Geaca plina de metal

Full Metal Jacket e un film de Stanley Cubric Kubrik Ckubriq plm e imposibil numele astuia, de-acum inainte il va chema Chibrit. Stanley Chibrit. Si in caz ca va intreaba cineva, eu sunt Gunnery Sergeant Hartman si voi sunteti Gomer Piles. Sa-nteles ? Bun.

Filmul este despre razboi, in mare. Concret vorbind este despre razboiul din Vietnam, da' asta foarte putin conteaza, toate razboaiele sunt pina la urma tot aia.

Fiind un film despre razboi e cu necesitate un film prost, pentru ca nu se pot face filme bune despre razboi. Asta e o necesitate universala si o limita care nu poate fi incalcata. Ea nu survine din aceea ca razboiul ar fi un ce oribil (nu este, cel putin nu mai oribil decit nou nascutul mediu) sau imoral (e cu siguranta mai moral decit vor fi vre-odata afacerile) sau plicticos (sigur nu-i mai plicticos decit un tip sezind pe-un scaun si citind o carte). Ea survine din aceea ca pe de-o parte razboiul nu poate fi reprezentat multumitor pentru aia care stiu nemijlocit ce inseamna, tot asa cum nu se poate desena un os in asa fel incit un ciine sa-l recunoasca drept os. Iar pe de cealalta parte, pentru cei care nu stiu ce-i aia razboi degeaba-l reprezinti, e un exercitiu de pictura pentru beneficiul cirtitelor.

Acestea fiind zise, filmul reuseste totusi sa creeze un personaj, si o constructie dramatica. Personajul este zisul dinsus gny sgt Hartman (jucat excelent de R. Lee Ermey, un veteran al rolurilor de gen). Acest gny sgt Hartman e atit de convingator in formalismul lui perfect incit oricine il recunoaste imediat drept prototipul unui drill sargeant in the USAF/USN/US Army. E un arhetip. Pe de cealalta parte, e atit de efervescent in creativitatea lui (I don't know but I've been told / Eskimo pussy is might coldⁱ etc) si atit de fundamental, universal si cald in relatiile cu ceilalti ("You've made it!") incit este, pur si simplu, o statuie a omului. Nu cu o mare, cu o mic. Mic dar numeros. Ca atare, nu-i de mirare c-a devenit o icoana, si-s pline diversele subculturi de referiri si referinte la el. De fapt, merita.

Constructia dramatica este bineinteles prostituata vietnameza, care "love you long time" si "suky-suky", dar care in acelasi timp e si un sniper de o raceala fantastica. Fantastica. Ascunsa bine intre ziduri de beton in ceva complex pe jumatate darimat, impusca un soldat. In pulpa. Si-l lasa acolo, sa se vaite, sa-i atraga si pe ceilalti. Ca o viespe, si nu ca orice fel de viespe, ca o viespe de-aia care prinde paianjeni si-si pune ouale pe ei. Cind ala nu mai rage, il mai impusca o data, da' tot asa neletal. Dupa care vine inca unu' il lasa un moment, si iara, da-n el da' sa urle, nu sa-l omoare. Dupa care vine un al treilea, care incearca sa afle de la cei doi de unde trage dom'le sniperu' ? Si ea se prinde si-i secera, sec si eficient. Dupa care ceva mai tirziu il executa pe comandatul unitatii printr-o gaura in zid.

Ei, pina in final o prind, si ea zace acolo pe jos si se roaga de ei s-o omoare. Si astia o omoara. Ca o concesie facuta de regizor viermilorⁱⁱ privitori la film, n-o violeaza, desi in realitatea Vietnamului, ca si-n realitatea razboiului, ca si-n realitatea reala femeia ceea murea infipta-n pula. Remarcabil cit de homosexual este filmul asta ? Nu, nu-i remarcabil. Razboiul insusi e o chestiune pur homosexuala, si asta-i o banalitate.

La final, nu-mi vine a zice ca FMJ e un film. Pare mai degraba documentar. Da' nici pierdere de vreme nu-i.

1. N-am vazut dar mi s-a spus / Pizda eschimoaselor e rece-al dracu' [↩]
2. Maggots, in original, in sintagme precum "You are pukes, you are the lowest form of life on earth, you're not even human fucken beings. You are nothing but unorganized grabastic pieces of amphibian shit!". Chestie care se refera si corect si complet si indisputabil la absolut toti civilii, si pe buna dreptate. [↩]