Moontide

Tuesday, 08 May, Year 4 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Moontidei e un film de-acum fix saptezeci de ani. Unde s-au dus, unde s-au scurs saptezeci de ani ?

Are o calitate usoara, metaforica, aproape poetica. E un mod de-a face film care n-a prea avut niciodata succes, desi s-a tot incercat de un secol incoace, mereu noi si noi ramurele cresc din marea tulpina a cinematografiei in directia asta, si mereu se usuca la primul, hai al doilea-treilea nod. Si pe urma cresc iara. Si tot asa.

Intreaga chestie e o metafora mare compusa din metafore mici, se joaca ontogeneza casatoriei care-i repeta filogeneza, ne aflam in plina Fantasia pentru adulti : muzica ne invita binevoitor sa ne punem o pereche de aripi si sa-i urmam in dansul prin visare pe cetatenii-actori si oameni universali. Toata chestia are o pregnanta radacina crestina in modul ingust-catolic de-a intelege crestinismul, literalmente Mitchell joaca sarpele (si-l joaca remarcabil de bine). El e criminalul care-si proiecteaza crima in spinarea fratelui sau, Abel - care-l stie slab da' il hraneste din cea mai kantiana mila cu putinta (daca n-ar fi kantiana am putea zice ca-i "crestineasca", da' nu-i cazul de-asa ceva) - el e "unul pe care fata nu-l poate deosebi de Adam" (literalmente, englejii au expresia asta, "can't tell him from Adam" adica e anonim si necunoscut).

Exista literalmente un cerber, chiar daca n-are decit un singur cap, exista si-un fel de personificare masculina a sofiei, jidovul radacitor, jucat excelent de Claude Rains - mai ales vocea, e ceva de-a dreptul seducator. Omul ce-n toata seara-ncearca niste usi iar de dormit nu doarme. Nu mai doarme... de prin 1936. Sau 1937 ?

Ida Lupino e convingator-delicioasa, una dintre putinele actrite cu adevarat inteligente din tot Hollywood-ul tuturor timpurilor, si pe cale de consecinta mult mai putin cunoscuta decit diversele proaste (si inca si mai putin cunoscuta decit fetele destepte dispuse sa joace rolul de proaste normativ, nu doar asa, pur si simplu, ci la un nivel la care sa serveasca drept inspiratie prostiei celor nascute-asa). Gabin nu-mi place si nu retin sa-mi fi placut vre-odata.

E un film la care puteti cu maxim succes duce-o fata, se va simti absolut depasita de profunzimea inteligentei cit si finetea sentimentelor dumneavoastra. Mai are si happy end, unul dintre cazurile rare-n care nici nu uimeste nici nu jeneaza, ci decurge natural.

Vizionare placuta.

———
  1. 1942, de Archie Mayo, cu Ida Lupino, Jean Gabin, Thomas Mitchell si Claude Rains. []
Category: Trilematograf
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.
Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.