Sid Meier's Civilisation (3)

Sunday, 27 February, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu
civ1

civ2

civ3

civ4

civ5

civ6

civ7

civ8

civ9

civ10

civ11

civ12

Civilisation 3 continua cu succes seria Civilisation, poate singurul exemplu de serie bine facuta (in orice domeniu) : jocul este acelasi, adus la zi cu posibilitatile imbunatatite ale tehnicii de calcul si-atit.

Cu multi ani in urma (douazeci!), aflat pe-atunci la prima versiune, m-a tinut lipit de calculator ore nesfirsite, si nu doar pe mine. E drept ca arata altfel, dar se juca absolut la fel : cu capul. Ca rezultat, cind n-am vrut sa-mi fac tema la istorie (ei da!) pentru ca preferam sa ma joc, am afirmat ritos ca "mai multa istorie inveti jucind Civilisation decit citind din manualele lui peste", si adultii s-au gasit, interzisi, fara replica. Era, banuiesc, adevarat.

Revenind la istoria ceva mai recenta, exista trei moduri principale de-a juca civ3 :

Primul, sa-i zicem Gingis Han, consta in cucerirea intregii lumi, din prima. Aveti nevoie de-o specie militarista. E preferabil sa alegeti pe cineva a carui unitate speciala e rapida, puternica si accesibila - romanii ori persii nu sunt buni, prea greu de ajuns la fier si prea lenti legionarii/imortalii, grecii idem, nu serveste la nimic +1 la aparare pentru hoplitii lor. Aztecii cu jaguarii lor (doua mutari in loc de una), egiptenii cu carele de batalie (2 atac in loc de 1) sunt alegeri acceptabile, dar babilonienii cu arcasii (2/2/1 in loc de 2/1/1) sunt preferabili. Iroquis cu mounted warriors (3 atac, conteaza) sunt probabil cea mai buna alegere. Strategia e simpla, atacati tot, produceti strict armata peste tot si asta-i tot. Probabil preferati o lume cu cit mai putine insule.

Al doilea, sa-i zicem Megan Fox, consta in tite mari si minte putina. Construiti un singur oras, aparati-l, si traiti-va viata. Daca nu te chinui sa creezi orase noi si nici sa cuceresti orasele celorlalti faci o insemnata economie de resurse, si fizice cit si nervoase. Daca nu risti n-ai cum sa pierzi si daca nu ceri mare lucru lumii n-ai cum sa-i enervezi pe ceilalti. Ca atare, diversii jucatori AI isi vor scoate unul altuia ochii, iar dumneavoastra veti asista, martor pasiv, emitind eventual cite un Ohh din cind in cind, dupa cum simtiti nevoia. Este ca-i apt numita strategia ? Probabil preferati un nivel altfel inabordabil, Deity sau ceva, tot asa cum si Meganele lumii prefera tipii importanti, inteligenti, cu bani etc.

Ultimul este cel ilustrat in linia de figuri din partea stinga, care nu se poate sa va fi scapat pina acum. Un joc "echilibrat", sa-i zicem asa, pe care eu prefer sa-l joc pe-o harta imensa cu teren cit mai dificil. E mai interesant asa, diverse natiuni care au ghinionul sa ajunga prin jungle ofera un placut contrast cind le impuscati sulitasii ramasi din epoca bronzului cu tancul. In plus, lanturile muntoase creeaza separatii naturale interesante.

Barbarii activi si violenti ajuta la condimentarea jocului, mai ales daca va treziti cu vre-o navala de zece-douazeci de calareti. In fine, aparent contraintuitiv, un numar mare de natiuni participante face jocul cu atit mai dificil, dintr-un motiv de deviatie standard : e mereu la fel de dificil pentru dumneavoastra sa va situati la doua deviatii fata de medie, dar e cu atit mai probabil sa existe cineva care se chiar situeaza acolo cu cit sunt... mai multi participanti. Logic.

Persanul e favoritul meu pentru ca dintre toate abilitatile rasiale, Industrious si Scientific sunt, in opinia mea, cele mai bune. In plus, unitatea rasiala intra fix suficient de devreme cit sa ajute semnificativ, dar suficient de tirziu cit sa conteze.

In general, in prima faza va straduiti sa acoperiti cit mai mult teren, limitind pe cit posibil incercarile corespunzatoare ale inamicilor. In cazul asta concret m-am ales cu un petec vertical intr-o insula foarte serpuita, aratind oarecum ca o potcoava, cu zulusul la nord, si o linie compusa din rusi, nemti si babilonieni pe granita sudica. Mai in est, vecini cu babilonianul si neamtul, francezii si in estul lor englezii. Grecii, egiptenii, latinii si nu mai retin cine (indienii parca ?) pe insule in jur.

