Problema scrisului...

... este, bineinteles, o falsa problema.

Bogdan reia niste idei publicate mai mult de Diana, si le da o forma si-o directie care pe mine unul m-au surprins, dar de care ea nu se dezice (primul comentariu). E ok, ma dezic eu.

Cred ca orice reprezentare a gindirii in termeni disjuncti de scriere e o abordare naiva, si cu necesitate depreciativa. Ca sa ne intelegem, hai sa pasim putin in istoria veche si foarte veche.

In primul rind, toate fiintele gindesc. O libelula, care-i un fel de bijuterie zburatoare in caz ca n-ati vazut niciuna, e in acelasi timp si o masinarie de gindit. Ea are niste ochi imensi, compusi din mii de fatete in care se reflecta, rasturnata, intreaga lume si patru aripi care-o duc in zbor, la mare viteza si cu mare precizie. Din perspectiva teoretica, o camera de iPhone (8Mpx) chiar si-n true color (3 octeti / pixel) si la un 200 FPSⁱ ar fi o aproximare slaba a fatetelor ochiului animalului. Si-acum sa inmultim : 8 × 10 ^ 6 × 3 × 200 ≈ 5 GBps. Nu stiu daca aveti idee cam cit costa un procesor de, sa zicem, geometric hashing capabil de 5GBps, ca sistemele de interceptat rachete nu si-l permit, da' pot sa va spun eu ca suge ceva Watti. Si-acum, daca-s o mie de camere de-astea-n ochii libelulei noastre, iata ca fiinta de douazeci de grame consuma energie cit sa-si duca propria hidrocentrala cu ea la pachet, daca va mai amintiti bancu' ala cu ceasu' si valizele.

Nu suntem capabili sa producem la ora actuala o libelula artificiala pentru motivul simplu ca nu suntem capabili sa reproducem creierul ei, chestia care proceseaza imagini cu asa o viteza ametitoare incit e capabila sa prinda tintari in zbor. Incercati chestia asta, apropo, sa prindeti tintari in timp ce zboara in jurul dumneavoastra, cu picioarele solid ancorate pe sol. Din ce-am vazut eu, cetateanul mediu reuseste asta cam intr-un caz din zece. Cu putin antrenament se poate cu o singura mina (mie-mi iese in cam 60% din cazuri). Inchipuiti-va ca faceti asta in timp ce zburati prin camera la o viteza egala cu o suta de lungimi de-ale dumneavoastra pe secunda. Este o inchipuire, ca noi nu suntem capabili sa gindim la viteza libelulei.

In al doilea rind, gindirea se ierarhizeaza. Dificultatea de-a reproduce gindirea libelulei nu consta in aia ca n-am intelege noi cum functioneaza, ca intelegem cvasi perfect. Ce nu reusim e sa fim la fel de eficienti, nu reusim sa inghesuim atita amar de procesare pe un spatiu asa mic si intre niste limite de consum energetic asa de strinse (libelula medie traieste din vreo doua calorii pe zi sau asa ceva, cit un tic-tac). Odata ce speciile progreseaza si maimutoiul-om descopera limbajul, dificultatea nu mai este doar de eficienta si eficacitate. Sistemul de reprezentare isi vede alaturate proprietati noi, precum recursivitatea (de fapt, meta-gindirea, sa vorbim mai general) si de-acum incolo nu mai suntem capabili sa reproducem chestia din principiu, pentru ca n-am inteles-o, nu pentru ca n-am avea tranzistori suficienti de mici si economici.

Limbajul este un mod mai complex si mai puternic de-a gindi, ingaduind abilitati noi precum invatarea, de exemplu. Libelula poate procesa imagini de cum se naste si pina moare, da' nu va putea niciodata sa proceseze procesarea imaginilor respective, si nici nu va reusi, cum n-a reusit in ceva sute de milioane de ani (ca prin Carbonifer au aparut), sa-si aplice abilitatile de procesor de imagini in alte domenii (spargind coduri, de exemplu).

Libelulele exista de citeva sute de milioane de ani, limbajul s-a nascut acum vre-o suta de mii de ani, scrisul s-a nascut acum citeva mii de ani, aproximativ vorbind. Relatia intre ele e exact ce te-ai astepta pe baza acestei evolutii istorice : limbajul e un prim pas in directia eliberarii ratiunii de catusele functionarii ca procesor de semnal, ingaduind referinte out-of-flux. Scrisul e al doilea pas in directia aceleiasi eliberari, ingaduind autoreferinte out-of-flux : ceea ce am gindit ramine accesibil independent de functionarea gindirii, si poate servi drept punct de interactiune exterior dar prezent, independent dar setat de catre chiar proces.

A presupune scrisul ca o activitate accesorie, o ancila obositoare gindirii, care-i un proces independent, ce se desfasoara in alta parte si se consuma complet inainte de-a incepe actul scrierii revine la a alege sa fii libelula despre care vorbesc altii. Asa o stare poate fi interesanta pentru spirite "artistice", dar numai pentru ca le acopera lenea de-a gindi cu o istorioara credibila, chipurile pe ei nu-i intereseaza decit "autenticitatea" "trairii", care in mod convenabil rezulta fix si tocmai din evitarea oricarui efort intelectual, ce noroc.

In realitate, scrisul e o parte integranta a gindirii, si-a gindi indepedent de scris, in afara scrisului revine la a sapa cu coltii si ghearele, ca animalele.

Bineinteles, copiii nu se nasc capabili sa proceseze imagini, ci isi cistiga aceasta abilitate in primele zile de viata, tot asa cum nu se nasc capabili sa vorbeasca, ci isi cistiga aceasta abilitate in primii ani de viata. Exact la fel oamenii nu se nasc capabili sa gindeasca in scris, dar e de dorit sa isi cistige aceasta abilitate cindva in primele decenii de viata. Uite ce frumos ontogeneza repeta filogeneza, comprimat in timp, ce necesita trei zerouri acolo necesita aici unul singur.

Sigur, exista cazuri nefericite de copii care nu vor reusi sa proceseze imagini niciodata, ori din defecte genetice ori din citeva alte cauze organice. Tot la fel, exista cazuri nefericite de copii care nu vor vorbi niciodata. Cazurile cit si cauzele sunt mai numeroase, ca asta-i sensul evolutiei : pe masura ce creste complexitatea se aglomereaza si posibilitatile si actualitatile erorii. Si-n fine, exista, numeroase, cazuri nefericite de adulti care nu vor gindi scriind niciodata. Pina la urma tocmai asta este si rolul si functia scolii, sa invete oamenii sa gindeasca in scris, operatiune care sigur ca incepe prin a nota ceea ce gindim, dar nu se termina acolo.

Cu alte cuvinte, nutresc convingerea ca o dificultate, lehamite sau imposibilitate de-a scrie denota o disfunctie a aparatului de gindire, poate intarita prin lipsa de practica sau proasta practica, dar nu este in nici un caz o stare normala sau tolerabila.

1. Frames per second, imagini pe secunda [↩]