Pro domo SUA
Stiti cine-o fost Doctor Seuss ? Mnoa, foarte bine daca stiti, iara daca nu stiti nu-i nici o suparare ca oricum nu conteaza. Da' SUA ma gindesc ca sigur stiti ce-i, este ? Ei, adevaru-i ca habar n-aveti, da' nici aici nu-i suparare, ca nici asta nu conteaza : titlul se refera la altceva.
Si anume, in cazul de fata titlul se refera la faptul ca o tinara cuconita lipsita cu totul de discernamint literar precum si de orice fel de respect fata de Literatura cu L mare (asa precum de altfel se gaseste adesea pe acest blog) s-a apucat sa-mi critice bunatate de opera. Chestie care nu m-ar deranja indesine, da' ma vad silit sa contraponderizez aratind explicat si subliniat, sa se inteleaga, care-s calitatile textului meu. Pentru ca, si aici citez dintr-un vestit exeget de bloguri,
[...] sunteti niste tampiti si prin urmare poate nu stiti ca doar nu vam invatat eu ciati invatat voi de uni singuri ca tampiti. Da sa sarim peste introducere.
Dintru inceput se cere precizat ca rescrierea de-am publicat-o eu fu si gindita si intentionata ca un exercitiu stilistic, cu rol educativ, de incurajare si indrumare a tineretului ce se osteneste pe ogorul literelor la noi in patrie. Ca mi-a iesit cea mai pura literatura, o capodopera si capdeserie al literaturii noastre este o pura intimplare, si vom trece usor peste ea.
Partea stilistica insa merita discutata, si-n amanunt, ca sa chiar cistigam ceva de-aici, noi, astia, oamenii, ca de Arta & Posteritate m-am ingrijit eu deja si nu mai aveti a va bate capul domniile voastre. Deci :
I. Povestirea in povestire. Cetateanul este, la indicativ prezent, invatator. Asa incepem. Copiii cetateanului -s, de-acum, mari. Asa sfirsim. Viitorul se foloseste strict in final, pentru a pune in valoare prezentul acela minuscul, redus la un -s. Aceasta alcatuire nu-i intimplatoare, ci sugereaza niste proportii in mintea cititorului.
Timpul povestirii este imperfect si alte variante de trecut. Povestirea incepe brusc, trece dintr-o data la trecut si-asa ramine pina in final, cind pe parcursul ultimului paragraf isi revine, incet, spre prezent. Alternativa, perfect valida, a trecerii treptate-n trecut si iesirii bruste-n prezent e adecvata elegiei, ori noi nu scriem o elegie, noi scriem altceva. Aceste alegeri nu-s intimplatoare, si nu se lasa la voia intimplarii.
II. Personaje de fundal. "Eroul" are un tata, care-i notat preponderent in termeni adversativi ("am strigat la tata", "A venit tata cu gilceava sa ma ia acasa si-a plecat suduind") si un bunic, care-i notat preponderent in termeni pozitivi, de bunic hitru ("cu vorba buna si snoavele lui", " tata mare cepuise un butoi de-al vechi"). Aceste caracterizari foarte economice ingaduie sugerarea unui conflict de fundal, intre parinte si "erou", zugravirea in coada ochiului a unei relatii familiale complexe, si este intarita prin extinderea asupra intregii comunitati satesti, reprezentate convenabil dar tot economic prin paznic ("prieten cu tata, paznicul" sugerind o incarcatura ideologica a discursului personajului secundar datorata unei alinieri pe axa tata-fiu).
Tratamentul personajelor feminine (recte, mama) e consecvent cu si intareste asteptarile notate explicit ("Asa se purtasera si taica, asa se purtasera si tata mare, si tatal lui si toti ai nostri cu ibovnicele lor"), anume marginalitatea atit in cadrul povestirii cit si in cadrul realitatii povestite. Saracia relativa (doi barbati, o singura femeie) intareste aceasta perceptie.
