Despre-un baiat si-o fata cu inima curata
-
Despre-un baiat si-o fata cu inima curata
Ce-i susura-n urechi, umed, cambrata
Soapte de-amor si dragoste adevarata
Tot ce se poate spune s-a zis macar o data.
Nu ne mai repetam, ci-n loc vom povesti
Ce discutau, desnude-n pat, trei fete
Despre-un baiat, sa-i zicem lui Cristi
Fiind ele la drept vorbind cam bete.
Nu dam nume reale, ne temem de efecte
Si ne dorim sa-mbatrinim fara defecte.
Dar revenind la fete : bete fiind
Vorbeau de-al nostru Cristi cu mult jind.
Dac-ar mai fi ceva de spus, nu va voi spune eu
Nefiind nici birfitor nici soi de cicisbeu
Mai mult de cit v-am spus doar un plebeu
V-ar spune, si-ar fi astfel plebeu mereu.
Precum poate ca intuiti, particip personal la concursul organizat de mine insumi, pe care de altfel sper sa-l si cistig. Sau daca nu, trag speranta macar sa-l pierd. Dilema din care de altfel nici nu puteti iesi.
Thursday, 13 October 2011
Păi tema de tine dată era cu un băiat şi o fată. Dar eu văd că la tine in poezie apar 3 fete. Fail.
Şi la strofa a doua rima e dată la plezneală, dar dacă nu ai accentul pus pe al doilea i la Cristi.
hehehehe
You sucks :P:P:P:P:P:P
Thursday, 13 October 2011
Bai da ce imi folosesti mie numele in catastrofa asta de poezie? :))
Sa moara hateri de ciuda ca a scris popescu si a mai si publicat.
Eu cred ca ai furat ghiozdanu la fetele de gradinita si acolo ai gasit capodopera de mai sus.
Thursday, 13 October 2011
#Cristi
Ca să vezi ce hater e Mirciu. Şi a mai pus şi accentul pe al doilea i la Cristi :D
Thursday, 13 October 2011
"particip personal la concursul organizart de mine insumi"
Asta e de logo...ca de motto ar fi prea putin :))
Thursday, 13 October 2011
Deci se poate !
Thursday, 13 October 2011
Am retinut ca fata era cu inima curata. Dar baiatul? Nu facea nimic cand fata-i susura-n urechi? Pai bine dom Mircea, noi ne punem obrazul si blazonul in joc publicand poezii cu mascari pe blogurile noastre si matale vii cu versurile astea de pension. Rusineeee! Eu am presiuni mari din partea sotiei sa retrag textele pentru concurs de pe blog pe motiv ca sunt porcoase si matale ce faci? Pai unde-i puterea exemplului? Unde-i luminita calauzitoare?
Thursday, 13 October 2011
Oricare ar fi explicatia, regulamentul concursului Despre un baiat si o fata, n-ar trebui neam sa intre la categoria aticole platite. Parerea mea.
Thursday, 13 October 2011
@ Viorel Gaita Da omu da premii in valoare de 36.000 karma care inseamna 360 euro. Nu ar cam trebui sa-si amortizeze si el o parte. Plus de asta poti folosi karma oricand poftesti, pentru incarcari suplimentare, karma care tot el ti-o da. Hai sa nu fim hateri pana la capat, ca-s io cu alte ocazii.
Thursday, 13 October 2011
@Cristi, aici e vorba despre regulamentul unui concurs. In rest sunt de acord cu tine.
Thursday, 13 October 2011
Conflict de interese! La trebonel moncher :))
Thursday, 13 October 2011
Ma-ntreb unde ai scris frumoasa poezie,
Oare in timp ce defecai a fost sa fie ?
Sau poate-ntr-un moment de contemplare
Ai incercat sa treci cu mintea noi hotare ?
Rima-i un instrument taios jupane
Si de iti intra-n fund nimic nu mai ramane
E bine sa o folosesti de poti cu grija
Sa lasi din tine macar cacat de-o analiza.
Caci rima ia adesea forma de constrictor
Si zugravit pe panza de vreun pictor
Te poti trezi infatisat pe vine
In timp ce-ncerci sa-ti scrii rimele bine.
yessss !!! daaaaa...deci daaaaaaaa ! :D
Thursday, 13 October 2011
Porkul rulz :D
Thursday, 13 October 2011
cred ca ar mai merge o virgula pe undeva :D
Thursday, 13 October 2011
Bai deci ce festival de hateri. S-o luam pe rind.
@mitzaabiciclista Hua!
@viorel gaita in fiecare zi fiecare cetatean interesat cu acces la internet poate citi nu mai putin de 3 (trei) articole de pe Trilema. Articolul cu regulamentul concursului e 1 (unul). Despre ce discutam ?
Si-n rest, invat lumea la rele, dupa care fac pe cumintelu', si ei incaseaza de la autoritatea de drept. Lalala :D
@angela Pai de ce ? Ce-ar fi o tara in care ministrii guvernului nu mai pot candida la deputatie in alegerile pe care guvernul lor le organizeaza ? Ha ?
