Semiologia, semantica si viata

Avem un titlu, si-avem si-o poza. Ba chiar si niste idei. Dar inainte de-a le discuta haideti sa facem o comparatie.

Acum douazeci de ani un numar de state renuntau la regimurile totalitare care le nenorocisera istoria, le siluisera viitorul generatii de-a rindul si le asigurasera o existenta cenusie in orizonturile inguste ale mizeriei materiale. Ronald Reagan, presedintele Statelor Unite de-atunci n-a primit premiul Nobel, nici pentru pace nici pentru altceva. Totusi, un discurs de-al lui avea un impact insemnat asupra viitorului lumii, si-n ochii contemporanilor o greutate si-o importanta semnificativa.

Astazi, un numar de state renunta la regimurile totalitare care idem le nenorocisera, idem le siluisera si idem le umilisera. Discursurile lui Barack Obama (care a primit premiul Nobel pentru Pace) nu conteaza.

Nu conteaza in nici o directie si de nici o culoare, nici pentru compatriotii lui, nici pentru straini. L-a tratat cu toate sarurile pe Hosni Mubarak, aliat traditional, onest si de incredere al intereselor americane in Orientul Mijlociu timp de treizeci de ani. N-a contat. Zi de zi, discursuri televizate cu Obama, fix fis. Per total o petitie pe internet si-un hashtag pe twitter au avut un efect mai important cu citeva ordine de marime decit efluviile sintactice ale Presedintelui SU.

In schimb a ignorat o saptamina carnajul din Benghazi, sustinindu-l astfel pe Muammar Gaddafi, inamic-sef al acelorasi interese in aceeasi zona. A emis in cele din urma un discurs cel putin nedemn. Rusinos de-a dreptul, imi pare mie. Tot nu conteaza, prietenul lui (sau al proprietarilor lui, mai degraba) ori a mierlit-o ori o mierleste curind.

Care este motivul profund pentru care Obama vorbeste degeaba, cu impactul si forta unei mori stricate, a unui lunatic urlind la luna ori a unui analist limbut de televiziune ? Care este motivul profund pentru care vorbele lui Reagan au sfirsit nu doar o greva a controlorilor de trafic aerian, ci si orice posibilitate a unei greve similare pentru douazeci de ani ? Care este motivul profund pentru care vorbele lui Reagan au taiat inflatia de la doisprezece si ceva la patru si ceva la suta pe an ?

Sa revenim la imagine. "CHANGE we can believe in" inseamna, in limba romana, "Schimbare in care ne putem increde". "I stand for change" inseamna, in limba romana, "Sustin schimbarea". Care-i problema cu aceste enunturi ?

In caz ca nu va prindeti la prima vedere, problema este ca-s cu totul libere de orice intensiune. Nu au nici un sens. Nu inseamna nimic. Nu sunt niste simboluri, sunt niste desene. Ca atare, pot fi placute estetic, pot fi "reusite" sub o perspectiva estetica, dar nu pot servi in discursul politic. Pentru ca discursul politic, ca si orice alt act al comunicarii, se bazeaza pe semne, pe chestii care inseamna, nu pe desene. Din cuvinte cu sens, nu din cuvinte "goale, ce din coada au sa sune" se construiesc discursurile care conteaza.

Sigur, mintea omului este construita sa suplineasca cu puterea creativitatii lipsurile sensului din mediul imediat. Observatia e veche de cel putin cincizeci de ani in psihologie, de cel putin cinci sute in metodologia stiintifica (Bacon, de exemplu), si mai recent, zece-douazeci de ani a fost descoperita si de pseudo-stiintele comunicarii (spre a le deosebi de stiintele comunicarii in sens propriu, ale caror nume se gasesc in titlu).

Ca atare, un enunt lipsit de sens, un desen fara putere simbolica precum "Change we can believe in" va fi populat de interpretarile fiecaruia, se va umple ca orice vas gol : de la ploaie. Sigur ca fiecare cititor isi va inchipui ca de fapt enuntul are sens, si anume, exact sensul pe care-i inclinat el sa i-l acorde. Sigur ca emitentul, fara a fi comunicat in fapt nimic, se bucura de amalgamul a milioane sau miliarde de mici sentimente pozitive, din partea fiecarui receptor pacalit.

Totusi, aceasta coeziune este cu totul falsa si absolut calpa. Apa de ploaie. Cind vine momentul de-a trece de la acordul vorbelor la testul faptelor descoperim brusc ca sub acordul universal din jurul desenului cu Change nu exista nici un fel de acord real. Nu putem face nimic, nu influentam nicicum si pe nimeni, si ne trezim, cum Barack Obama s-a si trezit, in cel mai groaznic cosmar dintre toate : ala in care ar trebui sa faci ceva si nu poti face nimic. Absolut nimic. Nici macar sa fugi, nici macar sa urli, zaci pur si simplu paralizat in timp ce diversi iti fac diverse.

Morala ar fi ca-i o idee extrem de proasta sa trisezi testul electoral. Sigur ca poti face oamenii sa te voteze chiar daca ei nu vor de fapt asta. A putut Hosni Mubarack, a putut Muammar Gaddafi, a putut Nicolae Ceausescu si-a putut si Barack Obama. Problema este ca odata ales descoperi ca de fapt esti singur, si nu te poti baza decit pe aparatul represiunii organizata statal pentru a dirija populatia intr-o directie sau alta. Metoda care s-a dovedit de fiecare data ineficienta, si va continua sa se dovedeasca si-n viitor la fel de ineficienta, pentru ca prosti care sa nu inteleaga ca-i mai bine sa pici examenul decit sa copiezi se vor gasi intotdeauna.

Asta-i viata.