III. Corespondente. "Eroul", daca-l putem numi astfel pe cirlanul povestirii noastre, maninca un berbecut, caruia-i spune cirlan. Diavolul maninca un om, intimplator eroul, caruia nu-i spune nicicum. Vrajitoarea, care se straduieste sa-l salveze de la a fi mincat pe eroul-cirlan il numeste... cirlan. Aceasta forma nu-i intimplatoare, si sugereaza niste proportii, niste legaturi in capul cititorului. Picaturile de apa din parul stimei curg in toate directiile. Argintul viu care-si cauta victima curge in sus pe pat. In dialog cu diavolul "eroul" se propune magar, pe drumul de intoarcere spre casa chiar ajunge magar. O intreaga pleiada de corespondente atent daltuite serveste la a sustine si construi edificiul epic, confirmindu-se reciproc si amplificindu-se armonic.
Daca suntem dispusi sa ducem aceasta abordare analitica in profunzime, putem observa ca pentru eroul defect viata se desfasoara intr-un triunghi, intre trei femei defecte : Irina, cea disparuta, diavolul, cel fara de trup adevarat, si Chiva, cea batrina. Toate trei personajele principale sunt dematerializate intr-un fel specific fiecareia, facindu-le astfel inutilizabile de catre erou : niciuna nu-i poate fi sotie (statut inteles, evident, in sensul procreerii).
Cititorii inteligenti vor observa fara indoiala ca o caracteristica specifica a eroului (egoismul, sau altfel spus autocentrarea) e probabil cauza proxima a decorporalizarii femeilor din jurul lui, ca adica aceste defecte ale lor sunt simpla reflectare a unui defect al lui, care-i inchide accesul spre intregul realitatii, ingaduindu-i sa atinga doar imagini. Istoria capata astfel valente de drum initiatic, imprejurare confirmata in final prin decaderea in banal (pentru ca doar drumul e interesant si deci povestibil - odata atins telul tot ce se mai poate spune e un "si au trait fericiti pina la adinci batrinete").
Triunghiul femeilor (Irina, diavolita, baba Chiva) e dublat de triunghiul semnelor (de raboj, latinie si de psaltire, cum le numeste "eroul"), care pregateste iar apoi sustine si confirma trilogia implicita intre invatatura cea laica, oferita de stiinta invatatorului, invatatura cea bisericeasca, a popii, si magia babei Chiva.
IV. Imagini Textul musteste de imagini puternice, imagini din speta celor care dau cosmaruri. Diavolita cu ochi negri "din colti in colt, fara pic de alb" ; oul care nu-i ou, nici piatra, nici om ; umbrele umbrelor umbrelor cioburilor sunt exemple la indemina. Marturisesc ca pe mine ma-ncinta. Problema imagisticii-n proza e totusi foarte complexa si n-o vom apasa mai mult decit e cazul aici, contextul nefiind neaparat propice. Poate cu alta ocazie.
Discutia asta ar putea sa mai continue inca, dar imi pare ca deocamdata-i destul. Drept concluzie voi a spune ca talentul n-are nici o valoare in lipsa tehnicii, in primul rind, si ca stapinirea sigura si constienta a tehnicii inseamna in cel mai curat sens libertate. Poate singurul soi de libertate care conteaza.
Sunday, 5 June 2011
Pe tine te-o fi incantand, dar pe mine deloc. Imaginile de care zici sunt acolo, dar sunt pierdute, nu-s puse in valoare ca sa dea spaimele de care zici. Si oricum, nu-i loc de spaima, dupa cum nu-i loc cam de nici un fel de sentiment in povestea ta, ca e toata fix numai structura, ala-i baiul. Depinde ce numesti literatura, evident: daca-i constructie in principal, o fi a ta mai literatura decat altele, dar eu din cate-am citit si din cate-am vorbit cu oameni din domeniu, nu-i aia literatura. Aia e critica, e analiza, dar nu literatura.
Sunday, 5 June 2011
Ah, doar ca precizare: nu spun ca literatura n-ar avea structura! Sigur ca are si sigur ca trebuie si structura buna pentru orice text literar. Dar ca sa fie literar, artistic adica, structura nu-i suficient, cam tot asa cum un fotograf care-si stapaneste la perfectie aparatul foto, nu face musai fotografii artistice. Cat ar fi ele de atent construite.