Dupa descoperirea fierului si stabilizarea granitelor prin finalizarea colonizarii m-am apucat de razboaie partiale, cu scopul de-a mai taia cite un oras de ici-colo. Am luat un oras-doua babilonianului, ceea ce s-a soldat cu o pace destul de onorabila, cum puteti constata. Imediat am mutat armata si-am declarat razboi rusului, rotunjindu-mi partea sudica cu inca trei orase, si lasind un oras vechi si prosper al germanilor intr-o enclava, complet inconjurat de achizitiile mele. Dupa incheiera pacii cu rusii am confiscat rapid si orasul nemtesc, da' n-o fost suparare, ca ne-am impacat repede (mai ales dupa ce le-am jefuit un al doilea oras, ducind toata populatia-n sclavie).

Zulusii, in naivitatea lor s-au gindit c-ar fi un moment bun sa-mi declare razboi, asa ca am mutat toata armata in nord si i-am luat la reconversie profesionala. Din nefericire cam toate orasele lor erau prost construite, asa ca am demolat tot si-am reconstruit optimizat (in citeva cazuri asta a insemnat un patratel mai la dreapta :p). Am luat o pauza pentru refacerea unitatilor ranite si potolirea nemultumirii publice (Give peace a chance ?! Over my dead body!) dupa care am revenit in forta, executindu-i definitiv. Din pacate terenul fiind foarte neprimitor (jungla), n-am reusit sa colonizez la timp, asa ca egiptenii si grecii au sarit pe ocazie facindu-si cite un oras fiecare. Nu-i mare paguba, le voi primi oricum cadou, prin cultura.

Moment in care am descoperit ca... pai ca... pai ca n-am carbune. Nicaieri, in zeci de munti si dealuri, nicaieri n-am carbune. M-am apucat de cautat pe toata harta, carbune ioc.

Intr-un final am gasit linga englezi, jumatate de lume distanta. Am trimis de indata un corp expeditionar, si-am cucerit Birmigham-ul, linga care era un depozit de carbune, cu ideea ca stric banii de-un port da' macar mi-am rezolvat o problema. A doua tura, deci ma intelegeti voi, a doua tura dupa ce-am cucerit orasul "This source of coal has been exhausted". A doua tura, nu mintasc. Am fost silit sa cuceresc si Cambridge pentru ca in spatiul cultural persan astfel format sa apuc si eu o gura la carbunele pe care-l vedeti pe harta. Drumul a fost construit de sclavi englezi cu o lentoare demna de Ministerul Transporturilor, apropo.

Ei, dupa care nemtii mi-au declarat razboi, i-am pus pe rusi si babilonieni sa se bata cu ei, ceea ce... in vre-o zece ture faceau pace. I-am pus pe francezi sa se bata cu englezii, pentru ca englezii erau cumva inexplicabil #2 dupa scor la momentul respectiv, si-acum pur si simplu sed. Am construit cam toate minunile pentru motivul simplu ca eu le-am descoperit primul, fac Refining in anul 1500, deci in curind descopar tancurile, dupa care...

Pai dupa care ma pot apuca sa trec toate orasele pe produs tancuri, sa cuceresc toate orasele, sa le demolez in integrum, sa duc sclavii la mine si sa-i tin legati in lanturi sa-mi cinte ode. Sau pot sa ma apuc sa construiesc nava spatiala. Sau pot sa fac vreo zece-douazeci de submarine pline toate cu arme nucleare si sa traznesc fiecare oras de pe harta. Sau pot sa...

Pe scurt, am ajuns la nivelul ala la care limita e data de ce-am eu chef sa fac, nu de ce pot sa fac, si misiunea mea aici s-a incheiat. Probabil ca n-am sa mai termin tura asta niciodata. Asta este.

Category: Trolloludens, Zsilnic
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

15 Responses

  1. Ciudat ca, desi jocuri adiacente gen Colonization m-au prins, Civ-ul n-a avut suficienta forta sa ma tina lipit pentru multa vreme. Singurul pe care l-am frecat sanatos a fost Civilisation 2 si asta mai mult datorita posibilitatilor de customizare, decat a gameplay-ului efectiv. De jucat, le-am jucat pe toate, inclusiv Call to Power-urile. Ultimul, Civ V, nu mi-a placut de nicio culoare (nu simt imbunatatirea fata de al patrulea joc)

    Cred ca tot Master of Magic ramane jocul meu de suflet din zona TBS, chit ca e mai degraba un precursor mai inteligent al lui Heroes, decat orice altceva.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Sunday, 27 February 2011

    Nici io nu-s sigur ce nevoie era de civ 5. Dar vai, Colonization jucam cu un prieten, hotseat inventat de noi : fiecare juca cite o tura pe nu mai stiu ce nivel, primea puncte defalcat pe reusite (ne cam spargeau computerii, de-aia), aveam un caiet intreg de scoruri, hazul de pe lume era. Totusi, ala-i cam debalansat, cu patru orase bune faci revolutie.

