CAPITOLUL I. În care profesorul FAD, invitat de două studente la „Roata Norocului“, descoperă biftecul tartar. Subcapitolul I.5.

Nici cu risete si susoteli profesorul nu le-a observat pe cele două frumuseţi. Privind ţintă peretele alb, proaspăt zugrăvit, tinea inainte :

Alegerea Albertinei dintre atîtea «fete în floare», actanţi egali, cel puţin în punctul de plecare, în cîmpul semiotic al Erosului, este rezultatul hazardului pur. Ea devine Regină a Iubirii, Regină a Inimii lui Marcel din pură întîmplare. Începînd cu Stéphane Mallarmé, hazardul, loteria existenţei, cum ar spune Ahmed Volfenson Krishnapati, devine un concept semiotic esenţial al modernităţi. Autorul nu mai rescrie, în variante profane, textul divin, ci se scrie pe sine, mai exact, este scris şi semnificat de hazardul care face sens al textuării. Doar semioza, mai precis varianta ei postsemiotică, analiza texistenţială, ca să o citez pe doamna Aliona Verbinski Simionescu, poate revela întreaga complexitate rizomatică a demersului scriptural proustian.

„Ce zici, i-o tragem?“
„Lu J? Anytime!“
„Hi, hi! Nu, lui FAD.“
„De ce?“
„Asa, parca ziceai ca... Oricum, nu-i chiar nashpa“
„Nush... parca s-a sculat din cavou.“
„Hi, hi! Normal, fata. Daca-i nepotu lu Dracula...“
„O.K. Shi ce daca?“
„Poate-i shi putin vampir.“
„O sa ne suga sangele?“
„Hi, hi! Nu, doar i-o punem. Ciuciu S.!“
„In loc de?“
„In loc de“
„Dar daca-i chiar v.?“
„E pe cucu! Ziceam si noi ca... Ce, ti frica?“
„Nu. Dar...“
„Nici un dar. I-o punem sau nu? Macar s-o ofticam pe J.“
„Ca s-o oftic pe J. mi-o pun si cu Santa Claus!“
„Asa, fata! Give me 5!“

Şi pixurile jos fetele şi-au atins palmele sub tăblia băncii, cu un sunet moale si placut.

Există un nex semnificant-simbolic, o continuitate semasiologică între strămoşii ducelui de Guermantes, ctitori de catedrale, care-i puneau pe alţii, cei inferiori războinicului şi nobilului creştin, epistemă a Evului Mediu, să semantizeze, să textueze în piatră, sticlă şi metal holograma logosului divin, şi tînărul Marcel care, prin actul său scriptural, realizează, insidios, dar nu mai puţin decelabil, printr-un efort demiurgic, o catedrală semică. Originalitatea, indiscutabilă şi irefutabilă, pe care numai semioza o poate releva, a demersului proustian constă în punerea în text a noii situaţii ontologice, specifică modernităţii şi postmodernităţii, în care adevăratul, dacă nu singurul Logos Spermatikos e scriitura, prin care Marcel autorul îi dă naştere, partenogenetic, lui Marcel personajul.

– Ce zice, ce zice? şopti trezita brusc dintr-o reverie domnisoara azurie.
– Ceva cu scriitura care e logos sperma... hi, hi, hi! ii chicoti cald in ureche bruneta.
– Pervers micuţ, dragul de el, isi ţuguie buzele blonda. Şi cînd îl vezi cum arată...
– Dar ce scoate din el! Ce zici, fată, l-am ghicit? Pare el avariat...
– Şi cum se-mbracă! Parcă-i scos din tomberon...
– Nu, nu, din cavou... Ai uitat? Dracula...
– O.K. Dacă zici... O s-o băgăm în boală pe Jeny?
– Asta-i sigur. Îl fixăm?
– Planul Cobra?
– Planul Cobra. N-are cum să ne scape...

După un sfert de oră însă, timp în care îl priviseră ţintă pe profesorul FAD, închizîndu-şi şi deschizîndu-şi din cînd în cînd pixul de aur si laptopul de american – pic! pac! – ca să-i atragă atenţia, cele două frumuseţi au reînceput să şuşotească:

– La o adică, nu-i rău deloc... Dacă te uiţi mai mult la el, chiar seamănă puţin cu Dracula, ginguri bruneta.
– Da, da...

Blonda-l privea gînditoare, cu arătătorul mîinii stîngi în gură iar cu dreapta stringindu-şi cu delicateţe sinul sting prin rochiţa roz şi foarte, foarte scurtă.

– Cine ştie?... Ar fi tare să fie chiar nepotul lui Dracula...
– Ştii ce? Nepot, ne-nepot, mi s-a pus pata pe el.
– Şi mie, şi mie!
– Pe bune, fată? Îl vrei tare-tare?
– Ei, nici chiar aşa! Cum zice bănuţul meu norocos.

Banutul norocos nu intirzie sa zica.

– Deal?
– Deal!
– OK, fată, uite cum facem, a continuat Eliza, dinamicul dinam al cuplului. Cum termină, ne ducem glonţ la el, ne dăm puţin ochii peste cap, pe urmă-i spunem că ne interesează mult cursul lui... Mai departe, ştii tu...
– Done!

(Acest text e o prelucrare, vedeti pentru alte discutii articolul introductiv).