Extraordinarul act de supunere estivala al Elvirei

Elvira deschise ochii. Intii unul, apoi celalalt, ca in copilarie. Nu reusea sa doarma. Cit sa fie ceasul ? Nici o geana de lumina. Poate doua, trei noaptea ?

Nici o miscare. Barbatii respirau abia audibil. Tacere. O usturau buzele.

Se intoarse pe-o parte. Il cunoscuse pe Ion in practica. Directorul scolii - noul director - anuntase foarte mindru ca iata, "de-acum incolo" vor face practica in al doilea trimestru la diverse firme pentru a-si imbogati cunostiintele practice si a cistiga experienta. Foarte radios, d-l director. Un tinar de viitor.

Si Ion era d-l director. Elvirei ii placea foarte mult cum suna expresia, "domnule director". Enunta fiecare silaba, plecindu-si ochii. "Da, domnule director". "Sigur, domnule director". "De indata, domnule director". Pe Ion (d-l director, om cu dare de mina, mai multe firme, sute de angajati, daraveri) il trecea ca un fior de fiecare data. Pleca si el ochii.

Venise la ea in prima zi. Isi fringea miinile la spate, dar ea nu stia asta. Nu avea cum sti. O privi lung, incercind sa-si adune curajul, sa-si uite pe moment de imensitatea situatiei, sa arunce din minte toate chipurile "grupului social" care-i bintuiau clipa. Ei ii paru c-o priveste neasemuit de blind. O intreba daca ar dori sa ramina dupa program. Atit. Ea clatina din cap, absorbindu-i privirea calma. Simtea c-o incalzeste undeva, intre sini, mai jos de coaste, deasupra de buric...

Era primavara, un soare cald, un vint molcom. Toate fetele purtau fuste, unele ciorapi, altele sosete, o virsta imposibila. Plecara toate rizind zgomotos din te miri ce si vorbind mult si repede. Elvira ramase. Elvira ramase privind in urma lor. Il urma pe domnul director Ion intr-un birou. El inchise serviabil usa in urma ei, ea se lasa in genunchi fara sa-l priveasca si-l descheie la prohab. Il supse stingaci - nu mai facuse niciodata asta. Stia bineinteles cum se face, vazuse de sute de ori. Dar nu mai facuse niciodata. Aproape imediat... poate un minut, poate doua, il simti stringindu-i-se-n mina ca un ghem, testiculele linga sarpele penisului, toti muschii... Ii sprijini virful de frunte, doua spasme apropiate si-apoi mai incolo un al treilea o umplura de-un albus nehotarit, care i se scurgea incet pe obraz, picurindu-i pe sini. Pe stingul mai mult.

- Te... te iubesc, sopti barbatul. O iubeste, se gindi Elvira. Dar oare stie cum o cheama ? Ii zimbi cu un ochi inchis si-i raspunse : Ma cheama Elvira.

De-atunci se intilneau aproape in fiecare weekend. Ii cunoscuse sotia, o doamna binevoitoare si agreeabila, de-o virsta cu el. Ii cunoscuse cei doi baieti, niste tineri focosi cam de-o virsta cu ea. Putin mai mari, unul la facultate, celalalt la masterat. Avea de gind sa iasa la pensie anul urmator. Avea de gind sa lase firmele impartite-n grija copiilor. Avea de gind sa plece intr-o croaziera cu sotia, inconjurul lumii pe vas. Avea de gind...

A treia sau a patra intilnire... erau in hotel impreuna intr-un oras strain. Camere separate, bilete separate, domnisoara in deux pieces de haute couture si-un pardesiu foarte sic cumparate de el parea rece si inabordabila pe holul receptiei, cufundata in gindurile ei fara indoiala importante. Personalul o trata cu foarte multa politete, baiatul primi cele citeva monezi si inchise usa. Ea numara in gind. Unu, doi, isi arunca pardesiul neglijent pe un scaun, trei, si jacheta, patru, cinci, isi desfacea hotarita bluza, rupse un nasture, sase, fermoarul fustei, sapte, opt, sutienul, noua, chilotii jos peste jartiere, zece, peste pantofi. Se arunca incaltata in pat, ca o felina. Mototoli putin asternuturile apoi deschise usa, facu cinci pasi pina la usa lui si ciocani. Domnul director o smulse inauntru cu disperare. Oare pentru ca se teme sa fie vazuta, se intreba Elvira ?

Poate pentru ca se temea sa fie vazuta. Poate pentru ca nu putea fara ea, poate pentru ca cine stie. Rar o poseda barbateste, peste ea, tintuind-o in pat. Dupa aceea isi tragea rasuflarea, minute lungi, Elvira se ghemuia linga el, ii zimbea si-l mingiia. Doua saptamini dupa ce el va pleca pe mare ea va implini saptesprezece ani. O virsta frumoasa, spunea toata lumea.

