Spiritul locului

Eu sunt invatator, atunci cind au copiii ragaz de la munca, de la vaci, de la cimp, de la padure. Dar cel mai adesea coasa, iara nu cartea imi da de mincare.

Ca orice barbat tinar si intreg aveam si eu o draguta. Barbatul ii fugise, asa ca ingrijea de-o baba oloaga din capul satului. Rude n-avea, copii nu facuse, doar ea singura pe lumea asta.

Cit timp a trait n-am stiut cite ne leaga.

Eram mereu flamind dupa trupul ei, mereu hulpav dupa o clipa si-un loc unde sa ne amestecam sudoarea carnii. O clipa. Dupa aceea, fara sa-mi pese de ea cit negru sub unghie ma imbracam de jumatate si-mi rasuceam o tigare. N-o intrebam ce simte, daca simte, ce-o fi simitit. Nici daca i-i cald au frig, pe dinafara au dinlauntru, baremi. Ea ma saruta intotdeauna, pe git, se agata de mine, pina ce ma rupeam eu din strinsoare. Aveam eu ale mele, n-aveam chef de prostii, eram cel mai adesea mohorit ca o burnita din Octombrie. Citeodata o intrebam acru, cu ultimul fum :

- Mai vrei sa ne vedem, au ti-ai gasit pe altu' ?

O lasam in urma inlacrimata, inecindu-se printre sughituri si juruieli fierbinti. Asa se purtasera si taica, asa se purtasera si tata mare, si tatal lui si toti ai nostri cu ibovnicele lor, pentru ca in tarina traiul e aspru, curge ca o apa repede printre pietrele tari ale obiceiului, ale datinilor, fara sa stie de poduri si de pomezi frantuzesti.

Eu eram holtei, ea era o femeie lasata de barbat. Si-asa a durat povestea asta ca un an, de dupa cislegi pina-nainte de cislegi. Dupa care tot cerul si toata piatra lumii cita este mi s-a pravalit mie in cap. Femeia mea a disparut pur si simplu, ca un nor de pe cer, s-a facut fum, s-a facut nimic si n-a mai fost. Nimeni nu stia incotro o luase, ce se facuse, unde intrase. Omul fara capatii e ca glontul din pusca, nimeni nu-l mai gaseste o data ce-o porneste la drum.

Odata cu ea s-a dus si toata multumirea mea, si toata dulceata vietii. Nu ca n-as fi incercat si cu altele, da' nici una nu tinea la mai mult de o ciondaneala, hai mult doua, ci fugeau toate sa-si plinga de mine in toate partile, cui voia sa le asculte dind din melita.

De sf. Dumitru cel izvoritorul de mir am visat-o prima data pe Irina. Ne iubeam in fin la tata mare, greierii cintau de nebuni, era vara prin august sa fi fost dupa iarba, si se scurgea catre noi ceva, ca un abur. M-am trezit lac de apa, si-am stiut ca la mijloc nu-i lucru curat. Irina n-a fugit in lume nici de raul meu, nici de raul altui om. Spre asfintit m-am intilnit cu paznicul satului la drum, si l-am tras deoparte sa sfatuim. I-am zis ce-am avut, dar s-a uitat la mine dintr-o parte, zimbindu-mi pe sub mustata si mi-a zis sa-mi iau gindul. Treaba ei ce face si ce-a facut, mai bine sa-mi caut eu o codana decit sa umblu dupa vaduvoaie. Prieten de-al tatii, paznicul.

Dupa doua seri, ostenit de la spart lemne de cu dimineata m-am pus pe lavita sa dorm, si gindu-mi fugii la ea. Mi-am amintit cum ma striga din umbra viei, sa-i dau doar o gurita si-apoi sa ma duc, cum ma acoperea de sarutari pe fata, pe piept, pe miini, cum mi se juca in barba cu degetele ei de miere. Mi-am amintit cum ma trezea, cind inoptam la ea, cu sarutari si soapte, sa nu-mi curme dintr-un cutit visele. Am adormit gindind la ea si cind am visat ca suntem impreuna tot in fin la tataia, tot vara, si tot un abur curgea pe linga noi am stiut ca ala nu mai e vis.

