Cioburile fiintarii

Realitatea mi s-a spart in felii ascutite de sticla de zahar colorind in transparent lumea inconjuratoare, desconjuratoare, descurajatoare. De la jelitoare prin jeleu cu piersici inainte, dar nu despre asta voiam sa va povestesc, ci sa ilustrez!

Prima ilustratie : O fata locuieste intr-un apartament cochet cu balcon la etajul intii. Mai putin conteaza cui apartin, fata, apartamentul, balconul - decit cel mult pentru a spune ca impinsa de urmele pe care in-treacat-mentionatul proprietar universal le lasa-n spuma timpului, fata s-a apucat sa cultive leustean. Pornind din saminta, intr-un receptacol special destinat umplut cu pamint si umezit periodic.

Intr-o dimineata a gasit foarte fericita plante minuscule dar numeroase. Leusteanul incoltise.

Intr-o alta dimineata o trupa de vrabii i-a aterizat pe balcon, stirpind pina si ultima urma de materie vegetala. Tot, tot leusteanul a fost sistematic eradicat, in vederea adaugarii la Marea Oala cu Ciorba din gospodaria tribului de vrabii sau daca nu pur si simplu, da-n tot cazul : nu mai exista nici tipenie.

Fata s-a intristat. Stapinul universal i-a adus doua radacini de leustean zdravan si vesel din propriile-i gradini vrajite.

Fata l-a cultivat, gresit, fiind imediat mustrata de-acelasi in treacat fie mentionat fir rosu al acestei povestiri cit si al oricarei alteia (care exista sau care poate sa existe), precit si invatata cum s-o faca corect. Leusteanul astfel plantat isi gasi loc in interiorul balconului, protejat de geam multistratificat de ingerintele lacomiei vrabiilor, care de-atunci incoace si-n fiecare zi topaie pe balcon de cite ori prind ocazia, privind cu ochii lor alternativi tufa inaccesibila si facind fara indoiala planuri de-a o exploata in cioc.

Unde s-au mai pomenit vrabii innebunite de leustean ?!

A doua ilustratie : Plosnitele de pat sunt niste animale nefericite care traiesc sugind singele oamenilor care nu-si folosesc patul pentru a se culca, ci pentru a dormi.

Sexualitatea lor se desfasoara nefericit pe urmatoarele coordonate ale absurdului patent : masculul traforeaza cu un penis echipat special in acest scop o gaura in abdomenul femelei, dupa care ejaculeaza. Spermatozoizii inoata prin hemolimfa bietei femele pina cind gasesc intimplator ovarele, pe care le fecundeaza. Acest procedeu exotic dar nespecific plosnitelor are niste costuri insemnate pentru femela, si ca rezultat coloniile cu densitate mare tinute-n recipiente inchise in laboratoare mor spontan, incepind cu femelele adulte, care se deshidrateaza cu abdomenul facut sita.

Atractia sexuala a plosnitei se invirte in jurul volumului abdominal, asa incit pentru masculul mediu orice plosnita - indiferent de sex - care tocmai s-a hranit este o partenera absolut ideala. Data fiind mobilitatea scazuta a unei bile cu picioare, victima nu are prea multe variante, raminindu-i in general sa zaca trista pina cind se extenueaza traforistul amator. Ca o suprema indignitate, mai toti masculii detin in propriul trup plutind in nestire varii cantitati de material seminal de la alti masculi. Stiti expresia aia cu "rizi da' nu-i risul tau" ? Noa ia gindit-va un moment.

Unde s-au mai pomenit fiinte mai blestemate ? Sa nu te placa nimeni, nici macar o alta plosnita. Sa primesti prin insasi succesul multiplicarii sentinta disparitiei. Sa stii ca a te hrani iti promite cel putin daca nu-ti garanteaza de-a dreptul violul, din partea unuia care "domnisoara, de-o mie de dolari fac singur gaura"ⁱ, echipat cu o bormasina luata in rate la oferta de la Plosnitman.

Puteti inchipui o existenta mai deprimanta ?

1. E un banc, da' nu-l zic cu aceasta ocazie pentru ca suntem tristi si nu ne arde de glume. [↩]