L'Annulaire

L'Annulaire (Inelarul) e o reverie cinematografica vag bazata pe Alice in Tara Minunilor (cartea originala, nu nenumaratele filme), minus umorul dement si satira muscatoare a lui C. Lutwidge Dodgson.

Ce mai ramine e bineinteles o sexualitate vaga, aproximativa si oarecum infantila, pe care-o exploreaza cu toata hotarirea si dirzenia unei persoane adormite. Unele parti ies cvasi perfect (reveria fetei adormita pe birou, de exemplu), altele cad cu mare pleosc intr-o balta de ridicol. In particular credeam ca Pasolini detine recordul acuplarii celei mai ridicole pe pelicula - in Il fiore delle Mille e una notte, scena intre Zumurud si nu mai retinem ce tiganus, cind se descopera ei doi intr-un cort si se indragostesc subit, iubindu-se apoi ca doua scinduri lovite de amoc. Ei bine, m-am inselat, grozavia de-aici e si mai cu mot, deci o domnita sfioasa-sfioasa sta s-o dezbrace patronul, se uita la el, tipul ii da ocol, n-o saruta nici de gluma, dupa care pleaca. Ea se-ntinde goala pe dusumea in ceva piscina goala, el se descheie la prohab, ea isi departeaza picioarele cu o naturalete pe care n-o au nici curvele de strada, dupa care tipul cocotat pe ea da una dura din fund si asta e. Si-o fi fracturat penisul sarmanul, ca in pozitia aia n-avea cum sa nimereasca altceva decit scutul pizdei cunoscut intre doctori si alti purtatori de halat drept pubis.

Pe linga explozia asta punctuala de ridicol mai exista problema grava si de neinlaturat a tuturor filmelor dinainte de marea rasturnare. Deci o domnita uda toata se lasa convinsa sa-si dea jos rochita, dupa care ezita daca sa-si dea jos si ce combinezon culoarea lamiii poarta ea pe sub (nu pentru ca n-ar avea sutien si chiloti, ca are). Unde dracu' gasiti voi fetele astea draga, la schit ? Si-apoi, angajata fara nimic de facut. Uite sade la un birou si rostogoleste pixu' pin-o fura somnul. Ce, n-ati mai vazut ? A, nu, ca e mai recent moda asta sa fii ocupat pina peste cap. Just. Intr-adevar, se mai vedea plictiseala la birou acum cincizeci de ani, da' azi mai putin. Sigur, nu-i neaparat pentru ca azi se munceste mai mult, ci pur si simplu exista metode mult mai avansate de-a te preface ca lucrezi, pina la urma cit timp omu' e cu mufa-n monitor cine sta sa socoteasca daca el cultiva castraveti sau ce face acolo ?

Si-apoi, firma de impachetat fum, sau ma rog, ceva fabrica absurda de conserve unde vin cetatenii de pe strada, ofera ceva obiecte ca sa fie facute "specimene", adica sa le bage domnu' halat intr-un tub cu pisat sau ce-o fi aia. Asta-i tot. Si pentru acest serviciu parastiintific ei platesc. Cit ? Pai, va vom spune noi, mai tirziu. Ce, nu asa se face ? A, si pentru formalitati avem nevoie de nume. Si atit. In care scop folosim o masina de batut. Ca e nevoie de ea. Ce n-ati inteles ? Hai nu fiti experti in eficienta industriala acuma, ca este cine. Dupa care li se aduce la cunostiinta ca isi vor primi...umm.. adica de fapt nu ca nu primesc nimic, dar va fi in citeva zile. Si domnu' expert in halat alb merge acasa la niste babe bizare pe care le pune sa cinte la pian ca parte din procesul stiintifico-tehnologico-fantastic de maxima seriozitate, dupa care anunta ritos : domnisoara, spune-i "clientului" ca va avea ma rog in citeva zile. Adica cu alte cuvinte repeta-i ce i-ai zis deja acum citeva zile, in caz ca n-o inteles sau e confuz cit ce priveste pozitionarea-n fluxul temporal oniric.

Olga Kurylenko (debut in cinema cu acest film) joaca excelent rolul Alice, e tinara, e frumoasa, e sfioasa convingator, prima parte unde inca paream sa ne aflam in realitate joaca exceptional disperarea imigrantei, tre' ca a trait-o pe propria-i, alba-i piele. Marc Barbé e cam incapabil, filmul putea fi exceptional in pofida si indiferent de scenariul cel putin idiot daca Marc era barbat si nu tufa. Din pacate, Marc e tufa, si va fi cunoscut de-acum inainte drept Marc Touffé, pe buna dreptaté.

Filmul merita vazut daca aveti o tita adolescenta sub care bate o inima speriata de imigranta la dispozitie, pe care sa va rezemati capul. Altminteri, parca nu prea.