    Master of Magic ohoo.. mai ce m-ai lovit. A fost unul dintre cele mai faine jocuri, ever. EVER!!! Si uitasem cumva. Ce-mi placea cel mai mult acolo era ca armatele, orasele, totul era pina la urma irelevant : un erou bun, si prin bun vreau sa zic maxedout rupea tot. Absolut orice. Am distrus wyrm fara nici un fel de pierderi, armate intregi de drakes...

    Superb. Il mai ai ?

  3. Ha! Era nevoie de Civ 5 ca sa se poata tot prostul juca "strategie" fara sa se simta cumva obosit si mai ales depasit. Seria Civ e clar printre cele mai faine de jocuri, dar totusi nu reuseste in fapt sa echilibreze lucrurile suficient de mult incat sa nu iesi cam intotdeauna castigat daca te hotarasti ca-i cel mai bine sa dai cu armata dupa ei. Altfel spus degeaba pretinde ca spioni, cultura samd, ca oricum ai da-o, nimic nu se compara cu o bata suficient de mare.

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Sunday, 27 February 2011

    Chestia ironica e ca la simultan tocmai am produs dovada contrara :)))

    Vezi in trackback.

  5. Mircea Popescu: Vreau sa-l cumpar de pe gog.com (Goold Ol' Games - recomand cu caldura siteul). Jocurile de-acolo sunt clasice recompilate pentru a suporta sistemele mai noi de operare + manualul original in .pdf + artwork. Vreau intai sa stiu daca suporta Win7 pe 64 (am mai pleostit si SP1...ca am OS-ul original) si apoi tre sa trec prin anevoioasa procedura de a transfera de pe un card pe altul (am card separat pentru cumparaturi online).

  6. ^De mentionat si ca pe gog e plin de oferte si majoritatea jocurilor costa in jur de 3-9 dolari in format online pack.

    http://www.gog.com/en/catalogue

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Sunday, 27 February 2011

    E o idee.

    Eu oricum l-as rula prin simulator de dos pentru nix, deci nu ma prea ajuta. Credeam ca poate mai ai binarele originale, eu probabil ca le am pe undeva pe 3 inch juma', daca mai traiesc.

  8. E posibil sa fie acasa. Pe vechiul 486, MOM era permanent pe hard, nu se punea problema altfel!

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Sunday, 27 February 2011

    Hahaha, multumim pe aceasta cale cititorilor nostri, care-s evident mai bine echipati decit noi.

    Imi face placere sa anunt ca am un set de binare in functiune pe dosbox as we speak (gloatpic), si urmeaza fara dubii o recenzie.

    Traiasca paradisul acesta facut de om, unde ceri si ti se da.

  10. Mda ! Foarte bine a facut ca ai trecut acest avertisment in pagina ta, ca sa nu mai ma chinui sa incarc linkul in bookmarks si sa-ti mai revad vreodata blogul.
    Pot sa-l consider uitat si pe deplin pierdut in mare masa de bloguri din Romania.
    PS. Ma intereseaza de la putin spre deloc cum si-a petrecut un liberal ziua nationala a Romaniei !

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Friday, 4 March 2011

    Doare ?

  12. pletzalcoatl`s avatar
    12
    pletzalcoatlinsigna de criptograf 
    Friday, 4 March 2011

    Haha this is like a pixie coming over to tell you they don't care you don't think they exist.

  13. Mircea Popescu`s avatar
    13
    Mircea Popescu 
    Friday, 4 March 2011

    Indeed.

  1. [...] joc pe nivelul Monarch, care-i dificil, mai ales daca iti propui un joc echilibrat (daca aplici tactica Gingis Han despre care am discutat deja e simplu, sigur ca da). Ei bine, de-o curiozitate mi-am propus sa [...]

  2. [...] does this mean in a net context ? yes, i still have and still play homm2 / mm6 / gothicviii / whatever. but how the fuck are you going to meaningfully save a multiplayer game ? should they send me the [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.