Am rabdat mingiierile si finul si greierii, dar cind a prins a curge ceata nu m-am mai trezit. Pe ea am lasat-o sa doarma in iarba uscata iara eu odata m-am ridicat barbateste-n picioare si-am luat-o in pas soldatesc catre neguri. Picla din ce in ce mai deasa, pas cu pas, s-a risipit mai apoi intr-o clipita, si-am vazut lacul Cioancei, inconjurat de smircuri si trestii cum e el de cind e pe lume. In oglinda apei lucea ceva alb, se rasfira si se zbatea in unda, ca un lintoliu. Cind m-am aplecat sa vaz mai bine Irina mi-a strigat din spate, si-a sarit cu ia pe ea in apa. Am intrat dupa ea, pina la briu, pina la piept, am rascolit cu miinile si cu picioarele dar nimic n-am gasit. M-am trezit obosit de parca nici nu dormisem, cu o spuza rea in coltul gurii.

M-am gindit ca Irina e moarta ca mortii, n-are cum sa mai fie intre oameni pe lumea asta, si nu i-oi mai vedea umbra niciodata, nici noaptea, nici ziua. M-a luat jalea, nu pentru ea, cit pentru mine, cel ramas pustiit si stingher. Abia atunci am vazut cit ma iubise, abia atunci am vazut cit am iubit-o eu, cel aspru, nepasator si mindru. Ea-mi fusese pereche, ea fusese femeia mea, nu alta, si eu n-o recunoscusem vre-odata. Si-atunci mi-am dat seama cine trebuia sa-i gaseasca trupul si sa i-l aseze in pamint sfintit si sa-i puna cruce la capatii.

Am strigat la tata ca iau calul, am sarit pe el si intr-un suflet am gonit la lac. Aici trebuie ca zace Irina. Aici, undeva, intre trestii, acoperita de nuferi, cu boii de balta dansindu-i prin par, aici zace Irina mea. Am rascolit prin stuf si noroi ceasuri bune, dar n-am gasit nimic. Am tras o tigare dirdiind de frig sub cerul plumbuit, pregatit in toata minuta de ploaie. M-am gindit ca poate-i undeva, adinc si m-am intors sa aduc ajutoare.

Trei zile am scurmat cu furcile, eu si cu Ionica a Ciungului, cu Marin si cu Gheorighita a Catrinii, cu-Andrei a lui Marin a popii si cu ce alti flacai din sat au venit sa ne ajute. Trei zile am tras cu navoade de imprumut pe tot malul si numai broaste si scirnavii am prins in ele, iara de Irina nici pomeneala. Am tocmit barci sa bagam afund parii, am platit babe sa arate cu descintec locul, si acatist la biserica am pus, dar de gasit nimic n-am gasit.

Am mers in crisma, sa-mi cinstesc tovarasii, si-acolo am stat, de marti pina joia cealalta. A venit tata cu gilceava sa ma ia acasa si-a plecat suduind, a venit tata mare, cu vorba buna si snoavele lui si-a plecat cum a venit, acolo am stat, am baut, am dormit pe masa, cu mina sub cap, iara cind m-am umplut si n-am mai putut am trecut drept pe linga maica ce m-astepta la usa si m-am dus ata la lac. Am spart sticla de-un pietroi si-am urlat blesteme pina m-am ragusit de nu ma mai auzeam nici eu injurind. "Sa-mi dai trupul Irinei inapoi, al dracului lucru care esti, ia-l pe-al meu si da-mi femeia inapoi s-o ingrop!" am racnit.

Si-am plins, am bocit ca o muiere pina n-am mai putut boci, si-am cazut, stors ca din teasc, la somn greu. Nu stiu cit sa fi zacut, un ceas, sau mai putin, ca intr-un lesin. Cind m-am desteptat, soarele era in crucea cerului, si dintre trestii mi-a iesit in fata o fetiscana. Cind am vazut-o ceva s-a bucurat in mine, ca apa mi-o da inapoi vie, dar cind mi-am luat seama, fata asta avea parul negru si era cruda, pe jumatate copila. S-a oprit in fata mea, goala cum o facuse ma-sa, fara macar sa-si acopere cu mina rusinea.

