CAPITOLUL I. În care profesorul FAD, invitat de două studente la „Roata Norocului“, descoperă biftecul tartar. Subcapitolul I.3.

„Nu s-a subliniat îndeajuns proiecţia transcendentă, dimensiunea christică a ritualului ceaiului şi madlenei. Mama, icon al Fecioarei Maria, cum ar spune Rubédien de la Pine Conard, îi dă fiului ei Marcel nu doar viaţă, ca orice mamă obişnuită, ci şi euharistia. Pignatin pien de fum, poca papa ghe! Madlena e urma azimei, iar ceaiul a sîngelui Fiului Omului, într-o lume desacralizată, a absenţei Tatălui, devenit un fel de Deus otiosus, cum ar spune Mircea Eliade. În noua epistemă, definită de Foucault în Cuvintele şi lucrurile, individul, în cazul nostru Marcel, nu mai are conectori simbolici în sus, ci numai în lateral. Semiotic, viaţa, realitatea, propria biografie, arta însăşi devin rizomatice, cum au demonstrat Deleuze şi Guattari, şi, în ultimă instanţă, autotelice. Prin madlenă şi ceai, Marcel, individul real, autorul, nu are acces decît la Marcel personajul, devenind astfel, în urma căutării, a questei sale, care e o resemantizare a căutării Graalului, Marcel scriitorul, un om salvat nu prin credinţă, ci prin scriitură.“

„Ma plicti de mor!“ a apărut pe ecranul mobilului huriei brunete.
„Shi eu“ pîlpîi pe mobilul păpuşii Barbie.
„Shi?“
„??!“
„Ce f.?“
„Il asteptam pe sclavul tau S. sa iasa de la job.“
„Poor Sorinel, il cam expltz" si dupa o pauza "Tu prcp cv ?“
„Da, dar tot boring e.“
„Ce?“
„Ce zice“
„Cine?“
„FAD.“
„Chiar pricepi?“
„Da. Da-i aiurea!“
„?“
„Cica mama lui P. e Fecioara M.“
„Monroe?“
„Maria, fata! Mama lui Isus. Iar madlena e impartasanie“
„Impar ce?“
„Azima, prescura.“
„??“
„Paine, ca la Pasti! Iar ceaiul e vinul sfintit“
„Wow! E dus!" si apoi imediat "Da’ cine-i Madlen?“
„Hi, hi! Nu-i gagica, e o prajitura.“
„Praji?“
„Da, praji. Miam, miam, papa bun!“
„Praji sau paine?“
„Shi, shi“
"Vreau prajiiiii"

„Există o subtilă relaţie semiotic-psihanalitică care o leagă pe mama lui Marcel de Albertine. Nu e vorba doar de două vîrste, de două etaje ale unei feminităţi omniprezente, pe care, se ştie prea bine, Marcel însuşi va sfîrşi prin a şi-o asuma, ambele difuze, evanescente. Cu diferanţa, cum ar spune Derrida, că prima e protectoare, hrănitoare, iar ce-a de-a doua e provocatoare, disruptivă. E semnificativ că urma, madlena, mai exact gustul ei, cel care declaşează anamneza existenţială, nu reinstaurează prezenţa tatălui, ci a lui Swann şi, mai tîrziu, a ducelui de Guermantes. Iar dintre fetele în floare pe cea a Albertinei. Înghiţirea madlenei declanşează un proces freudian de refulare-sublimare, pentru că cel înghiţit simbolic nu e tatăl, ci urma lui, Swann şi ducele de Guermantes, iar cea care trezeşte impulsuri erotice, canibalice, nu e mama, rămasă la stadiul strict culinar şi spiritual, ci Albertine.“

„Ce zice? Ce zice?“, a clipocit ecranul placat cu smaralde.
„Cica Swan e tata si Albertine e mama“
„Swan, who?“
„Unul din roman.“
„Si A?“
„Tot.“
„A. e mama lui P.?“
„Nu. E gagica lui. Dar asa zice F., ca mama e gagica.“
„Shi S.? Tata?“
„Nu. Nici. Iubitul, ca P. era gay“
„Pe buneee!“
„100 %“
„Ce cool! P. gay! E tare F.“
„Ti-am zis... pare expirat, dar le are la meserie.“
„E gay?!“
„Nu tu. Semiotici, chestii...“
„Zici tu?“
„Yes. E k lumea în fr.“
„Pe bune?“
„100%. Oare cine seamana.... ce zici, cu M.M.?“
„Mortii ma-sii?“
„Nu, nu. Think about it! Cearcane, colti, pleata...“
„Deliric?“
"Cine ?!"
"Unu'"
„Hi, hi! Nu. Marilyn M., fata.“
„Monroe?“
„Nu, fata! Manson.“
„So what?!“
„Just for fun. Shi cu mai cine? Ochi bulbucati, slab...“
„Kazi?”
"Unde sa cad ?!"
"Kazi Ploae"
"Ce e si aia!"
"Unu. Repar"
"Bine ca nu Connect-R cu tiganii tai cu tot"
"Party!"
„Hi, hi! Slab, par negru, dat pe spate...“
„Nicolas Cage?“
„Nu-i rau, nu-i rau. Dar dintii, coltii?“
„Ai mai zs“
„So what? Fii antena : colti, colti, colti...“
„Dracula?“
„Bingo! Vezi ca esti desteapta, fata!“
„Parca ziceai ca cu M. M.?“
„Shi, shi“

(Acest text e o prelucrare, vedeti pentru alte discutii articolul introductiv).