And Justice for All

And Justice for Allⁱ e un film despre justitia practica-n inima practicii sale, adica Statele Unite. La vremea ceea nici intr-un loc din lume, nici in Anglia, nici in Franta, niciunde nu se mai facea atita justitie cita faceau americanii. Sigur, sub aspect procedural - cantitati de dosare, numar de file, cheltuieli cu angajatii sau ce alte masuri administrative - se pot face tot soiu' de comparatii numerice, da' sub aspectu' de-l discutam noi, al cantitatii de justitie adica, n-ai ce sa compari. E necesara o anume naivitate si-o anume incapatinare si-un anume foarte sanatos dispret pentru lumea asta ca sa poti face justitie de calitate. Intr-un sens e ca si arta, doar ca se adreseaza ratiunii, nu simtului estetic.

Si-atunci filmul asta e un film excelent pentru mine, ca din marmura impozanta da' cu marginile tocite de generatii de magistrati eu recunosc o anumita chestie, care intr-adevar cindva exista. Cica toate filmele bune sunt o impachetare a nostalgiei, asta fiind si motivul pentru care tinerii nu pot pricepe filmele decit daca s-or nimeri sa fie schilozi sau ceva. Altfel, vine cu virsta.

Deci, scoate judecatoru' pistolu' de la briu ca fac aia galagie ne-ntrebati la el in curte ? Il scoate. Si slobozeste un foc in tavan de le vine cu lesin la toti prapaditii si puii de gostat ce n-or facut armata pe-o raza de-o suta de pasi ? Slobozeste. Da-l intreaba cineva ceva ? Ntz. Pai de ce ? Pai de-aia, ca el ii judecatoru'. Si ca pe-atunci se traia inca intre oameni, puletii inutili nu intunecasera inca ceru' sa nu se mai vada soarele si nu imputisera inca atmosfera cu basinile lor nedemne ca vai, "da' cine trage in general nimereste pe omu' gresit". Nimereste pe omu' gresit o pula, daca era asa de gresit ce ma-sa o cautat in calea glontului ? A ? Noa deci.

Scena intilnirii cu bunicul e ceva antologic, surreal cum zic americanii. Modul in care vorbesc ambii fara s-asculte niciunul, barbatul si femeia, fiecare incercind sa "domine" spatiul discursului prin simpla incapatinare de-a vorbi fara oprire, transformind astfel (in imaginatia fiecaruia) realitatea insasi si de-a dreptul in ceva mai apropiat de reprezentarea pe care si-ar dori-o (dar nici vorba, cum adica sa si-o doreasca, asa este) e de asemenea antologica. Surreal, cum zic americanii. Scena in care parteneru' avocatului navaleste peste el la doua noaptea si-l scoala de pe gagica (care-i si ea ceva avocata sau in fine) ca tre' sa se pise dat fiind ca-s inchise barurile... mnoa. Antologica, tati. Asa traiam noi cind eram mai tineri si "parteneru'" insemna ceva, da' pun pariu ca intre farafisticitii astia moderni ar fi imposibil. Dat fiind ca... ma rog, Menschkeit, fabule. Scena in care al' tinar isi infrunta o teroare in elicopteru' lu' al batrin e si ea... ce sa mai vorbim, tot filmu' e o antologie dintr-un capat in celalalt.

Filmul e exact inversul City Hall. Acolo, Pacino e primarul corupt, Cussack e tinerelul care descopera coruptia. Aici, Forsythe e judecatorul corupt, Pacino e tinerelul care descopera coruptia. Acolo e despre crima, aici despre sex (crima mai mica, vorba francezilor). Per total aceeasi poveste, minus proasta de Bridget Fonda si tot ce implica ea (de la guns are bad, mmmkay si pina la stahanovismul stupid in care "raul" atita asteapta, sa-l identifice niste puleti ca sa se duca sa se spinzure din proprie initiativa).

Iar discursul in fata juriului e de departe cel mai antologic dintre toate diversele antologice de pe-aici. Chiar c-ar fi pacat sa n vedeti filmul asta.

1. 1979, de Norman Jewison cu Al Pacino, Jack Warden. [↩]