Romania, rafinamentul si luxul - partea aII-a

Exista doua categorii de probleme pe care banii le aduc oamenilor. Cea dintii, de departe mai rara privind chestiunea din perspectiva banilor, este "cum facem sa ne indestulam matul". Sau nu neaparat matul, cum facem sa platim chiria, cum facem sa acoperim diversele nevoi obiective. Cea din urma, de departe mult mai frecventa privind chestiunea din perspectiva banilor (si bineinteles destul de rara privind din perspectiva oamenilor) este "cum extragem maximum de valoare din banii astia pe care-i avem".

Pentru ca vedeti voi, odata ce ai bani tot ce poti face cu ei e sa-i pierzi. Sa-i pastrezi nu-i o fapta, nu intra la socoteala, pentru ca pastrindu-i n-ai facut de fapt nimic, doar ai aminat facerea pe mai incolo. In sensul asta, banii sunt cam ca si tineretea, nu poti decit sa-i pierzi. Ma rog, mai exista si deosebirea ca tineretea are perversitatea de-a se acumula exclusiv in mina celor ce nu stiu ce face cu ea. Banii n-au proprietati de-astea prasite din cinismul divin, ci dimpotriva, sunt chiar prietenosi : nu stau decit cu aia destepti. Si-n fond, daca de dus in mormint nu-i duci sigur, daca hotii oricum umbla sa te jefuiasca, daca orice razboi si orice schimbare politica ti-i pune in pericol, daca bagindu-i in cine stie ce afacere poti sa ramii fara ei, cumparind actiuni sau bonuri te paste falimentul si asa mai departe rezulta mai devreme sau mai tirziu ca totusi, banii tre' folositi pentru a-ti face placere.

Prin grija comunistilor in Romania n-au existat reprezentate ambele categorii discutate, ci doar prima. Asta a fost marea contributie a rusilor la bunastarea Romaniei : i-au impiedicat uniform nu existenta ci de-a dreptul posibilitatea. E si asta o chestie. De cind ne-am scapat de ei, evolutia normala a societatii si acumularea de valoare din activitatea economica incepe incet-incet sa rebalanseze raportul intre categorii, itindu-si capul pe ici-pe colo, deocamdata timid, diversi cetateni din categoria a doua.

Ei, deosebirile dintre categorii se traduc in deosebiri de activitati. Ceea ce fac saracii, adica membrii primei categorii, cei ce se straduiesc sa intinda banii ca sa-si acopere nevoile se numeste munca, si rezultatul acumularii ei e bunastarea. Ceea ce fac bogatii, adica membrii celei de-a doua categorii se numeste rafinament, si rezultatul acumularii lui e luxul.

Cele doua, adica munca si rafinamentul nu stau in nici un fel de relatie particulara, dincolo de faptul ca ambele necesita aplicarea efortului si inteligentei omului. Totusi, ele canalizeaza efortul pe tevi diferite, si inarmeaza inteligenta cu scule diferite, asa ca functionarea fiecareia e opaca pentru cealalta. Celelalte doua, adica bunastarea si luxul iarasi nu stau in nici un fel de relatie particulara, dincolo de faptul ca ambele-s acumulari ale surselor lor respective. Bunastarea nu-i un fel de lux, asa cum se vadeste lamurit in tristele orase-dormitor din care-i constituita lumea civilizata, si nici luxul nu-i un fel de bunastare, asa cum se poate constata privind jegul si mizeria mai amorfa sau mai umana de la balconul unui palat din Brunei pina-n India (daca scuzati simetrizarea oarecum fortata).

Separatia teoretica induce separatii si-n practica, anume cetatenii care se ocupa cu munca-n vederea bunastarii au nevoie de alti cetateni ca si ei, cu care sa intre-n fapte de negot, imbogatindu-si la nesfirsit eficienta muncii si deci bunastarea rezultata. Cetatenii care se ocupa cu rafinamentul in vederea luxului au nevoie de alti cetateni ca si ei, cu care sa stea la discutii, imbogatindu-si la nesfirsit profunzimea rafinamentului si deci luxul rezultat.

Puntile intre cele doua maluri altfel perfect izolate sunt componenta materiala a luxului si componenta ideala a bunastarii. In baza lor cele doua tipuri pot conduce asedii, spre exemplu in vremurile noastre, in care lumea-i sedusa de materialitate jumatatea muncitorilor mai are putin si elimina cu totul ramasitele rafinamentului. Acum vreo treri sute de ani, intr-o vreme cind lumea era sedusa de ideal, jumatatea rafinatilor mai avea putin si asfixia cu totul firavele incercari de munca.

Teoretic sistemul se afla intr-o oarecare stare de echilibru dinamic, merge si revine. In perioada de mijloc dintre cele doua extreme, solutia practica a fost separatia pe genuri : barbatii se ocupau de industrie, munca, bunastare, iara femeile, consoartele lor, de saloane, rafinament si lux. Chestiunea a functionat destul de bine asa, si-a lasat urme adinci pina si-n psihicul marginalilor.

Si iata ca am ajuns, dupa multa munca, in pozitia in care in sfirsit vom discuta situatia iubitei madam Protopopesco. Sa purcedem deci.