- Au s-au terminat femeile in lume, de urli ca lupul ?

- Cata de te imbraca, drace, ca de te afla tac'tu mai strica f'un gard cu spinarea ta, nuia de nuia.

- E asa de cald afara, si apa asta parca fierbe de soare. Daca mi-e cald oi sta goala, si daca nu-ti place poti sa te duci!

- 'Ai, ia-ti catrafusele de pe unde le-i fi dosit si intinde-o catre casa, ca ti-or plinge lipsa.

- Eu n-am haine, nici nu-i cine sa-mi plinga mie lipsa. Cit despre casa, asa sa stii ca lacul asta-i al meu.

- Ia uite, ce boieroaica de vita veche am eu cinstea sa vad in nioazda goala ?! Pe linga nerusinata mai esti si mincinoasa, fata-hai ?

- Tie ti-i rusine cu trupul tau ? Bietul de tine, ciung vaz ca nu esti, ii fi berc ?

- Ba. Si ce ti-e tie de-oi fi berc au magar, ian vezi macar ca fetele de-o sama cu tine cata sa ajunga fecioare pina la altar, nu sa-si puna unt pe rana la marginea baltii.

Vorbeam din ce in ce mai vesel si sinii ei tresaltau ca doi pui de vrabie in fata mea, asa mici si copilarosi cum erau, albi ca laptele si cu sfircurile trandafirii imboldind inainte, in ciuda frigului. Ma faceau sa inghit anevoie, in sec.

Ea s-a trintit linga mine, si taciunele parului i s-a rasfirat peste fata mea. Mirosea a lut ars si-a frunza de nuc si-a cules de vie, cind podgorenii ard butoaiele sa le pregateasca pentru ce va sa vie. Picaturi de apa i se prelingeau in sus si-n jos prin suvitele parului, lungi, ca de miere. Parca fara voie am dus una de-mi curgea catre gura la buze si-am sorbit. M-a ars dorinta pe dinlauntrul gitlejului ca un jar, si-a fugit in jos ca un sarpe, muscindu-mi barbatia si sumetind-o intr-un zvicnet.

- Ha! Am crezut ca ai acolo o broasca, da' poate ca-i serpe. Scoate-l afara, sa nu te muste de buric!

Risul ei suna ca apa din izvor si inima mi s-a umplut de dorinta. Ochii imi alunecau pe ingemanarea coapselor zvelte, de copilandra. Mina mi-a plecat singura la cingatoare, si paftaua a sarit ca lovita de glont. M-am rasucit dintr-una peste ea, cu dreapta scotind din nadragi, cu stinga tinind-o de par.

- Nu te grabi, mindrule, lasa-ma sa te vaz si eu mai bine, sa stiu cu ce m-ai pedepsi.

M-a impins usurel, intii cu miinile, apoi, dintr-o data punindu-mi talpile albe pe piept, de n-aveam cum sa ma apropii. M-am mirat de cita putere da dovada, dar singele-mi fierbea in mine, si nadragii mi-au cazut cocolos la glezne. Ne-am pravalit pe-o rina, si am ramas paralizat, temindu-ma sa ma misc, sa n-o speriu. O doream, o voiam sub mine, dar daca i se nazarea sa fuga cum era s-o opresc ?

- Ia stai tu cuminte, sa te dezbrac eu.

Mi-a scos cizmele de parca fusesera unse, fara sa le traga cit de putin, doar punind mina pe ele. Obielele s-au desfasurat singure, usor-usor, ca niste aripi nebune zburind prin iarba. Camasa mi-a scos-o pe cap, taindu-i snurul cu dintii ascutiti, de salbaticiune. S-a asezat peste mine, si-am simtit-o rece, rece, ca apa intr-o fintina adinca.

Pielea mi s-a incretit toata, si somoiogul mi-a luat parca foc. Buzele reci mi-au inchis ochii cu sarutari, mi-au coborit pe linga nas, spre gura, dar ocolind-o, m-a muscat de piept ascutit, cum musca pastravul sau stiuca, s-a scoborit spre buric pe care l-a lins din jur, m-a sarutat pe boase, mi-a amusinat floacele ca o iapa in calduri si apoi... oho, oohhh...

