Pauldimir Gosmaneanu

Nesfarsita este puterea marii, dar nu pentru ca toate le strica,
ci pentru ca toate le duce...

Cea mai faina chestie de pe Internet este bineinteles drama, asa ca ingaduiti-mi sa va tai o felie mare si sa v-o pun in farfurie.

Despre Vladimir Tismăneanu - şi nu numai - în 11 puncte

Unul : Minte fără clipire, fără tresărire, sigur fiind că boii de cititori-auditori români, fie ignari, fie (mai ales) traumatizaţi de Teroarea Adevărului Unic Bolşevic instalat în România din 28 iunie 1940 nu vor îndrăzni să contrazică un trimis-numit-uns ca să ne re-re-scrie el istoria, tot după reţeta Roller.

3. Despre “puiul de bolşevic” : - S-a plâns V. T. că tatăl său a fost dat afară din partid prin 1958 (ca urmare a întreturnătoriilor dintre ei, tovarăşii-de- veacuri: l-a săpat subalternul său, Radu Florian, ca să-i ia locul ; s-a mai plâns că, după plecarea lui în Occident mama rămasă în România era vizitată “practic aproape săptămânal” (ce limbă-i asta: marylandeză? ) de Securitate, ca să-l convingă pe fiu să nu mai ponegrească, la Europa liberă, Patria Română… Vrea neapărat să-i aduc aminte cum au fost pedepsite pentru exact aceeaşi “vină” multe alte mame, de pildă a Monicăi Lovinescu - adevărat, aceea nu era evreică, nici comunistă, nu era “eroină” din Spania, nu era cetăţeancă sovietică şi nu fusese nici măcar un minut şef de cadre la Ministerul Sănătăţii, motiv pentru care a ajuns la groapa comună? [...] “Răspunsul” l-a dat Cristina Boico (mătuşa pe care Vladimir o iubea foarte), după ce s-a re-strecurat în Franţa, ca “eroină a Rezistenţei Franceze”: «În România am fost persecutaţi ca evrei şi comunişti».

4) Despre “credibilitatea morală şi ştiinţifică” : [V. T. ](…) “i-am raspuns d-lui Goma (…) [Că] nu poti face parte dintr-o comisie in momentul in care contesti presedintelui acestei comisii, omului care te invita, credibilitatea morala si stiintifica.”

Ati recunoscut, fara indoiala, stilul obositor-prolix si resentimentar dincolo de oricare limite biliare al lui Paul Goma. Am taiat fara mila din prostiile pe care le-atirna-n text pina-i ajunge proza asemanatoare unui brad de Craciun echipat dupa gustul fiului bolnav de ADD si indopat cu zahar al unui sef de unitate de pompieri militari. Tot au mai ramas bugat. Am pastrat enumerarea suprarealista, ba-n litere ba-n cuvinte ba cu puncte ba cu paranteze, imi aminteste de-un personaj drag mie. Si, ca tot vom reveni la chestiunea “internetului” (auzi dom'le, intre ghilimele Internetul!) : nu crez sa existe chestie mai amuzanta in lumea virtuala decit _HTML.php.

N-am avut de-a face cu Securitatea
Doi: publicarea pe Internet in acelasi text a unei scrisori personale despre tatal meu, in care eu foloseam la adresa raposatului meu parinte termeni foarte duri legati de perioada stalinista, in care el a avut un rol destul de important in aparatul ideologic, si pe care nu i-as folosi in limbaj public. Era o scrisoare adresata prietenului meu, sau, sa-i spunem, omului in care aveam incredere, Paul Goma. Acest text era pus pe Internet. Pur si simplu. I-am raspuns ca exista lucruri care sunt proprietatea autorului lor, o scrisoare este pentru mine proprietatea autorului ei. Eu asa vad lucrurile, poate ma insel, si niciodata nu-mi voi permite sa public scrisoarea cuiva catre mine fara sa-i cer acestei persoane permisiunea. Deci asa s-a ajuns la situatia in care Paul Goma nu face parte din Comisie.

