Adevarata Istorie a Crailor de Curtea Veche ~ Pe Sus, Pe Jos.

Ca să împace lucrurile, Pantazi porunci să se destupe șampania ce, după datina meselor noastre, se sluji în pahare mari. Pirgu nu lăsă să i se toarne decât un deget, peste care adăogă aproape o litră de apă minerală, niște borviz ușor. Din tuspatru era singurul care nu ducea la băutură, se putea spune chiar că mai mult se făcea că bea, umflându-se cu sprițuri cu sifon, cu sifon albastru. I se întâmpla rar totuși să nu fie beat de dimineață și când se chirchelea se ținea de tot soiul de pozne, după săvârșirea cărora, nițel obraz să fi avut numai, ar fi trebuit să-i fie rușine să mai dea ochi cu lumea.

Închinând într-un glas în sănătatea lui Pantazi, iubitul nostru oaspe, sorbirăm cu deliciu din băutura înviorătoare. Pirgu își muie doar buzele și se strâmbă.

– Șampania fără muieri, bombăni el, nu face două parale.

Femeile fuseseră însă, în chip hotărât, pentru totdeauna înlăturate de la mesele noastre. Toate încercările lui Gorică de a i se încuviința să-și poftească o prietenă-două fuseseră zadarnice. Pantazi s-ar fi învoit bucuros, dar Pașadia rămăsese neînduplecat. Ne mărgineam să aruncăm priviri cotoiești cucoanelor de la mesele vecine cari, bine-nvatate dupa obiceiul locului, dascalite daca nu de mume ori chiar de tati atunci macar de doici ori prietene de-o virsta, ne răspundeau și ele cu ochiade șirete. Nu se stie niciodata cind ai nevoie de-al doilea ori chiar de-al treilea telegar sa nu ramii cu caru-n drum.

Cu căutătura-i tulbure și posomorâtă, Pașadia dezbrăca o durdulie ovreică, așezată în fața lui, ceva mai departe. Mă întovărășii și eu la această creștinească faptă, știind că nu supăram întru nimic pe marele meu prieten. Conștientă de minunata ei frumusețe răsăriteană în deplină înflorire, albă și mată ca un chip de ceară în care ochii de catifea ardeau cu o flacără rece între genele de mătase, ea rămânea nemișcată, nepăsătoare, în trufia fără margini a stirpei alese, așa ca străbunele ei când erau târâte, despoiate, în târgurile de robi, sau trase, mai târziu, pe scripetele lui Torquemada. Stând picior peste picior, rochia i se ridicase până la genunchi, lăsând să i se vadă, pale, prin străvezimea ciorapilor negri pulpele strunguite fără cusur. Femeia adasta calma sub privirea noastra, cu spatele cambrat si mina atirnindu-i din incheietura, lenesa, peste coltul mesei. Când se hotărî să se acopere fu fără grabă și fără să roșească, fara sa ne priveasca si fara sa se tulbure. Pirgu pisa cu nerușinare o negustoreasă de la alta masa, o femeie de tot comuna, cu fruntea de trei degete si fața aprinsă sub suliman, înfoiată și înzorzonată. Zâmbindu-i galeș, cu ochii pe jumătate închiși, el ridica paharul, sorbea cu gingășie, apoi își lingea buzele cu poftă. Singur Pantazi nu se uita la nimeni. Visătoare ca totdeauna, privirea i se pierdea aiurea, blândă și tristă. El făcu semn să mai vie șampanie.

Dar Pirgu se-ntrecea cu gluma. Făcând din paharul golit ochian, cu cealaltă mână trimetea sărutări trupeșei negustorese care se prăpădea de râs. Pașadia îl sfătui să se astâmpere să nu dea de belea.

– Frumos ți-ar sta, îl întrebă el, să te vezi luat pe sus și dat afară?

Pirgu îl privi cu desprețuitoare milă.

– Mă crezi, pesemne, că sunt ca dumneata, să fiu dat afară cu una cu două terchea-berchea, haimana? Ma crezi nebun, soi rau si de nimic, sa ma ocarasca toti si cind le fac ceva si chiar de nu le fac nimic, sa ma urasca oricin' ma vede si sa nu ma poata vedea nimeni ? Dar cine nu mă cunoaște, aici și oriunde! Cine nu mă iubește! Unde nu sunt eu bine primit si unde nu m-asez cu buna voia gazdelor ca si la mine acasă? Unde nu sunt poftit nici n-am nevoie de pofteala, ehei... Ce chef se face sau s-ar fi facut, de cind e tirgul tirg, lipsit mine si sa fi iesit ? Unde-ar cunoaste ofiterii infirmiere de nu i-as lua eu de minuta sa-i dau impreuna, unul altuia ? Ce Pirgu a legat de-ndata sa se desfaca, si iarasi sa se lege altfel, in alta parte, si iar sa se desfaca... Unde-ar cunoaste boierii slujnicute si junii fete abia-ncepute, cum si-ar gasi necunoscuti necunoscute si bosorogii junincute ? Ah! Ca alors! Decit sa ma dea pe mine-afara mai bin' si-ar pune Itic foc la pravalie cu mina lui.

- Si-apoi, pe sus ? Cum sa te dea pe sus, ce sa cauti tocmai sus. Doar pe jos, numai, neaparat pe jos.

Pirgu pufni si ca să-și dovedească spusele se ridică și trecu la masa negustoresei căreia-i pupă mâna și-i vorbi la ureche, dete o raită și pe la alte mese, oprindu-se mai in urma si la aceea a frumoasei ovreice.