Numai in povesti auzite din om in om s-a mai pomenit de femeie sa faca asa ceva. M-a lins drept in capul pulii, si mina ei micuta si rece mi-a mingiiat boasele asa de invirtosate ca dadeau sa-si sparga punga si sa plece in lume. Apoi gura i s-a rotunjit peste capatul madularului si racoarea s-a facut incet fierbinteala. A luat totul in gura, tot mai adinc, pina cind n-a mai ramas nimic pe dinafara. N-am mai putut si-am deschis ochii, cautindu-i privirile. Hauri nepatrunse-i luceau din ochii fara de albeata, negri din colt in colt. Parea ca din ochi ma suge, nu cu gura ei fermecata din care nu voiam sa mai ies vre-odata.

Cu privirea fiarei la prada, semana a vulpe prinsa cu gaina in gura. Dintr-o data a strins din falci, si spaima mi-a oprit inima in loc. M-a simtit speriat si in clipa aia a inceput sa ma traga in gura ei, ca o vitea nebuna, izbindu-si fruntea de buric. Capul mi-a cazut pe spate ca tintuit cu fierul, picioarele mi s-au desfacut, si ma ridicam cu bucile din mal, sa ma bag in ea adinc, mai adinc, sa ma inghita cu totul, sa ma manince, sa ma goleasca de tot. Voiam sa ramin doar o coaja goala, s-o hranesc, s-o satur deplin.

Miinile i s-au intins peste pintecele meu, au urcat spre piept, una mi-a acoperit ochii, cealalta a cautat ceva prin iarba si pentru o clipa mi-a parut ca si cum cineva ar fi pasit peste capul meu. Am incercat sa deschid ochii dar nici o raza de soare nu-i trecea printe degete, nimic, bezna. Mi-a ratacit cu mina peste piept, a coborit mingiindu-mi buricul, si deodata am simtit cum ma arde, si-apoi ceva ud. Mi-am trecut palma peste locul dureros, dar ea mi-a prins-o si mi-a indesat-o sub ceafa. Cum a putut sa ajunga cu mina de-acolo acolo, si-n timp ce gura i se afla asa jos nu am priceput, da' cui ii pasa la vremea ceea de socoteli de-astea ?

Fata asta-mi sugea si sufletul prin madular afara, si presimteam ca o sa-mi inghita saminta daca o lasam. Gindul asta m-a innebunit, mi-a turnat roiuri de albine in stomac si mi-a rascolit musuroaie de furnici prin vintre.

Gura ei m-a parasit, m-a lasat nerabdator si neimplinit, cu steagul inaltat in adierea vintului rece, dar intr-o clipa am uitat de ultima dorinta, caci mi-am simtit gleznele apucate si ridicate pina am ajuns cu genunchii la piept, ca un prunc. Acolo unde mie mi-e sila sa ma scarpin si prin izmene, in borta curului, acolo a poposit un deget alunecos. M-a cercetat cu de-amanuntul de jur imprejur, si-a inceput sa-mi impunga zvicnetul, usurel. Degetele de pe pleoape mi s-au ridicat, si lasindu-ma o clipita sa ma hodinesc, mi-a soptit, pe o mie de voci care parca mi se infigeau in creieri si-mi frigeau nervii

- Daca deschizi ochii, ma ridic si plec, daca ii tii inchisi si te increzi in mine ai sa simti placere cum n-ai mai simtit niciodata.

Nici sa vorbesc nu am indraznit, am incuviintat doar dind din cap, convins ca ma vede. Oare de ce eram convins ca ma vede ?