Sunday, 5 June 2011
ma acuma mie imi pare rau pentru voi toti, dar imi suna a film.
oricum numai vorbesc despre cat de cretin suna ca una iti face un oral si meanwhile prin magie ti-a bagat nu stiu ce in scula.
ba' culmea culmilor, chestia aia era bagata ca o garantie pentru viitorul futai, si anume ala daca nu manca si nu bea nu i se facea rau.
ulterior tipului i se face o muie de catre o baba si trece toata povestea, dupa ce scormoneste in lac dupa nu stiu ce rahat a se sfinti.
srsly.
Sunday, 5 June 2011
@Diana Coman Am mai incercat noi discutia asta, da' s-o repetam si din noul unghi : in ce priveste calitatea unui text, reactia subiectiva a unui cititor oarecare nu este neaparat relevanta. E o eroare in general vorbind sa presupui ca trairile tale subiective-s indicative pentru obiectul care ti le trezeste, sau ca sa-ti citez din clasici :
Singura abordare rationala la asa o incercare "critica" este un rasunator ba pe-a ma-tii, ceea ce intr-o forma sau alta (functie - forma si numai forma, niciodata continutul - de calitatea intelectuala a interlocutorului dar si de dispozitia lui) se va petrece intotdeauna.
Uite sa lucram cu un singur exemplu :
Daca zic eu asta despre, de exemplu, la intimplare, sinii tai, iti va parea ca i-am criticat sau vei trage concluzia ca am io oarece dificultati de receptare ? Cum ai putea, mergind la un chirurg de-ala estetic sa repari problema in baza descrierii asteia ? Daca ai fi chirurg estetic si-ar veni la tine o domnita cu aceasta plingere apropo de sinii ei proprii, hotarita sa plateasca oricit s-o rezolve, cum ai proceda ? Si vezi ca esti tinuta de lege sa nu operezi estetic persoanele zdruncinate mental, ci sa le trimiti unui specialist.
Sunday, 5 June 2011
@Critic Dadice-ti pare rau ? Poate am noroc si se face filmu', fraierii aia se prefac ca nu de la mine or luat, ci "or gasit ei pe net", eu ii dau in judecata si ma umplu de parale, mai bine decit daca m-ar fi platit cinstit de la bun inceput. Suna bine, zic.
Sunday, 5 June 2011
y u all entuziasmati bre'.
Sunday, 5 June 2011
Critic, iar salţi capul mai mult decât ai voie? Tu băieţel, întâi să-nveţi cum se scrie şi cum se citeşte limba română, pe urmă mai studiază ceva folclor, că face parte şi folclorul ăsta dintr-o anume moştenire de neam, şi abia p-ormă dacă ai primit buletin şi permis de căscat gura să vorbeşti. Că la modul cum gândeşti tu aş pune pariu că-n tărtăcuţa aia a ta ciobanul din mioriţa era vreun zoofil.
Du-te băiete şi mai citeşte, termină fro' şcoală ceva. măcar pe aia a vieţii dar mai ales întoarce-te la cei 7 ani de acasă şi repetă-i că bag de samă că ai înscris ceva goluri. Până una alta, nu te băga aiurea într-o discuţie. Că nu zice nimeni să nu-ţi dai cu părerea, dar dacă tot o faci foloseşte şi cei doi neuroni care îi ai disponibili. Şi fă-o cu graţie în scris, nu-mi zgâria retina.
Sunday, 5 June 2011
Mmm, da' cu ce v-am supărat domniţă?
Spunele ălora de la Academia Apulia Română să nu mai fută limba de 100 de ani încoace. Atunci am să scriu şi eu corect.
Cât timp nu se pun la loc adevăratele diacritice-tilde în alfabet şi ne chinuim cu nişte căcaturi gen sedilă sau virgulă, cred că am să scriu cum vreau eu.
Neşte' liberţăţi dăstea dă constiţîţe.
Sunday, 5 June 2011
Ahaha you two should do stand-up.
@Critic Ce tilde borobocacesti tu acolo, ai vazut tu t cu tilda sub sau ce ?
