Spartii

Spartiiⁱ. Uite asa, pur si simplu, Spartii. Este ca limba romana are resurse ?

Lena Headey fu binecuvintata de zei cu un trup de tinara ucraineanca dar din pacate nu prea stie sa joace - are o mimica de viitor Steven Seagal. Asta n-ar fi neaparat grav, mai ales la virsta ei, dar se mai si sfieste sa nu cumva sa i se vada titele, penibiliciune trista care de altfel si distruge o scena (cind da s-o injunghie reflexia ei din oglinda - ideea de altfel e buna, constructia fin gradata, ar fi dat chiar bine peste niste cadre cu tite faine). Pe care tite de altfel le-ar avea, asa la limita (ilustratia e din Aberdeen). Coloana sonora reuseste sa-i estompeze intr-o oarecare masura incompetenta.

Personajul pe care ar trebui sa-l interpreteze (si care-i de altfel infinit mai interesant decit actrita) sufera intr-adevar de-o oarecare uscaciune interioara, nu neaparat uscaciunea mortii, cu siguranta nu platitudinea stupiditatii, ci poate... hmm. Stiti cum aveti o bucatica de piele batatorita la incheietura miinii, acolo unde se reazama de masa ? Cum aveau pe talpi si pe palme stramosii muncitori cu palmele si talpile ? Ei, o uscaciune a abuzului de sine, perfect congruenta cu o fata de douazeci si sapte de ani, mare doctorita, implinita-n implinirile cerute de societatea curenta. Un abuz de sine tolerat si chiar incurajat, dar la fel de abuziv ca oricare altul.

Michelle Duncan n-are aceleasi fixatii penibile, si in plus sini chiar frumosi (in stinga), chiar daca rolul ei e mai degraba minor (moare cu pumnu-n git intr-o scena de toata groaza). A mai jucat in Doctor Who, unde n-am vazut-o, si in Sucking Is a Fine Quality in Women and Vacuum Cleaners (Suptul e o calitate de dorit la femei si aspiratoare), un short unde mi-a parut buna. E tinara - sau ma rog, de-o virsta cu mine - si parea ca promite, chit ca mai nou s-a retras in invatamint. E misterioasa evolutia ei, urma sa joace Portia la Globe dar a disparut brusc si de-atunci e lipsa la apel. Cam bizar.

Cinematografia (Angus Hudson) e excelenta, filmul e foarte inteligent construit si functioneaza in principiu ca un fel de Solaris mai digerabil (pentru ca-i infinit mai bine facut). Faptul ca nimeni n-a observat chestiile astea (emitindu-se chiar enormitati despre cum toanta "duce filmul") ilustreaza destul de clar cam cit e pitipongeala si cam cit e pricepere autentica in profesiunea, ocupatia si comunitatea criticilor de film.

Se ating probleme grave, chestii interesante, cu identitatea, cu alienarea, defectiuni ale lumii in care traim ceva mai profunde si ceva mai importante decit banalele si atit de comunele perturbatii-n sistemul de distributie al obiectelor. Atit ca exact ca si-n Romania anilor 80, pe nimeni din Europa si pe nimeni din America nu mai intereseaza azi chestii de-astea. Toata lumea-i fascinata de relativa lipsa a piinii, mai concreta sau mai potentiala, mai inspaimintatoare sau mai inevitabila. Standardul de viata este pina la urma o problema pur economica, nu-i asa ?

In scurt, un film nerecomandat minorilor. Doar ca minoritatea nu-i o chestiune de virsta biologica neaparat.

1. The Broken, 2008, de Sean Ellis cu nimeni anume. [↩]