Adevarata Istorie a Crailor de Curtea Veche ~ Opodeldoc

Abia se isprăvea masa, că lui Pirgu i se și făcea de ducă. Îi era omului sete.

Se găseau pe atunci, slavă Domnului, și nu scumpe, vinuri de Bordeaux și de Burgundia destul de bine falsificate, cit să fi făcut cinste unui ospăț regesc, mai ales de se tinea in tiganie. Lui Gorică nu-i erau însă pe plac, el vrea un vin mai ușor, vin indigen, vin de grădină, descoperea el câte unul grozav și ne căra, prin cine știe ce fund de mahala, să ne cătrănească cu vreo poșircă mucegăită și tulbure.

Adevărat lup de mare, Pantazi bea ce-i da de gură, mai lesne chiar decât Pașadia care nu băutură căuta, ci larmă, lumină, lume. De acolo plecam să încercăm alt vinaț; și-aducea el aminte de niște ravac nebun, la prispa înaltă, sau de niște sânge-de-iepure, să dai cu căciula-n câini. Între două cârciumi, luam o cafea la Proțăpeasca sau la Pepi Șmaroț și mai stam de vorba cu fetele la un pahar, cât rostuia Pirgu pentru Pașadia sau altcineva vreo întâlnire pe a doua zi. Ne suiam uneori nițel la "club", unde Pașadia ținea câteva lovituri la drum-de-fier, din picioare, la iuțeală; aceasta însă rar, femeilor și cărților fiindu-le hărăzite ceasurile dinaintea cinei.

La popasul al treilea începea cheful cu temei pe răpunere. În jurul nostru foiau și forfoteau sinistre jivinele strejinopți ale orașului. Cu ele Gorică se simțea la largul său, își da drumul. Ca un dreidelⁱ aluneca de la masă la masă, stârnea hohote de râs, mulțumită lui chiolhanul prindea chiag și se înfierbânta; el spunea lăutarilor ce să cânte, le da de băut, se pupa cu ei în gură, apoi îi lua la înjurături și la palme. De altfel, cam de obicei, spre dimineață se lăsa cu bătaie.

Străini de tămbălăul care se umfla sălbatic, Pantazi și Pașadia-și urmau în tăcere visarea ca și cum s-ar fi aflat la mii de poște departe, ceea ce părea că le-o tulbură era tocmai liniștea. Și ceva ciudat iarăși, când se întâmpla să nu vie Pirgu - avea de moșit vreo poliță cu maimuțăⁱⁱ, sau se încurca la dardăr cu Mehtupciuⁱⁱⁱ - atunci chiar dacă mergeam pe unde fusesem cu dânsul, moțăiam cu paharele dinainte, tot ce vedeam rămânea șters și fără viață, acelei lumi de noapte însuflețitor fiindu-i numai el, el, întruparea vie a însuși sufletului spurcat și scârnav al Bucureștilor. De aceea îl urmam fără vorbă; cu dânsul am tărbăcit, pe lapoviță și pe zloată, clisa ulițelor fără caldarâm și fără nume de pe la margini, prin funduri de maidane pline de gunoaie și de mortăciuni, am intrat pe brânci aproape în zăpușala abia respirabila a chițimiilor scunde, cu pământ pe jos și spoite tot așa proaspăt ca țigăncile ce, în flenderițe roșii, galbene ori albastre dar neaparat desculțe, legate numai cu o vipușcă de cârpă sub genunchi, se dădeau acolo parlagiilor și mățarilor pe o băncuță, o cinzeacă de trascău sau un pac de mahorcă. Și cu toate că nu mergeam în familii, am izbutit să coborâm și mai jos... Adăstam apoi în piață, la ciorba de burtă, până în revărsatul zorilor.

Zorile...

...Pașadia se oțerea, se scutura ca după un vis urât. Mă feream să mă uit atunci la chipul său încleștat, să-i întâlnesc privirea tulbure a cărei groază nimic n-ar putea-o spune. Tot astfel, cu inima strânsă, trebuise să se fi întors în grabă, de teama să nu fie prins de lumina zilei pe drum, străbunul ucigaș. Ne despărțeam în sfârșit ducându-ne fiecare leșurile: Pașadia și Pantazi de-a dreptul acasă, eu la baia de aburi, Pirgu la moașă să-l tragă cu oțet de trandafiri și cu opodeldoc^iv. Deșuchieturile lui, oricari ar fi fost, ajunseseră să pară la dânsul așa firești că, în Jarcaleți^v, unde sta cu părinții, pe mahalagiii vecinași nu-i mai cuprindea mirarea când îl vedeau întorcându-se dimineața cu două flașnete cântând fiecare altceva, cu ursul, cu călușarii sau cu paparudele, pe saca^vi, pe targă sau cu dricul.

1. Un soi de titirez evreiesc, are ceva utilizari ritualice. [↩]
2. Ca sa va lamuriti, dragi nenumarati iubitori de chestii da' fara a le pricepe : termenul maimuta folosit la figurat ca "imitatie" s-a impamintenit in limba cam pe la mijlocul secolului 18. El are doua uzuri importante : denumirea argotica a posetei - in virtutea faptului ca fetele sarace de mahala incercau sa imite portul doamnelor din protipendada si-atunci doamnele cu poseta, fetele cu maimuta - si acesta de-aici, polita cu maimuta adica cu iscalitura falsa (la girant indeosebi). [↩]
3. Turcism invechit ca substantiv comun, numeste un slujbas in cancelaria domneasca. Porecla lui Teodor Dimandi, care-a aplicat ideile falansteriene economiei Tarilor Romane. Membru al Societatii de Civilizatie Universala din Franta si membru activ al Comitetului Societatii de Agricultura din Valahia. [↩]
4. Linimentu' lu' Paracelsus. Sapun in alcool, camfor si ulei de rozmarin. [↩]
5. Haidamaci. [↩]
6. Apa curenta nefiind comuna sau necesara locuitorilor comunei secolul trecut, sacagii duceau apa cu carutele de ici-colo. [↩]