Sunday, 5 June 2011
Ha. Vroiam să zic că până când statul nu o să mă oblige să scriu púla méa sau Gheórghe áre púla máre, am să rămân la "meanwhile in Romania, ..." .
Cred că îmi rezerv dreptul să scriu cum vreau, zic eu că un blog sau forum nu o fi tocmai un act legal cu ştampilă.
Sunday, 5 June 2011
Cealalta jumatate a dreptului tau de-a scrie cum vrei e bineinteles dreptul celorlalti de-a te judeca dupa cum scrii.
Sunday, 5 June 2011
A păi dar nici măcăr nu îmi folosesc numele(real) online. Rămâne relativ, cine naiba mai e şi pulete chipurile 'critic' ăsta în viaţa reală. Zic că rezolvat-am.
Sunday, 5 June 2011
Cam subtire rezolvare.
Sunday, 5 June 2011
Eu zic ca pricep ce zici tu, dar tu nu urmaresti ce zic eu. Am inceput ce-i drept cu imaginea globala si am si zis ce-i subiectiv, dar am dat exemple clare si concrete. Din care exemple, tu ai ales doar unul si nu mi-e clar dupa ce principiu, ca nu e esentialul si il marchez clar ca neesential totusi. Problema in esenta e una de dezechilibru in textul tau si ca exemplu pe care l-am discutat (nu reiau aici toata discutia, vezi in articol in detaliu) e paragraful cu "De sf. Dumitru cel izvoritorul de mir am visat-o prima data pe Irina. Ne iubeam in fin la tata mare, greierii cintau de nebuni, era vara prin august sa fi fost dupa iarba, si se scurgea catre noi ceva, ca un abur.... "
Sunday, 5 June 2011
#Critic
Citez:"Spunele ălora de la Academia Apulia Română să nu mai fută limba de 100 de ani încoace. Atunci am să scriu şi eu corect."
Cum vine asta? Dacă unii sunt proşti, trebuie să fiu şi eu prost fiindcă aşa e majoritatea? Cam aşa rezultă. Ori asta te plasează într-o turmă, nu în afara ei, băieţaş.
E tot cam şi cum eu mergând pe drumuri cu maşina mi-aş arunca în timpul mersului gunoaiele pe geam afară, doar fiindcă aşa fac ceilalţi şi nu există încă nici o lege clară care să mă oblige la asta. Dar tu propria personalitate nu ai?
"Cât timp nu se pun la loc adevăratele diacritice-tilde în alfabet şi ne chinuim cu nişte căcaturi gen sedilă sau virgulă, cred că am să scriu cum vreau eu."
Pe tine de fapt ce te încurcă? Un detaliu tehnic? Fă-l tu atunci să fie uşor accesibil, dacă acesta este adevăratul impediment. Dacă în schimb este lenea, taci. Că nu se ia nimeni de tine că nu foloseşti diacritice. Nu cred că mi-ai înţeles pe deplin cuvintele, ceea ce rezultă că nu ştii să citeşti şi în spatele lor. Iar pe mine nu mă obligă nimeni să fiu prea clară în expresii. Tocmai fiindcă vorbesc şi scriu în limba română, o limbă grozav de permisivă din multe puncte de vedere. Dar pe tine, faptul că-ţi permiţi anumite libertăţi în limbaj nu te face să pari altfel decât poţi fi. Ori poate că nici tu nu vrei să fii mai mult decât poţi, iar eu îmi bat buricele degetelor în taste degeaba.
Sunday, 5 June 2011
App Diana, Sfântul Dumitru nu e prin octombrie?
Sunday, 5 June 2011
Dar tu propria personalitate nu ai?
pai parca era nasol cum tastam, ce naiba...
deci eu de aici am inteles ca cineva e scandalizat pentru ca eu incerc sa par ceva ceea ce nu sunt, cand defapt nici nu incerc sa par.
Wow, ajungem la punct 'comun'. Absolut genial.
Sunday, 5 June 2011
#Critic
Te legi de o greşeală de formă, sărind peste fond. Nu doar că nu îmi combaţi spusele, dar chiar le şi întăreşti.
