Verisoara de la tara

Inainte de Revolutie computerele-n patrie, cel putin la nivelul de jucarele, se invirteau in jurul celebrului, extraordinarului, miticului Z80.

Am petrecut, copil fiind, ore, zile, butonind la Tim-S-ul de-acasa, am distrus nenumarate tastaturi (erau destul de proaste si ingrozitor de dificil de reparat) pina cind cineva a scos ideea geniala de-a inlocui tastatura model tactil cu un sistem pe arcuri, cu butoane, vai ce bine mai mergeau alea.

Nu eram singurul cu pasiunea asta, de altfel, cam toata elita pustimii sau ma rog, pustimea elitei, cum preferati sa priviti chestiile, isi petrecea timpul cu acest ac particular picurindu-le-n vena imagini. Faceam schimburi de jocuri, de casete, de parinti la nevoie, adunindu-ne in casa cite unuia sau altuia. Au fost niste ani aproape la fel de frumosi ca si cei care le-au urmat, neintrerupt, de-atunci incoace.

Intimplarea pe care am sa v-o povestesc n-are, poate, mare legatura cu calculatorul. Sau poate...

In tot cazul, intr-o primavara, sa fi tot avut noi fo doisprezece anisori, in casa unui bun tovaras de tastatura s-a mutat o verisoara de la tara, o domnisoara inaltuta si timida. Urma sa dea la facultate, si sa-si petreaca niste zile ori saptamini ori cine mai stie acolo, in gazda, pina "rezolva". Chestia ne-a cam enervat, pentru ca ne-a intrerupt dintr-o partida de Fredloader cit sa ne-o prezinte mama amicului, pe ea noua sau pe noi ei sau cine mai stie. Neinteresant.

Nu stiu daca ati apucat Fredloader, da' era o mare chestie. Trebuia sa conduci un personaj galben-verzui cu un mers amuzant printr-o piramida, sa culeaga averi si bogatii ferindu-se de ceva bizdiganii violete ca niste arici, de mumii si stafii, de lilieci, vampiri si chiar alti cautatori de comori ca si el. Avea un pistol cu fix sase gloante, mergea tragindu-si nadragii la fiecare pas, era haiul de pe lume. Greu joc, apropo, sase nivele si noi n-aveam inca patrunderea intelectuala de-a ne face harti.

Dupa o ora, sau opt sau cincizeci, cine mai stie, fata a venit timida la noi in camera (ma rog, in usa) si dupa niste foiala ne-a intrebat ce facem. Evident, se plictisea, parintii astuia plecasera la nustiu unde, ea n-avea probabil voie de la proprietaru' de la tara sa iasa din casa, doamne fereste cum sa mearga-n oras, sa-si mai gaseasca vre-un handralau, sa chestii normale si sanatoase la virsta ei cum era Z80-ul normal si sanatos la virsta noastra. N-am idee dac-o fi primit ceva raspuns da' sigur n-o fi fost mult mai mult de-un "ce se vede" aruncat in graba, ca aveam treaba : unu' sa butoneze si celalal sa supravegheze, sau invers.

Dupa inca o vreme, echipata-n probabil fusta si bluza cele "bune", de examen, si cu un pahar de vin in mina si-o facut iarasi aparitia-n cadrul usii. Asta cind o vazut-o o facut o criza de isterie proprietiva ca cum isi permite ea sa deschida sticle cu vin da' ce-i aici casa lu' muma-sa si-a lu' tata-so si asa mai departe, o certat-o de i-o mers fulgii asteia, era rosie-rosie si aproape sa plinga. Io n-am inteles de ce, ma-sa tipului era chiar o femeie toleranta si binevoitoare, nu ma gindesc ca i s-ar fi imputat fetei vinul, ce era o sticla pe-atunci, ca si-acuma, citiva lei. Da' nici n-am zis nici o vorba, ce treaba am io de-acolo ?

Dupa care tipu' o anuntat ca vinu' "se confisca", si-o pus-o sa-i aduca sticla, ceea ce ea s-o executat spasita di tat. "Si doua pahare!" o racnit asta micu', si domnisoara liceeanca in-curind-studenta o tulit-o ca o iepuroaica spre bucatarie, moment la care mi-o picat fisa : facea misto de ea, sau in limbaj curent o trola, biata fata. Da' pe-atunci nu stiam noi de-astea. Aia cind s-o-ntors si ne-o vazut hahaind s-o rosit si mai tare, asta i-o luat paharele, si-o turnat tacticos unu' plin ochi si uitindu-se la ea "Pai ce crezi tu, ca vinu' ii pentru oricine ? E pentru intelectuali!"

Sa mor de nu, pentru intelectuali. Si pe urma o intrebat-o daca ea-i intelectuala. Biata fata deplasa prin lume un trup destul de teluric, cu pulpe groase de impins prin brazda, da-n fine, intelectualitatea asta-i o floare ubicua, poate rasari si-n glod rural, de ce nu ? Ea o zis aproape plingind ca crede ca da, si asta pufnind nemultumit ca ce-i aia sa creada ? Tre' sa stii sigur! Si pe urma o intrebat-o ritos daca stie ce facem noi aici ? Si ea o zis ca nu, cu toata naivitatea disperata a disperarii naivitatii. Ca nu mai vazuse. Unde sa vada ?