Gura imi saruta iarasi boasele, si-apoi coboara usurel sub ele. Mi-a oprit rasuflarea in asteptare, iara rasplata fu mai presus de cuvinte. A sarutat locul ala apasat, si dupa citeva clipe a bagat virful limbii inlauntru. Intii intra incet si iesea repede, apoi intra repede si iesea incet de-mi tremurau miinile si picioarele de asteptare. Limba patrundea tot mai adinc, iesea tot mai rar si deodata am simtit cum se ingroasa, cum se intareste. Incet-incet s-a facut tot mai mare, si tot mai tare, ca o arsura ii insotea inaintarea care continua neincetat. Laptele mi s-a adunat si mi s-a ingrosat in boase pornind navalnic, dar inainte sa tisneasca gura l-a supt si l-a inghitit pina la ultimul strop.

Durerea s-a oprit, vintul a stat, pasarile au tacut, doar eu gemeam parasit de puteri si de seva. As fi vrut sa dureze vesnic clipa aia, sa nu se mai termine, as fi vrut ca gura aia sa ramina lipita de pintecul meu in veci.

- Hodineste, dragul meu, aduna-ti hainele si du-te acasa. Miine sa vii din nou, sa ma faci fericita. Sa nu maninci si sa nu bei nimic, sa fii curat si neatins pe dinlauntru. Daca nu ma asculti sa stii ca n-am sa mai vin niciodata la tine. Sa-ti tii barbatia tot razbelita, si daca pielea vine jos s-o acopere tu s-o tragi inapoi, ca sa ti se frece mereu si sa n-ai ragaz, ci sa te gindesti tot timpul doar la mine.

Iarba s-a infiorat, am auzit apa lacului clipocind. Copila nerusinata se spala, m-am gindit eu, zimbind ca proasta, cu ochii inchisi. Parca vad c-o sa vina siroind de apa sa ma ude, ca sa-si riza de mine, mi-am zis. Clipele au trecut, eu probabil c-am aromit, ca batrinii pe prispa. Intr-un tirziu, linistea incepu sa ma impresoare. Am deschis ochii, dar n-am vazut-o nicaieri. Am cautat cit am cautat, dar linistea baltii imi vuia creierii. Am luat-o la goana spre sat, ca sa scap. Pe drum nadragii ma frecau taman unde-i mai fina pielita, dar de cite ori incercam s-o trag in jos ea se ridica singura-n sus ca trasa cu ata. Am ajuns acasa intr-un sfirsit, impleticit, cu barbatia sculata ca la magari. Miine am sa mi-o bag in ea, si am sa mi-o fac femeie, mi-am zis in sinea mea.

Am uitat repede ce fagaduisem, sa nu maninc, caci mama facuse berbec la protap iar tata mare cepuise un butoi de-al vechi. Hirjoana de la lac ma secatuise de orice putere si din cauza asta vinul mi-a parut mai dulce ca oricind. Cirlanul era mai fraged ca un pui de gaina, si poate de-asta am mincat prea mult. In miezul noptii pintecele a inceput sa-mi fiarba, am varsat tot ce-am mincat si-am baut, si-o durere seaca, rea, ma sfredelea in toate partile, imi razuia parca matele. De cite ori am incercat sa ma screm, in fundul gradinii, n-am scos din mine nici macar un pirt. La a cincea incercare am lasa scirba deoparte si mi-am bagat frumusel un deget in gaura.

Am dat de tare, si de spaima m-am apucat de-am bagat doua degete, si cu gemete si icnete, in timp ce plingeam de obida, am scos afara ceva noduros. Am spalat scirbosenia pe intuneric, era ca un ou dar nu era ou, ca un om dar nu era om, ca o piatra dar nu era piatra, crestata-n semne si noduri ce nu mai vazusem niciodata de cind sunt pe lume, nici ca pe rabojul batrinesc, nici ca scriitura cea noua de latinie, nici ca scriitura veche de psaltire, nicicum. Nicicum si-n toate felurile, se invirteau semne nemaivazute pe ea ca intr-un virtej. Cu sufletul la gura mai c-am rupt poarta babei Chiva.

Sculata din somn in toiul noptii m-a ocarit de betiv si nauc, dar cin' a dat cu ochii de ce ascundeam in stergar a sarit drept in mijlocul odaii, alba la chip ca paretele. Bolborosind cine mai stie ce s-a apucat sa ma despoaie, ca pe-un stiulete de porumb. M-a cercetat in toate partile, m-a piscat de buric, m-a pus sa ma aplec de-a-n picioarelea si si-a indesat si ea degetele noduroase in gaura mea. N-a gasit nimic si abia cind m-a intrebat ea i-am marturisit ca intr-adevar am fost cu o fata straina, si ca simtisem ca ma arde in buric.

