamint pina cind iese ce tre' sa fie si respectiv completul dezinteres pentru reguli, conventii si alte propteli in care naivii-si inchipuiau ca i se intemeiaza autoritatea imi aminteste de mine insumi, si precum probabil ati observat pina acum asta-i cel mai grandios compliment ce se poate aduce unui ceva, fiinta, obiect sau concept. Soferul are o fiica, care-i bineinteles indragostita inca de mica de-ala loaza.
Fiica pleaca la Paris, de unde revine femeie, si interesanta, si-l seduce pe asta, sau ca sa citam din film "nu-i ca ma intind dupa Luna de pe cer, ci acum ea se intinde dupa mine". Fratele care conteaza avea in plan un maritis al loazei cu o blondina mignona si simpatica, fiica unui partener de afaceri de-al lui cu care urma sa creeze ceva nou - imprejurare care-i da ocazia sa-si demonstreze clar superioritatea asupra loazei in discutie in termenii cei mai proprii. Cu subiect si predicat, rezulta clar si indiscutabil din discutia lor de ce socialistii nu-s partid, ci adunatura de defecti incercind sa pretinda-n grup ca e ok sa iti cultivi defectele in loc sa incerci sa scapi de ele.
In tot cazul, dat fiind ca loaza-si uita de angajamentele respective si se apuca de sedus fata soferului, fratele cel care conteaza scoate artileria din dulap sub forma unor costume care nu-l mai prind si-a unui pick-up cu discuri vechi.
Soferul insusi e un scump, "un mare snob" (ceea ce el si admite fara suparare) : isi intreaba ritos patronul ca "Domnule, daca imi permiteti, ce planuri aveti cu fata ?".
E probabil cel mai bun rol al lui Bogart, nu-n sensul jocului zic ci-n sensul rolului. Fara indoiala cel mai complet, autentic si adorabil barbat pe care-l joaca el sau oricine altcineva de la facerea ecranului argintiu incoace. Vorba ceea, sa te trezesti intr-o zi si sa soptesti in telefon "Cumparati tot Cleveland-ul si mutati-l in Pittsburgh" nu-i de colea. Nici nu este.
Hepburn nu mi-a placut niciodata, e talentata dar are niste coafuri mizerabile si-o prezenta baietoasa de zici ca-i sufleu, si sufleu' tre' sa fie gheu ce sufletu'. Cind o vezi in balerinii aia fara pic de toc lapaindu-si labele de trol pe dusumele parc-o vezi pe Uma Thurman, alta faptur-a padurii. In fine, oi fi eu defect.
Ramine probabil cel mai bun rol al lui Bogart. Nu sub aspectul jocului (ala-i capt. Queeg) da' sub aspectul rolului insusi. Ca atare, trebuie numaidecit vazut. Vizionare placuta!
———- de Billy Wilder cu Humphrey Bogart si Audrey Hepburn. [↩]