Si io, posedat de-un demon care viziteaza ades pustimea de doisprezece anisori m-am apucat sa-i explic ca-i o misiune de maxima importanta in care exploram niste chestii din Egipt teleghidat (asa-i zicea la wifi pe vremea aia, "teleghidat") si multe toate. Fata inghitea dind din cap si fara proteste. Da dom'le, asa-i cum ziceti, manevrati roboti teleghidati prin piramidele din Egipt, va cred, va cred.

Pai daca era intelectuala fata ? Mnoa, si asta dracu' i-o propus sa incerce si ea, da' cu simt de raspundere, sa se vada daca-i intelectuala au ba. Si-asa, cu gesturi nesigure de om ce n-o mai atins altceva decit masina de batut, si-aia fugitiv la orele de dactilografie, sase fete la o masina sau ceva, s-o asezat asta intre doi copii de gimnaziu urlindu-i in urechi instructiuni imperative intr-un context pe care nu-l recunostea, cu niste simboluri complet straine. Si normal c-o murit ca eroii din primele cinci secunde. Am inceput amindoi sa urlam, ca vai, ce-o facut, nenorocire, catastrofa (era un ecran chiar trist cind mureai, pi-pipi-pipi-pipi, il aud si-acuma), ca sa treaca la colt si sa se gindeasca la ce-o facut! Adevaru-i ca ne distram de minune.

Bai, si asta s-o dus spasita la colt. Noa, si noi am mai jucat inca o partida, si pe urma am chemat-o sa mai incerce si ea, mai exact eu. Pentru ca eram un spirit bun, ba! Iara asta (un copil rau!) de ciuda ca nu stiu de ce nu voia sa o lase, o zis ca daca nu scoate minim nu mai stiu cit, o mie de puncte, va fi pedepsita! Noi scoteam milioane, mai ales eu, pentru ca exista un bug in joc, daca impuscai o stafie chiar cind iesea sau intra in perete capatai pistolul plin si daca nu miscai iti tot intrau puncte la nesfirsit.

Evident ca n-o facut nici o brinza, mi se pare c-o scos un singur punct impuscind ceva mumie sau ceva, si pe urma o murit si noi am inceput sa urlam ca va fi pedepsita, va fi pedepsita. Fata era mai rosie ca splina proaspata la chip, vinetie de-a dreptu', si asta o intrebat-o cum sa o pedepsim ? Si ea o zis suspinind si muscindu-si buza ca sa isi dea jos bluza. Ceea ce, ma rog, sa zicem ca-i o pedeapsa, de ce nu. Fetele is ciudate.

Asa ca si-o dat jos bluza, raminind intr-un sutien de-ala de moda veche. Si dupa nu asa de multa vreme o mai primit o tura, pe care idem o jucat-o prost, si cind dadea sa-si dea jos fusta amicu' a intervenit ca nu! Ci sa-si dea jos chilotii si sa-si pastreze fusta, pentru ca in felul asta data urmatoare va fi atenta! Ceea ce ea dupa o anumita cantitate de codeala a si facut, iar chilotii ei au ajuns un fel de steag tetra, alb si mare, agatat din antena telescopica si stralucitoare radio-ului.

Cind i-a venit iarasi rindul i s-a pus in vedere ca daca nu scoate minim o suta de puncte va trebui sa se dezbrace complet si sa stea la colt in genunchi cu miinile la ceafa! Norocul ei ca nu auzisem de coji de nuca, biata copila. Ei, si cind i-a venit rindul s-a... blocat. Complet. Era paralizata cu degetul pe tastatura, o bizdiganie de-aia mica se misca inainte si inapoi prin picioarele lu' bietu' Fred, tocindu-l incet de energie, iar ea statea incordata ca un arc, ca-n pragul unei crize de epilepsie.

Evident, urma sa se deznude si sa stea-n genunchi la colt cu miinile la ceafa. Chiar cind isi desfacea sutienu' la spate, s-o auzit usa. Parintii amicului. Nu cred ca se poate descrie groaza din ochii ei, si posibil sa nici nu mai vad vre-odata pe nimeni chiar atit de inspaimintat. Banui ca trei milenii de torturi medievale, fete arse pe rug si violate-n public din sentimentul datoriei i-or fi trecut prin fata ochilor, din memoria ei ancestrala de intelectuala. Amicul, nonsalant, i-a preluat chilotii bagindu-si-i in sin, a pitit paharele dupa televizor si-a poftit-o frumos in dulap pe domnita cu sutienul desfacut.

De unde, ghemuita intre hanorace si schiuri, a putut asculta dialogul in care mama intreba unde-i domnisoara ? Si fi-su ii raspundea ca probabil s-o fi culcat, si-o desfacut o sticla cu vin mai inainte si pe urma n-am mai auzit-o. Asa ca parintii s-au retras in virful picioarelor, odata cu mine, care-am pornit spre casa, fiind deja remarcabil de tirziu.

Ce s-o fi intimplat mai departe n-am idee, si va spun sincer ca la momentu' ala nici nu m-o interesat. Pina la urma, era doar o fata, cui ii pasa ?