Reguli pentru iobagi

Hai sa ne uitam mai in amanunt la imaginea #68 de la articolul despre Lowell.

Ce se zice acolo ? Pai in mare cam asa :

• Ca monitorii sa fie in clase la inceperea programului si sa urmareasca ca toate vitele sa fie la treaba punctual, sa nu lipseasca, sa invoiasca pe cine se poate daca se poate si daca nu se poate sa nu invoiasca pe nimeni decit daca nu-i incotro ;
• Toata lumea sa traiasca la internatu' companiei, si sa urmeze regulile de-acolo ;
• Toata lumea sa se prezinte la Indoctrinare Duminica, chestie necesara pentru a se pastra... ordinea, sa-i zicem. Blegeala & supusenia universala.
• Cine vrea sa plece tre' sa anunte cu doua saptamini inainte ;

Vrind nevrind exista pe lumea asta doua moduri ale existentei. Oamenii liberi, care fac adica ce considera ei, cum, cind si cit considera ei - respectiv iobagii, care fac adica ce scrie la regulament. Ca-i regulamentu' de ordine interioara al scolii sau textu' redactat de "Robert Means, Agent" pentru uzul muncitoarelor la tesatoria Suffolk cca 1835 tot aia.

Ce nu inteleg eu este tendinta absurd-amuzanta a iobagimii cit si-a "agentilor" de gestiune-a iobagimii de-a pretinde ca modul lor inept de viata este cumva universal. Nu este universal. Singurii care traiesc asa sunt iobagii, niste jumatati de fiinte prin definitie cvasi-umane. Oameni incompleti, parti, jumatati, sferturi.

Ce-i interesat de observat, apropo de discutia cu welfare capitalismu' lui Johnson si-n general apropo de ajutat servitoarele sa scape de la iobagie ca sa poata deveni sclave-n sensul propriu al termenului este ca totusi, pretentia proprietarului de suflete pe stil nou, de "bunavointa" fata de fostul sclav actualmente iobag este falsa. E o minciuna.

Sclavia e o relatie foarte personala, foarte autentica si pur sexuala. Servitutea, chestia asta soft cu care se incearca inlocuirea sclaviei in ultimul secol plus-minus este impersonala, mendacioasa si absolut castranta. Sigur ca intre prosti o simulare a cointeresarii obiectului proprietatii si-o disimulare a tariei actelor proprietatii pina la aparenta lor imaterialitate (oricit si orice cu conditia sa continue sa functioneze ca si-n prima zi) are drept rezultat in prima faza o crestere a eficientei si productivitatii. Da' paralel si simultan cu aceasta crestere a eficientei si productivitatii are loc si-o aglomerare a frustrarii : sclavul stie foarte bine ca-i sclav, si daca nu i-i clar afla usor de tot. Servitoru' are impresia tot mai divortata de realitate ca-i om liber, si traduce simptomele clare si indiscutabile ale servitutii lui in termeni de deficiente personale - ceea ce-i evident fals, pentru oricine da' nu pentru el.

Prezic ca labareala asta mai poate continua cel mult inca niste decenii, dupa care vom reveni la sclavie. Nu degeaba institutia ceea e mult mai veche (si cu siguranta mult mai respectabila) decit religia. Inventiile astea recente, stupizele si disfunctionale cum se gasesc n-au sanse in fata ei.

Parerea mea.