Cat on a Hot Tin Roof
Cat on a Hot Tin Roofi este cel mai bun film din lunga istorie a cinematografiei. Urma sa scriu "unul dintre cele mai bune", eventual "poate cel mai bun". L-am revazut special pentru a transa acest aspect si da, e cel mai bun film din lunga istorie a cinematografiei. Sunt convins de asta si aceasta convingere are oarecari sanse sa supravietuiasca aceste nopti.
Meritul filmului este in primul, indiscutabil primul rind piesa. Tennessee Williams e un dramaturg pe nedrept necunoscut in partile noastre. Ar trebui probabil studiat in scoala, e de-a dreptul si net egalul unui Caragiale. Are alt gust pentru umor da-n rest e chiar atit de bun.
Exista niste diferente intre textul piesei si scenariul filmului, in sensul ca relatia dintre Brick si Skipper fu complet curatata de orice posibile referinte la homosexualitate (chit ca daca esti un om cit de cit trecut prin lume-ti da atita lucru prin minteii) si in sensul ca rezolvarea conflictului e mult mai cathartica-n film, imprejurare de pe urma careia produsul cistiga. E, cu alte cuvinte, unul din rarele cazuri in care filmul bate cartea (si nu, nu cred nici intr-un caz ca piesa ar fi macar pe-aproape de cea mai buna piesa din inca si mai lunga istorie a teatrului). Chestia amuzanta este ca Williams a urit pur si simplu versiunea asta, stringind oamenilor sa se duca acasa ca-i un film prost si chestii.
Piesa a fost scrisa din capul locului cu Burl Ives in minte. Rolul i se potriveste exceptional, sau el se potriveste rolului exceptional, sau in tot cazul potrivirea intre cei doi e magnifica. Chestia amuzanta este ca Burl Ives era pina la momentul filmarii in principal un cintaret de country. Dupa film a devenit, si-a cam ramas, actor. Rare cazuri de-astea de actori lansati cu catapulta, nu ouati si nici inmuguriti.
Paul Newman e un actor foarte, foarte bun. In situatia pur teatrala-n care se gaseste, jucind adulescens amator exclusiv in perechi ba fata cu meretrix ba fata cu senex iratus se descurca exceptional, e probabil cel mai bun rol al lui - in pofida faptului ca nu i-a placut scenariul (chestie care ar putea dovedi ca executantii nu au de ce sa-si puna probleme apropo de partitura pe care-o executa, o idee periculoasa). Elizabeth Taylor straluceste, dar nu da totul din ea. De fapt nimeni in afara de Richard Burton n-a fost capabil s-o faca sa dea totul din ea. In Butterfield 8 (filmul ei urmator) joaca mai bine. Madeleine Sherwood merita o mentiune pentru modul nesuferit in care reuseste sa fie nesuferita, e un rol secundar dar se achita cu asupra de masura.
V-as zice doua vorbe despre Richard Brooks da' n-am idee ce. Suspectez ca-n filmul asta a jucat mai degraba rolul de producator delegat, straduindu-se sa-i calmeze pe actori in raport cu cerintele de la centru si sa nu le stea-n cale.
Si-n final, daca sa-l vedeti ? Pai, depinde. Daca sunteti orbi mai bine sa-l ascultati.
———
