Cum m-am invatat sa nu mai ridic vocea in conversatii

Exista bineinteles cel putin doua registre ale comunicarii orale, si de-aici si blestemul.

Daca sa zicem ca sedem (adica, eu si cu sclavele mele) si discutam vre-o chestiune de filosofie, arta, politica, dracu' mai stie ce chestie de-asta deschisa opiniei si interpretarii - ba inca mai mult de-atit, chestie de-asta in care fiecare-i chemat sa-si faca propriile alegeri pe care mai in urma sa le urmeze - ierarhia sociosexuala in care ne aflam, eu stapinul, ele supusele, se estompeaza pina la disparitie.

Pe de alta parte asta nu schimba nimic din esenta fiecaruia, ele tot sclavele mele sunt, eu tot stapinul lor ma gasesc. Daca eu ridic vocea ele-si reamintesc brusc imprejurarea ca singurul raison d'etre al sclavei e tocmai sa faca placere stapinului ei, si-atunci daca io urlu ele-or gresit, si pe cale de consecinta se repliaza intr-o atitudine supusa si-mi spun modest ca "Da, stapine".

Chestia asta-i perfect adecvata daca am discuta chestii de organizare, management, politica, fizica, istorie, mniezo mai stie ce da' subiecte de-astea ferme, date dinainte, in raport cu care contributia omului se reduce la a cunoaste cit mai complet si-a aplica intru totul. Daca eu ma apuc sa le dau dispozitii sau sa le invat chestii atunci foarte potrivita, corecta si utila e asta cu da stapine, gurita-nchisa, urechiusele cascate si lasati voi parerile proprii sa le mince cinii ca nici nu intereseaza nici nu conteaza. Si-n felul asta invata ele intr-o luna cit altele in sapte si intr-un an cit altele nu invata in toata viata lor.

Da' daca nu doream sa le invat ceva anume ? Ca pe-un om nu poti sa-l inveti totul, poti sa-l inveti ce doresti despre lume da' nu-l poti invata nimic despre sine, alea-s lucruri pe care si le poate lamuri numa' indesine, prin experienta. A, ca poti sa-i dai ocazia sa faca experientele respective, sigur ca da. A, ca poti stii dinainte cam ce experiente sa faca. Sigur ca da. Da' nici una dintre astea nu-s orale si nu se desfasoara oral, sunt lucrari practice toate.

Pe de cealalta parte e in natura lucrurilor, pe masura ce subiectu' devine interesant si dezbaterea se infierbinta iti vine sa vorbesti tot mai tare, lamurit si apasat. Se excita neuronii-n creierii capului de la uz si atunci iti ies vocalele mai hotarite, ce frasu'. Ei si de-aici iata blestemu' : cu cit discutia e mai interesanta cu atit is mai mari sansele sa m-apuc sa zbier fara macar sa-mi dau seama de asta. Ceea ce, cum ziceam dinsus.

Asa ca... vrind-nevrind... iata ca m-am invatat sa nu ridic vocea in conversatii. De unde se vede ca niste sclave competente (la a fi sclave) fara intentie si fara directie da' din simpla lucrare a competentei lor ajuta stapinu' sa devina mai... hai sa nu zicem mai stapinit, da' mai competent el insusi, bine ? Tot fara intentie si tot fara directie, din simpla lucrare a limitelor lumii, ca atunci cind limita nu mai este fata (aia-i pina la urma masura competentei ei, faptu' ca nu mai e ea limita) ceva tot tre' sa fie, nu exista fenomen fara factor limitativ. Si deci iata.

Ps. M-am invatat o laie. Urlu in continuare ca un descreierat, da' macar is constient ca care-i problema. Tot e ceva.