Hai să-ţi explic o şmecherie, o să te ajute când ai să creşti mare. Unele erori sunt aruncate şi de momeală. Faptul că tu ai muşcat a fost doar contribuţia ta generoasă ce mi-a susţinut demonstraţia anterioară. Chiar dacă aş fi făcut-o nevoit, tot ce am scris eu până acum, şi pe aici şi în alte părţi, nu ar arăta că aş fi o agramată, adică ceea ce încerci tu să scoţi în faţă. Nu arată decât nedeplina maturizare a spiritului tău. Şi a educaţiei.
Şi te cam surclasezi spunând că mă scandalizezi. Vezi de treabă! Nu ieşi cu nimic în faţă. Cuvântul "comun" e bine ales de tine, dar numai în ceea ce priveşte felul tău de a fi.
Închei aici discuţia cu tine. Ar fi inutil să continui. E mult prea steril.
Sunday, 5 June 2011
@Diana Coman Facem si la cerere, din materialul indicat. Citatul :
Scrierea Sf. in loc de sf. e de data recenta, si-ar fi facut ma gindesc proasta impresie intr-un veac mai binecuvintat cu simtul proportiilor. Nici Dimitrie sarmanul nu viseaza sa uzurpe statutul christic, daca-i pina acolo. Cine este si ce facu acest Dimitrie ? Uite, o bucatica :
Referinta nu-i cu totul lipsita de importanta, cineva-l apara pe pustan sub ape, de frig si de inec. Cine ? Nu vrajitoarea care-l purge-n prima instanta-l si apara in fata diavoloaicei. Cine ? E adevarat ca nu se da totul pe tava cititorului (spre a nu fi acuzati, nu-i asa, de placutosenie), da' acuma mi se pare ca atitudinea de-a nu intelege o cheie, da' de-aia nici a o cauta oarecum... ma rog, anticulturala, sa-i zic. Adica, in fata unui text neinteles, care-i atitudinea justa, sa declaram ca-i prost scris sau sa ne reparam incapacitatile care ni-l inchid ? Nu ca n-ar avea ambele atitudini reprezentanti in societate, da' parca prima nu flateaza.
E discutabil daca abordarea frontala sau abordarea laterala e mai eficienta. Ce te sperie pe tine mai mult, chestia pe care se focalizeaza autorul spunindu-ti si descriindu-ti cit e de infricosata, au chestia care dupa toate asteptarile ar trebui sa ingrozeasca, dar ti-e aratata doar dintr-o parte si in tacere ?
Nu mi se pare ca interpretarea apropo de paznicul-sfetnic are vre-un merit sau se poate intemeia orisicit pe text, si de asemenea imi pare ca-i deja discutata dinsus.
@mitzaabiciclista Asa, arde-l, nu-l lasa!
Dimitrie e pe 26 Octombrie.
@Critic N-are nime' nici o treaba buei om.
Sunday, 5 June 2011
La extrema, abordarea cu "lasam cititorul sa-si imagineze, ca aia-l sperie mai tare" inseamna ca eu zic "bau", iar cititorul isi imagineaza ce-l sperie mai tare. Clar ca daca descrii perii din nasul monstrului rad pana si copiii si clar ca daca desrii monstrul prea in amanunt ii sperii doar pe aia de-si nimeresc spaimele fix pe ce zici tu. Dar ceea ce poti (si trebuie chiar, pentru efect) eluda din text sunt amanuntele de infatisare a monstrului, nu efectele sale! Cele doua fraze cu visul sunt centrate pe cand anume, nicidecum pe vis, nicidecum pe groaza. Nu e chestiune de priceput sau nu simboluri, ci e chestie de unde directionezi gandul/privirea cititorului. E ca si cand zici ca e drept ca in muzeu am pus farul pe Rondul de Noapte si i-am pus tablite care tot dau inainte despre cand anume si unde l-a pictat Rembrandt, dar vizitatorul trebuia sa remarce eterna lupta intre intuneric si lumina, dupa cum era excelent pusa in valoare de pozitionarea pe peretele opus a Laptaresei lui Vermeer. Eventual cu doar un colt vizibil, ca asa e mai sugestiv.
