O idee cam SF cit si-un festival creativ-literar
In primul rind ideea e cam asa : fie o populatie umanoida (prin care chestie intelegem o conformatie antropomorfa, doi ochi, doua miini, degete opozabile, doua genuri, femela naste pui vii pe care-i hraneste cu lapte, alea) aflata tehnologic aproximativ la nivelul vinatorii de subzistenta. Au si ei ceva cutite, topoare, sulite si arcuri, se-mbraca-n ce gasesc pe drum, alea. Rudimentele de limbaj nu i-au impiedicat de la o bogatie lingvistica comparabila daca nu chiar superioara cu ce-am vazut pin-acum la specia noastra, chiar daca manifestarile expresiei se consuma-ndeobste in cadrul oralitatii.
Mediul in care-si desfasoara ei existenta este destul de ostil, arid si neprimitor. In cadrul acestui mediu singura sursa de hrana - dar absolut singura sursa de hrana sunt ouale unui crustaceu parazit foarte, foarte ciudat.
Ciclul de viata al acestuia este precum urmeaza : un ou de dimensiunea aproximativa a unei piersici odata ajuns la maturitate crapa, emanind un gaz cu puternic efect hipnotic asupra oricaror hominizi din proximitate, si foarte adictiv, in sensul ca singura preocupare - absolut singura preocupare - a oricui a mirosit ciudatenia ceea de parfum este sa mai trag-un fum. Din ou iese un soi de vierme, care invadeaza trupul cel mai apropiat, ori intrind pe nari si instalindu-se in cavitatea craniana ori intrind prin anus (sau vagin) si instalindu-se in cavitatea abdominala. Diferenta intre cele doua locusuri se reflecta-n deosebiri de forma ale individului adult, dar structural vorbind e cam tot aia. Totusi joaca si hazardul rolul lui.
Odata instalat in gazda, dupa o perioada de incubatie remarcabil de scurta - citeva ore - parazitul lanseaza un fel de tentacule segmentate compuse din segmente de zece-douazeci de centimetri, articulate si echipate cu un ghint chitinos si ascutit care protejeaza extern incheietura. Chestiile astea acopera si invadeaza de indata aria, inglobind orice alti hominizi se mai gasesc prin zona. Intreaga structura invadeaza si absoarbe tesutul animal fara a pierde mai deloc umiditate (in care scop segmente largi sunt acoperite intr-o pielita fibroasa). Odata atinsa maxima dezvoltare orizontala pe care cantitatea de victime o ingaduie si-o sustine animalul erupe vertical, construind un soi de tulpina pe care placi trapezoidale translucente se expun, obscen, luminii soarelui.
Singele bestiei nu-i rosu, ci verde, bazindu-se pe un compus feric foarte similar clorofilei care ingaduie respiratia. Animalul se hraneste prin fotosinteza, respirind bioxidul de carbon atmosferic ca si plantele. Animalul nu are nevoie si nu foloseste apa din mediu, limitindu-se la a recircula continutul de lichid al corpurilor initial infectate. Functie de cantitatea aceasta de apa cresterea vegetativa se opreste la un punct optim, de la citeva luni la citiva ani, dupa care animalul... "infloreste". Ovarele si testiculele, de-o scirbosenie imunda, se gasesc in proximitate, fiinta fiind hermafrodita. Ouale apar in citeva saptamini, ciorchini in interiorul ovarelor care incet-incet se usuca formind un fel de saci, numai bine cit ai duce-n spinare. Parazitul adult moare, si dupa inca doua saptamini ouale incep sa crape, emitindu-si aromele imbatatoare.
Daca parazitii proaspat eclozati gasesc fiinte umane pe care sa le infesteze ciclul se reia acolo. Daca nu, asta este, fiinta respectiva moare fara urmasi. Toti indivizii in viata sunt identici din punct de vedere genetic, si este perfect credibil privind aranjamentul prin ochii ingerilor ca parazitul sa nu fie de fapt un rezultat al evolutiei, ci pur si simplu o creatie deliberata a cine stie carei specii de-o inteligenta cit si abilitate straina trogloditilor locuitori ai acestui univers distopic.
Si-acum, asa cum v-ati astepta, viata oamenilor astora decurge foarte simplu : ouale proaspete sunt bune de mincat, ouale vechi sunt moartea, dar o moarte oarecum placuta. Oamenii traiesc in triburi nomade mititele, citeva familii, mergind de colo-colo in cautarea oualor da' si-n fuga de parazitii adulti.
