Pentru cristi si ceilalti mediocri

Thursday, 27 October, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Partea trista e ca geniile se pot numara pe degete. Oamenii care pot face lucrurile corect sunt de zeci de ori mai valorosi decat cei care au impresia ca le pot face ”altfel”. Nu de alta, dar oamenii care chiar pot face lucrurile altfel inalta imperii, nu se poticnesc cu un slide show.

Tipul are dreptate.

Ne scaldam la ora actuala in situatia bizara in care orice incomplet, orice cvasi-inteligent, oricine cu un IQ de pe la 92 pe la 110 are senzatia despre sine ca-i egal cu creatorul lumii. Asta-i pozitia din care romanul mediu porneste discutia : el e cel putin egal cu creatorul lumii.

Si de-aici, toata patologia. Cei cu adevarat competenti, aia care pot inalta imperii sunt prea ocupati cu a inalta imperii si-a se distra cu gagicile ca sa aiba vreme sa-i ia prea in serios pe cristi si pe restul de mediocri. Ca n-au timp, si n-au motiv. De-aici o capita de frustrari care se tot acumuleaza in sufletul lui cristi si-al restului de mediocri. Lumea e defecta, gindesc ei, pentru ca nu reuseste sa comunice cu "creatorii" ei. Care-s de fapt niste tipi care n-au creat niciodata nimic, dar s-au identificat ei arbitrar cu niste entitati abstracte. Nu-i cocalarismul simplu si direct al fiilor de proletari, de-a il vedea pe X sau pe Y si-a se pretinde identici lui, pe sunet de manea. E cocalarismul simplu dar indirect al fiilor de prolectuali, profesoarele si inginerii comunismului, de-a isi inchipui categorii si a se identifica cu prototipul, cu elementul care le numeste, care le aduce-n fiinta, pe care ele se intemeiaza. Pe sunet de ma rog, o larga paleta de manele, de la Ada Milea la aia cum ii cheama, ca mereu uit trupele de "rock" romanesti. Trecind neaparat prin dubstep sau ce-s porcariile alea atonale.

Din cind in cind, da' rar, cite-un imperial adevarat mai baga in seama cite-un mediocru, ales aleator. Pentru ca, iata un mare secret, din palatul de sini si ceata in care traiesc imperialii, mediocrii nu pot fi distinsi, nu au chip. Asa ca daca n-au nici nume, asta e, treaba e oabla. Chestia-i de altfel recunoscuta intuitiv si de cristi & mediocre band, care intra-n emisie spontana pe tema injuriei personale care le-ar fi astfel adusa. Ai ceva cu ei, imperialule. Ii urasti, imperialule. S-au intilnit cumva, cinva cu fo' femeie din anturaju-ti, imperialule! Ei SUNT!!!! Ei bine... nu prea sunt, altfel decit ca material didactic pentru incepatori, sunt in sensul in care si broscutele de la ora de biologie sunt. Pina bagi bisturiul suficient de adinc.

Situatia disperata a lui cristi, ca si a restului de mediocri, este ca si-au paralizat orice posibilitate de actiune. Orice ar face ei, concret, nu poate avea decit infime beneficii comparativ cu rezultatele imperialilor. Un mediocru poate face dintr-o bucata de lemn cel mult o furculita sau un capat de sapaliga, n-are cum face o opera de arta. Imperialul da, sfinteste prin punerea miinilor, si bucata de lemn devine opera de arta, dar imperialul nu-i un cristi, si cristi nu-i imperial, ca-i mediocru.

Ca atare, cristi nu mai poate face nimic, pentru ca "nimic nu merita". Si atunci, decit sa faca ceva, si sa constate in fapt si evident ca da dom'le, uite, eu sunt un mediocru, facator de linguri, prefera sa nu faca absolut nimic. Astfel nu mai e silit sa isi confrunte propria mediocritate. De ce credeti ca-i asa de greu pentru un poet care stie ca-i mediocru sa participe la un concurs notat de ceilalti participanti ? Pai, pentru ca ia opt. Cum, el opt ?! Atunci mai bine nu participa! Pretexte se vor gasi intotdeauna.

Drept urmare, cristi traieste din expediente, si-si petrece timpul fantazind, pentru uzul personal cit si-al oricui ar dori sa-l asculte, despre propriile-i potentialitati. Care, bineinteles, cu trecerea anilor ajung sa se sprijine pe-o baza tot mai ingusta-n realitate, ceea ce pina la urma e bine : isi pot da drumul tot mai larg in imaginatie. Relativ repede cristi invata de altfel sa fie prudent cu cit si ce impartaseste din fantazarile proprii celorlalti : e un visator la fel de mediocru precit e un orice altceva, mediocritatea lui e structurala, nelocalizata, plenara. Ca atare, e probabil ca ceilalti sa nu fie persuadati (prostii!) ba chiar mai grav, sa gaseasca defecte evidente in fanteziile lui. Invidiosii!

Asa ca cristi se aduna cu alti mediocri ca si el, ca acolo-i in siguranta, si formeaza grupuri care au o singura lege, nescrisa dar turnata-n fonta : toti participantii se aduna pentru a-si sustine reciproc delirul. E un fel de Societatea Pamintului Plat, doar ca nu in sprijinul unei idei expresibile, ci-n sprijinul nenorocirilor mentale ale unei colectii de nenorociti tristi.

