Cum devii un jucator de poker bun

Stabilirea autoritatii, sau chestia cu care ar trebui sa inceapa lamurit toate articolele de tipul asta : Eu nu sunt cel mai bun jucator roman de poker, am cunostiinta de zeci mai buni decit mine si probabil sunt sute. Nu cred ca sunt mii da' nu zic ca-i imposibil. Nu sunt un jucator profesionist (in sensul ca nu traiesc din asta), am jucat cu zeci si sute de mii de dolari la masa, am cistigat si zeci si sute de mii, am pierdut si zeci si sute de mii. N-am jucat, n-am pierdut si nici n-am cistigat milioane, precum de altfel nici nu intentionez - cred ca-n toate-i bine sa fie o limita.

Dintre toti acesti jucatori de poker romani mai buni ca mine nu am cunostiinta sa vorbeasca nici unul pe un blog propriu (inca un exemplu de domeniu-n care ar fi nevoie). E adevarat ca exista diverse chestii facute deliberat sa pregateasca fraierii in vederea jumulirii, precum exista si diverse bloguri pe care diversi putoi vorbesc despre chestii pe care nu le inteleg si nici nu le vor intelege niciodata (pregatind astfel nedeliberat fraierii in vederea jumulirii). Ca atare, autoritatea mea decurge din silogismul obisnuit : daca sunteti dispusi sa-mi acceptati autoritatea drept suficienta atunci puteti citi un articol pe aceasta tema in limba romana, iar daca nu sunteti dispusi sa-mi acceptati autoritatea drept suficienta atunci nu puteti citi nici un singur articol pe aceasta tema in limba romana, dat fiind ca nu exista.

Situatia nu sta la fel in limba engleza de exemplu, acolo exista nenumarate bloguri tinute de tipi mai buni decit mine. Cit de onesti si cit de seriosi sunt ei va ramine sa stabiliti singuri, nu ma bag in discutie ca nu ma intereseaza alte limbi.

Definitia termenilor, sau chestia cu care ar trebui sa continue toate articolele de tipul asta.

Prin poker intelegem oricare dintre variante, chiar daca in general lumea prefera sa joace fie ceva tip de stud fie Texas Hold'em. E pina la urma irelevant care varianta anumita intra-n discutie, jocul e cam acelasi la nivelul la care discutam noi.

Prin jucator intelegem cineva care cistiga sau pierde in cadrul regulilor jocului. Pokerul (ca orice joc de noroc de altfel) se poate foarte usor adapta pentru a implini rolul de momeala pentru o frauda oarecare, da' noi nu discutam de escroci care se bazeaza pe poker in escrocheriile lor, noi discutam de jucatori.

Prin bun intelegem cineva care-i capabil sa cistige regulat mai mult decit pierde, diferenta constituind mai mult decit venitul mediu in zona lui demografica. Deci, un pustan de gimnaziu care cistiga in luna medie o suta de lei jucind poker e un jucator bun dupa definitia noastra, in virtutea faptului ca alocatiile nu-s inca o suta de lei pe luna, din cite retin. Un sudanez care locuieste in Sudan si cistiga in luna medie cite o suta de dolari e un jucator bun de poker, in virtutea faptului ca salariile in Sudan sunt cam sub o suta de dolari.

Pe criteriul asta, pentru a fi un jucator bun de poker localnic aveti a scoate in fiecare an cam 25`000 de lei din poker, net, si pentru a fi un jucator bun de poker "international" aveti a scoate cam o suta de mii de lei. Da' an de an, asta-i marea chestie, constanta, facem medie in anul mortii pe toti anii vietii si sa iasa peste, faptu' ca v-a iesit un an sau doi la rind dupa care v-ati pierdut viata la carti nu prea conteaza ca "jucator bun".

Exista teoria (pe care eu nu o creditez) ca jocul de carti ar constitui o adictie, ca si tutunul de altfel. Va dati seama cam cite parale da pe teoria asta o persoana care fumeaza citeva tigari pe saptamina de douazeci de ani azi-miine. Din punctul meu de vedere heroina si barbituratele sunt singurele substante care dau dependenta, spre deosebire de alcool, nicotina, pizde extraspeciale, hasis, Internet, carti de joc in orice configuratie si asa mai departe. Testul e simplu : luati unu' care face chestia in discutie, izolati-l complet si brusc de ea. Daca moare (cum opiomanii mor, fara discutii) vorbim de-o substanta ce da depedenta. Daca nu moare, nu da nici o dependenta, e pur si simplu cetateanul o pizda proasta.

Si-acum, dupa sapte sute de cuvinte introducere iata ca suntem dispusi sa intram in chestiune.

I. Pentru a deveni un jucator bun de poker aveti nevoie cam de o decada din viata. Zece ani. Asta inseamna doua facultati si jumatate, sau o medicina si un drept la rind. E, cu alte cuvinte, foarte mult de munca.