In seara ceea, cotrobaind prin noptiere gasi un tub... lubrifiant ?! In hotel ?! Oare asa-i in toate hotelurile de cinci stele, se intreba dezinteresat. Elvira nu mai era virgina demult, demuuuult dupa parerea ei. Aproape doi ani, un interval ce-i drept foarte indelungat. In fund insa nu primise niciodata un barbat. Se temuse intotdeauna... cu siguranta doare. Dar Ion... Ion n-are cum s-o doara. Si daca doare...

Se intoarse spre el, serpui peste distanta de-o palma ce-i separa, impungindu-l cu sfircurile in coaste. Ii sopti cald in ureche, "daca o pun in fund ma lasi pe mine sa fac ?" El se congestiona, clatina din cap spasmodic. Ce intrebare ridicola, se gindi Elvira. Complet gresit formulata. Elvira va fi, mult, muuult mai tirziu adica dupa niste decenii, scriitoare. Dupa unii chiar buna.

Il unse cu generozitate din tub, isi aplica si ei peste fund, se intoarse cu spatele si se propti in madularul lui, mai scurt decit de obicei si foarte, foarte tare. Adevaru-i ca doare un pic, la inceput, dar apoi... oh... vai. Ii simti saminta fierbinte umplindu-i pintecele si se gindi ca-i o binecuvintare. Elvira se alese cu flatulatii ingrozitoare pentru tot restul serii, spre amuzamentul ei si stinjeneala lui. Ion se alese cu o infectie urinara urita de tot. Il tinuse inauntru mult dupa, nu voia sa-i dea drumul, nu voia sa piarda senzatia de-a fi plina de el. Era vina ei, plinse cu lacrimile tisnindu-i suvoi. Ion ii raspunse ca din partea lui poate sa si moara, ce mare chestie. Oricum...

Cel mai des se intilneau sa mearga la pescuit. Ca si acum. Ion mergea la pescuit intotdeauna cu un prieten, uneori cu doi. Porneau de-acasa tacticosi, ca niste pensionari. Pe drum o luau pe Elvira. La inceput se formaliza cit sa-si ia costume de baie la pachet, dar mai apoi renunta cu totul la orice pretentie. O data venise doar in pardesiu si pantofi, se descheie sub privirea fascinat-ingrozita a celor doi si se tolani, goala, pe bancheta din spate.

La balta ei isi insirau unditele, sporovaiau incet, din cind in cind salvau cite-un biet peste agatat din gresala, dindu-i drumul inapoi in apa. Ea se zbenguia nuda ca o ondina, stropea in toate partile, se tolanea la soare pe nisip... uneori venea de-a busilea pina la unul dintre pescari, fixindu-l felin, dupa care-l sugea lacoma. Alte ori le dadea sa-i suga sfircurile aproape coapte. Uneori ii masturba delicat. Nu facuse sex-sex de-adevaratelea cu niciunul dintre prietenii lui Ion, dar n-o deranja sa-i ia in gura. De fapt ii placea. Ii placea chiar foarte mult, si-un numar de domni mai in etate renuntasera intru totul si complet la ciocolata si cafea si se hidratau abitir incepind decujoia pentru a-i putea face Elvirei placerea. Sau reciproc, pentru ca-n amor e cu vitavercea.

Astazi insa... astazi insa risesera de ea, ca nu poate tacea, ca n-are stare, ca le sperie toti pestii. De parca dupa pesti venisera ei la balta. Elvira facu citiva pasi imbufnata. Vazu o albina invirtindu-se pe-o papadie. O prinse repede intre degete si si-o lipi de buza de sus, chiar in mijloc. Imediat simti o arsura. Arunca albina cit colo. Pipai usor, ii simtea acul ramas infipt in carnatia fina. Incepea sa se umfle. Nu-l scoase, sa-i poata pompa venin in continuare. Stia ea de la biologie. Se uita repede in jur dupa alta, o prinse si-si intepa buza de jos, tot in mijloc.

Se intoarse catre cei doi, care o privira un moment mirati, neintelegind, apoi se repezira spre ea, rasturnind scaune si undite. Ea dadu nepasatoare din mina. Nu-i nimic, ar fi zis, dar nu putea vorbi. Buzele-i erau umflate imens, incerca sa le zimbeasca dar n-avea cu ce. Domnul director Ion privi consternat la domnul director Ioan. Nelutu pentru prieteni. Domnul director Ioan privi ingrozit la domnul director Ion. Fata, in genunchi, le lua bijuteriile in primire, intii ale musafirului, apoi ale stapinului. Stapinului pizdei. Stapinului pizdei ei. Si-a titelor, si-a buzelor, si-a orice. A ei. Al ei.

Mai spre seara, cind se mai dezumfla si putea cit de cit vorbi ii intreba daca-i mai bine in gura ei cu buzele umflate ? Ion nu raspunse nimic. Ce sa-i spuna, ca o iubeste ? Stia. Stiau. Ioan nu raspunse nimic. Priveau amindoi in jos, intr-o clipoceala in care vedeau ca timpul se termina. Fuge. Ireparabil. O clipoceala in care vedeau ca Elvira va fi o scriitoare faimoasa peste niste ani, sau orice isi va dori. Peste niste ani.

Iar ei nu vor mai fi.

Nimic.