Artur Silvestri

Acum fo' doua luni remarcam in trecere in ceva librarie ramasa de pe vremea comunistilor un mic altar fetisist dedicat unui tip. Ma rog.

Reclama continua cu insistenta, si-acum o luna ziceam pe fain ca

Nu-mi dau seama care-i chestia cu acest Silvestri, da' pare ceva veleitar care-a raposat lasind ceva bani si vaduva ? copchii ? ceva alta minune ? se tot chinuie sa-l promoveze.

Acum cinci minute tocmai ce m-am nimerit iarasi pe ceva site unde se ofera publicului diverse carti (sa le zicem astfel) de si despre acest cetatean care aparent aspira la a deveni un fel de Tix sau Tide ale... ma rog, sa-i zicem ei culturii romanesti. Format pdf, editii aparent complete, marturisesc ca m-au infrint.

Adica, o voce-n interior vazind asta va sa stie ca totusi, ce am cu omul ? I-am citit vre-odata o carte ? Ba. Mi-a facut o superficiala proasta impresie cindva. Stiu cum si de ce ? Nu mai stiu. Bun, si-atunci ce pot exact cere ? Uite aici, e un site unde se distribuie textele omului, ce exact te impiedica sa il iei totusi in considerare ca atare, pentru ce este, si sa-ti formezi o parere de-adevaratelea, nu dupa o clipire ?

Asa c-am sarit peste „Artur Silvestri – Aşa cum l-am cunoscut“ ca nu ma-ntere cum s-au cunoscut anonimii intre ei, si peste „ARTUR SILVESTRI – Fapta culturală“ ca nu ma-ntere ce pareri au anonimii despre cultura. Si tocmai cind ma pregateam sa mai citesc unul si sa inchid foaia dat fiind ca mnoa, si-o avut sansa... ARTUR SILVESTRI – „Apocalypsis cum figuris“. Prima tendinta o fo' s-a-nchid oricum, din inertie. Mai, da' totusi... nu se poate contesta, e un titlu bun. Adica... promite. E genul ala de titlu pe care-l poti poate nascoci da' tinzi sa nu-l folosesti pentru ca-i probabil prea mult pentru ce ti-o iesit tie, si contrar celor ce se spun nimanui nu-i place sa se vadeasca mai scurt decit titlul.

Asa ca l-am luat la citit. Am sarit peste diversele introduceri ca nu citesc asa ceva la necunoscuti si intram direct in materie :

Imi dai voie? spuse ea, scoţându-i ochelarii de soare. Bărbatul încuviinţă mut; se înserase şi nu-i mai erau într-adevăr de nici un folos. Ea îi privi atent, plimbând aproape absentă un deget pe ramele de bagà; apoi scotoci în poşetă după oglindă. Avea mişcări iuţi şi precise, o imagine a focului.
- Arăt bine cu ei - zise, şi el îşi aminti că e frumoasă. N-am purtat niciodată ochelari, toţi au rame grele şi îmi lasă o dâră vineţie, pe piele, urâtă, care ascute şi mai mult trăsăturile feţei. Dar acum, cu tine, cred că voi face şi asta. Învârtea oglinda în semicercuri largi şi lente, căutând să se vadă mai bine:
- Arăt acceptabil, da, cel puţin aşa cred.
- Eşti frumoasă - murmură el [...]

Fratilor si surorilor, pe bune ?! Esti frumoasa - murmura el ? Inovatia stilistica fiind ca-n loc de virgula linioara ? Ce facem aici, concursul Pizda Vinata generatia urmatoare ?

Era noapte de-acum şi şoseaua părea imaterială, îndepărtată. Ea se gândi că trăieşte ca într-o halucinaţie, dar nu voia să se mai trezească.

Poate cea mai proasta comparatie a anului.

Barbat si femeie. Ca despre ce sa si scrii, pe bune acuma, daca nu de-o pizda si-un pulalau. Dar cit de fascinant. Si sa fie cu ei cum conduce el masina, ca autoru' tre' sa scrie din experienta si experienta fiind banalul cotidian atunci sa se faca dom'le cum figuris de-astea numa' cu soferi si dactilografe. Ca e artistic asa. Si pe urma sa discute chestii inteligente cu de exemplu ochelari de soare. Gen, haha, e noapte nu mai ai nevoie de ochelari de soare haha. Hihi pizda e delicata nu poate duce ochelarii pe nas hihi. Vai vai.

Aveti voi idee cite miliarde nesfirsite, nenumarate si pina la urma neinteresante de puleti aproximativ spalati au sezut crispati intr-o masina cu pizdute aproximativ curve, ei in Lotto ele-n Gucci, ei cu ochelari ele cu vibrator si asa mai departe ? Chiar, domnu' autor, vibratoru' fetei cum ti se potriveste, e prea mare ? Ca ochelarii tai i-s prea grei ei, deci poate ca ? Sau nu ?

Asa ca sastisit am revenit la introduceri, antetexte, prefete si alte figuri, poate mi se ofera acolo un context care sa-mi desteleneasca caruta lecturii nimerita-n santul prostiei autorului. Da' de unde.

Când m-am hotărât să fac să apară încă o dată Apocalypsis cum figuris nu mi-am dat seama că va trebui, pentru aceasta, să recitesc atent totul, de la început până la sfârşit, cu creionul în mână. Acum recitesc, într-un miez de noapte ce nici nu ştiu din ce timp este, şi mă tulbură căci aproape fiecare frază pe care o rostesc în gând, ca după o dictare, pare să fie spusă “de o străină gură”.

[...]

Acum când privesc înapoi şi mă pregătesc să las aceste alcătuiri să ajungă oriunde vor putea, înţeleg că ele au fost de la început acestea care se văd acum şi că de fapt, atunci când s-au scris, au luat forma definitivă, nec varietur.

Nec varietur nu-nseamna chiar aia, da' sa trecem peste si sa ne minunam de prostalaul asta. Bre frate, cit de tont sa fii ca sa ai impresia ca idioteniile de le debitaza asta is ceva forma definitiva ? Ce cicat ?!

Sunt prima care să recunosc că am greşit. Am crezut atunci, la început, citindu-i primele povestiri, că pentru Artur Silvestri proza este un violon d’Ingres.

Asta-i capra de nevasta-sa.

Notă asupra ediţiei
Această ediţie restituie pe de-a întregul ediţia din 2005

Asta o fi editura. Frate, "restituie" ? Ce exact se pierduse mai! Ca si cum io ma duc si ma cac in living, dupa care declar ca forma cicatului de l-am cacat io-n living "restituie" cicatul precedent, si mai mult decit atit este forma perfecta a cicatului meu.

Bre... alo... cultura nu este apanajul masselor. Daca Braescu isi face un steag pe care-l decoreaza-n gustul ei nu devine ala acuma blazon nobiliar. Daca tipareste timpeniile fostului sot cu toata pretiozitatea din lume ele nu devin literatura. Cum figuris, auzi acolo. Scoala Flacara cum figuris in cap, sa vezi c-azi miine-l mai decoreaza si pe asta, n-o fost suficient Purcelescu.

Cine-o scris Greata, Violon D'Ingres ala ?