Filosofia din budoar : Ah!

Eugenie : Ah!

de Courval : Madame, aceasta este fetita despre care inteleg ca v-a povestit de Mirvel.

Madame : Cit de frumoasa esti, fetito. Cum te cheama ?

Eugenie : Eugenie. Eugenie Lecrouvet.

Eugenie : Ca si pe mine! Ah, vom fi cele mai bune prietene! Ca doua surori!

de Courval : Eugenie, aseaza-te linga noua ta sora si, cu permisiunea doamnei de Saint-Ange povesteste-i cum ai ajuns aici.

Eugenie : Doamna ?

Madame : Sigur ca da! Va fi benefic educatiei micutei si cred ca ne va pasiona sa te-ascultam.

Eugenie : Mi-am spus rugaciunea ca in fiecare seara, m-am bagat in pat si chiar cind atipeam am auzit un soricel rontaind undeva. Apoi m-a invaluit ca un nor negru si parca un demon ma ducea cu pat cu tot pe-o mare tulburata. Cind m-am trezit eram legata intr-o oublieta. Era rece si apa picura pe ziduri groase. Am crezut ca sunt in Iad.

Eugenie : Vai!

Eugenie : M-am rugat fierbinte la fecioara Maria, la mucenica Ecaterina, la Sf. Gheorghe, la toti sfintii si sfintele pe care le stiam sa ma trezesc inapoi in patul meu, in casa tatei, unde adormisem. Inchideam ochii din care imi tisneau lacrimi fierbinti, ii deschideam si eram tot in oublieta. De jur imprejur numai instrumente de tortura. Ma gindeam cum s-ar putea folosi si mi se facea tot mai frica. Am plins atit de mult...

Eugenie : Ce trist...

Eugenie : Dupa un timp mi-am dat seama ca ma rog degeaba, ca e ridicol, o prostie. O copilarie. Chiar atunci au intrat domnii. I-am intrebat ce-mi vor face si daca ma va durea. Mi-au spus ce-mi vor face si ca ma va durea, dar, a zis cavalerul, e o durere dulce, e o durere amestecata cu placere, de care numai fetele se tem, iar femeile o regreta.

Eugenie : E-adevarat ?

Madame : De regretat eu n-o regret, dar sunt femei care-o regreta.

Eugenie : E intr-adevar placut. E unul dintre acele lucruri pe care de una singura nu le-ai incerca niciodata, dar odata ce-ai fost invatata le-ai face mereu si mereu.

Eugenie : Adevarat ?

Eugenie : Da, da. Chiar si acum... Cei doi mi-au facut felul, mi-au rupt fecioria, m-au facut femeie, si inca in cite feluri! Iar apoi marchizul m-a intrebat daca doresc sa ma intorc acasa sau as prefera sa fiu vinduta ca sclava in piata beiului maur.

Eugenie : Vinduta! Ca sclava!

Eugenie : Da. Iti dai seama, oameni straini care sa te cumpere, sa-si faca toate placerile cu tine, apoi sa te vinda la rindul lor altora, care sa navaleasca asupra ta cu alte placeri, ale lor, si iarasi, si iarasi, pina cind te umpli pina sus si dai peste.

Eugenie : Asa se fac copiii ?

Eugenie : Da, aici, in partea aceasta. Nu dincoace.

Eugenie : Dincoace ?!

Eugenie : Vei vedea.

Eugenie : Dar nu ti-e frica ?

Eugenie : De ce sa-mi fie frica ?

Eugenie : Daca vei muri ?

Eugenie : Toti vom muri.

Eugenie : Dar daca cine te cumpara te va pedepsi ? Daca te va pedepsi aspru, aspru de tot ?

Eugenie : Eu ma voi supune oricui, complet. De ce m-ar pedepsi ?

Eugenie : Poate ca te iubeste...

Eugenie : Da, poate ca da.

Eugenie : E-adevarat ca asta inseamna amant, cel ce te pedepseste ?

Eugenie : Da... cred ca da.

Eugenie : Si daca te va durea ?

Eugenie : Tot ce-i placut te va durea.

Eugenie : Ciocolata nu doare niciodata.

Eugenie : Eu pot sa stau cu tine sau sa plec. Daca eu ma ridic si plec tu vei ramine-aici, si te va durea ca n-ai putut pleca.

Eugenie : Da... m-ar durea. N-am sa mai maninc niciodata ciocolata.

Eugenie : De ce ? Daca iti place...

Eugenie : Esti frumoasa.

Eugenie : Si tu.

Eugenie : Eu sunt grasa.

Eugenie : Esti o grasa frumoasa.

Eugenie : Vrei sa ma saruti ?

Eugenie : Daca promiti sa nu ma uiti.

Eugenie : Niciodata.

Valetul intra anuntind masa. Madame porneste spre salon, urmata de marchiz in urma caruia vine supusa Eugenie. Cavalerul o duce-n brate pe Eugenie.