Cit de departe e suficient de departe, cite oua poti duce cu tine si cine stie cind mai gasesti mincare ? Nu putine triburi mor pina la ultimul copil nenascut in pintecele mamei sale pentru ca familia a dus cu sine mai multe oua decit a putut minca la ultima masa inainte de Marea Ajunarei sau pentru ca dimpotriva, n-a avut noroc sa gaseasca un parazit tinar si deci comestibil.
O minoritate dintre triburi recurge la canibalism si se ocupa cu "razboiul" in sensul modest pe care acest termen il poate avea in conditiile date. Chiar si fara canibalism, o buna majoritate a acuplarilor rezulta din simpla captura a femelelor, care n-au mai mult statut decit te-ai astepta date fiind conditiile externe (nu ca n-ar exista si exceptii). Chiar si asa, fertilitatea lor infricosatoare, cu medii de zece nasteri per femeie si peste asigura perpetuarea speciei chiar si-n aceste conditii ostile. Tineretea lor nu dureaza mult, dar pe de alta parte tineretea nimanui nu dureaza mult si-apoi nici viata nu dureaza asa de mult deci se compenseaza.
O alta minoritate - in virtutea faptului ca nu supravietuieste cit sa ajunga majoritate - divinizeaza parazitul drept zeu si se ofera cu draga inima drept sacrificiu. Soaptele serii vorbesc de ritualuri dionisiace in care odata gasit un adult toata lumea se indoapa cu oua pina la satietate si-si petrece ultimele zile de existenta intr-o frenezie a impreunarilor celor mai desfrinate, fara sa se mai oboseasca sa-si caute drum spre salvare de-acolo. Majoritatea, sau cel putin majoritatea supravietuitorilor, sunt culegatori, ducindu-si viata intr-un paradis distorsionat, lipsiti de alti pradatori dar in eterna fuga de la si inspre crustaceului cunoasterii binelui si raului sau in tot cazul, al interdictiei supreme care-i de altfel in paralel si sursa vietii.
In al doilea rind concursul e cam asa : Oricine doreste poate sa publice o povestire care se petrece in acest univers descris dinsus. Daca intrebuinteaza minim cinci mii de cuvinte va fi luat in considerare pentru unul dintre urmatoarele premii :
- Premiul pentru xenozoologie, acordat autorului care produce cel mai bun text descriind in amanunt anatomia, fiziologia si in general biologia parazitului cit si interactiunilor lui cu oamenii.
- Premiul pentru alterantropologie, acordat autorului care produce cel mai bun text descriind in amanunt viata, obiceiurile, traditiile, credintele si restul culturii oamenilor, asa cum rezulta ele din interactiunea cu parazitul.
- Premiul pentru tragedie, acordat autorului care produce cea mai buna tragedie cu personaje din acest univers.
- Premiul pentru drama, acordat autorului care produce cea mai buna... poveste de iubire cu personaje din acest univers. (cele doua vor fi acordate distinct, chiar daca o aceeasi poveste le-ar merita pe amindoua).
- Premiul pentru comedie, acordat autorului care produce cea mai buna comedie cu personaje din acest univers. Atentie, o simpla transpunere a tropelor comediei in decorurile date nu se va lua in considerare. Resorturile intime ale umorului trebuie sa depinda de si sa functioneze pe baza resorturilor intime ale functionarii universului descris.
- Premiul pentru xenografie. Dat fiind ca o imagine e o mie de cuvinte in principiu aveti nevoie sa creati cinci ilustratii originale ale unor aspecte care va intereseaza din acest univers (eventual in paralel cu o povestire, ca ilustratii la texte de antropologie sau zoologie, sigur ca da). In cazuri exceptionale putem considera ca o singura imagine face chiar mai mult decit o mie de cuvinte dar nu va bazati pe asta.
- Marele premiu special al juriului. Pentru orice fel de considerente dupa cum va fi cazul. Acesta este singurul premiu care garantat se si acorda.
Durata acestei competitii sportive cit si literare este de un an, ceea ce inseamna ca premiile se vor anunta de catre mine, singur si unic arbitru al cununilor de lauri pe tema, cu ocazia zilei de 10 Iunie 2013. Atentie maxima sa nu incalcati logic premisele oferite. Acelasi autor poate participa cu texte la toate punctele cu conditia sa fie vorba despre texte diferite. Aveti grija sa nu patiti ca cetatenii astia : 1, 2.
