Adevarata Istorie a Crailor de Curtea Veche ~ Poponel

Friday, 13 July, Year 4 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Abia se potoleau lucrurile că, din chiar senin, izbucnea al doilea rând de ceartă. Pentru nimic, Pașadia n-ar fi scăpat prilejul de a ponegri ce era românesc. Pantazi îi lua întotdeauna parte, dar fără pornire; la unul era înverșunarea împotriva unei ființe iubite care-l trădase, la celălalt numai desprețul față de o rudă săracă. În schimb, Pirgu ajungea să se mire el singur cât era de patriot și nu pot să uit cum, mergând o dată să-l iau de la o adunare de cioclovine îmbrăcate toate în port național, dar fără a vorbi una boabă românește, m-am crucit și eu, ca de altă aia, când l-am văzut, dulce păstoraș al Carpaților, cu cavalul în brâu, învârtind o bătută zuralie cu teozoafa Fany Seculici.

Decât să-și audă terfelită biata țărișoară, mai bine se lipsea de toate, se scula și ne părăsea, pentru scurtă vreme însă, deoarece se întorcea întodeauna și niciodată singur. Însoțitorii și-i dejuga, fără să mai ceară încuviințare, de-a dreptul la masa noastră, la care, în chipul acesta, în mai puțin de o lună, am văzut perindându-se tot ce Bucureștii avea mai năbădăios, mai zănatic, mai teșmenit și defăimat - jegul, lepra și toti trânjii societății. Pierdut, ca de obicei, în aburoasa-i visare, Pantazi nici nu-i băga în seamă, era de mirare numai cum Pașadia, omul atât de țâfnos, nu-i respingea, ba dimpotrivă: îi cinstea, le întindea chiar mâna și, după oarecari întrebări ce le punea unora cu meșteșug, trăda a nu fi fost tocmai așa străin de ce se petrecea pe lume cum își da aerul. Se făcea foc însă de câte ori, cântând: "Ah, după militari, infanteriști, tunari"... Pirgu ne aducea de subțioară pe Poponel.

Se făcuse cunoscut sub această poreclă unul din edecurile ministerului trebilor din afară, băiat de mare viitor, arătând, ca mulți alții din breasla lui, o aplecare deosebită pentru anumite metode dosnice ale unei școli foarte discutate. Lamsdorfi, Eulenburgii, Mestscherskyiii îi erau părinți sufletești și de asemenea nășii Poponel se arătase vrednic. Cum, pe vremea aceea, orașul nu era năpădit de numeroși icioglani de meserie, Poponel trecea drept ceva foarte rar. În făptura sa, care de altmintreli în ce privește drăgălășia - cam nebarbateasca, ce-i drept - nu lăsa de dorit, sălășluia, mistuit de toate flăcările Sodomei, un suflet de femeie, sufletul uneia din acele slujnici ahtiate ce dau târcoale seara cazărmilor, nu atit pentru bani cit pentru ca ogorul lor cere mult mai multi plugari decit e-obisnuit. Mai mult nu voi stărui asupra-i; ca să-l descriu, ar trebui să-mi înting pana în puroi și în mocirlă și, la această îndeletnicire, nu mi-aș pângări numai pana, dar aș spurca mocirla, chiar și puroiul. Și totuși, nu a lui era vina: așa era de la natura, nu se prefacea. La apropierea diplomatului, Pașadia recădea în sumbra-i toropeală și-l aștepta să plece ca să-i facă lui Pirgu imputări amare.

– Până când, îi răspundea acesta, cu asemenea prejudecăți trezite, până când? De ce atâta prigoană? Nu cumva ai pofti să-ți facă dumitale curte? Nu? - atunci ce ai cu el? Ce-ti pasa ? Dumneata nu ții muscal cu luna? - lasă-l și pe el să-și ia turc cu luna. Dumitale îți cere cineva socoteală că umbli după marcoave, după șteoalfe? - el de ce să nu umble după juni, după crai?

– Bine, stăruia Pașadia, dar pentru ce la face așa pe dădaca?

– Păi altfel, lămurea Pirgu, nu fac nici ei pe doica.

Era dat în Paște, dat dracului. A! să fi voit el, cu darul de a zeflemisi grosolan și ieftin, cu lipsa lui de carte și de ideal înalt și cu amănunțita lui cunoaștere a lumii de mardeiași, de codoși și de șmecheri, de teleleici, de târfe și de țațe, a năravurilor și a felului lor de a vorbi, fără multă bătaie de cap, Pirgu ar fi ajuns să fie numărat printre scriitorii de frunte ai neamului, i s-ar fi zis "maestrul", și-ar fi arvunit statui și funeralii naționale. Ce mai "schițe" i-ar fi tras, maica ta Doamne! de la el să fi auzit dandanale de mahala și de alegeri.

Mai cuminte poate, dânsul se mulțumea a le pune la cale, a trage sforile și în aceasta rămânea neîntrecut. Așa cum sucea el treburile, cum le învârtea, cum îi prostea și-i zăpăcea de la mic la mare, scoțându-se pe el basma curată, era o minune; un târg întreg îl juca giurgiuna și noi înșine nu am făcut tustrei oare parte din Vicleimul ale cărui păpuși le arunca una într-alta, le smucea, le surchidea, fără să se sinchisească dacă i se întâmpla să le ciobească sau să le sfarăme ? Mai primejdioasă javră și mai murdară nu se putea găsi, dar nici mai bună călăuză pentru călătoria a treia ce făceam la inceput cam rar si mai apoi aproape în fiecare seară, călătorie în viața care se viețuiește, nu în aceea care se visează. De câte ori totuși nu m-am crezut în plin abis.

———
  1. Vladimir Nikolaievici Graf Lamsdorf, ministru de externe al Imperiului Rus in vremea razboiului cu Japonia si-a revolutiei din 1905. []
  2. Philipp Friedrich Alexander, Fürst zu Eulenburg und Hertefeld, Graf von Sandels, acuzat initial de un oarecare harden ca s-ar lua-n popo cu von Moltke. Chestia a tot dospit si pina-n final li se zicea "Masa Rotunda de la Liebenberg" baietilor veseli ai Kaiserului. []
  3. Ceva tatari obscuri. []
Category: Cuvinte Sfiinte
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

2 Responses

  1. [...] Partea 11 : Nebunia Universala Partea 12 : Glasul Strabunilor Partea 13 : Unu-i Gore Partea 14 : Poponel Partea 15 : Opodeldoc Partea 16 : Un Ciocoi Borit Partea 17 : Pardos Or Partea 18 : Mama Partea 19 [...]

  2. [...] now that the Sun has set, we're set to start the second part of our journey. The Hotel Del Rey of Jaco is the Frogs Bar with its Cocaliii Casino. The bar itself is a square [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.