Tu zici ca sa caute cititorul si dupa efecte si dupa sperietura si dupa toate cele, pe motiv că tu-i dai un set de simboluri anume pe care el sa-l descifreze. Treaba e ca un set de simboluri pentru descifrat e criptograma, da' nu-i in sine si musai literatura. Sau ma rog, cum e definitia larga si neclara, or fi fost si cartile de coduri literatura.
Imi pare ca discutia vine cam asa: eu am o interpretare, iar tu zici ca nu-i cea buna. Dupa care vii cu alta interpretare, despre care zicem ca-i buna pentru ca ai scris textul. Discutie?
Sunday, 5 June 2011
Nu ca n-ar fi cum zici la partea teoretica, da' aplicarea practica are niste exceptii. In primul rind, ca-i un mecanism de coping la trauma cunoscut si bine documentat, asta cu preocuparea exagerata pentru fixare in timp. In celalalt prim rind, ca principala trasatura de caracter a cirlanului e inabilitatea de-a aprecia lucrurile in sine (vezi Irina). Cadreaza deci cu personalitatea lui sa fie mai preocupat de timpul exact si pasul lui soldatesc decit de abur in sine, cum nici de femeie nu pare sa-i fi pasat in sine.
Exista o buna traditie a literaturii ermetice, cam tot ce ramine din scriitura europeana e acolo intr-o masura mai mica sau mai mare. Sunt de acord cu ce zici tu despre ermetismul extrem, ca teorie. Ca practica, desi astazi se practica cealalta extrema, a platitudinii complete, "sa poata urmari cititorul" oricit de lenes sau retardat se gaseste (ca doara nu-i vina lui ca abia stie citi, nu ?), eu prefer textele cu un minim cifru.
Nu cred ca faptul ca l-am scris ma pune intr-o pozitie privilegiata pentru a-l judeca, nici intr-un caz. Da' nu mi se pare nici ca ma descalifica de la a-l judeca. Ca orice alt intelect, ie dreptul meu sa judec. Eu nu tind sa-ti invalidez interpretarea in sine, doar atit ma straduiesc sa precizez in ce masura-i ea strict personala si-n ce masura are valente universale.
Sunday, 5 June 2011
Din ce zici tu, ar rezulta ca in esenta personajul e... un prost autor. Deci rezultatul ca bucata nu-i literatura e consecinta alegerii proaste a povestitorului dintre personaje. Cand zici ca "In primul rind, ca-i un mecanism de coping la trauma cunoscut si bine documentat" e foarte adevarat, dar cam pe acolo bate si problema: ca textul ajunge o descriere bine documentata si atat, cam la fel de mult literatura pe cat e literatura si manualul de psihologie.
Sunday, 5 June 2011
Noa da' cum rezulta ase minune ?!
Sunday, 5 June 2011
A, dar nu zic ca n-ai dreptul sa-l judeci. Doar ca judecata ta nu e a priori corecta sau mai buna decat alta.
Imi pare ca pe la teorie putem fi de acord, dar la practica nu ne intelegem. Nu-s nici eu pentru "sa priceapa cititorul chiar de nu stie citi". Nici n-am in fapt nimic impotriva cifrului in literatura. Tot ce zic e ca totusi prezenta cifrului NU garanteaza literatura. Cam asta imi pare ca e esenta pe care nu suntem de acord. Tu "demonstrezi" ca e literatura prin aceea ca are un set de simboluri si un cifru anume care in principiu e corect si cu o oarecare coerenta. Eu remarc prezenta simbolurilor si cifrului, dar zic ca problema e ca nu mai e nimic pe langa: textul e redus la cifrul acesta si atat si in consecinta e criptograma, nu literatura.