Sigur, la virsta tuturor posibilitatilor imaginare cunoscuta si drept "a adolescentei" pare ca dimpotriva, a juca carti e un mod simplu si eficient de-a scapa de munca. Putoii astia nu vor ajunge absolut niciodata jucatori buni de poker, indiferent ce se intimpla. Cei mai multi nu vor ajunge nici sa moara-n patul lor, dar aia e alta discutie, nu ne intereseaza. In realitatea obiectiva a trai din poker e cam aceeasi treaba cu a trai din blog : cei care pot face asa ceva sunt foarte putini, abilitatea necesita doua-trei facultati facute pe bune si la nivel de sef de promotie nu tiriis prin ceva fabrica de diplome.

Pe de cealalta parte e o viata interesanta, care te mentine tinar (ca spirit, pentru ca altfel fizic uzeaza ceva de speriat), cunosti mereu oameni noi, ai mereu sentimentul ca-ti traiesti viata, nu se compara cu a esua inconjurat de hirtii intr-un birou sau a-ti numara viata cu anii si deceniile. Jucatorul de carti isi numara viata minut de minut cel mai adesea, si rar stie daca-i Marti sau Joi tocmai pentru ca-i prea focalizat pe intervale mult mai scurte.

Foarte important de precizat : persoana care are talentele si abilitatile necesare pentru a deveni un jucator bun de poker va deveni un orice altceva bun : inginer, avocat, medic, bancher, ce doriti dumneavoastra. Aproape toate alternativele se platesc mai bine, la unitatea de efort si la unitatea de valoare persoanal. Daca ceea ce va intereseaza sunt banii aceasta profesiune (caci este o profesiune, chiar daca nu-i in COR, da' vorbim mai tirziu si despre asta) nu este cea mai buna alegere.

Deci pe scurt : nu este pentru oricine, nu-i un mod de a evita munca (chiar dimpotriva, e un mod de-a munci mai mult), nu-i un mod de-a face multi bani (exact dimpotriva, e un mod de a face relativ mai putini bani).

II. Pentru a deveni un jucator bun de poker aveti nevoie de un partener. Ideal e vorba de-o femeie frumoasa si futacioasa care va iubeste loial si cu patima, va incurajeaza si va sustine, cistiga suficient cit sa traiti amindoi bine pe banii ei (deci secretarele, vinzatoarele si alte necalificate ies din schema), nu-si doreste copii, nu-si doreste sa invete sa joace carti, nu o deranjeaza sa nu va vada cu zilele si face niste cockteil-uri de-ti lingi degetele. In caz ca va luati cu miinile in cap, pot sa va asigur ca exista astfel de femei, eu de exemplu cunosc trei. Estimez ca in toata lumea exista ceva de ordinul a o mie, ceea ce inseamna ca aproximativ o mie de tipi (ca ordin de marime) au ocazia sa devina jucatori de poker buni din pozitia ideala, cu AA in gaura cum s-ar zice.

Neideal e vorba de orice va poate sustine zece ani fara probleme. Pentru tot mai multi oameni asta inseamna ca mama devine un surogat de partener, cum e de exemplu putoiul asta. Solutia nu-i de fapt functionala, pentru motive pe care le vom discuta mai dinjos, da' pina una alta faptul ca-i acum acceptabil si chiar raspindit ca pustani de treizeci de ani sa suga inca financiar de la tita parintilor rezulta ca mult mai multi oameni decit oricind in istorie incearca sa devina jucatori buni de poker. Asta nu inseamna ca mai multi oameni devin jucatori buni decit pina acuma, ci inseamna pur si simplu ca-i mai usor ca oricind sa traiesti din asta daca esti unul.

III. Pentru a deveni un jucator bun de poker inteligenta e o problema cu totul secundara. Stiu ca pare greu de crezut, reprezentarile convenabile prin cinematografie si televiziune au creat aura asta de tip hiperinteligent. Imaginea e falsa, hiperinteligenta e o marota. Pina la urma daca am credita reprezentarile convenabile din filme atunci email-ul ar fi o chestie chiar bizara-n functionarea ei, nu gasiti ?

