Filosofia din budoar : Courval, iubita sora,
de Mirvel : Courval, iubita sora, tocmai ce participa la cel de-al treizeci si saselea an al vietii sale. E mare, foarte frumos si barbateste legat, cu doi ochi foarte vii si foarte spirituali. Are totusi ceva un pic dur si-un pic rau in fizionomie, parca-n ciuda lui insusi. Are cei mai frumosi dinti din lume, e de-o eleganta extrema, o voce frumoasa, numeroase talente dar in primul rind un spirit foarte filosofic, ceea ce-i indulceste mult miscarile.
Madame : Dar nu crede-n dumnezeu, sper.
de Mirvel : A, ce zici acolo! E cel mai vestit ateu, omul cel mai amoral. Oh! E cu siguranta vorba de coruptia cea mai completa si cea mai intreaga, individul cel mai rau si scelerat ce-ar putea exista-n lume.
Madame : Cum ma-ncalzesc toate astea! Cum am sa ma mai indragostesc de omul asta, ca o adolescenta in calduri! Si gusturile sale ?
de Mirvel : Dar le cunosti, deliciile Sodomei ii sunt la fel de dragi ca umbra, pentru ca nu l-am vazut niciodata stind in soare. Nu gusta decit barbati in placerile sale, si daca totusi uneori condescende la a binecuvinta femei atingindu-le e-ntotdeauna cu conditia sa i se supuna si ele in acelasi fel. I-am vorbit de tine, i-am pomenit de intentiile tale. A acceptat sa-ti acorde un moment sau cine stie, poate mai multe. Te-avertizez, iubito, ca te va refuza net daca pretinzi sa-l amesteci in altceva. "Ce sunt dispus sa-ncerc cu sora dumneavoastra este", a zis el, "o licenta, o indiscretie cu care nu ma murdaresc decit rareori si intotdeauna cu maxime precautii."
Madame : Nu se murdareste! Precautii! Iubesc la nebunie limbajul acestor admirabili domni pe care-i cunosti. Si intre femei avem cuvinte de-acesti soi exclusiv care dovedesc, ca si acestea, oroarea profunda de care-s patrunse pentru tot ce nu tine de cultul admis. Dar... spune-mi dragule, te-a avut ? Deliciosul tau trup copt treizeci de primaveri ar putea, cred, captiva un asemenea barbat!
de Mirvel : N-am sa-ti ascund deloc extravagantele mele cu marchizul : ai prea mult spirit pentru a le judeca. De fapt mie imi plac femeile, dar precum stii nu-mi numar intre darurile naturii un madular capabil de-a le electriza el singur.
Madame : Dar chiar deloc, chiar deloc nu stiu asa ceva, scumpul meu frate! E frumusel, ingaduie-mi sa ti-l sarut chiar acum!
de Mirvel : Frumusel poate ar fi, sau poate privindu-l cu ochii amantei il vezi asa dar in tot cazul faptul ca iata, si acum cind binecuvintatul tau trup nud, deasupra oricarui model clasic precum si conversatia ta fina m-a dus - iti marturisesc - aproape de marginea fara intoarcere, chiar si-acum il poti ascunde tot in palma-ti stinga iar de-l saruti sigur nu risti sa te ineci, nefiind cu ce.
Madame : Ahhr eh-he eihio!
de Mirvel : Vezi tu, draga mea, in copilarie eram, gratie cred cel putin in parte atentelor si dragastoaselor tale ministratii, inzestrat cu generozitate. Am descoperit apoi placerea participarii in menaj, servitor ambilor soti, cind eram aghiotant al domnului de D, vechi practicant al acestui stravechi deliciu si care obisnuia sa-i aduca fragedei sale sotii tineri de-o virsta pe care sa-i impinga el insusi, de la spate, in fierbintele ei interior. Ah! De-atunci am descoperit aceasta dulce-amaruie lege a naturii care prescrie ca pe cit un barbat se deda placerii de-a fi femeie pentru un alt barbat cu atit ii scade puterea de-a fi el insusi barbat asezat asupra unei femei naturale si-am decazut treptat pin-am ajuns - iata-ma astazi! - abia capabil sa umplu in parte o gurita mica si delicata ahhhh! cum este a ta insati.
Madame : Stii dragul meu ca te cunosc si te-am primit in mine cu placere dintotdeauna. Iti pot spune cu siguranta ca nu poate fi vorba de nici o scadere, esti tot intreg cel ce erai si inainte. Gura mea insa a crescut, soldurile mi s-au latit, nu mai am astazi sase ani, ca-n acea zi fericita-n care mi-ai descoperit intiia oara sursa ambroziei in lume.
de Mirvel : Citeam din Homer, iti amintesti ?
Madame : O, da! Ce zi fericita! Si mai apoi, cind in sfirsit - dupa cit de indelungi insistente! - ai binevoit sa imi culegi floarea tineretii, ah, dragul meu...
de Mirvel : A fost in ziua primei-ti singerari.
Madame : Oh, indoita singerare, dar ce placere. Cit te-am rugat, cit am plins...
de Mirvel : Fetita nerabdatoare, erai atit de cruda. Ti-am spus tot ce-am stiut, ca are sa te doara, ca-i dureros in mod obisnuit... tu ai amenintat ca daca nu fac asa fel incit sa doara macar indoit fata de ce-i obisnuit iti vei lua zilele. Iti facusesi si streang, iti amintesti ?
Madame : Cum nu. Asa m-ai gasit, ma atirnasem deja, biata pasare fara aripi, efemerida la citeva minute de inevitabilul final. Nu atingeam cu virfurile degetelor nici scaunasul nici dusumeaua, totul in jur pornea sa se intunece si-atunci te-am simtit, puternic si triumfator ca un pumnal, sfisiindu-ma.
de Mirvel : Mi-ai zis - abia vorbeai - sa nu te sustin de dupa umeri, doar de genunchi, asa ziceai abia soptit "doar de genunchi, doar de genunchi, lasa-ma sa atirn, sfisie-ma si lasa-ma s-atirn".
Madame : Dar nu m-ai lasat sa mor atunci
de Mirvel : Cum as fi putut ? Atit de draga...
Madame : Si de atunci eu te iubesc! Pina la moarte...
de Mirvel : Si dinainte.
Madame : Si dinainte... mult dinainte. Esti, precum vezi iubitul meu frate, foarte capabil sa aprinzi o pasiune nebuna si peste ani nestinsa intr-o femeie, de ce ti-ai innegri frumosul chip cu asa absurde griji ?
