Romania Literara

Stiti ca in general eu am si nu ma sfiesc sa exprim o parere deosebit de proasta despre presa romaneasca, din doasca-n doasca.

Nu pot, pe de cealalta parte, sa nu recunosc excelenta. Un numar subtiratic (#3, 21 Ianuarie curent), sase coli tipografice de Romania Literara m-au facut sa sar in sus. De fericire, de bucuria pura si curata a lecturii unui text de calitate. Mai multor texte de calitate.

In primul rind, de departe in primul rind, Dora Pavel, "N-aş face schimb pentru nimic în lume", un text excelent, din care insist sa va citez bucatele :

Aşa sînt criticii. Guralivi, simpatici, alintaţi, distractivi. N-ai venit aici să te războieşti cu ei, nici să provoci, nici să pretinzi ceva, nici să te vaiţi, n-ai avea motive, nu eşti unul dintre resentimentari sau frustraţi, dimpotrivă. Te-au răsfăţat destul, la capitolul ăsta nu te poţi plînge. Nu ştii nici tu de ce-ai venit. Ai venit dintr-un capriciu. Ai venit să te joci. Nu puteai pierde ocazia, nu există o a doua şansă, regula e nescrisă, dar dură, o ştim cu toţii, iar ei, „legiuitorii”, o şi exploatează din plin: la o cronică nu se răspunde.
[...]
Aşadar, de-acolo, de sus, din romanul tău, îi vezi pe cei care nu te citesc. Să-i numim: colecţionarii de „branduri”. Cititorii de nume, nu de cărţi. Cititorii din obligaţie, nu de plăcere. Cei care impun jocurile, trocurile, topurile. Şi ce dacă, îţi spui. Las’ că te citesc alţii, mai norocoşi. Cei tineri şi foarte tineri. Încă-nepervertiţii. Şi editorii cu fler. Şi restul recenzenţilor, cronicarilor, exegeţilor, comentatorilor şi cum se vor mai fi numind, foiletonişti plini de prejudecăţi şi ei, inhibaţi şi speriaţi. Care te iau la rost cu blîndeţe şi „bune intenţii”, încercînd să şi „remedieze” cîte ceva. Mărunţişuri. Că de ce nu justifici ceea ce n-ai vrut să justifici şi de ce explici ceea ce-ai vrut anume să explici. Că de ce scrii mereu despre moarte şi de ce tot despre nebuni, şi apatici, şi ciudaţi, şi sinucigaşi, şi n-ar fi timpul să mai schimbi şi tu foaia? Şi cum poţi emite o scenă de sex „deviant” dacă eşti femeie sau dacă n-ai avut parte de ea... sau... ai avut?... şi scrii din experienţă sau doar trăgînd cu ochiul la filme ieftine?! Aşa sînt criticii. Curioşi, intruzivi, excitaţi. Creativi.
[...]
Iată cazul. Unul notoriu. Tocmai se declară stînjenit, şi îngrijorat, şi ameninţat, în structura sa intimă, psihică şi morală, de „toxicitatea” paginilor tale (şi ale altora). Morbide, necrofile, alienante, licenţioase. Oripilante. Fireşte, refuză să te citească. Măcar omu-i onest. Vine şi-ţi spune verde-n faţă: eu nu te citesc! După primele pagini, încolo, nu mai rezist. Uite-aşa, pur şi simplu, nu vreau, nu pot, nu suport, m-ai dezechilibrat, şi cum îţi permiţi, şi ce-i cu nefericitul ăla, care se trezeşte la miez de noapte, taman în capelă, şi îndrăzneşte să învie, şi m-a frisonat, şi m-a siderat de nu mai pot, pe mine, hipersensibilul şi pudibondul lector? Aşa sînt criticii. Precauţi, panicaţi.
[...]
Dar aşa sînt criticii. Maliţioşi, clevetitori, complexaţi. Oameni şi ei. De neînlocuit.

Pe contrapagina, Mircea Mihaies, "Ruinele vorbitoare", o critica atit de vie, atit de la subiect, atit de articulata, convingatoare si informata a unui subiect atit de obscur (literatura angajata Sud Africana!!!) incit vai, intelegi din nou ce rost are sa citesti un ziar, o revista : niste oameni mai priceputi decit media se apleaca mai rabdatori decit media asupra unui subiect, oricarui subiect, si rezulta ceva. Rezulta ceva, rezulta o valoare, rezulta un text care adauga ceva lumii asteia. Niste intelegere, niste cunoastere, ceva. N-am stricat inca niste hirtie degeaba. Uitasem cum e, asa miracol, asa implinire, da' sincer va spun ca-i incintatoare redescoperirea posibilitatii aleia a cuvintului scris in presa.

Nicolae Manolescu ma enerveaza adesea din tot soiul de motive care mai de care mai incilcite, da-n editia curenta nu ma enerveaza deloc, ci gasesc ca are chiar si dreptate, ba chiar ca prezinta [un oarecare] interes editorialul lui ; Cosmin Ciotloş imi place indeobste, da' "Şi ca dânsa suntem noi" imi place in mod deosebit. Nu pentru ca-i cine stie ce genialitate, ci tocmai pentru ca nu-i. Omul isi face onest meseria. Toata fuga asta dupa genial devine de la o vreme obositoare, sunt mai putini aia competentii decit aia genialii prin republica literelor de la noi, ati remarcat ? Si-n plus imi place tare subiectul, pe-alocuri mi se pare ca am si eu cam aceleasi probleme de care se plinge Paul Miron, da' asta la capitolul parantetic al confesiunilor din senin.

Si-atit am ajuns cu lectura. Da' nu-i suparare, ca si miine-i o zi.

PS. Nu stiu cine-i Gabriel Chifu si ma irita traznaia de-a lauda poezia. Mai ales daca lauzi trei la rind, m-am exasperat si n-am mai citit-o pe-a patra, nu se poate din trei sa-ti placa toate trei, e defect aparatul musiu. Pentru contrapondere zic.