Premiile constau, pe linga gloria eterna cit si satisfactia unui lucru bine facut, in zece mii de karme pentru fiecare cistigator, ceea ce vine cincizeci de euro, vreo doua sute de lei si ceva. Sunt deschis ofertelor rezonabile de sponsorizare, daca exista cetateni care cred ca-si permit sa sustina dezvoltarea culturii romanesti si literaturii in limba romana nu va sfiiti sa luati legatura.
Cam asta. Succes!
———- Daca arunci o parte dintre oua practic ai creat o noua sursa de pericol, identica unui individ adult. Va trebui sa te indepartezi suficient si de aceasta noua sursa a mortii. Daca nu iei destule si deci nu gasesti un adult la timp ? [↩]
Saturday, 9 June 2012
Si daca lumea se sfarseste in decembrie 2012, te-ai scos. Pula premii, scuzati exprimarea
Sunday, 10 June 2012
Mi-ai decompotat planul, acum va trebui sa te omor.
Cum preferi, in genunchi, pe spate ? Mai adinc si apasat ?
Sunday, 10 June 2012
in genunchi, aplecata-n fata. in rest, cum zici tu:))
Sunday, 10 June 2012
Cica asta-i pozitia preferata a fetelor futacioase in general. Mi-o explicat o data o curva, e chestie de lungimea si pozitia vaginului etc.
Sunday, 10 June 2012
Pai e logic. Din pricina pozitiei, vaginul se ingusteaza. Pare mai groasa si mai ,,neincapatoare'' (stii doar ca fomeile-s niste nesatule, lua-le-ar batzu, sa le ia). De, daca n-ai materie prima de calitate, te minti singura cum ar veni.
Asta am auzit si io, asa, de pe la pasarici. Sunt un fel de Alba ca Zapada.
Sunday, 10 June 2012
Adica pula mai grasa si pizda mai neincapatoare sau pula mai groasa si tot pula mai neincaputa ?
Iti uram dezapezire placuta :D
Sunday, 10 June 2012
a doua varianta. acuma ce faci, stai cu carnetelul de notite-n mana?
Sunday, 10 June 2012
Nu, acuma chiar ma distram ca-s gelosi pe tine haterii pe canal.
Sunday, 10 June 2012
Am hateri, bun asa. Ce zic, mon cher?
Sunday, 10 June 2012
Gen.
Sunday, 10 June 2012
@Lilly Ca esti nefututa. Ceea ce mnoa.
@Freud Cre' ca esti prea batrin pentru iea.
Sunday, 10 June 2012
I-auzi froid. Daca zice Mirshea, pare rau. Iubirea noastra a luat sfarsit..
Sunday, 10 June 2012
@Lilly: vrei să rupi
pulainima tânărului în două?Monday, 11 June 2012
Trrollema!!! Scoate trollul din tine!
Monday, 11 June 2012
Lolz. Ma bucur sa constat atit din punct de vedre cit si cultural.
Monday, 11 June 2012
Apoi io cam peste tot pe unde calc, numa bucurii las in urma mea :))
Monday, 11 June 2012
Bai, ma doare mintea de cat mi-am pocit numele. *Hipsterii, ce pana mea mi-o fi atat de greu.
Monday, 11 June 2012
Butterfingers.
Tuesday, 12 June 2012
Așa ca ale oamei, de-i făcea poftă altei blogărițe?
Tuesday, 12 June 2012
Aia n-o mai retin, faza. Ce era ?
Tuesday, 12 June 2012
sa vedem de intr-un an o sa ai macar cate un candidat pe fiecare categorie? :D
Tuesday, 12 June 2012
Nu-i chiar cea mai constructiva abordare.
Wednesday, 13 June 2012
@Mircea Popescu: oama a zis că are degetele mai scurte și mai groase și celeilalte îi era poftă de niște felii unse cu unt și presărate cu sare. Iar de aici a rezultat caracterizarea butterfingers. Probabil că dacă ar fi stat una lângă alta, s-ar fi lăsat măcar cu lins de degete.
Wednesday, 13 June 2012
http://www.urbandictionary.com/define.php?term=butter%20fingers
Someone who is clumsy with objects, and tends to let them slip out of their hands.
Deci n-"a rezultat" ca am dat-o eu, si nu "de-aici" dat fiind ca expresia e straveche.
Wednesday, 13 June 2012
Aha. Deci un fel de două mâini stângi în limba engleză. Și uite așa învăț ceva nou în fiecare zi. Senzațional!!!112233™. Mulțumesc Trilema!
Wednesday, 13 June 2012
Sa-ti traiasca.