Disectie pe text

O domnita pe numele ei Mira Cureleanu-Minca, inginer si auditor (pe care v-o amintiti poate, ca s-o aruncat mai-mai sa-mi reteze jugulara cu o banana pe-aici pe la comentarii, noroc ca io am centura neagra de la Monty Python si-am scapat) s-a apucat sa scrie si ea o varianta a povestii lui Radu Slabu, chestie in principiu laudabila.

Ideea, de-a privi adica din ochii diavolului, e interesanta. Marturisesc ca m-a tentat si pe mine, intr-o prima faza, dar am abandonat din pura lene : e greu destul sa scrii calumea din ochii unui om, darmite sa mai faci si pe diavolu' acuma. Pai se incurca toate perspectivele, cine mai alege ceva de-acolo ? Asa ca am abandonat ideea.

Executia (pe care o puteti citi si singuri, aici) sufera de niste probleme structurale, in care nu vom intra cu aceasta ocazie, si de o puzderie de defecte punctuale, de natura celor pe care in mod perfect psihanalizabil mi le gasea mie autoarea. Cred ca merita trecuta o parte din ele in revista, ca sa fie de informare lumii in general.

Şi îmi e dat să fiu trează cât să-mi amintesc cum se albeau sub lumină templele de piatră colilie [...]

Piatra nu poate fi niciodata colilie. Colilia este o planta, un soi de iarba, care are proprietatea interesanta de-a se infatisa lumii tepoasa, cu niste peri albi in virful semintelor. Prin similaritate tactila si de aspect cu barba omului in etate, se zice atunci despre barba ca-i colilie. Asta expresie nu inseamna ca "barba e alba", cum poate s-ar putea gasi explicat in dictionare prescurtate scrise de pedagogi pentru uzul copiilor, ci inseamna "tepoasa si alba-n virf". Ca atare, cu exceptia unor lucrari cu adevarat exceptionale* de basorelief, piatra nu-i colilie niciodata.

[...] roşu ca hainele străinilor care au năpădit pământul nostru sfânt ca un roi de lăcuste roşii turbate şi de mii de ori mai distrugători, măcelărind [...]

Comparatia-n comparatie e o eroare stilistica. X ca Y e ok. X ca Y care Z e ok. X ca Y care Z ca K e... pai e cam ca K, ca sa raminem in zona aliterativ-explicativa in care-am pornit. Problema-i si de logica, ca se pierd sensurile determinarii, si de limbaj, ca se pierde sensul in prolixitate. Nu cred ca exista exemplu de comparatie-n comparatie care sa functioneze intr-un text clasic al limbii romane, da' nici nu pot jura pe propria memorie, asa ca la acest punct rog cititorii interesati sa-mi atraga atentia, inarmati cu un contra-exemplu.

Iar cea de-a treia oară e când Sfânta Lună ajunge în crucea cerului.

Crucea cerului este, in principiu, punctul de maxima inaltime aparenta a Soarelui in miscarea lui (tot aparenta) pe bolta. Ca atare, data fiind rotatia Pamintului scl, ea nu-i un punct fix, ci variabil, dupa ziua din an si locatia pe scoarta terestra de unde-o observam. Ziua. Pentru ca cerul noptii n-are cruce, si deci Luna nu poate ajunge veci pururi acolo.

Incercind o abordare de rezerva, pentru a salva intentia autoarei, putem gindi crucea cerului ca punctul cel mai inalt din domul pe care aparent il constituie cerul deasupra noastra. Problema cu aceasta abordare este ca Luna, fiind un satelit, rareori trece pe-acolo. Cea mai mare parte a timpului si-o petrece dind tircoale undeva intre minus si plus saizeci de grade relative la observator.

Intrebarea de bun simt care se impune ajunsi in acest punct : nu era mai simplu "toiul noptii" ? Ca oricum prea fortate-s simetriile, suratele imprastiate, rosul lui peste, un moment de respiro poate nu strica nimic, ba chiar adauga un pic de autoparodie. Adaos pina la urma binevenit intr-un text atit de scortos.

[...] iar celeilalte înţelepciunea pe care lumea se aşteaptă de la ea.

Evident, "pe care" introduce un tip de subordonata, "se asteapta" poate predica alte tipuri de subordonata.

[...] acum şade pe scăuieş de lemn în colibă, în bătaia vânturilor [...]

In principiu, intr-o coliba nu bate vintul.

[...] învăţându-i pe prichindei să deprindă slovele [...]

Adie un usor pleonasm aici. Diferenta de aspect in subordonata nu salveaza, formularea exotica "invatindu-i sa deprinda" reducindu-se in limba la mai normalul "invatindu-i sa se deprinda", pentru care locutiune se foloseste direct "deprinzindu-i".

Aceleaşi mâini care aveau răbdare să arate de sute de ori aceeaşi formă din condei sau să ţesale de 100 de ori iapa cea murgă [...]

Amestecul cifre-si-litere jeneaza, si ca atare e o idee proasta in orice text. Cind e vorba chiar de acelasi numar jeneaza cu atit mai mult, si e o idee cu atit mai proasta, sugerind notatii in fuga pe caiete scolaresti, iara nu text destinat citirii.

[...] dar mie îmi scuipa mai mult sudalme decât vorbe dulci.

Dar suferinţa mi-a fost dată să o caut şi să o trăiesc [...]

Adversativul final intr-un paragraf nu poate fi urmat de deschiderea adversativa a altui paragraf, aproximativ din aceleasi motive din care nu functioneaza comparatia-n comparatie.

Si-atit, ca m-a ajuns plictiseala. Pot spune ca singura chestie care ma incita pe mine, la finalul acestei obositoare lecturi, e ce s-o fi ales oare de Micul Rege ?

---------
* Atit de exceptionale incit nu exista.