Ohne CFC

Acum sa tot fie vre-o cincisprezece ani, marea problema a alternativilor era stratul de ozon.

Va mai amintiti ? E drept ca noi aveam cu totul alte probleme pe-atunci, fiind absolut incintati sa descoperim viata de zi cu zi in civilizatia obiectelor, la zidurile careia fuseseram tinuti iata jumatate de secol. Ca atare, expresia "Ohne CFC" de pe spray-uri devenise un fel de marca a calitatii sui generis, un grunepunkt in felul ei : obiectul venea "din vest", de-acolo unde calitatea conta. E romanesc ? Nu, e ohnecfc, pe vremea cind un deodorant de la Farmec platea un handjob acolo, da' unu' nemtesc insemna doua pozitii si finalizare-n gurita, sau ma rog, echivalent.

Gemeau mediile de informare alternative de informari alternative despre cum e cu stratul de ozon, cum se formeaza el (ozonul cit si stratul), la ce serveste, discutii cu radiatia Soarelui, alea-alea, respectiv discutii despre ce-l distruge (CFC!!!) si cum anume. Si explicatii despre catastrofa ingrozitoare cere ne paste daca el (stratul adica) dispare, si ce ne vom face. Plus evaluari despre cit ar consta sa oprim procesele care-l distrug, si cit ar dura eventuala distrugere in diverse modele evolutive. S-au demarat vaste programe de renuntat la clorofluorocarbon in aplicatiile tehnicii frigului, si la diverse gaze in aerosolii atit de necesari bunei desfasurari a vietii erotice, care de bine de rau au dus la ceva, ca nu mai poti cumpara azi un frigider pe CFC (ma rog, pe la noi, chinezii il produc intr-o veselie).

Asta a fost prima campanie globala a alternativilor (nu-s doar ecologisti, feministi, anti-guvernamentalisti si anti-etatisti, vegetarieni, antifumatori, anti-capitalisti, anti-imperialisti, pro-iarba, socialisti, anarhisti, progresisti si liber schimbisti, ci o intreaga groaza de diversi). Internetul proaspat pus la dispozitie si o perspectiva mult mai globalista a tineretului le-a ingaduit, pentru prima oara, sa se organizeze intr-o singura tema la nivel planetar sau ma rog, continental, ca africanii ori tiganii aia din orient oricum nu conteaza in discutiile despre viitorul planetei (nu dati cu pietre in mine, dati cu pietre in aia care vorbesc de "global" da' nu-i includ, bine ?).

Acum treizeci de ani, plus minus, mergeam la mare cu parintii mei, copil mic fiind. In fiecare an, ca ne mergea foarte prost in comunism, noua. Cele doua saptamini de concediu la mare eu le petreceam de dimineata de pe la sapte pina dupa-masa pe la patru rinind in nisip, cu spatele intors spre soare, sa nu-mi intre in ochi. Veneam acasa absolut negru, dar nu m-am ars niciodata, si nici n-am suferit vre-o neplacere neoplastica niciodata.

Astazi nu pot privi suprafete iluminate de soare ca ma dor ochii, tre' sa stau ascuns dupa draperii de brocart greu (literalmente, sustinute de otel impletit pentru ca la cinci kile metrul liniar n-ai alternative), nu pot iesi fara ochelari de soare, praf ma face. Sa-mi expun pielea soarelui ? Mai bine beau Clorox. Astazi oricine sta-n Soare face cancer de piele, astazi Soarele nu mai este fratele nostru, sursa adevarului si simbol convenabil al binelui, prin caldura lui motor al vietii scl. Astazi Soarele este o centrala nucleara-n plina explozie ancorata-n cer, astazi Soarele e un fel de dusman universal.

Ce s-a schimbat ? A, pai... planul cu salvarea ozonului n-a reusit, gaura s-a largit si s-a tot largit, acum trei ani mai existau niste bucatele din fostul strat de ozon deasupra polilor. Adio.

Cind eram copil citeam povesti sefe despre oamenii viitorului care nu vor mai putea bea apa de la robinet, ci si-o vor cara cu ei in canistre, care vor umbla pe Pamint in costume de protectie, care nu vor mai putea iesi in aer liber, nici dormi in padure nici respira fara filtre. Mi se parea asa o traznaie de neinchipuit si o imposibilitate absurda cum nu va puteti inchipui. O traznaie de neinchipuit si o imposibilitate absurda al carei indisputabil inceput iata ca-l traiesc astazi, doua-trei decenii mai tirziu.

Ce-ati mai auzit in ultima vreme pe la televizor, prin ziare, pe Internet despre campania impotriva gazelor de efect de sera ? Cum merge ? Va reusi ?

Nu se mai vorbeste despre ea, cum nu se mai vorbeste despre nici una dintre chestiile esentiale pe care le-am ratat. Omenirea are, in intregul ei, un comportament optimist : daca nu ne-a iesit ce sa ne mai facem singe rau acuma ? Asta e. Ne descurcam.

Omenirea are, in intregul ei, un comportament specific timpitilor irecuperabili : ii lipseste orice abilitate de a-si privi critic propria istorie. E incapabila sa-si recunoasca infringerile, sa-si delimiteze ratarile, si mai ales e incapabila sa scoata ceva beneficii pentru viitor din ele.

Ohne DNK.