Perp walk

Termenul din titlu vine din limba engleza, unde-i o prescurtare, de la perpetrator walk. Perpetrator e cel ce-a facut ceva, indeobste ceva najpa, din soiul de najpa ce intra-n preocuparile politiei. A ajuns prin uz un termen cvasi-juridic, il numeste pe al' de-o facut boroboata, cineva a spart un cap sau o banca dar politia l-a arestat. Pe cine ? Pai pe perpetratoru', pe cine alt ? Iar walk inseamna walk, adica mers, plimbare, umblet.

In practica de zi cu zi a vietii de zi cu zi din America de zi cu ma-ntelegeti unde bat, presa avind nevoie de continut cit mai superficial si politia de expunere media pozitiva la un nivel cit mai superficial (singurul nivel unde se si gaseste ceva pozitiv de spus despre ei, de fapt), perp walk asta s-a instaurat ca o chestie, un format teve : merge omu' in catuse cu politaii de-a dreapta si de-a stinga de la o usa de casa la o usa de masina [de politie]. Chestia-i deja un gen sui generis (adica in genul sau propriu), tot asa cum inghetata nu-i pur si simplu "un desert", ci un desert anumit, cu normele si dichisurile lui. Se poate da la rigoare un master in critica cinematografica a perp walk-urilor, e o categorie a artei vizuale, maruntica dar importanta.

Ceea ce face perpetratoru' in timp ce perpwalkeaza este un walk of shame, adica un drum al rusini, un soi de microgolgota moderna. In universul simbolic al pustimii de la pubertate pina la adolescenta acest termen capata insa un sens anumit, adecvat experientei lor, si ajunge sa ocupe un loc destul de important : Walk of shame este ceea ce faci dupa ce petreci noaptea in patul altcuiva.

Intrucit aceasta intilnire amoroasa are loc in general dupa multe ore de tortura destinata a verifica anduranta si adecvarea intru reproducere a participantilor, care include neaparat substante intoxicante de la alcool in sus (cantitati insemnate obligatoriu!), deshidratarea pina la limita suferintei clinice si extenuarea cvasi completa, dupa o noapte (scurta) in care se consuma copulatia urmeaza citeva ore de somn chinuit si-apoi gata, ca incepe o noua zi.

Perpetratoru' are deci a se tiri cumva de la patul aluia cu care-a copulat la patul lui propriu, unde sa-si petreaca restul zilei intr-un program normal : zacind. In general vorbim de-o fata, care se tiriie nesigur inapoi catre camera ei de internat, purtind dimineata spre prinz fie haine mototolite de discoteca (fuste scurte, alea) fie haine curate dar inadecvate de-ale partenerului (tricouri de fotbalist scl) si dovedind clar prin contrastul dintre urmele de machiaj, coafuri scl si figura extenuata si botita cam cu ce s-a indeletnicit noaptea precedenta.

In mai rare cazuri, dar totusi ca o subspecie perfect conturata baiatul tre' sa scape din patul iubitei de-o noapte/o eternitate/eventual chiar si pina la vacanta, trecind prin bucataria unde il asteapta, perfect odihniti si cu chef de palavre... parintii ei. Eventual parintii ei pe care acum ii intilneste pentru prima data, si carora trebuie, nu-i asa, sa le faca o buna impresie (de exemplu, pentru cei care-ati vazut Trainspotting, aruncind cu cacat din asternuturi).

Aceste doua categorii ale suferintei perierotice anglo-saxone nu-si prea gasesc echivalentul in spatiul cultural clasic al romanilor (desi incep incet-incet sa se manifeste intre subgrupurile mai desocializate din traditiile locului si resocializate in obiceiurile anglo-saxone asa cum sunt ele transmise prin ecranul televizorului). Ceva-ceva tot exista, insa, sub forma grupului de prieteni.