Concluzia de te mira: eu arat dezechilibrul in prezentare, care in concluzie pune central elemente secundare pentru poveste si nu pe cele principale. In replica, tu spui ca dezechilibrul este coerent cu mintea de carlan a personajului-povestitor (imi pare de atlfel ca am zis in analiza initiala ca nu-mi pare o idee buna sa aiuresti textul/cititorul pe motiv ca personajul e aiurit). Eu nu neg ce spui tu pe tema asta, dar in esenta asta nu inseamna ca dezechilibrul acesta e fericit pentru text, ci faptul ca trebuia ales alt povestitor/alta perspectiva pentru esenta povestii asteia. Mai exact, cu alegerea asta si abordarea ca urmarim precizia detaliilor chiar cu pretul imaginii de ansamblu mai degraba decat invers, povestea devine o expunere clinic-exacta a modului de functionare a mintii carlanului in conditii traumatice. Si in consecinta, metaforele si tot restul incep chiar sa enerveze, pentru ca nu-si au locul pana la urma in asa cantitate, intr-o relatare cu rol de exemplificare pentru un comportament notat intr-un tratat stiintific.
Friday, 17 June 2011
Pai judecata mea nu-i nici intr-un caz apriori mai buna sau mai proasta. Ea in principiu poate fi judecata la rindul ei drept mai buna sau mai proasta, judecata care se poate apropia mai mult sau mai putin de realitate (care realitate ramine bineinteles ascunsa tuturor participantilor). Grea chestie cu preocuparile mintii.
Prezenta cifrului nu garanteaza literatura, da' standardu' tau in critica e sa arati elemente care impiedica literatura. Daca tu indici inspre cifru, ti se va arata ca cifrul nu impiedica literatura, fata de care obiectie valida la critica, tu nu poti ridica contra-obiectia ca cifrul n-ar garanta literatura, ca nu aia problema-i in cauza. Eu metodologic nu-s tinut sa "demonstrez ca-i literatura" mai mult decit sunt tinut sa demonstrez ca-s nevinovat intr-un proces penal. Eu pot eventual incerca sa arat ca acuzatiile n-au baza, in cazul nostru, si asta-i si deosebirea fata de un proces : acolo chiar trebuie sa arat ca acuzatiile n-au baza.
Echilibrul inteles foarte clasicist asa e o critica buna contra textelor clasice, sau cu alte cuvinte era o obiectie valida acum cinci sute sau o mie cinci sute de ani. In postmodernism, lipsa echilibrului clasic nu-i o obiectie acceptata, textele au tot soiul de organizari laterale scl, se practica.
Friday, 17 June 2011
Pai stai un pic, ca totusi critica nu era asupra dreptului de-a avea pareri si nici pe principiul ca "demonstreaza tu ca e literatura pentru ca a priori nu-i". Dar ca sa dam la o parte din calea discutiei tot balastul asta de idei comune si proaste, hai sa zic clar ca-s perfect de acord ca n-are autorul a demonstra ca un text e literatura, ca-s perfect de acord cu modul de evaluare a parerilor strict in relatie cu realitatea cea ascunsa, ca-s perfect de acord ca cifrul nu impiedica literatura (contrarul asteia nici macar nu reusesc sa ghicesc de unde l-ai scos). In sfarsit, problema cu echilibrul drept irelevant in afara clasicismului tine pana la un punct. Adica sunt de acord ca dezechilibrul poate fi folosit cu succes in literatura moderna, postmoderna samd, dar asta nu inseamna ca oriunde, oricum si in orice fel. Altfel spus lipsa unui echilibru poate fi inca un argument valid.
In sfarsit, ca sa nu ne ratacim iarasi pe carari adiacente si fara legatura cu subiectul in fond, as mai mentiona ca nu-mi pare posibil realmente o demonstratie concreta ca un text n-ar fi literatura in sensul strict pe care-l atribui tu, pentru simplul motiv ca nu exista o definitie clara a literaturii (sau ai tu una?). Dar ceea ce sunt demonstrabile sunt neajunsurile unui text. Sigur ca poti sa argumentezi ca nu-s neajunsuri ci imbunatatiri si elemente literare, dar imi pare ca e un fel de ocolire a problemei atata vreme cat nu e o justificare dincolo de "lenea cititorului" si metode a la Holmes - care-ar putea fi, dar ar putea si sa nu fie. In fond si legatul scandurilor cu trei ate pe la colturi in loc de batut in cuie poate fi o imbunatatire daca omul e alergic la fier sau pur si simplu e inamorat de ate, dar e indiscutabil faptul ca totusi cuiele tin scandurile impreuna mai bine decat cele trei ate.
