Evolutia cuvintelor, cultura si incultura.

Cuvintele evolueaza, atit in forma lor sonora, ca foneme, cit si-n forma lor rezistentaⁱ, ca morfemeⁱⁱ. Acest lucru e natural si binevenit, indiferent de diversele probleme pe care le ridica (cum ar putea fi de exemplu evolutia disjuncta, sau dificultatile pe care un text vechi le prezinta cititorului culturalizat exclusiv pe texte noi etc).

Problema este ca unele evolutii-s normale, sanatoase, in sensul cresterii si dezvoltarii, in timp ce alte evolutii-s anormale, nesanatoase, in sensul degradarii si-al bolii. Sa va explic cu exemple :

I. Tramvai. Etimologic, termenul vine de la tramway, care a existat ca atare in limba romana a secolului XIX, cind a fost si introdus. N-o sa va vina sa credeti, da' tram vine de fapt din Plattdeutschⁱⁱⁱ unde inseamna ceva de genul bara, traversa. Way e destul de evident si stravechi, sens, directie, drum. Deci un fel de drum cu traverse, drum de bare, chestii de-astea.

Notatia tramvai (tʁam.vɑi) pentru tramway (tʁa.mwɛ) conserva pronuntia destul de bine (cu siguranta mai bine decit o conserva notatia saxona in gura unui neintelegator de vocalizare saxona), chiar daca eludeaza diferenta intre prima si a doua vocala notata prin "a". Ea pastreaza si etimologia destul de bine, in sensul ca tram ramine tram. Way moare de moarte silnica, nemaifiind nicicum recognoscibil in "vai", cu care n-are nici o treaba si nici o legatura. Per total, este imposibil pentru cititor sa mai reconstituie etimologia termenului privind pur si simplu la notatia lui, tot ce se pastreaza e o destul de buna aproximare a pronuntiei originale.

II. Pronostic. Cuvintul original a fost introdus corect etimologic sub forma prognostic, formata din pro (pentru) si gnostic (cunoscator). Nu "cunoastere", ci "cunoscator". Deci, un prognostic nu este un ceva care ingaduie necunoscatorului sa cunoasca, el nu promoveaza cunoasterea, el nu aduce informatii si nu informeaza. Prognosticul e un ceva care se adreseaza cunoscatorilor, singurii in masura de a intelege ce doreste dinsul sa zica. Aceasta idee importanta, ca interpretarile nu-s deschise oricui, ci doar unora, alora de stiu sa le faca a jenat bineinteles spiritul prostiei contemporane, si cum grupul gn e prea mult efort pentru limba romana s-a trezit de indata executat, raminind pronostic, din care nu se mai intelege nimic (si la propriu, si la figurat zic).

III. Statuie. Cuvintul astfel notat incit sa rimeze cu muie (adica, fata) este o forma relativ recenta a corectului statua^iv, care urmeaza o foarte curata etimologie din antichitate, si nu s-a pierdut chiar de tot nici in limba romana contemporana : uneori diverse foruri statueaza, care-i un anume fel public al starii.

V-am dat trei exemple care pentru ochiul meu gradeaza evolutia, de la usor bolnav la bolnav la foarte bolnav de-a dreptul. Problema este spinoasa, in sensul ca orice inovatie-i pare anticulturala celui cultivat (pe motivul simplu explicat in articolul cela cu burdufurile de apa) dar pe de cealalta parte pare drept evident ca totul s-a nascut cindva, si orice nastere-i (si) o ignorare a istoriei. Pina la urma unde-s etimologiile etrusce-n latina, si asa mai departe.

Precum vedeti, niste probleme. N-am raspunsuri.

1. Verba volant, scripta manent. Aceasta intelepciune a latinilor nu are sensul maniheist cu care-i incaltata de profesori stupizi in vremea noastra, expunind o cu totul imaginara inferioritate a verbului fata de scripta. Ea pur si simplu noteaza diferentele intre cele doua, fiecare utila-n felul ei si importanta la locul ei : zisa zboara, se imprastie ca focul, ajunge la toata lumea imediat, scrisa ramine. Una infringe spatiul, cealalta infringe timpul. Fiecare-i cu rolul ei in lume, rol unit relativ recent de Internet. Cu care ocazie verba a si murit, din pacate, de cind scripta-i mai volant ca orice verba. Trist dar asta este. [↩]
2. Teoretic suprapunerea fonema/morfema pe de-o parte si cuvint pe de cealalta este gresita, pentru ca prin cuvint se intelege o entitate cu sens "de sine statatoare" in timp ce morfema poate fi de sine statatoare sau ba, iar fonema-i ceva inca si mai maruntel, mai aproape de litera decit de cuvint. Totusi, eu nu-s multumit cu faptul ca nu avem cuvinte care sa insemne cuvint-ca-simbol-scris si respectiv cuvint-ca-simbol-enuntat, asa ca le introduc drept sensuri secundare pentru cei doi termeni (din lipsa si nevoie, nu din superbie). Binevoiti deci sa interpretati cuvintele ca atare. [↩]
3. O chestie despre care cei dintre voi mai scosi in lume inainte de caderea zidului va puteti poate aminti, iar restul poate va documentati ca-i oarecum interesant. [↩]
4. Si apropo de care exista-n literatura romana cea cu care neindoielnic va gasiti familiarizati o referinta mai veche in care autorul isi aminteste de zisele unui profesor care corecta mirlanescul statuie al elevilor. Era un profesor de elina, fostul nume al limbii "grecesti", pe care ma gindesc ca mi-l puteti identifica la comentarii, este ? [↩]