CAPITOLUL I. În care profesorul FAD, invitat de două studente la „Roata Norocului“, descoperă biftecul tartar. Subcapitolul I.9.

– Îţi dai seama, ii povesti Zoe lui Vivi, cu care se împrietenise din prima săptămînă de facultate, scorpia de maică-sa voia nu doar să ştiu engleza şi să fiu sănătoasă si sa pule-maturi ci şi să-mi bage degetul. M-a verificat personal hi, hi! Chiar ea, Aziza, mama lui Abdalah... Eu i-am zis, dar ea să se convingă. Pe urma a zis ceva pe arăbeasca ei şi-a tot dat din cap. Hi, hi, hi!
– Al meu, sărăcuţul, s-a rupt cînd aveam 14 ani.
– Dumnezeu să-l ierte!
– Să-l ierte! Am vrut să mi-l cos la loc într-a XII-a, cadou de... de despartire sa zicem. Pentru cineva. Dar...
- La operatie de-aia ?
- Asa ceva.
- Naspa.

Contractul în arabă, o pagina acoperita cu viermisori, cu desene si miniaturi de plin Ev mediu zicea-n mare ca Zoe urma să primească 270`000 de dolari "pentru amenajare" ii traduse baiatul unui saormar, coleg de clasa. Adica cum amenajare !? Ce sa amenajeze, o hidrocentrala ? Adica cind te muti in casa noua. Demenager-amenager ii explica el in franceza. Aah. Si mai apoi cam opt mii de dolari pe luna, in bani arabesti de-ai lor. In schimb nu avea voie să bea alcool, să umble cu bărbaţi şi trebuia sa "traiasca respectabil" în aşteptarea iubitului ei oficial, şeicul Abdalah bin Khaled al Ibrishini.

– Zău, fată, îl tot aştept şi nu mai vine... Curind va fi un an, nu c-aş fi moartă după el da's şi eu curioasă, cum o fi cu un şeic. Dar el, cucu! Cică are treabă, afaceri, cacat... Vorbim o dată pe lună şi asta-i tot. Ca-n bancul ăla: „Se poate face dragoste la distanţă?“. „Da, doar ca-i necesara o pula mai lunga decît distanţa.“
– E drept, distanţa-i cam mare...
– I-o fi şi lui greu, săracul: cu atîtea neveste şi prietene... Ca să le facă faţă la toate, ar trebui să fie Superdick, hi, hi! Pe bune, fată, m-am uitat pe net, Abdulache al meu chiar e-n Cartea Recordurilor: are 224 de femei: 4 neveste, 25 de concubine şi 195 de prietene oficiale.
- Abdu-Lache ahahaha.
- Hihihi!
- Si chiar nu bei alcool ? se uimi Vivi, care se betivea cu maxima incredere, bind si ea cam ca si moldovanu' : doar de patru ori pe an (de Craciun, de hram, la Paste si in fiecare zi).
- Pai nu. Oricum nu-i sanatos. Te deshidrateaza, si usuca pielea...
- Vezi sa nu te usuce, kebabo!
- Decit uscata si rea si harpie ca o blonda...
- Eu daca nu beau ma deprim.
- Pai ca asa sunteti voi, soi rau.
- Stii ca brunetele incaruntesc primele ?
- Da ?!
- La blonde nu se prea vede hehehe.

Cele doua bufnira in ris, hohotele prelungi in hahaha si hehehe ale blondinei subtirele amestecindu-se minute in sir alaturi de trilurile hihihih usor nazale ale brunetei. Adevaru-i ca se simteau bine impreuna, si adevaru-i ca se potriveau de minune impreuna.

Aparţineau aceleiaşi lumi, lumea feminităţii pure, ideale, indepartate de cea a colegelor lor de an care tiriiau nadragi de miner si pantofi de pinza destinati vre-unui chinezut sarac prin colburile si noroaiele drumurilor comunale din Capitala Esential Provinciala. Celelalte fete erau ocazional mai mult sau mai puţin elegante dar numai Vivi şi Deli erau îmbrăcate, încălţate, coafate, machiate, epilate, incarcate cu accesorii şi bijuterii ca în reclame, reviste sau filme, si asta permanent, mod de viata nu incercare de evadare. Aveau bani, aveau stil, erau perfect autonome. Vivi avea un apartament pe Victoriei, trei camere cu mobila de esenta rara, patinata de-un secol si mai bine de istorie plus un Audi cu doua locuri, argintiu metalizat. Totul trecut pe numele ei de Domnul Director. Deli tinea o casa pe doua etaje in mijlocul a citeva hectare, din care cam jumatate padure, undeva in marginea orasului, unde se tineau niste petreceri monstruoase.

(Acest text e o prelucrare, vedeti pentru alte discutii articolul introductiv).