Friday, 17 June 2011
De fapt discutia cu unde-cind-cum dezechilibrul ori lipsa echilibrului poate fi sau nu poate fi o critica valida in modernitate (si eventual diferentele intre cele doua) e o foarte generoasa nu teza de doctorat cit preocupare a unei vieti. Nu cred ca avem noi critic azi care sa se poata lauda cu rezultate mai grele decit asa ceva. Orisicit, ar fi interesanta, zic eu.
Intr-adevar nici nu-i posibil sa demonstrezi ca ceva nu-i literatura, asta-i o chestie de care s-au lovit minim douazeci de generatii de critici pina acum. Carti redescoperite apar tot mereu, ignorate de canonul critic al unui moment sau altuia. Ca pina la urma asta-i abordarea, se construieste un canon, se compara cu el. Sigur, in situatia anomica in care se scalda Romania nu poate fi vorba de nici un fel de asa ceva, noi avem bisericute in literatura cum avem partide-n politica : fara nici un fel de baza teoretica, ci construite pe considerente personale, de clan si familie. Da' si asta-i o tema interesanta, zic eu.
Metafora din final e puternica, da' mai ramine sarcina de-a chiar identifica atele si cuiele. Pentru ca mie-mi pare ca-i mai degraba vorba de sfori, si avind in vedere ca se construieste o pluta, nu o casa, un ceva care tre' sa infrunte apa, funiile-s mult mai adecvate decit cuiele.
Friday, 17 June 2011
Notam ca o imberba domnisoara s-a apucat sa construiasca asa-zise dovezi prin a caror lucrare sa infunde adevarul etern al inteleptelor noastre spuse.
Cu netarmurita incintare in sufletul nostru de picla ii atragem atentia ca efortul ei e defect sub urmatorul aspect : intr-un context colorat de natura groazei, precum cel in discutie aici, cele abia soptite si sugerate sunt mai ingrozitoare decit cele prezentate frontal. In incercarea ei contextul nu-i colorat defel de natura groazei, si deci prezentarea laterala n-are acelasi efect.
Nimic nu aduce mai multa bucurie-n inima noastra mica si neagra, de obsidian, precit aduce imburdarea eforturilor tineretului in groapa, cu carimbul cizmei si minim efort.
Traiasca!
Friday, 17 June 2011
Nu voi a-ti strica bucuria, dar efortul in grupa fu pe masura efortului din cizma, deci sper ca sursa bucuriei nu-i in eficienta actiunii.
Friday, 17 June 2011
Nici nu e, ca altfel m-ar lua depresiile vazind ca oricit pompez eu la ele, gravida tot nu ramine niciuna.
De fete zic.
Monday, 20 June 2011
Totusi, la subiect, scopul acolo nu era de a desfiinta expresiile cu pricina in sine, ci de a arata clar ca desi mecanismul este prezent (in basma "nici nu se poate spune" ce se afla) si elementele constitutive sunt si ele rezonabile (oul, samd), rezultatul nu-i musai spaima (din cauza de context si per total, da, ca asta e fix parte din critica in discutie). Sau zici ca nici asta nu-i clar?
Monday, 20 June 2011
Eu nu spun ca "din cauza de context si per total". Eu spun "-un context colorat de natura groazei".
Daca ai gindit asa cum spui atunci te-ai luptat cu un om de paie.
Monday, 20 June 2011
Am luat-o pe pasi ca sa vedem unde e fix nepotrivirea, ca daca am luat-o mai putin amanuntit initial nu-mi pare ca ne-am inteles. Deci da, ai zis "context colorat de natura groazei", dar cam pe acolo e parte din problema ca mie nu-mi pare ca ti-a iesit colorarea. Cum la nivelul asta de "colorare" chestiunea e insa subiectiva, am luat-o mai de jos in sus, catinel.
Monday, 20 June 2011
Asa, pai noa, poate ca nici nu mi-a iesit, pina la urma interpretarea are si coloratura subiectiva, unu' merge la cinema la horror si-l trec toate apele, altu' ride de absurditatea chestiei, oamenii-s variati.