CAPITOLUL I. În care profesorul FAD, invitat de două studente la „Roata Norocului“, descoperă biftecul tartar. Subcapitolul I.2.

În prima bancă, cele patru tocilare ale anului II, franceză – Dumitriţa Popeangă, Ildiko Novacek, Simona Silberstein şi Constandina Burliuc –, înarmate cu pixuri şi caiete studenţeşti îşi luau notiţe de zor aruncînd din cînd în cînd priviri admirative către profesor, simtindu-se undeva adinc in forul interior ca un fel de Cătăline in raport cu Luceafărul eminescian, si ceva mai putin adinc simtindu-se de asemenea pline de mindria de-a fi reusit iata aceasta subtila interpretare a unei situatii de viata pe sinele trasate lor cu grija de patru profesoare de liceu distincte dar identice. Toate patru.

În ultima bancă Cezar Săpăligă (specificam ca-i vorba de unul dintre cei trei băieţi din an din teama ca vazindu-l ar putea sa nu fie neaparat clar) adormise, întins cît era de lung, cu faţa lui fioroasă de pirat, cu părul negru, cîrlionţat, cu un cercel de argint în nara stîngă şi alţi doi în fiecare ureche. Adormise mîngîiat de razele blînde ale soarelui de primăvară, rupt de cheful crîncen din noaptea precedentă, din camera 16 a căminului 10. Dar de ce nu dormea Cezar la el în pat, în loc să se chinuiască pe bancheta tare şi îngustă? Cezar nu dormea la el in pat ci-n loc se chinuia pe bancheta ingusta pentru că deviza lui era: „Proful care te vede la curs nu te pică la examen“. Aşa încît avea grijă să fie remarcat la începutul şi sfîrşitul fiecărei ore, iar în rest, instalat strategic în ultima bancă fie moţăia cu capul în palmă, fie se întindea şi dormea pur şi simplu - în funcţie de situaţie. În faţa lui, plasate în aşa fel încît să-l acopere, ciufulite, incercanate, incercind ametite si cu ochii împăienjeniţi sa-si numere-n cap zilele de la sau pina la ciclu se regaseau 4-5 participante la cheful din camera 16. La fel de obosite dar fără curajul şi abilitatea lui Cezar, tinerele garofite se străduiau să se prefacă că iau notiţe. Sau poate ca zaceau pur şi simplu victime ale mentalităţii patriarhale, falocentrice, care spune că femeia trebuie să asculte de bărbat (orice bărbat).

În mijlocul sălii însă strălucea o oază de feminitate trendy, de "stil şi rafinament": o blondă abia coborîtă dintr-un pictorial „Playboy“ sau din ceva videoclip de baieti rai (nu manele, ceva rap, ceva hip-hop, tot cu bani si alea da' macar urban nu rural - ea ar fi putut de exemplu sopti "Brrrrumm" ca raspuns la observatia solistului ca "nici macar nu trebuie s-o incalzesti, e pe benzina, poti direct sa o pornesti"ⁱ) linga o brunetă descinsă de pe platourile de filmare ale vre-unei telenovele. Prima, visul oricărui occidental, de la adolescentul cu coşuri şi fără nici un ban pînă la octogenarul putred de bogat conectat la tot soiul de aparate, era o păpuşă Barbie în mărime naturală. Inaltă, blonda cu bucle mari care i se revărsau pe umerii marmoreeni, ochi largi şi albaştri umbriţi de gene lungi, luuungi acoperite cu un praf argintiu, buze pline carminate discret şi sîni generoşi, albi şi fremătători. Si niste picioare mai lungi chiar decit genele. Cea de-a doua, o adevărată hurie din raiul lui Allah doar c-o idee mai scundă (si cu aceeasi idee mai rotunda). O faţă ovală pentru ca stiti ca luna, cu trăsături perfecte – ochii ca mura, sprîncene trase cu condeiul, nas poate grecesc, buze turcesti date cu un glossy mov şi o coamă de păr negru, des şi cîrlionţat. Si-o crupa de darimat peretii.

Blonda tinea in mîna dreaptă un pix subţire de aur, cu vîrful sprijinit de foaia unei agende legate în piele de om sarac, bruneta isi sprijinea manichiura frantuzeasca pe-un laptop americanesc, pe-atunci inca o raritate (atit manichiura cit si tastatura). Ambele butonau de zor cu stînga la cîte un telefon mobil ultimul răcnet, şi el din aur placat cu platina si cu diamante si cu lacrimi de pui de panda si cu pietre de la rinichi de functionar public. Gucciersace. Era modul lor inteligent şi elegant de a se preface că sînt atente, că-şi iau notiţe, în timp ce conversau prin sms-uri.

Dar profesorul nu avea ochi nici măcar pentru ele, deşi erau înspumarea frumuseţii feminine a celor două neamuri nobile din care se trage poporul nostru, dacii şi romanii turcii si tiganii. Desi purtau, prinse în breteluţe subţiri, rochiţe semitransparente de vară, roz, respectiv turcoaz. Desi-si purtau titele fara sutien, blonda pentru ca n-avea nevoie, sinii ei plutind singuri ca umpluti cu heliu prin atmosfera, bruneta pentru ca si-l uitase in masina. Profesorul privea insa ca-n transă zidul imaculat din faţa lui, continuîndu-şi, imperturbabil, oubliabil, semioza capodoperei lui Marcel Proust.

(Acest text e o prelucrare, vedeti pentru alte discutii articolul introductiv).

1. O la la, B.U.G. Mafia feat. Weedlady [↩]