Possession - 1981

Filmulⁱ este unul dintre cele pe putin 20 de filme cu acest nume turnate-n istoria cinematografiei (cel mai recent, in 2009, cu aia blonzie de juca Buffy - va inchipuiti ce dezastru iese, altul in 2001 cu Gwyneth Paltrow care-i neasteptat de meh si asa mai departe).

In cadrul astuia de fata o curvistina isterica (Isabelle Adjani) isi lasa sotul agent secret sau asa ceva (judecind dupa cit de eficient ii face de petrecanie rivalului as zice ca e un agent secret chiar competent, si-n plus consultantul pe probleme de specialitate a lucrat si el in bransa) plus copilul de vreo noua anisori pentru a se inhaita cu ceva Bivolaru' nemtalau, care mai-mai ca-l fute pe bietu' sot de la prima intilnire atita-i de gheu. Sau ma rog, eliberat, cum preferati sa priviti problema. Plus ceva mai batrior decit ei, deci sa zicem ca minat din urma cu biciul de aroma de lemn de sicriu.

Dupa care fata o da-n psihoza. Da' psihoza curata, ceva ce n-ati mai vazut niciunde, credeati ca Dogma/Stigmata/Exorcistul is rele ? Pai n-ati vazut nimic draga, s-o vedeti pe Adjani cum isi incilceste degetele, sau cum danseaza singura-n ceva tunel de acces la metrou. Aia psihoza dom'le, consider filmul asta de departe cea mai reusita (prin acuratete, credibilitate, finete si precizie) transpunere cinematografica a respectivei suferinte, n-am nimic de obiectat.

Din pacate cetateanca-i curva in viata reala, asa ca nu se pupa cu nimeni (bai frate, cum sa fi actrita si sa nu te pupi cu nimeni un film intreg, urmariti-o numa' cite scene strica pen'ca ea nu vrea sa se pupe ca asa o invatat-o pestele ei de pe cind avea 15 anisori si facea trotuarul in Tirana sau ceva). Face in schimb sex cu o pubera in timp ce chipurile-o invata pe biata aia sa faca balet, si-n general ii iese acceptabil rolul de sucuba si exceptional rolul de posedata, are niste dansuri si zbateri in fuioru' de-i tine loc de trup ceva ce nu se poate povesti. Scena-n care miriie la un crucifix e antologica, cre' ca voi pune fete sa faca chestia aia, e ca un fel de mema +1.

Sigur, daca va intereseaza prostiile filmul se vrea o diagnoza a L'enfer c'est l'autres si restul de aiureli existentialiste la moda in epoca, sau mai englezeste spus "dificultatile vietii conjugale", da' toate astea-s chiar prostii, cum aiureli sunt si monologurile cam lungi cu pretentii filosofico-nustiuce de ni se infunda pe git. Filmul e bun sub aspect fizic si al miscarii, nu conteaza ca "insemnatate" si "ce voia autorul sa spuna", nu-i interpretabil (ca n-are rost si nu merita), e pur si simplu privibil. Ceea ce nu-i reduce nicicum din valoare, dar probabil dezamageste o fractie oarecare din participantii la realizarea lui care se visau ei mari insemnatatologi, cam cum o dezamageste realitatea pe fata frumoasa, inalta si cu tite mari care nu poate trai cu faptul simplu ca orice-ar face nu va ajunge niciodata sa egaleze intelectual performanta daltuita de natura-n materie sub forma trupului ei. Asta e, sau cum se zice patasti.

Sam Neill e competent si convingator. L-as fi preferat pe Jeremy Irons in rolul ala, dar nu pot spune ca ma pling. A, da, Adjani joaca rol dublu, e si o foarte placida si supusa profesoara a copilului, care ii face baie in timpul unei vizite la domiciliu, spala bucataria si-n general fixeaza destul de clar cam ce-ar putea si-ar trebui sa fie mamzela, daca si-ar fi primit bataia regulat si la vreme-n copilarie.

Asta e. Sau cum se zice, patasti.

1. Possession, 1981, de Andrzej Zulawski cu Isabelle Adjani si Sam Neill [↩]