Disciplina e de departe principala calitate a jucatorului bun de poker, inteligenta fiind un loc doi la mare distanta si la mare bataie cu intuitia (care intuitie e un ce mistic pe care n-am cum sa vi-l explic, da' l-am constatat cu ochii mei si la mine si la altii asa ca nu poci sa contest ca exista). Asta e si motivul pentru care parteneriatul cu parintii e toxic : barbatul dependent de mama nu are resursele maturitatii care sa-i asigure o disciplina reala, tot ce-si poate construi sunt strassuri (si deloc intimplator link-ul pe care vi l-am dat dinsus ilustreaza perfect problema asta : putoiul hiperinteligent - ca este hiperinteligent tipul - o suge tocmai din lipsa de disciplina care survine unei relatii nesanatoase cu ma-sa). Acuratetea ma obliga sa introduc aici o exceptie bizara : relatia incestuoasa intre fata si tatal vitreg aparent poate functiona perfect pentru nevoile fetei in directia asta, am vazut chestia cu ochii mei si ca atare nu poci s-o neg oricit de... ma rog, "inappropriate" ar putea parea.

IV. Pentru a deveni un jucator bun de poker aveti a petrece cam patru ani (adica facultatea mica) invatind pe de rost numerele profesiunii. Ce sanse am sa scot un full daca jucam in cinci si altcineva scoate o chinta ? Da' daca eu am full dame cu popi si chinta-i de la popa ? Da' de la dama ? Da' ce sansa e de chinta regala de la dama in carale daca eu am full de asi cu decariⁱ ? Toate numerele, in toate situatiile, invatate pe de rost. Pe. De. Rost. Toate. Absolut toate.

Un mod relativ inteligent de-a satisface acest stagiu pregatitor este jocul de bridge. Are avantajul ca-i mult mai ieftin si va ofera sansa de-a socializa cu oameni inteligenti si femei cit de cit pe picioarele lor (ca n-am vazut multe vinzatoare jucind bridge). Are si dezavantajul ca invatati pe linga chestiile utile in poker si diverse cacaturi inutile. E totusi calea recomandabila pentru spiritele placide, dat fiind ca poate pasiunea pentru carti nu va este chiar atit de profunda precit ati judecat-o si jocul asta mult mai... comfortabil, mai tolerant si mai iubitor de omⁱⁱ va poate satisface pentru tot restul vietii. E nerecomandabil pentru agitati si alti colerici, dat fiind ca a juca poker in loc de bridge le ofera ca incepatori ocazia nepretuita de-a se speria de propria prostie, experienta care (cuplata preferabil cu niste batute sanatoase) le va servi nemasurat in tot restul vietii, indiferent daca se lasa de poker sau nu.

V. Dupa ce ati satisfacut facultatea mica (dar numai dupa, sa fim bine inteles, numai dupa ce cunoasteti numerele ca pe apa) puteti trece la facultatea mare, la adevarata chestie. Uitati tot si concentrati-va pe adversar. Ce va spune despre ce gindeste despre care i-s numerele ? Un jucator bun de poker poate juca si cistiga cu amatori fara sa se uite la cartile proprii, nu este o butada ci un adevar : cartile proprii si le poate evalua statistic, cartile adversarilor le poate citi direct de pe ei dupa care compara un ce cunoscut (cartile alora) cu un ce probabil (cartile lui proprii), si per total iese in cistig. Asta-i pina la urma si-un mod simplu de-a va testa atit abilitatea de jucator cit si relatia : luati partenera si dezbracati-o fara sa va uitati in alta parte decit in ochii ei. Ma refer, bineinteles, la o partida de poker pe dezbracate, da' sincer sa fiu tot esafodajul cartilor nu-i neaparat necesar.

Pentru ca pina la urma se poate trai viata asta si fara a fi un jucator bun de poker.

PS. Dintr-un puritanism stupid majoritatea statelor "dezvoltate" pun in practica politici fiscale bazate implicit daca nu neaparat explicit pe teoria ca jucatorul profesionist este un rau social care trebuie stirpit. Aparent casatorii intre barbati sunt o idee buna, da' apere domnu' sa joci carti. Ca atare se impoziteaza cistigurile (adesea cu cifre astronomice) da' nu se deduc pagubele - daca eu cistig azi zece mii si pierd miine noua mii n-am realizat un profit de o mie, cum ar fi logic, ci o paguba de patru mii (dat fiind ca statul vrea jumatate din cele zece mii).

Aiureala asta ar trebui desfiintata, da' practic pare improbabil mai ales in contextul in care aceleasi state (complet scapate de sub control) au ajuns sa incaseze in nume propriu noua zecimi din pretul tigarilor, de exemplu. Solutia practica este bineinteles evitarea impozitelor, aplicata cu mare drag si pe buna dreptate de absolut toata lumea.

1. Intrebarea nu-i scoasa din burta, ca asta-i mina finala in Cincinnati Kid, si-ar fi distrus pe absolut oricine procentual judecind (sansele sunt ceva de genul unu la cincizeci de milioane), Intuitia singura te mai putea salva acolo, si daca intuitie nu e... [↩]
2. Da, au si jocurile de carti personalitatea lor proprie, ca si ciinii sau caii. Pokerul este o pisica de dimensiuni variabil-impredictibile, acum toarce acum e tigru. [↩]