@Porcur de Yorcur Io nu ma straduiesc sa scriu ci scrisul singur la mine vine conabiu de-atitea asteptari desarte, de porci si alte vite incaltate inselate, rugindu-ma nu in genunchi ca n-are, da-n mii de limbi sa-i dau, cu milostenie, indreptare.
Pam-pam.
@S,t,e,f,a,n,i,a Sa fie primit.
Thursday, 13 October 2011
Da' mie mi se pare corect ca Viorel să-ţi facă şi ţie o micuţă recenzie, nu de alta dar la ceilalţi a făcut :D
Thursday, 13 October 2011
Sa-mi, sa-mi.
Thursday, 13 October 2011
la ce concurs participi, nene?
Thursday, 13 October 2011
Tu esti in imposibilitate medicala de-a urma un link, si aduci si scutire de la doctor ca dovada ?
Thursday, 13 October 2011
am scris si eu ceva pt concurs :D si cum la mine nu functioneaza trackbacku' , am lasat un comentariu!
Thursday, 13 October 2011
Pai turcule :
a) lasa comentariu la pagina de concurs si
b) cu linku' la unde-ai scris, ca aia e ideea.
Friday, 14 October 2011
Frumos, foarte frumos.
Friday, 14 October 2011
O ? Saru'minusitele.
Friday, 14 October 2011
Sa cresti mare!
Friday, 14 October 2011
Vezi ca ai sarit haterul principal...adica pe mine...
NU vreau un raspuns, doar ma bagam in seama.
Friday, 14 October 2011
@Luka D Nu-mi mai zice de-astea ca pe urma duare.
@standdowncafe Io nu discut decit cu hateri principiali, haterii principali ii ignor :D
Friday, 14 October 2011
@Popescule ...
"@viorel gaita in fiecare zi fiecare cetatean interesat cu acces la internet poate citi nu mai putin de 3 (trei) articole de pe Trilema. Articolul cu regulamentul concursului e 1 (unul). "
Daca faci refresh de doua ori la acelasi articol...... le-ai futut pe celelalte doua pe care mai puteai sa le vezi ...
Imi zicea Sonia sa ma inscriu la concurs, si mi-a dal link-ul ; ghici surpriza!? =)))
Friday, 14 October 2011
Recenzie la "Despre-un baiat si-o fata cu inima curata".
Spiritul de forta, superbia masculina, energetismul posesiv rasfrant in oglinda (da, e vorba, ati ghicit despre Mircea Popescu) mustesc in aceasta poezia de dragoste. Erotismul e bine temperat, poate chiar prea bine, si poezia sufera din acest motiv, bate pasul pe loc, invartindu-se in jurul acelorasi teme si expresii: "Fiind ele la drept vorbind cam bete.", sau "Dar revenind la fete : bete fiind." Autorul le lasa nesatisfacute, cu buna stiinta, pe eventualele gospodine ce ar fi incercat sa se regaseasca, intre doua telenovele, in creatia sa, necomunicandu-le numele reale ale protagonistilor: "Nu dam nume reale, ne temem de efecte" si "Dac-ar mai fi ceva de spus, nu va voi spune eu". Versurile lui Mircea Popescu contin in germene o tragedie a limbajului, o alienare a mijloacelor de comunicare uzuale: "Tot ce se poate spune s-a zis macar o data." Marile teme ale poeziei dintotdeauna se regasesc si in poezia lui M.P. avand insa pecetea indubitabila a viziunii artistului, in care accentul cade uneori pe incantatia ce jubileaza melopeic: "Nu ne mai repetam, ci-n loc vom povesti
Ce discutau, desnude-n pat, trei fete"
Versul sau este tragic si ludic, cosmic si telluric, real si fantastic, dionisiac si apolinico-uranic, uretric si ureic, dandu-ne masura intreaga a candorii si a suferintei, cum lesne se poate vedea cu ochiul liber:
"Ce-i susura-n urechi, umed, cambrata
Soapte de-amor si dragoste adevarata"
Metaforele poetului jupoaie realitatea de pielea ei protectoare cum porcul este jupuit de soriciul de cele mai multe ori deformator si mincinos: "Si ne dorim sa-mbatrinim fara defecte."
Daca am vrea sa cautam neaparat filiatiile acestei poezii vom simti influenta lui Cartarescu, Rilke si nu in ultimul rand a lui Florin Salam.
PS1: orice s-ar spune de catre alti critici mai mult sau mai putin neaveniti, poemul lui M.P. este pus in umbra de creatiile-comentarii de sub textele colegilor de pe Fain. Dar despre asta, cu alta ocazie.
Friday, 14 October 2011
Recenzie la comentariul #27 (Recenzie la “Despre-un baiat si-o fata cu inima curata”.) :
Autorul este un geniu. A vazut tot, a inteles tot, a exprimat tot, a fumat tot, a baut tot...
Friday, 14 October 2011
@castiel Asta nu-i adevarat. Vezi aici : http://trilema.com/2010/logica-continutului-platit/
Thursday, 20 October 2011
cu parere de rau am aflat PREA tarziu de propunerea de a scrie :D dar am scris... http://capramea.blogspot.com/2011/10/despre-tine.html !