Adevarata Istorie a Crailor de Curtea Veche ~ Unu-i Gore

Ar fi stat astfel, fumând țigară după țigară, sorbind pahar după pahar, fără a rosti un cuvânt, noaptea întreagă. Cunoșteam mijlocul de a-l rechema la viață; deodată omul se înviora, ochii i se înseninau, un trist surâs îi lumina rece fața stinsă. Adusesem vorba de ceva din vremuri de odinioară, de demult. Știam că vedenia trecutului, în care se cufunda cu patimă, era singurul lucru în stare să-l miște, de trecut vorbea cu o reculegere mistică; eresul că sufletul său umbros și vechi ar mai fi avut cândva și alte întrupări fiind singura amăgire ce-și îngăduia, singura înduioșare și singura mângâiere. Și așa de puternică era la dânsul acea vedenie că pe dată ne-o împărtășea și nouă - lui Pantazi și mie. Începea atunci, nu mai puțin fermecătoare, o nouă călătorie, călătoria în veacurile apuse. Ne regăseam de obicei în acela, scump nouă și nostalgic între toate, care fu al optsprezecelea.

– Ia mai lăsați, nene, ciubucele astea, ne întrerupea sastisit Pirgu, să mai vorbim și de muieri.

Știam atunci că nici gâlceava nu era departe. Pașadia îi tăgăduia lui Pirgu în ce privește sexul gingaș orice fel de pricepere. Nu cu mai puțină tărie, la rândul său, Pirgu susținea că în materie de dame Pașadia era nul. Să fi judecat după femeile pe cari Pirgu i le aducea lui Pașadia, oricine ar fi fost de părerea unanim-a amindurora : numai otrăvuri, rable de pripas, trezitură și răsuflătură, o adevărată jale. Dar pentru ce atunci Pașadia care, cu banii ce-l țineau, ar fi putut să-și plătească tot ce era mai trufanda pe piață se mulțumea cu ele lăsând să-și bată așa neomenos joc de el Pirgu ? Iar Pirgului numai gustul nu-i lipsea. Vechi copoi, Gorică dibuia, pe la mahala, copile vrednice să slujească de izvod de frumusețe, stia sa-ti spuna de pe la zece ani chiar daca si ce se va alege dintr-o fetita, cit i s-or face titele sub arsita infemeierii si cum, de va fi asa sau altminteri, cum ii va schimba pregatirea singerarii femeiesti chipul si multe toate. Intra in vorba cu neveste tinere, ciute sfioase si bisericoase, cu usurinta cu care eu sau dumneata intram in vorba cu un negustor la tirg, de parca num-atita asteptaul, pe el sa vie. Oprea calugarite-n drum si le vorbea, si ele stau si-l ascultau ca sub o vraja ori naucite de ceva.

Pe toate le momea, deosebit pe fiecare dupa soiul si firea ei, pe care-o patrundea de-ndata si fara gres. Pe una cu vedenia unei vieți ușoare si linistite, si nu-i dadea prin cap nenorocitei ca inca curva linistita nu s-a vazut si nici n-are sa se vada. Pe alta lacoma cu bogatie, dar nu bogatia aceea-abstracta care-i innebuneste pe tirgoveti, nu, ci cu bogatie anumita, cu pinzeturi scumpe si matasuri nemaivazute pe unele, cu mese doar din martipan si ciocolata schvitereasca pe altele, cu adoratia si aplauzele nesfirsite ale publicului iubitor de teatru si alte emotii estetice si glezne fine, cu tot si fiecareia amasurat si potrivit dupa nevoi. Iar mai apoi le sprijinea întâii pași pe poteca vițiului cu grija de-a dreptul părintească, le invata sa inghita din putin in putin pina-si formau gustul si obiceiul de barbat strain si - culme a rafinamentului sau pervers - ca un adevărat părinte nici macar nu se atingea de ele.

Lumea de ani deja-l stia, doar unu-i Gore, si prospatura ca la el la nimenea, copile si de patrusprezece si de doisprezece ani si chiar mai fragede catau episcopii si boierii divaniti batrini, si el la toti le da, de parca le tragea din sacul fara fund al Iadului, un dever dracesc. Iar daca cineva ardea dupa o femeie anumita, ce-ar fi fost sa fie ea, jupineasa, negustoreasa, fata lui Voda insasi de-o cerea careva nu ma-ndoiesc ca i-o-aducea, ba chiar si femei dupa cadre gasea, femei de care nici nu se stia de al' de le cerea de-exista aievea ori sunt plasmuiri ori poate din alte vremi si locuri traitoare.

Orice, orice, un tinar stricat ii ceru - in anul mortii sale in duel - sa-i aduca pe Sf. Mucenica Ecaterina, fecioara, dupa cadra pictata pe biserica brincoveneasca ridicata de marelui logofat Iordache. Cadra se facuse desigur dupa un model, femeie traitoare, dar avea mai bine de-un veac deja apropiindu-se de-al doilea. In doua saptamini Pirgu ii dete-n mina, noaptea, in chiar pridvorul bisericii, o tinara de vreo cincisprezece ani, fecioara-fecioara, goala ca trasa de coade drept din Rai si leita, leita cadrei. Iar cei zece mii de galbeni, plata muncii sale cum ii zicea, se risipira in miini de poker jucate atit de bine ca nici "marele Pocher venit din mormint" insusi n-ar fi fost capabil sa-i risipeasca mai repede. Zece zile prinsesera dar douasprazece nu.

Ba chiar de la o vreme prinsese buna negustorie, primii fotografi aparind in tirg vazu el ca se plateau bine de catre calatori straini, francezi, nemti, englezi placi cu frumusetile despuiate, si daca de pe-o codana putea lua intr-o seara de iubire nelegiuita cinci sau zece galbeni, pe-o placa argintie putea capata si-o suta, ba se vazuse si c-o mie. Asa ca-si facuse atelier fotografic intr-o pivnita ascunsa, lucra acolo cu trei mesteri si ardea magneziu noaptea toata, cu ocalele, ba inca asa de mult ca-si luase om anumit sa i-l prepare din pulberi cumparate cu ridicata. Veneau strainii-n rind ca furnicile sa discute "affaires" cu "mssr Pirgou", si poate dintre toate cadrele cu fete si femei, de unele singure sau mai multe intre ele ori chiar cu barbati ce se vor fi vindut in toate partile Apusului la vremea ceea chiar jumatate sa fi fost romancele lui Gore.

Lui insusi insa cu totul altceva îi plăcea si-l gidila. Simțurile sale, ce arătau respingere tocmai de ce e venust și pur, nu se mai deșteptau decât la beție și atunci îi trebuiau femei schiloade, știrbe, cocoșate sau borțoase și mai ales peste măsură de grase și de trupeșe, huidume și namile rupând cântarul la Sfântul Gheorghe, geamale, baldâre, balcâze. Iar de grețoșeniile la cari se deda cu ele vorbea atât de zdrențăros încât ar fi făcut să se rușineze, dacă l-ar fi înțeles, porcii, chiar și maimuțele.

– Nu scuipați, rânjea el, că-i piere gustul. Ce vreți dacă am boală, dambla?