Spre deosebire de societatea atomizata de peste ocean, unde oamenii nu au de fapt prieteni in nici un sens real al acestui termen, traditia europeana (oarecum britanica, in tot cazul foarte nemteasca) include grupul de prieteni ca o institutie pur si simplu si de-a dreptul, cu o sala de intilnire (ca o fi sau n-o fi o camera intr-un bar mai putin conteaza), in raport cu care individul e un element, minuscul si umil, ca-n fata Tribunalului. Tribunalul Prietenilor, ca sa vezi chestie.

In general prietenii stiu preabine ca odata adunati "in sesiune" ei sunt o institutie si nu pur si simplu o suma de tantalai ca si tantalaul in discutie, exact si perfect echivalenti, si se comporta ca atare : ca si cum ar transcende lumea si viata asta si-ar reprezenta direct si infailibil al Adevarului Universal Asa Cum Este El.

Si-atunci, asta-i echivalentul in spatiul nostru al zisului walk of shame : tipul recent indragostit (da' indragostit, bun ? nu pur si simplu tavalit recent cu una) are a introduce aceasta stare de fapt grupului. Deci mo oameni buni, io-s indragostit de X. Mnoa sa vezi chestie, ca astia pot la rigoare face si misto de el. Sau il pot intreba chestii. Sau pot sa fie de asemenea indragostiti de X, sau sa stie ca X ii o mare curva (o fi avut si fata un episod mai ambiguu, ce, e imposibil ?!)

Ce te faci, ca pustan, ca aproape om, ca in curind barbat, intr-o situatie ca asta ? Pai... poti sa pretinzi ca de fapt e una pe care-o futi, ti se rupe tie de ea. Atit ca daca ei nu i-ai spus acelasi lucru, exista pe de-o parte posibilitatea practica sa afle si sa ti-o iei, si in plus problema teoretica ca hmm... pai ce facem aici ?! Una zicem acasa alta zicem in bar ? Inseamna ca deja am pierdut lupta, este ?

Fapt este ca pentru majoritatea adolescentilor puterea grupului de prieteni asamblat in institutie-tribunal e principala limita si principalul instrument de control care le deseneaza viata. Pentru ca daca-i capabil sa decida cu cine e permis sa te iubesti (cum de altfel in practica destul de adesea dovedeste ca este) atunci nu mai este ce discuta, tot restul e o cantitate mai mica in raport cu asta. Inclusiv forma si profunzimea relatiilor amoroase ale individului e intr-o mare masura controlata de deciziile grupului : pentru membrii unui grup imatur casatoria este din principiu exclusa (de fapt la inceputurile istoriei de grup, 14-16 ani pe-acolo, insasi iubirea e din principiu exclusa, da-le-n pula mea de tirfe). Cam de-asta sunt asa de ingrijorati parintii de "anturajul" copiilor, si intr-o oarecare masura pe buna dreptate.

Pe masura ce timpul trece si grupul se maturizeaza el tinde ca orice organ sanatos spre auto-distrugere sau macar auto-disolutie, ajungind la un moment dat pe la douazeci si spre treizeci si-umpic sa incerce sa se reconstituie pe noile coordonate ale oamenilor "cu obligatii" (giob + familie). In aceste conditii nu poate fi bineinteles decit o palida urma a fostei sale glorii, dar pina la urma n-ai ce-i face vietii, asta este, ea curge. Si anume, in jos, cum ai dori sa curga, in sus ?!

E oarecum amuzant sa observi ca grupurile disfunctionale (adica, cele incapabile sa evolueze sanatos, pastrind exprimate caracteristici infantile) sunt apreciate de membri si intr-o oarecare masura chiar de societate superlativ (pentru ca sunt "trainice", sau alte calitati derivate) in conditiile in care ele sunt pur si simplu defecte, ca niste dinti de lapte care nu se mai lasa dati jos. Este de asemenea amuzant ca mai nimeni nu-si pune problemele astea, preferind sa creada cu sfiintenie in pretentiile de instaurare misticoida ale grupului respectiv.

Pina in final, formele sociale rezulta din nevoia omului de limite, si injugarile sociale din nevoia omului de juguri, nu exista "opresiune" in sensul propriu al termenului, cel mult juguri si limitari intre timp demodate.

Traiasca deci, traiasca zic libertatea din fiecare dintre noi! Sarmana.