Ei sunt cei 99%, din simple motive statistice : mediocritatea e intotdeauna majoritara. Ceea ce va explica de ce aberatia cu OWS n-a avut nici un fel de succes sau impact la noi : Romania este deja ocupata.

Chestia haioasa este, bineinteles, ca pentru istoria personala a facatorilor de imperii, cit si pentru istoria lumii, care-i o aproximare si prescurtare a istoriei personale a facatorilor de imperii, indeletnicirile lui cristi si-ale trupei de mediocri chiar nu conteaza. De-aici, de sus, suprafata planetei se vede altfel. Si daca necesitatile geometrice ale planurilor imperiale mai cer din cind in cind excavarea cite unui musuroi de furnici... pai chestia se va face fara a se pune macar problema. Furnici ? Dar ce-s alea.

Aceasta este realitatea, simpla si nuda. Imprejurare pe care mediocrii o confunda in general cu aroganta imperialilor, dat fiind ca ei sunt obisnuiti sa-si viseze realitati imaginare, si-atunci compozitia si structura realitatilor imaginare ii descriu pe ei ca persoane. Si cum fiecare mediocru crede neaparat ca toti ceilalti sunt un fel de el mai mic, pai rezulta deci ca imperialii astia sunt niste aroganti. Interpretarea-i evident falsa, da' evidenta n-are putere-n aglomerarea de falsuri, strass-uri si iluzii din care-si fac cristi musuroi si-i zic Palat. Ei nefiind, bineinteles, aroganti, ce, aia-i aroganta ?!

Lumea este frumoasa. Sigur, nu pentru toti in egala masura, dar asta e o parte esentiala a frumusetii ei.

Category: 3 ani experienta
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

18 Responses

  1. Hai că ești arogant :-D

  2. Ti-ai dat seama cam tarziu

  3. Mircea Popescu`s avatar
    3
    Mircea Popescu 
    Thursday, 27 October 2011

    @Cristian Raspunsul a ramas acelasi :p

    @Giuu Ai ratat un apropo.

  4. Am si eu chestie de-mi apare sub?

  5. Se pare ca nu

  6. Marcel Popescu, geniu neinteles din cauza mesajelor codate ( catre borgi), se pune a caracteriza o fantezie. Pai bine domnule, ce facem aici. Fantezia iti da cu pula peste gura si tu in loc sa admiti ca ti-am placut gustu, incepi sa urli despre dimensiunea organului?
    Dupa parerea mea ( vedeta mare, dupa cum te lauzi tu cu blogul tau), ar trebui sa ma lasi sa scriu o postare, dupa tema ta, pe blogu asta.

  7. Guest post?

  8. De mult ma rog de el. Cica nu poate ca merge doar pe ip-ul lui, sau ca ii recunoste ampreta cheliei, sau ca recunoste mirosu de coaie stricate, chestii. Adevarul e ca-i recunoste prostia, fudulia si ce-o mai fi.

  9. aroganța

  10. "Nu aveti suficienta Karma pentru a adauga articole

    Incercati sa cititi articolele propuse de ceilalti membri, sa discutati, sa participati la viata comunitatii, dupa care, odata ce-ati adunat 25 de karma, reveniti.

    Puteti sa cumparati karma sau sa va verificati karma pe pagina utilizatorilor"

    Cum pula mea se mai face karma pe fain?

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Friday, 28 October 2011

    @Cristi Lmao, pai nu scrie in textu' citat ? A ?

    Bai, ce uameni. Si mai vor sa faca guestposturi pe-aici.

    @Cristian Ai intuit corect, Trilema e ca o femeie. Sta la viol, da' nu cu oricine.

  12. Adicacum iote ce fantezii are Popescu, sa-l violeze, sasara pa iel fetele peste tot.

  13. viorel gaita`s avatar
    13
    viorel gaita 
    Friday, 28 October 2011

    @Mircea Popescu: Ai uitat sa pomenesti un mic amanunt: ca facatorii de imperii isi construiesc imperiile folosindu-se nu de genii ci de mediocri. Adica de tipi care-si pierd timpul pe Fain in loc sa inalte imperii.

  14. Mircea Popescu`s avatar
    14
    Mircea Popescu 
    Friday, 28 October 2011

    @viorel gaita Se pot construi imperii din absolut orice material.

  15. Lasa vrajeala si zi ma lasi ori ba.
    Mai da ce dracu fac cu fainu, ca-s legat rau la gura. cica -140 karma, pai de unde pula mea sa recoltez atata? Fa ceva sa nu scada pe minus, ce panarama e asta cu minus. Sau tu vrei sa abandonez? de dat bani nu dau, ca nu-s de unde pe prafu asta, stii tu cum e.
    Nu se simte nici o scadere de trafic pe fain? Activitatea se vede de la o posta ca sa redus.

  16. Mircea Popescu`s avatar
    16
    Mircea Popescu 
    Monday, 31 October 2011

    Mars la cacat bai, pe cine crezi tu ca intereseaza prostiile tale ?

  17. Pe tine maestre.
    Ce vocabular real ai inceput sa abordezi. Ma cam frapeaza banalitatea constructiilor. Oare esti si tu un dorel si atata poti?

  1. Pentru cristi si ceilalti mediocri pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu-...

    Parerea mea e vedeta, ce pula mea mediocra...pardon, parerea mediocra...

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.