M-a intins despuiat pe lutul gol al odaii. Din deget si-a scos inelul ce-l purta desi era vaduva de cind eram eu copil mic, l-a lovit cu un pietroi pina l-a facut cocolos. Din camara a scos multe basici uscate, si-a ales din ele tot soiul de prafuri si mie din cap mi-a taiat o suvita de par. Le-a pisat pe toate cu sare in piua mica si le-a indesat cu o iglita intr-o pana de gisca. Eu tremuram ca lovit de friguri. Baba privea intr-o parte cu chipul parca taiat in piatra.

- O femeie, o fetiscana mi-a facut asta, maica! A bagat matraguna aia in mine, ca sa-mi curme firul vietii!

- Cine ti-a facut ce ti-a facut nu-i om, prostule. Cine a bagat atita otrava in tine fara sa te omoare nu trupul ti-l cata, mai baiete. De altceva i-e foame demonului care ti-a inselat carnea.

Eu taceam, cu dintii clantanind si scrisnind sa se sparga. Cind baba se despuie si se catara peste mine n-am indraznit nici sa suflu.

- Sa ma pui sa-ti fac ce ti-a facut si aia, intocmai. Nu gindi ca-s batrina si mi-e carnea uscata si aspra, de ti-e draga viata si lumina soarelui ai sa faci cum iti zic si poate c-ai sa mai scapi. Daca nu, aibe Domnul mila de sufletul meu, si-al ma-tii si-al tac-tu, ca de-al tau nu se va mai auzi in vecii vecilor.

La lumina chioara a opaitului, cu dintii strinsi inca mai tare decit ochii, am repetat cu baba Chiva tot cosmarul ce in namiezi imi paruse vis. Gura muceda si cu musteti pe margini, cum au somnii ori crapii, mi-a supt madularul, cu o foame parca inca si mai mare, boasele mi s-au storcit parca in gura vacii, caci baba era oala in gura. In dos parca ma lingea pisica, prea era aspra limba hoastei. Doar pintecul nu m-a usturat, caci in afara limbii, baba mi-a bagat inauntru ceva subtire si rece. La partea cu mingiiatul pintecelui am cascat ochii, si am vzut cotoroanta tragind cu pana de gisca ceva lucios din buricul meu inrosit de singe. Am scrisnit iara din dinti, pina mi-a luat iarasi madularul in palme, si curind am auzit-o icnind, Ma slobozisem la ea in gura!

Apoi s-a ridicat in picioare, cu parul sur serpuind prin picla odaii, si dintr-o data a cazut ca fulgerata si-a inceput sa verse. Printre bale, fiere si singe am vazut deodata cum curge ceva lucind ca otelul. Din baltoaca de mizerie stropii au pornit unul catre altul pina s-au unit, si-atunci aratarea a prins sa serpuiasca spre mine, un firricel de argint viu. Baba inca icnea, ametita, cind firul blestemat a inceput sa se tirasca pe piciorul patului, curgind diavoleste in sus! Am tipat sugrumat de groaza, biiguind rugaciuni ce mai auzisem din pridvorul bisericii, iar vrajitoarea si-a venit in fire.

A luat o coaja de nuca, a bagat in ea aurul turtit si a pus-o in calea viermelui de argint. Dupa o sovaiala, dracovenia a intrat in coaja, si inelul l-a inghitit ca o iasca. Am oftat usurat si-am cazut in somn ca palit, dupa atita chin.

M-am desteptat in ciripeala vrabiilor si-a sticletilor, si am alungat o musca grasa si verde. Camara era goala, ca si mine. Mi-am tras camesa peste cap, si-n talpile goale m-am strecurat catre via batrinei, sa ma usurez. Tocmai cind sa-mi dau drumul o aud, din urma

- Ce faci, pezevenghiule, vrei sa ma lasi fara vin ? Ia, pisa-te in asta.

