Ocheada inspre viitor

Singurul loc spre care "n-avem voie" sa privim, pentru ca "nu se poate" e viitorul, "ceea ce nu s-a intimplat inca". Evident ca ochiul tot incolo se abate. Chestia ciudata e ca uneori chiar vede chestii. Dar pentru a ajunge pina acolo, sa pornim pe-un fir epic din trecut.

Ati vazut muzeul satului din Cluj ? Daca nu, va recomand calduros, e interesant. Ce puteti intelege de-acolo, mai ales daca-l priviti cu ochi limpezi de strain, este ca acum vreo doua-trei-cinci sute de ani oamenii traiau intr-o lume completa si functionala. Biserica din lemn, presa de ulei din lemn, stupi din lut pe cadre de lemn, batator de cinepa, case bineinteles, ciuturi si fintini, toate nevoile proprii vietii erau satisfacute - din lemn.

E indisputabil ca in satul bisericii lui Horea se poate trai, in opinci din piele naturala si sub velnite de lina turcana, invelit in albituri de in si indopat cu gaini si brinzeturi (vai mama si ce brinzeturi). La o rigoare este tuica, intiiul alcool al lumii. Pe scurt, viata in satul traditional ardelenesc - si exclud, specific si hotarit jegurile inenarabile zise "sate romanesti", din cimpia Dunarii, facute dupa model turcesc din cacat amestecat cu muci, alea nu-s sate, s-avem pardon - nu-i nici neplacuta nici nefericita.

Viata acolo are niste avantaje foarte importante. Curatenia, de exemplu. Termenul de curatenie este gresit inteles in ultima perioada ca insemnind "lipsa jegului", adica lipsa produselor de descompunere a materiilor organice. Totusi, curatenia in sens propriu este lipsa materiilor toxice pentru organism, indiferent de sursa. E adevarat ca pentru cea mai indelungata parte a istoriei umane materialul organic si produsii sai de descompunere au constituit cel mai important pericol pentru viata omului, atit prin toxinele eliberate cit mai ales prin agentii patogeni pe care-i gazduiesc.

In ultima vreme insa, produsele chimice de sinteza constituie un pericol semnificativ mai grav pentru viata si sanatatea omului, si deci curatenia trebuie inteleasa corect ca fiind in primul rind lipsa chimicalelor toxice, poluante, si abia in al doilea rind lipsa jegului. Cu alte cuvinte, "curatind" o pinza ori o suprafata asa fel incit inlocuim 30 ppm jeg propriu si natural cu 2 ppm chimicale care mai de care mai teratogene, carcinogene sau care impiedica ori interfereaza cu comunicarea hormonala normala a corpului uman n-am obtinut un obiect mai curat. Am obtinut un obiect semnificativ mai murdar.

Pe linga curatenia satului traditional ardelenesc trebuie socotita si calitatea exceptionala a produselor. Daca am la dispozitie tuica facuta de om in gospodaria lui nu ma intereseaza nici un fel de alcool dintre cele "disponibile in comert", nici macar tuica de fabrica. In general imi caut camasi de in, pe care le prefer celor de bumbac, pe care le tin cam echivalente cu cele din matase naturala. De fibre sintetice nu ma ating si nu ma intereseaza, deloc. O gaina fripta, un vitel inabusit, o mamaliga facuta calumea ori un set de sarmale sunt intotdeauna si fara exceptii preferabile unui hamburger, unei shaorme sau unui pateu din cele de se vind proaspat scoase din cuptor pe drum.

Si-acum, sa vedem istoria. Pentru niste ani, poate o mie, oamenii au trait bine-mersi in conditiile dinsus. Chestia cu modul asta traditional de viata este ca nu prea produce bani, asta-i cert. In schimb, e la fel de cert ca produce valoare. Calitatea vietii ardeleanului mediu in oricare din satele traditionale pe care vi le alegeti dumneavoastra este cu siguranta unul, poate chiar doua ordine de marime peste calitatea vietii englezului mediu locuitor in Anglia epocii industriale, sau in Imperiul Britanic al perioadei coloniale. Sigur ca englezul gasea el diamante si ce alte surogate monetare mai gasea el, dar nici intr-un caz si la nici un moment nu traia asa de bine ca ardeleanul mediu. Poate prin virfurile lui, poate pe perioade scurte lordul de X sau de Y traia viata imbelsugata si linistita a taranoiului mediu din obscura Transilvanie.

Sub presiunea banilor, nevoii si dorintei de capital, satul traditional s-a sfrijit si s-a uscat, lasind loc urbanizarii. Acest fenomen exista mult inainte de-a se inventa comunistii, bunicii bunicilor mergeau in America sa cistige bani inca inainde de-a se inventa Hitler pe lume. Comunistii si-au adus aportul lor absolut tipic si specific de prostie in ciucuri, reusind virfuri de distrugere a valorii absolut uimitoare pentru beneficii de cistig banesc absolut minore spre indoielnice. Ca atare, intre Romania urbana de astazi si Ardealul rural de ieri exista niste inegalitati fascinante : prima produce ceva mai multi bani, nu semnificativ, ultima produce semnificativ mai multa valoare.

Logic vorbind, solutii nu exista, oamenii vor continua sa distruga valoarea pentru a extrage bani cit va dura viata pe pamint, asa sunt ei construiti. Totusi, o mutatie se prefigureaza.

Dintre toti antreprenorii pe care-i cunosc (nu ma refer nici un moment la putoi online), majoritatea prefera sa traiasca in Oregon, sa-si faca biroul intr-un mijloc de padure, sa sada sub un pom intr-o vale si sa bata la laptop. Nimeni nu-si doreste sa sada in downton LA, nimeni nu vrea la stripmall, toti resimt Starbucks ca un blestem, o apasare si-un semn al inferioritatii.

Ei, data fiind evolutia in ce priveste comunicarea, care devine o banalitate absolut oriunde si-n orice virf de munte, banuiesc ca ne putem trezi in pozitia in care problema traditionala a satului traditional, productia de capital, sa fie definitiv rezolvata. Pentru ca un sat de citeva sute de persoane rezultat dintr-o alianta a inteligentei retelei cu traditia pamintului e de-a dreptul o citadela inexpugnabila : el isi produce material pentru aproape toate nevoile proprii si exporta masiv exact acele lucruri care se afla la mare cautare pe piata, "inteligenta" sa le numim.

Si asa viitorul are sanse sa vada o inversare : orase-ghetou, orase-inchisoare, orase ale lacrimilor si suferintelor unde vitele, morlocii, subumanii isi petrec ziua tragind in jug pentru o bucatica neagra de piine mucegaita, si sate ale libertatii si prosperitatii, unde cei mai alesi, cei mai nobili si cei mai valorosi dintre traci se bucura in voie de frumusetea lumii.

Situatie perfect echivalenta, de altfel, cu raportul urban-rural de pina la revolutia informatica. Cine-ar fi crezut ?