Tismaneanu, discutind cu ceva lache din coloana Ernu (Armand Gosu) in 22.

Revenind la Goma :

“Eu, prin forta împrejuràrilor, nu am avut nici tatà nici mamà nici unchi nici màtusà care sà fi fàcut ràu altora, doar pentru cà ei, “revolutionari de profesie” asa stiau cà… se face lumea nouà. Insà nici nu voi învinovàti vreodatà pe copiii revoluţionarilor bolsevici pentru pàcatele pàrinţilor - grele, monstruoase. Ci - am si spus-o, în legàturà cu Oisteanu: le cer (urmasilor) sà-si asume înaintaşii, sà accepte - cu durere - cà acestia nu fuseserà îngerasi, cà nu pot fi absolviţi doar pentru cà fiii stiu cà pàrinţii lor erau plini de iubire în familie - fiindcà iubirea în familie nu sterge deloc ne-iubirea lor în nefamilie.

“Si asa cum atâţia copii, nepoţi de nazisti s-au târît în viatà càrînd povara teribilà a “dosarului” tatàlui SS-ist sau doar (sic)… membru al partidului lui Hitler, asa sà suporte si urmasii bolsevicilor faptul cà pàrintii lor nu fuseserà, vai, eroi de benzi desenate.

“Cred cu putere cà aceastà “echilibrare” este necesarà, atât pentru noi, eternele victime, cât si pentru urmasii celor care nu se purtaserà cu noi cu mànusi (observi eufemismul? ). Or noi suntem milioane - numai în România. Si nimeni dintre vinovaţii de martirajul nostru nu a fost màcar obligat sà treacà prin fata unui tribunal - fie si postum (…)”

Chestiunea-i pentru mine deosebit de amuzanta : nu faptul ca Goma nu intelege deloc, dar deloc arta politicii, nu se stie reprezenta si nu-si stie urmari eficient interesele ma intereseaza pe mine. Uneori pare aproape deliberat in neeficienta lui, de parca ar fi convins ca antinomul eficientei lumesti e cumva o garantie, un talisman catre cele vesnice. Nu este.

Nu faptul ca Tismaneanu nu e interesat de nimic, dar nimic altceva in afara ajungerii, inrotunjirii, labartarii-n temporal (preocupare comuna cu o intreaga clasa de pseudo-intelectuali si monarhisti de ocazie, cu Pliiceanu-n frunte) ma intereseaza pe mine. Pot sa-si ia ordinele, decoratiile, diplomele, encomiasmele si sa le duca hapt la Bacau, sa se joace cu Eugen Simion de-a teatrul absurd.

Ce ma intereseaza pe mine in toata agitatia asta e strict, dar strict Internetul. Si ma amuza sa vad cit de putin il inteleg, ambii, si cit de similari - pina la confuzie, pina la identitate - sunt sub acest aspect. Primul si-l inchipuie drept avatar in lumea trecatoare a celor vesnice, cristal stralucitor al adevarului capabil sa indoaie liniile Universului dupa mintea lui. Da, dupa mintea lui, chestia asta atit de larga i se potriveste totusi lui in ingusta cutiuta, crede el. Ultimul si-l reprezinta drept vehicol al intrigatiilor si garagatiilor cu care se ocupa, drept conduit pentru pasta ce-o secreta fara dificultati. Il percepe drept metoda de-a se inalta, furnica, bacterie, fir de praf care si-a explicat in sfirsit importanta si utilitatea rotii de la masina : e acolo ca s-o poata el urca, la inceput, cit pornesti de la sol urcusul e greu si se desfasoara cu capul in jos, dar dupa ce treci de jumatate devine tot mai usor, aproape ca o plimbare. Pin'ajungi in virf. Sau pina porneste masina.

Asa stim ca-s oameni batrini, si asa stim o chestie inca mai importanta : asa stim ca nu mai conteaza. Admitind teoria neverificabila c-or fi contat vre-odata.

Ps. Este ca-i un titlu tare ?