Oala era ciobita si pe fund tinea pucioasa. Mi-am desertat udul in praful galben, care-a inceput sa spumege. In oala a aruncat baba nuca si-o cirpa plina de mizeriile iesite la lumina asta noapte. A pus capac peste oala, si-a inchis-o cu lut.

- Mergi acasa, prostovane, si sa nu mai treci pe la lac. Maninca, bea, rastoarna fete cu cracii in sus, si-ti uita. Da' baga de seama sa aiba inima si sa le curga singe-n vine inainte sa te incurci cu ele, si tine minte ca-mi esti dator. Ca pe lumea asta, ca si-n toate celelalte, orice se plateste.

O luna, atit am incercat sa-mi uit de Irina, si de dracoaica din ape. Dar apoi am lasat sfatul babei, si m-am intors hotarit la lac. Fetiscana s-a itit pe nesimtite din balta inghetata. Daca nu i-ar fi curs picaturi de apa prin smoala parului, n-ai fi stiut de unde vine si din ce-a iesit. I-am simtit miroazna de lut si nuc verde, desi stateam in fund, privind la cer.

- Ai mintit ca n-ai sa mai vii, am zis eu catre aratarea cu chip de om.

- Ai mintit ca vrei sa ne iubim... La ce-ai mai venit, daca de dragostea mea n-ai lipsa ?

- Asta-i dragoste ? Am veni sa ma razbun!

Risul inceput ca un clipocit s-a transformat in hohot, vuiet, cascada.

- Sa te razbuni ? Hahaha, cine sa se razbune, si pe cine, si pentru ce ?

- Pentru Irina.

I-am simtit furia, ca o raceala, ca o bruma jur imprejur.

- Cirlan prost si ingimfat ce esti tu! Daca te duci la o vrajitoare crezi c-ai ajuns de-acum Greul Pamintului ? Nu stii tu cum e tocmita lumea, si pe ce dealuri si vai ii curg osiile, si din ce luturi si prundisuri sunt tocmite dealurile si vaile alea, si cind, si de catre cine, si pentru ce. Tot ce vezi tu sunt umbre ale unor umbre ale unor umbre, lasate de cioburi pe care niciodata n-ai sa le vezi ale unor nestemate pe care nici n-ai cum si nici n-ai cu ce sa le pricepi.

Am lasat-o sa dea din melita in legea ei si-am trecut, prin ea, mai departe, fara sa-mi intorc capul sa vaz daca ma urmeaza. Apa imi crestea in jur, imi trecuse de piept, de subsiori, de barbie, de crestet. Mergeam inainte, pas dupa pas, nici eu nu stiam incotro. Apa imi era deja peste cap, dar eu nu ma inecam. Apa rece ca gheata ma inconjura din toate partile iar mie nu-mi era deloc frig.

In malul din fundul lacului am vazut oarece albind, ca in vis. Cu miinile am am sapat in nisipul moale, si-am sapat, si-am gasit o tigva straveche, cu dintii mai toti cazuti, fara pic de carne pe ea. Naluca dansa, tremurind tot mai slab, si deodata a tisnit in sus, si-a disparut.

Am urcat inapoi pe mal, nauc. Tigva am dus-o a doua zi popii, care i-a facut slujbe peste slujbe, au venit si ierarhi si arhierei, vladici de la oras sa-i cinte si sa-i citeasca in carte. Baba Chiva s-a prapadit in primavara, de Florii. Tata mare s-a prapadit si el, eu mi-am luat nevasta din sat, mi-a facut copii, apoi a murit mama, si-apoi si tata, iara eu incet incet am imbatrinit. Acum doi ani mi s-a prapadit nevasta, alta nu mi-oi lua, copii-s de-acum mari, crescuti si imprastiati la casele si gospodariile lor, cu copiii lor si daraverile lor. De la o vreme am sa ma duc si eu.

Iara de Irina n-a mai auzit nimeni nimic, niciodata.

Acest text este o simpla rescriere. Originalul, scris de Radian Slabu, o tinara speranta a literelor frumoase din patria noastra, fiindu-ne comunicat de neobosita biciclista.